793 matches
-
mine a mirare, nu înainte de a mă cântări cu mare atenție. Încerc, nu fără un mic efort, să-i răspund cu aceeași monedă. Nu-mi displăceau deloc termenii alegorici. Ba chiar că uneori mă predispuneau. Mă scoteau uneori chiar din plictis. Încerc să rup, poate încă pripit și dezorganizat, vălul alegoriei: Nu pot fi castelan, tovarășe contabil-șef, din moment ce mă aflu încă în așa-zisa mănăstire dominicană. Pentru a ajunge castelan, trebuia mai întâi să fiu părintele Dominic, sfetnic, mai apoi
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
să stau la nesfârșit chircită acolo, cu speranța că nimeni nu-și poate trăda un prieten drag pentru treizeci de arginți nenorociți. Ce mult mi-aș dori să descopăr că Iuda a trădat dacă a trădat cu adevărat doar din plictis. Ceea ce, cred, n-ar mai putea fi trădare, ci un fel de abandon. M-aș arunca atunci la picioarele lui Hristos și L-aș implora: "Iartă-l, Doamne Dumnezeule, pentru că a fost atins de cancerul spleenului!" Cancerul acesta a devorat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
e corect, ne plătește leafa, dar nici nu avem chef să zâmbim, ca să creadă că, trudind, plesnim de fericire întru idealul fișei postului. Mai curând preferăm să jucăm rolul insului care sfidează amănuntele unei slujbe care a făcut vedetă din plictis și să ne comportăm ca niște sisifi, ființe transformate în substantive comune... Acesta este, neîndoielnic, un amor narcisist, dar mi s-a întâmplat să mă îndrăgostesc anul trecut și de gândul unui filosof care spunea că întregul glob pământesc nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
vreme încep să mă gândesc la viața mea. Până acum am privit-o ca pe un spectacol, ca și cum ar fi viața altuia... Ce mult mi-aș dori să descopăr că Iuda a trădat dacă a trădat cu adevărat doar din plictis. Ceea ce, cred, n-ar mai putea fi trădare, ci un fel de abandon. M-aș arunca atunci la picioarele lui Hristos și L-aș implora: "Iartă-l, Doamne Dumnezeule, pentru că a fost atins de cancerul spleenului!"... Uneori îl înțeleg pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
la ce servesc bărbații? Poate că În alte epoci, când urșii erau numeroși, virilitatea să fi jucat un rol specific și de neînlocuit; dar de câteva secole, era clar că bărbații nu mai serveau aproape la nimic. Uneori, Își Înșelau plictisul jucând partide de tenis, ceea ce nu era grav; alteori Însă, considerau necesar să Împingă Înainte istoria, adică, În esență, să provoace revoluții și războaie. Pe lângă suferințele absurde pe care le provocau, revoluțiile și războaiele distrugeau tot ce era mai bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
fără s-o oprească. Acum situația se stabilizase, nu mai risca nici o complicație; Însă picioarele Îi rămâneau definitiv paralizate. Christiane ieși din spital după zece zile; Bruno o aștepta. Situația era diferită, acum; viața e făcută din lungi perioade de plictis confuz, cel mai adesea e cât se poate de cenușie; apoi apare brusc o bifurcație, iar schimbarea de direcție se dovedește definitivă. Christiane avea acum o pensie de invaliditate, nu mai trebuia să lucreze niciodată; avea chiar dreptul la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
aceasta fiind inseparabilă de stări fuzionale și regresive incompatibile cu uzul practic al rațiunii -, dar sperau să evite suferințele sentimentale și morale care le chinuiseră pe Înaintașele lor. Această speranță se risipea de altfel repede; În locul suferințelor pasionale, le copleșeau plictisul, senzația de vid, așteptarea angoasată a Îmbătrânirii și morții. Astfel, a doua parte a vieții Annabellei fusese mult mai tristă și mai cenușie decât prima; nu avea să-i rămână din ea, până la urmă, nici o amintire. Pe la prânz, Michel intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
palma cumpărătorului, trage lent bancnota. Primise biletul, reintra în sală. Alte două ore în cușca unei povești care rulează oricât. A venit seara violetă, dospită. Pietonii nu mai îndrăznesc decât mișcări restrânse. Furnicarul se leagănă, năucit de dorinți obscure. Oboseala, plictisul, neputințele. Ceasul oprit, ca și inima... — Dați-mi un bilet, repetă pentru a treia oară cinefilul. Mopsul e la datorie, cu ochii lipiți de somn. Umeri fragili, bust delicat, mâinile voinicești și picioarele pitice. Zâmbet... Dinții sălbatici. Atingere subțire. Își
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
o seară decide să strige adevărul, orice-ar fi. Are nevoie de un prieten. Acesta îi vorbește distrat, despre fleacuri. Mortul nu lasă, în urma sa, explicații. Accident, sinucidere, crimă. Lumea vorbește despre o dramă ascunsă. Mai curând... neatenția, indiferența lumii... plictis și oboseala frivolității. Își amintește, brusc, de iarna copilăriei, printre dealuri păduroase, sfârșitul femeii care își așteaptă, acolo, dezlegarea. Părăsit în singurătatea lumii, silit să fie, să devină, să se nască bărbat, egal cu ceilalți, aidoma lor. Frica îl întâlnește
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
criză de maturizare, nu-mi suport maturitatea, nu suport celula, cerul rotund rotund, vată fierbinte fierbinte, cu mari goluri și ușor ușor, ca puful. E sâmbătă și nu ne mai incomodează nimeni, doar diavolul bufon, surparea din noi, nemulțumirea singurătatea plictisul, neputințele noastre. Nu mai e nimeni, acum e acum, ne aparținem, în sfârșit, descurcă-se cine poate. „Egoism, efectul de colivie. Bun-simț, adică prudență ? Blindajul unei paranteze perfecte...“ Cuvintele rulau, în somn, în insomnie, nu mai știa. Toată noaptea se
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
s-ar fi trezit de-a binelea ! Clătinându-se, amețit, somnambulic. Încordează mușchii, pleoapele, genunchii, strânge pumnii jilavi. Discret ciocănit. Pauză. Călăul ezită ? Bătaia în ușă se repetă. Destinul insistă, iată, insistă. Vreo parteneră veche care n-a mai suportat plictisul duminical, dispusă brusc la joc și concesii ? O fi inventat strategii noi nimfeta Moarte, îmblânzitoarea de tigri și muște și furnici. Vă cheamă la telefon, se aude vocea subțiată. Nu răspunde, se simte capabil să renunțe la orice con vorbire
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
aprinde țigara, privind absentă spre bufetul cu bibelouri. Sorb fiecare din paharul înalt de cafea, n-au timp să se privească, își îngrijesc parcela proprie de plictiseală. Încăperea căzută în muțenie și umbră. Nici cald, nici răcoare : toropeală, pândă, letargie, plictis. Până te-apucă așa, din nimic, cheful de-a repune gândurile în mișcare, un trotil îngust și rapid, dai drumul la imprudențele, câte, pregătite, ascunse ! Aerisirea cotloanelor unde se păstrează tristețea, molozul minciunilor, tainele tulburi, intențiile vinovate, ipocrizia și frica
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cobora până la dânsul : — Ți-am spus că nu sunt supărat, mormăi în cele din urmă Vornicu. Venise și miercurea mijlocie, pântecoasă, primitoare. Arșița se mai așezase, peste mușuroi. Trecuseră lunea lene voasă și marțea nimănui, timpul încă amâna. Joia juvenilă, plictisul de vineri, frivolitatea sâmbetelor strâmbe și senile ? Venise, deocamdată, miercurea moderată, modestă. Se putea munci și se muncea, fără grabă, fiecare pe parcela dinainte stabilită, pas cu pas, corelat cu vecinul și vecinii vecinului și vecinii din casetele înconjurătoare, mai
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de reconstituiri în amintire. Manuela caută în oglindă “ mereu mai de aproape imaginile chipului ei, care purtau pe ele sufletul, și ale sufletului care-i alcătuiau chipul”. Eroina se încadreză în categoria femeilor cu imaginație tragică, torturată de calvarul închipuirii. Plictisul toamnei ploioase, monologurile mute exagerează fiorul de neant al trăirilor, Manuela eșuează într-un pesimism etic fără de ieșire, ea trebuie luată ca o figură rezumativă, repetată în alte destine, deci o preocupare constantă a autoarei care prin acest personaj laitmotiv
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
Știu că în perioada aceea, cam în jur de două săptămâni, a fost ceva în atmosferă, ceva ce scapă controlului terestru și care i-a făcut pe mulți să nu se simtă bine. Și eu am avut o stare de plictis, oboseală, somnolență, indiferență - nu știu să explic exact, știu doar că încă mai persistă, cu toate că au trecut câteva săptămâni bune. E adevărat, cu intensitate mai mică. Bine. Să explic acum de ce și în realitate: Visam, el era acolo așa cum l-
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
Poftim! Soldat în termen descarcă arma din dotare în pietoni apoi își zboară creierii - altul - nici nu mai merită - te scârbești - îmi fac sânge rău degeaba. Ce plictiseală! Angheluță: Aici e și va fi mereu slăbiciunea voastră, să știi. Tudorel: Plictisul? Accedia? Angheluță: Ați pus întotdeauna preț pe cantitate, ați lucrat cu toptanul, cu lopata, cu tona, cu miliardele. Mereu în căutare de numere, ați răscolit pământul, ați inventat nivelul de trai... Că-ți vine să te și crucești, nu alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
lor, un obicei, dar acești buni patriarhi care și vînau exprimau secolele barbare în care trăiau; erau oameni trîndavi, care, neștiind cu ce să se ocupe și pentru a-și omorî timpul care li se părea prea lung, își plimbau plictisul la vînătoare; în pădure, urmărind animalele, pierdeau acele momente pe care n-aveau nici capacitatea, nici inteligența de a le petrece în compania oamenilor care gîndesc. Întreb dacă acestea sînt exemple demne de imitat. Dacă grosolănia trebuie să dea lecții
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
greși, ținta scurtă va poposi un timp și ce minune se va împlini! În rest, nuanțe de frig și de cald pe piatra obosită de smarald din inel, o minciună și el. În rotundul lui a rămas un gol, ce plictis, după atâta ocol! N-a înțeles nici fata mea. Ce modele să caut în cărțile pe care le tot laud? Ele nu se mai potrivesc, nu încap în sunetul nostru buimac. Am pierdut și credința în Dumnezeu, în biserica clădită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
cînd lumea era convinsă că binele Învinge răul fie și printr-o simplă bîză erotică. Acum, binele este reprezentat de Vanessa, my dream, după cum se aude În difuzoare, precum și de operatorul X. Lederle care, aflîndu-se probabil pe-un pisc al plictisului german, nu-și mișcă aparatul de filmat mai mult decît spectatorul român ochiul. Povestea se petrece la Hong Kong. O tînără sfioasă cu sînii roz proaspăt ieșiți din mînăstire Vanessa poposește cu avionul drept În tufele exotice ale locului, cu scopul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
portar cu rugăminte și speranță Întipărite În ochi. Cu Încetineală de melc, portarul a Întins mâna spre receptor, privind după o infirmieră tinerică, care, zgribulită, tocmai trecea În fugă de la un pavilion la altul... În cele din urmă, cu mare plictis, a format numărul. Când a auzit glasul centralistei, a intervenit cu Însuflețire: ― Scumpo!. Treaba cu Păcurețul s-o lăsăm pe altă dată. Acuma Întreabă și tu În clinica ceea de o doctoriță... Cum ai zis că Îi spune? ― Despina Hliboceanu
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
sau de către părinți. Pentru Orin E. Klapp (1972), implicarea tinerilor în modă și în teribilisme reprezintă o subordonare temporară a identității personale față de identitatea de masă, fără a pune în pericol structurile fundamentale ale societății. Totuși, dacă tensiunile psihice, inclusiv plictisul, devin extreme, atunci este amenințată chiar structura socială (apud D.L. Miller, 1985, 149). Sunt de acord cu Orin E. Klapp, mai ales dacă privim rezultatele unei cercetări din 1968 despre comportamentul tinerilor în situații de mulțime. Astfel, Thomas S. Smith
Sociologia modei. Stil vestimentar şi dezirabilitate socială by Alina Duduciuc [Corola-publishinghouse/Science/884_a_2392]
-
materie de politică, zece grade sub zero, iartă-mă, prinții domnitori au mers în fața Sultanului pentru a-i oferi prăjituri bine însiropate... Totul merge ca și în rest, comun, adică într-un fel foarte comun. În concluzie: Prostie, Lăcomie, Infamie, Plictis, Neplăceri." Alecsandri lasă, pentru acești primi ani de după 1840, imagini tari ale greutăților sociale, ale tensiunilor dintre un tineret adept al curentelor liberale romantice și conservatorii atașați de ordinea socială, ca de un ritm și de un stil de viață
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
Poezia nu are funcție socială. Ea este o forță obscură care precedă omul și îi urmează". Adevărata problemă este aceea a sfîrșitului credinței în progres, credință distrusă în Vest de conflictul mondial. Repetarea războiului conduce societățile moderne la disperare și plictis, devenite fenomene de masă. Reflecția lui Fondane în ceea ce privește legătura dintre creația estetică și modernitatea tehnică se bazează pe activitățile sale de scenarist din timpul exilului său în Franța, apoi în Argentina. "Cinematograful există în funcție de un lucru de care nu poate
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
de scenarist din timpul exilului său în Franța, apoi în Argentina. "Cinematograful există în funcție de un lucru de care nu poate fi despărțit și care îi conferă o forță teribilă și îi oferă un loc aparte scrie Fondane este vorba de plictis, imensul plictis care devoră bătrînul ficat al societăților contemporane. Mult mai tînăr decît cei doi mari precursori ai săi, ziarul și music-hall-ul, cinematograful a avut șansa de a se naște chiar în momentul catastrofal în care omul a început să
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
din timpul exilului său în Franța, apoi în Argentina. "Cinematograful există în funcție de un lucru de care nu poate fi despărțit și care îi conferă o forță teribilă și îi oferă un loc aparte scrie Fondane este vorba de plictis, imensul plictis care devoră bătrînul ficat al societăților contemporane. Mult mai tînăr decît cei doi mari precursori ai săi, ziarul și music-hall-ul, cinematograful a avut șansa de a se naște chiar în momentul catastrofal în care omul a început să înțeleagă că
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]