1,400 matches
-
pătruns într-un culoar lung unde am cotit spre dreapta până ce am găsit o cameră pe ușa căreia scria cu litere mari de tipar: "Pedagog". Înăuntru ne aștepta o femeie cam de treizeci și cinci- patruzeci de ani, cu priviri plictisite, obosită după o zi lungă de muncă și enervată că noii elevi tot continuau să vină chiar și în miez de noapte. Era o femeie cu forme rotunde ce cădeau în valuri de sub un halat de culoarea cerului spălăcit. Scuipa
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
constrânsă de o uniformă impusă și de sloganuri care nu spuneau nimic, o lume unde se adunaseră laolaltă toate dialectele din țară și unde fiecare era atent la cum se exprimă pentru a se putea face corect înțeles. Profesorii păreau plictisiți și din mișcările lor mecanice ce trădau lehamitea înțelegeam că nu le era drag acel moment de debut. Clasele formate cu un an în urmă erau grupate spre stânga curții și mă intriga tonul familiar cu care elevii își vorbeau
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
în loc să-mi mulțumești, tu mă faci vrăjitoare. I-am oprit palma în dreptul buzelor și i-am sărutat podul palmei, cerându-i iertare. Nu vreau să te supăr... nu vreau să te pierd... nu și pe tine. Bine, bine, spunea ea plictisită retrăgându-și mâna ușor. Întinde-te pe marginea fântânii și reazămă-ți capul pe picioarele mele, dar să nu închizi ochii fiindcă pământul o să se învârtă cu tine și ai să vomiți! Pot să te privesc? Sigur, sigur, răspunse ea stingherită
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
seama de ceea ce făcuse, colegul meu a Înnebunit. La vreo jumătate de an după aceea a fost internat Într-o clinică de boli mintale și la sfîrșitul anului trecut i-au dat drumul. Cel puțin așa am auzit. Șeful repetă plictisit: — Am auzit că iar e internat. Cum Își iau ochii de pe el, e gata să leșine... i se oprește respirația. Ciudat, nu ? Crezi că e posibil așa ceva? Trebuie să fi Înnebunit de-a binelea. Aceeași zi, ora 14.05. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Oricum, soțul meu a fost promovat de la postul de agent la cel de șef de secție În Centrală. Nu văd nimic rău În asta. — Da, ai dreptate. Bănuiesc că a avut și el rețineri din salariu. — Credeți? spuse ea rîzÎnd plictisită. În timp ce umplea din nou paharele cu bere, spuse: Dar noi... fratele meu și cu mine... ne-am pierdut părinții de timpuriu și am dus-o tare greu. CÎnd unuia dintre noi Îi era greu, celălalt simțea imediat. Nici după ce m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
seama, pentru prima oară însă, în anul 1940, că a fost înșelat de "prietenii săi" sovietici, care, de altfel, după îndepărtarea sa din funcția de ministru de externe al României, l-au ocolit cu obstinație. Nu mai este interesant, raportau plictisiți diplomații sovietici la Geneva, acreditați ca să spunem așa pe lângă Liga Națiunilor. Asupra lui Titulescu, au existat bănuieli, inclusiv de racolare din partea N.K.V.D.-ului sovietic, ținând seamă de relațiile sale mult prea amicale cu Litvinov (stătea cu săptămânile la reședința acestuia
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
Hârlău... Acum mergem și singuri, nu mai suntem coadă de șarpe... Dar eu nu înțeleg, dragă, de ce atâta pustietate... Unde-or fi fiind casele cucoanei Roza?... Apoi zice că nu se văd... Așa-i, nu se văd... șopti doctorul, căscând plictisit. Tăcură multă vreme. În urmă-ne se deșirau miriști și lanuri pustii. Treceam prin ținuturile de pământ sfărâmicios, negru, al Botoșanilor, „prin partea câmpului“, și zările parcă ardeau, tremurau într-o flacără alburie. Nici arbori, nici case nu se zăreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-ți vedem împărăția de la marginea lumii... - Și râdea subțirel. Să plecăm repede, repede... repede... departe!... unde-s flori... și cântece! Ah! cât sunt de fericită, Georges!... Grăbiră pașii; și boierul cel bătrân se silea să-i ajungă; părea puțin cam plictisit; zicea cu mustrare: —Rozino... Rozino... te observă oamenii. Fii cuminte. Apoi începu a tuși și zvârli țigara. Iana zise, privind zâmbitoare după arătarea fericită a stăpânei lor: — Auzi, Sandule, o chiamă Zina. Faliboga mormăi ceva neînțeles. Boierii intrară în casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ai îndeplinit misiunea? Mamei îi place la nebunie profesia lui Helen, mai mult, aproape, decât îi place a mea, și asta spune totul. (După câte se pare, eu am „cea mai bună slujbă din lume“.) Uneori, când Helen e foarte plictisită sau speriată, mama chiar o însoțește în acțiune; îmi vine în minte cazul femeii dispărute. Helen trebuia să meargă în apartamentul acesteia pentru a căuta indicii (bilete de avion spre Rio etc., ca și cum...), și mama s-a dus cu ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
în ultimul timp? Stă mult cu colegul? Bărbatul: Da. Eu: Situația n-arată prea bine în ceea ce te privește, dar sunt banii tăi. Putem încerca s-o găsim. Dă-i toate datele femeii în vârstă de acolo. — Trebuie să pari plictisită, i-a spus Helen mamei. Dar mama părea neliniștită. Observase că nu avea nici o replică. —Motor! a strigat Helen. Am intrat greoi, și Helen a spus: —Cu ce vă pot ajuta? M-am uitat la pagină. —Caut o femeie. Helen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
de la Pompei. Dar la Pompei e soare. Aici, în Germania, nu e niciodată destul de cald, și iarna e insuportabilă. Vitellius făcu un semn și sclavul se duse repede la fereastră, dând la o parte draperia grea, de piele. Vitellius privi plictisit fulgii care cădeau. Nu degeaba soldații noștri ar face orice ca să fie transferați la Mediterana. Sclavul lăsă draperia să cadă, iar Vitellius se apucă din nou să ronțăie migdale și să bea vin dintr-o cupă din aur cizelat. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îndrept spre ruină? — Prietene, zâmbi Martialis, cum poți să-ți închipui că un om faimos ca tine nu are dușmani, că cinstea, loialitatea și valorile tale morale nu stârnesc ura celor avizi de putere și averi? Antonius făcu un gest plictisit. Ajunge! șopti. Mâine intru în Roma. Toate celelalte nu mai au nici o însemnătate. Martialis făcu sul pergamentul. — Am scris o poezie pentru tine. — Vreau s-o citesc. Martialis se ridică. — Nu acum. Îi strânse mâna lui Antonius. — Nu acum... Ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o piardă din ochi pe Kulfi, dat fiind că uneori o pornea la-ntâmplare, alteori cu țintă precisă în sus pe coasta dealului, dovedind cam tot atâta preocupare pentru menținerea drumului cât o albină. Kulfi începuse să se simtă puțin plictisită de ceea ce găsise până atunci în pădure. Căută sub o piatră, lângă un arbore cu lalele, de-a lungul unui pârâu. Avea nevoie de un ingredient nou, își zise, adulmecând aerul, ceva incitant și proaspăt, care să o inspire să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
alta e iraniană (cred), bate trotuarele împopoțonată cu o fustă despicată de un albastru deschis și o bluză subțire. Chiar că arată de douăzeci de lire. Are sâni elastici și picioare bronzate, care lucesc din cauza rasului, și pare mai puțin plictisită și speriată de faptul că e curvă decât colegele ei, care sunt agitate, lipsite de nerv, mereu neliniștite. O dată cu apariția curvelor în cartierul meu, au apărut și crimele îndreptate împotriva lor. Acum trei săptămâni o fată a fost găsită strangulată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cu perdele roșii din vechea sală. Lotul de pipițe arăta la fel de trist ca el - gospodine burtoase, în jur de treizeci de ani, împinse pe scenă de nevoia de bani. Și-au adus până și copiii care așteaptă pe afară, căscând plictisiți. Copiii mi-au amintit de alți copii - da, plozii pușcăriașilor, în Brixton, micii vizitatori. Nu am vrut să asist la un asemenea spectacol, așa că m-am așezat cu spatele la lumini. — Adu-ți un pahar, John, mi-a spus tatăl meu, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Până și gardienii păreau retardați în uniformele lor muiate de sudoare. Am așteptat două ore nenorocite într-o sală de clasă, împreună cu neveste care se fâțâiau de colo-colo - altfel de neveste, nu din cele bătrâne și triste, ci tinere și plictisite, șucărite, la ananghie, blestemându-și zilele. Fetele astea se încurcaseră cu cine nu trebuia: cu niște criminali. Sau poate că nu au prea avut de unde să aleagă și atunci s-au încurcat cu criminalul care nu trebuia. — Sistemul claselor sociale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
datorează el ție, domnule Vultur? Tu ești cel care-i datorează totul. Nu există onoare într-un om care răsplătește dragostea cu trădare. Virgil a venit în acest loc de refugiu. Lasă-l în pace. — îmi datorează o explicație, spuse plictisit Vultur-în-Zbor. O explicație a motivelor pentru care m-a adus aici. Dar, dragul meu, exclamă Virgil Jones, tu ai fost cel care m-a adus aici! Dar de ce? strigă disperat Vultur-în-Zbor. De ce? — Gilles, domnul Vultur pleacă, rosti madame Iocasta. Vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
că își disprețuia soțul. Probabil că pentru ea Vultur-în-Zbor reprezenta o cale de ieșire din cursă, un mod de a-și exprima disprețul față de Cerkasov și de a evada din monogamia obositoare a căsătoriei. Un caz simplu, clasic, de soție plictisită și nefericită, căreia i se oferă un stimul nou. Opinia personală a lui Vultur-în-Zbor despre ea, era că Irina aproape că-și savura nefericirea, că dubla suferință a maternității și a golului din căsnicia ei deveniseră niște cârje emoționale, niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
iubițel plin de adorație... Se gândi la Mașa cea grasă și plină de coșuri din sala de la parter, unde ea strălucea acum triumfal, sora cea urâtă devenită frumoasa balului și învârtindu-se în ringul de dans în brațele unor tineri plictisiți, care se vor fi întrebat unde era frumoasa Irina, iar furia îi alungă lacrimile. — Pot să intru? Patașin. Grigorii Patașin, éminence grise a salonului mamei sale. Un om masiv, ce-și ducea cu nonșalanță cei aproape șaptezeci de ani ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
se afla în Elbaroom când a sosit vestea morții lui Gribb. Prima lui reacție fusese una de încântare sălbatică. — Acum să vedem, a spus el. Acum poate că vom înceta să mai mințim. Cale-Bătută Peckenpaw i-a aruncat o privire plictisită. Deci Gribb era mort. Bun, și? Peckenpaw se putea descurca și fără Gribb. în viață trebuie să faci tot ce poți ca să supraviețuiești. Trebuie să crezi în tot ce e bine să crezi ca să supraviețuiești. Un Gribb oarecare n-avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Peckenpaw se putea descurca și fără Gribb. în viață trebuie să faci tot ce poți ca să supraviețuiești. Trebuie să crezi în tot ce e bine să crezi ca să supraviețuiești. Un Gribb oarecare n-avea cum să schimbe lucrurile. Privirea lui plictisită s-a transformat în panică atunci când Puștiul De-Două-Ori și-a cuprins brusc capul în mâini și s-a prăbușit peste bar. Expresia lui era una de totală neîncredere. Amăgirea de sine operează la nivele diferite, iar Vânătorul nu era în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Am fost surprinsă să aud asta; n-aș fi crezut-o pe Helen îndeajuns de sofisticată pentru acel produs. Încântată, am luat în furculiță mai multe ravioli. Janey gătea excelent. — Apropo, sunt delicioase. — Sunt de la Marks and Spencer. Eram prea plictisită și obosită să mai fac ceva. Janey arăta obosită, dar mai drăguță ca niciodată. Era ca un trandafir clasic englezesc: ochii mari și albaștri și pielea albă și fină, care era deja ridată. Părul îl purta strâns la ceafă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
mine? O expresie de ușurare i-a cuprins fața. Am privit peste umăr. Domnul Richard Fine se ivise în spatele meu, cu Sebastian care îl însoțea. Dominic Planchet rămăsese unde îl lăsaseră, fumând o țigară cu obișnuita sa expresie de om plictisit. —Mai bine văd cu ochii mei, spunea Richard Fine. Încă nu pot să cred. S-a întors înspre Joe. —Uite, stai unde te-a așezat domnul Shaw, aici, lângă lift. Da? Ești un tip de treabă. Nimeni nu pleacă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
Dar, odată ce s-a desprins lanțul principal, probabil că au fost trase în timpul căderii. Uite, chiar eu am asigurat lanțul. Vorbeam mult mai calm acum când știam că un polițist chiar mă ascultă fără a avea genul ăla de față plictisită care să exprime neîncrederea prost mascată. Nu avea cum să se rupă sau să se dezlege. Ori cineva a pilit o za, ori l-a desfăcut din cârlig. Nu era nevoie de prea multă forță. Mă plimbam dintr-un capăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
A.E.R.-ul, pe Brejnev și Ceaușescu, cei doi care „de-ai dracu’ se făceau că se ceartă pă chestia cu tratatu’ de la Varșovia ca să-i sperie pe bulgarii lui Tito“ (Jivkov, precizam), „tot aia-i“, dădea el din mână plictisit că-l bruiez cu astfel de precizări, când el comentează politica la scară planetară. La cămin făcea astfel de comentarii, când ajungea la faza asta a beției. Dar cel puțin acolo eram noi între noi, câțiva români și câțiva studenți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]