995 matches
-
în cartesianism, gîndirea ierarhiei ființelor este relativă la eu: Ideea este deci, la Descartes, “substanță mentală”. Gueroult merge mai departe decât Alquie, arătînd chiar că Descartes inversează realismul ideilor platoniciene: “Nimic nu este deci mai opus cartesianismului decât realismul ideilor platoniciene și exemplaritatea esențelor. Dacă e permis a se vorbi despre realismul esențelor, e în măsura în care, în interiorul spiritului meu, ideile clare și distincte se prezintă ca realități contra cărora propria mea gîndire nu poate nimic, e neputincioasă în a le distruge sau
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
în ideea de Dumnezeu există mai multă realitate obiectivă decât în orice altă idee și că, din perspectivă cauzală sau a priori, Dumnezeu trebuie, bineînțeles, să existe (formal, evident și eminamente). Evoluăm aici într-o sferă foarte apropiată de realismul platonician. Nu se spune în Republica: “ceea ce este perfect poate fi perfect cunoscut și ceea ce nu este deloc nu poate fi deloc cunoscut”? Descartes plasează strategic eul gînditor între neantul lucrurilor și perfecțiunea divină. De asemenea, acolo, teoria cunoașterii se întemeiază
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
perfect poate fi perfect cunoscut și ceea ce nu este deloc nu poate fi deloc cunoscut”? Descartes plasează strategic eul gînditor între neantul lucrurilor și perfecțiunea divină. De asemenea, acolo, teoria cunoașterii se întemeiază pe un ideal de perfecțiune și realismului platonician îi corespunde inneismul cartesian care descoperă necesitatea ființei ca obiect natural al adevăratei științe. VI.4. Dumnezeul esență și critica tomistă Această necesitate este analogică. Iar dacă, așa cum afirmă Gilson, ontologia platoniciană “se constituie deci în întregime în planul gîndirii
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
întemeiază pe un ideal de perfecțiune și realismului platonician îi corespunde inneismul cartesian care descoperă necesitatea ființei ca obiect natural al adevăratei științe. VI.4. Dumnezeul esență și critica tomistă Această necesitate este analogică. Iar dacă, așa cum afirmă Gilson, ontologia platoniciană “se constituie deci în întregime în planul gîndirii pure, unde singurul indiciu conceptibil al realității unei ființe este capacitatea sa de a deveni un obiect de definitie”, este important să știm în ce măsură evidența ideii de Dumnezeu în noi, este obiect
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
capacitatea sa de a deveni un obiect de definitie”, este important să știm în ce măsură evidența ideii de Dumnezeu în noi, este obiect de definiție și prin urmare de demonstrație. Dovezile prin inspectarea esențelor ce se întemeiază toate pe aceeași moștenire platoniciană, referitoare la faptul că nu există ființă decât în măsura în care aceasta este definibilă în mod inteligibil, au lăsat locul în Evul Mediu unei teologii a esențelor, dezvoltată în contextul raportului pe care mulți l-au stabilit între ființa imuabilă a lui
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
dacă noi vedem în mod clar falsul, ne va fi imposibil să ne înșelăm “ în timp ce vedem în acest fel”. Failibilitatea judecății rezidă așadar înainte de toate, într-o atenție distrată ce corupe soliditatea însușirilor noastre raționale. În acest punct Descartes rămîne platonician și el consideră totodată că “opiniile adevărate, atâta timp cât rămîn la locul lor sunt un lucru frumos și toate operele pe care le produc sunt bune.. Dar aceste opinii nu consimt pentru mult timp să rămînă pe loc, mai curînd ele
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
care îl ocupă în constelația semantismelor lui *pereste mereu prezentă. Altminteri nu am putea înțelege de ce problema prudenței eline este una peratologică, deși cuvântul peras nu este niciodată invocat în relație cu sophrosyne. Altminteri nu am putea înțelege de ce tema platoniciană a asemănării omului cu divinitatea (syngeneia și homoiosis) este una peratologică, deși cuvântul peras nu apare niciodată în acest context. Ambele teme sunt teme ale „încercării limitei“, ale lui peratos peira (neformulate însă nicăieri ca atare), dintre care prima pune
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Velsquez - îi sugerează autorului o posibilă analogie în construcție între Galeria ... și tabloul lui Velasquez, Meninele, numind romanul un instantaneu etern. Acceptând tabloul pictorului spaniol ca pe o "lecție bună pentru un romancier modern"46, Țoiu definește pictura în sens platonician, ca pe o artă a muțeniei, un discurs nezis 47. Și în Căderea în lume și în Galeria cu viță sălbatică descrierea ekphrastică funcționează la nivelul narațiunii ca un discurs nezis/negrăit, un discurs de completare a universului romanesc. Descrierea
Ekphrasis. De la discursul critic la experimentul literar by Cristina Sărăcuț () [Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
Dealului Oarbei, și se aseamănă până la identificare"24. Ion Holban vede în reproducerea tabloului lui Breugel o oglindă în care Ioana Olaru se caută pe sine și, mai mult chiar, o suprafață de reflexie, care asemeni peretelui grotei din mitul platonician invocat, ajută la descoperirea adevărului: "[...] în reproducerea după Parabola orbilor a lui Breugel, aflată pe unul din pereții cabinetului doctorului Vlad Cosma, Ioana Olaru se caută și se descoperă pe sine, pe aceea închisă între cenușiul agresiv al pânzei (ecranului
Ekphrasis. De la discursul critic la experimentul literar by Cristina Sărăcuț () [Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
El transcende existența. Astfel, transcendența lui Dumnezeu nu presupune propriu-zis existența lui Dumnezeu numai în lumea ființei. În plus, raportul dintre Dumnezeu și lume este diferit de raportul dintre ființă și existență sau dintre transcendență și domeniul naturii. Potrivit teoriei platoniciene, Dumnezeu este ceea ce este expresia logică. Corectată de perspectiva veterotestamentară, afirmația lui Platon devine: Dumnezeu este ceea ce este, adică este așa cum este și nimic mai mult. De fapt, ființa umană îl trăiește pe Dumnezeu și fără metafizică, în această existență
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
în măsura în care ambivalența și opoziția devin factori producători de imagini esențiale. Gilbert Durand decelează operația participativă, declanșată de trecerea de la sensul propriu la sensul figurat al imaginii, care ia naștere din jocul subtil dintre absentia și praesentia. Făcând apel la problema platoniciană a reminiscenței, antropologul francez subliniază importanța imaginației epifanice, aptă de a descifra cunoașterea adevărului ascuns, în raport cu aletheia - starea de neascundere (a se vedea, în acest sens, comentariul lui Heidegger asupra lui Parmenide). Imaginația simbolică nu trebuie confundată cu un demers
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
scrierilor Părinților bisericii și ale scolasticilor, precum și influența pe care a exercitat-o noua știință asupra sensibilității lui. Chiar și Milton a elaborat o teologie și o cosmogonie foarte personală care, potrivit unei anumite interpretări, îmbină elemente materialiste ou elemente platoniciene și se inspiră atât din gândirea orientală cât și din doctrinele unor secte contemporane cum ar fi aceea a mortaliștilor. Dryden a scris versuri filozofice care expun controversele teologice și politice ale timpului și demonstrează precis că autorul era la
[Corola-publishinghouse/Science/85058_a_85845]
-
și pentru că are coerență numai luat pasaj cu pasaj, în timp ce întregul este plin de incoerențe ? Faptul că putem demonstra că Shelley a trecut, într-o anumită perioadă a vieții, de la materialismul vulgar al lui Godwin la un fel de idealism platonician îl face oare să fie un mai bun sau un mai slab poet ? Putem oare combate impresia că poezia lui Shelley este vagă, monotonă și plicticoasă, impresie care pare-se că o au noile generații de cititori, arătând că, totuși
[Corola-publishinghouse/Science/85058_a_85845]
-
ieșită din comun, aduce contribuții științifice majore, expuse în 200 de manuscrise, între care domină descoperirile în domeniul medicinei experimentale. Scrie Enciclopedia medicală (în nouă volume), care devine cea mai cuprinzătoare enciclopedie medicală a vremurilor. Face critici la adresa concepțiilor aristotelice, platoniciene și galenice. Descrie contagiozitatea bolilor, fiind considerat părintele pediatriei și al oftalmologiei. Introduce unguentele cu mercur și inventează spatulele. Scrie o carte despre variolă și vărsatul de vânt (Enciclopedia Britanică din 1911 stipulează: "Cea mai veridică și clară descriere a
Spiralogia by Jean Jacques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
prezente în orice dat al percepției. Nu mai avem de-a face cu o singură idee care explică totul, ci cu o infinitate de esențe care dau un sens unei infinități de obiecte. Lumea devine imobilă, dar se luminează. Realismul platonician devine intuitiv, dar rămâne tot realism. Kierkegaard se pierdea în Dumnezeul său, Parmenide rostogolea gândirea în acel Unu. Aici, gândirea se cufundă într-un politeism abstract. Mai mult decât atât: halucinațiile și ficțiunile fac și ele parte din "esențele extratemporale
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
sunt suficiente pentru a defini opera de artă, deoarece ele arată numai felul lor de a exista nu și modalitatea lor. În plus, cele trei caracteristici principale pot fi însușite și de obiecte de ritual sau de obiecte ceremoniale. Viziunea platoniciană duce spre o insuficiența existențială a operei. Ele nu pot exista autonom întrucât caracteristica lor nu se poate realiza în afara implicației subiectului. Caracteristicile lor sunt de natură epistemologică și ontologică întrucât, prin intermediul lor se pot cunoaște și pot exista. Nu
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
mistere. Spiritul uman are inclinație spre miraculos, mistic și magic; noțiuni ontologice caracteristice mitologiei. Dar să nu uităm că imaginarul și iraționalul oferă o mitologie bazată pe puterea expresivă a imaginii, adică oferă ceea ce cuvântul nu reușește. De exemplu, mitul platonician este și o formă mai complexă de a putea reda anumite idei, trebuie să gândim în imagini când ne lipsește expresia conceptuală. Astfel, prin mit se pot reda ideile ce depășesc sfera rațiunii, ele fiind de domeniul imaginarului, prin urmare
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
obiectele de artă să se diferențieze în funcție de natura artei. De exemplu, în cazul muzicii putem vorbi de un obiect de artă abstract, în timp ce în cazul picturii de un obiect de artă fizic. Însă, cele trei tipuri de obiecte de artă platoniciene funcționează la nivelul imaginației și al modurilor în care ele sunt percepute. Întrebarea esențială a ontologiei în legătură cu imaginația privește posibilitatea sa de a crea sau nu o imagine opusă sau diferită față de cea reală. Distincția platoniciană dintre copie (eidelon) și
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
de obiecte de artă platoniciene funcționează la nivelul imaginației și al modurilor în care ele sunt percepute. Întrebarea esențială a ontologiei în legătură cu imaginația privește posibilitatea sa de a crea sau nu o imagine opusă sau diferită față de cea reală. Distincția platoniciană dintre copie (eidelon) și original (idea) vizează acest aspect al artei. Mai mulți comentatori, printre care și Mazzoni 11, consideră că prin imaginație se creează un univers al fantasticului, dar cu imagini ce pot avea corespondenți în real prin intermediul credințelor
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
Nietzsche, Friedrich, The Birth of Tragedy Out of the Spirit of Music, traducere de Ian Johnston, Universitatea Vancouver Island, Brithis Columbia, 2008. O'Pray, Michael, Film, Forum and Phantasy. Adrian Stokes and Film Aesthetics, MacMillan, New York, 2004. Parain, Brice, Logosul Platonician, traducere de Monica Jităreanu, Univers Enciclopedic, București, 1998. Sartre, Jean-Paul, The imaginary, traducere și introducere filosofică de Jonathan Webber, Routledge, Londra, 2004. Todorov, Tzvetan, The Fantastic: A structural Approach to a Literary Genre, Cornell University Press, New York, 1975. Weitz, Morris
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
diferențele dintre cei doi termeni sunt făcute, în lucrarea prezentă, doar la nivel tehnic pentru o mai bună interpretare a termenului de lógos". Cătălin Partenie, "Plato's Myths", în The Stanford Encyclopedia of Philosophy, Stanford, 2011. 36 Brice Parain, Logosul Platonician, traducere de Monica Jităreanu, Univers Enciclopedic, București, 1998, p. 27. 37 Heraclit, Fragments §79: "Timpul este un copil care se joacă cu pietricele, regatul copilului" (t.m.). Jocul produce hazardul prin care se poate crea sau dărâma un castel, dezvoltând
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
carteziană rupsese legăturile cu scolastica și cu aristotelismul, care constituiau baza noii conceptualizări ce se anunța. Unitatea de semnificație dintre suflet și trup pe care o pretindea această antropologie era respinsă În favoarea unui dualism care Își avea rădăcinile În filosofia platoniciană. Așa cum constată Georges Gusdorf, omul lui Descartes și al lui Malebranche este de fapt mai aproape de Îngeri decât de oamenii reali, pentru că dualitatea sa ireductibilă ne Împiedică să-l cercetăm ca totalitate, nici una dintre cele două componente neavând statutul necesar
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
și să resoarbă orice conflict în procesul său. La fel de totalitară, ea vizează să dea cheia totalizantă a unei enigme, amestecînd pistele. Dar, și mai bine decît paradoxul, ea acoperă și reacoperă alte două elemente ale tautismului: autismul și tautologia. Sursa platoniciană ne oferă două ipoteze care impregnează modul nostru de a vedea: • copia-simulare este inferioară originalului și nu trebuie să avem încredere în ea; • paradigma, copia controlată de științe, este utilă cunoașterii și trebuie să ne servim de ea. Între cele
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
Poate că suntem pe cale să trecem lent, dar perceptibil de la epoca statului-națiune la cea a statului-metropolă cosmopolită. Capitolul 5 Legitimitatea politică, între anacronismul teoriilor clasice și definirea unor noi criterii Legitimitatea a fost mereu prezentă în teoriile politice, de la ideea platoniciană de dreptate și distincția pe care o făcea Aristotel între monarhie, aristocrație și democrație, probabil bazate ambele pe conceptul de legitimitate, și până la analiza pe care Locke o rezerva naturii guvernării contestând concepția divină a legitimității regilor. Legitimitatea este un
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
poetului - În cazul său, al filozofului! -, care e posedat de geniul „analogiei”, spre deosebire de cercetătorul științific ce „Înaintează” prin cuceriri progresive, aglutinante. Cartea, deși puțin cunoscută, a făcut o adevărată revoluție În studierea istoriei filozofiei, mutând accentul major de la socratici și platonicieni către presocratici, care, din punct de vedere nietzschenian au reprezentat cu adevărat nucleul important al gândirii antice, prin școlile lor numeroase și cu adevărat originale (eleații, heraclitienii, stoicii, cinicii, pitagoreicii etc.Ă, În timp ce, spune Nietzsche, prin Socrate și Platon nu
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]