9,563 matches
-
Nu ratați nici peșterile din zona Arta sau grotele de senzație de pe costa estică, la Drach, unde spectacolul stalactitetlor și stalagmitelor este completat, la finalul vizitei, de un concert extraordinar, în care muzica lui Chopin este cântată din bărci ce plutesc, în întuneric, pe un lac interior, în fața unui public așezat într-un amfiteatru subteran. De remarcat că cel care a studiat pentru prima dată peșterile mallorchine și a pus bazele biospeologiei din zonă a fost Emil Racoviță, a cărui statuie
Agenda2006-26-06-turistic () [Corola-journal/Journalistic/285111_a_286440]
-
din lume, cele două locații vă pot oferi o noapte de vis. Decorul pare desprins din 1001 de nopți - covorul de flori și fructele exotice șochează prin abundența lor, muzica în surdină, ciripitul păsărilor, susurul apei artezienelor și aromele ce plutesc în aer stimulează cu siguranță și cele mai rafinate gusturi. Cele două palate ce găzduiesc barurile amintite aparțin unor aristocrați din familia regală, dar au fost incluse în circuitul turistic. Prețurile sunt pe măsura reputației localurilor, dar acolo aveți șansa
Agenda2006-26-06-turistic () [Corola-journal/Journalistic/285111_a_286440]
-
moment dat, poate redeveni ceea ce a fost: expresie. Acesta e și cazul în momentul de față: m’am bucurat. Dacă vreau să arunc o privire peste răstimpul trecut, dau de un peisaj nespus de monoton și de arid peste care plutește în chip de grădină suspendată fata morganatică un6 rezervor al visurilor, al impulsurilor introvertite. Pe alocuri, ceva ce ar putea fi socotit, poate, puncte de atingere, momente creative. Tu ești un „rob al stilizării”. Afli [sic] că, într-o oarecare
I. Negoițescu și Wolf Aichelburg în arhivele Securității by Stefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/2857_a_4182]
-
acestea, nu-mi pot reprima gândul c-a fost fericită la Timișoara. Mi-o închipui exuberantă, plimbânduse pe străzi cu ochii la casele în care simțeai parfumul vienez, grația acum aproape stinsă a Împărătesei Sissi, al cărei duh continua să plutească la doar câteva sute de kilometri spre Vest. Îmi imaginez lungile după-amieze de duminică, încremenirea contondentă a străzilor pustii, tăcerea germanicoungurească a puținilor trecători ce spărgeau tabuul somnului de după- amiază, o văd glumind cu alte fete polono-evreice, șușotind și
„Mai puțin rău“ by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/3895_a_5220]
-
frumoasa Vienă și de la Nordbahnhof, pornirăm spre Germania. Trecurăm prin Praga și prin pitoreasca Elveție saxonă. Înspre seară trenul se opri în Dresda, care prezenta de asemenea un aspect din cele mai minunate, cu mulțimile de vagoane iluminate feeric, care pluteau pe Elba. La 9 seara, în fine, iată-ne la Lipsca. Hotelul unde aveam să locuimnu era depărtat, așa că făcurăm drumul pe jos, însoțite de un träger, care ne ducea bagajele și care ne făcu tot timpul teoriile luiNietzsche și
Muzicieni rom?ni ?n texte ?i documente by Viorel Cosma () [Corola-journal/Memoirs/84346_a_85671]
-
pe chip amprentele durerii - sau poate că ale înfrângerii? Ni s-a atras atenția că lipseau generații întregi de bărbați între 20 și 60 de ani, că femeile se constituiseră într-un soi de matriarhat înnebunit de absența masculilor, că plutea pretutindeni setea avidă de viață, de recuperare a trăirilor pierdute și - firește - lupta cu repercusiunile sociale și politice ale scindării Germaniei. Grupul nostru fusese întâmpinat încă de la aeroport de două tinere ghide, două nemțoicuțe blonde, cu bujori în obrăjori și
Dresda by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/3929_a_5254]
-
prin discursivitate narativă), s-a revenit la orfism, la apărarea inefabilului (hiperbolizat sau nu), cum grosso modo se mai întîmplase. Dar, mai aproape de zilele noastre, în sintonie cu noile curente de gîndire - ale căror idei despre alteritate, solidaritate, limită etc. „pluteau în aer” - eul s-a văzut față în față cu celălalt, cu ceilalți. Dacă antologia restrînsă la anii ‘76-’78 revendică lirismul subiectiv, altfel decît se întîmplă în florilegiul lui Porta, volumul din 2005 al lui Enrico Testa, Dopo la
Contra curentului? by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/3930_a_5255]
-
devină lozincă și simbol de activitate, însemnînd afirmarea unei concepții de artă în care întoarcerea către icoanele sufletului se lămurește din nădejdi spirituale“ (p. 92). Fraza e romantică prin elan și vagă prin conținut, „icoanele sufletului“ fiind aici ideile care pluteau în aerul unui Cernăuți pentru care Bucureștiul era nu numai pricină de emulație (prin „Gîndirea“, „Criterion“ sau mișcarea legionară), dar și prilej de frustrare, din cauza eclipsei pe care provincia o îndura în marginea centrului. Pentru niște tineri intelectuali școliți în
Curiații din Cernăuți by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4304_a_5629]
-
grupului - oniric, integrarea dintre text și imagine, întâlniri aleatorii între obiecte disparate - ca elemente catalizatoare ale propriei eliberări creatoare. Treptat, Miró descoperă, în propriile cuvinte, „o realitate profundă și obiectivă care există dincolo de aparențe”. Compune tablou după tablou în care plutesc forme de viață nemaiîntâlnite, angrenate în jocuri ludice. În „Constelații”, de exemplu, artistul reunește o serie de microcosmosuri bidimensionale în care captează ceva din libertatea neîngrădită a Universului. Nu știi ce să admiri mai mult în acest ciclu, a cărui
Universul lipsit de constrângeri al lui Joan Miró by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/4312_a_5637]
-
falsă iconografie să credem că viața s-a dezvoltat în scară, în con sau în cine știe ce altă matriță ascendentă, cînd de fapt totul e proiecția antropomorfă a minții noastre asupra unui proces care nu are sens, scop sau motivație transcendentă. Plutim în neant și o facem degeaba, restul e fantasmagorie menită a ne seda mințile înnebunite de spaimă. Pentru geneticianul Dawkins, religia e un virus social care trebuie stîrpit, pentru entomologul Wilson omul e o insectă socială căruia prejudecățile stupului i-
Vederea apostrofică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4319_a_5644]
-
mai avem, oameni luminați mai exista și ei în România. Nu e suficient, totuși. Cand coboară printre noi, intelectualul român ratează, vai, lamentabil și ridicol, de cele mai multe ori, iar când se retrage, îngretoșat (nu-i de mirare), emite judecați ce plutesc undeva într-un eter rupt de realități la care, desi stridente, el, intelectualul, devine, în mod inexplicabil, miop. Iar cand intelighenția română se lasă și sedusa în partizanate ale vremii, riști, contempland-o, să te abandonezi, la randu-ti, unei
"Eu, domnule Pleșu, cu berbecul m-am lămurit, aleg gâștele!" () [Corola-journal/Journalistic/43350_a_44675]
-
Iată un fragment din una dintre ultimele poezii scrise de el "Fluturi arși", recent postată pe site-ul cenaclului "Amprente literare": Câteodată îmi vine să pier Căci știu oameni cu inimi de fier În seifuri, larvar vegetând... Fluturi arși vor pluti mâine-n vânt...
Jurnalistul Dorian Stoianovici a murit by Roxana Covrig () [Corola-journal/Journalistic/42186_a_43511]
-
din Brașov și făcea parte din trupa rock „Holtzkopf” („cap de lemn”), cu turnee la activ și melodii înregistrate. Îmblânzitorul apelor este un microroman apocaliptic, o parabolă despre sfârșitul comunicării. Dar despre ce este vorba. O casă cu șase locuitori plutește în derivă, deodată cu un ultim potop. În această Arcă a lui Noe se găsesc un tată castrator izolat în beciul casei - unde caută să supraviețuiască prin băutură pierderii soției din urmă cu cinci ani, fiul cel mare - ipocrit și
Un poem apocaliptic by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4267_a_5592]
-
lună, poate de aceea mâncarea și este atât de ieftină... Dar și bogăția!! Sunt zone ale orașului unde opulența e etalată nonșalant la vedere: căsuțe superbe, cu alei frumos pietruite, cu ploaie de flori în ferestre, cu mici heleștee unde plutesc nestingheriți nuferii... E și aici o Europă în miniatură, cu bune și rele... Și cultura? Renumiți în lume rămân sculptorii și arhitecții letoni Eisenstein sau Volz, creatori ai minunățiilor Art Nouveau ce pot fi admirate și acum pe străzile Rigăi
LETONIA – cioburi de chihlimbar by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/4274_a_5599]
-
cîteva vorbe. Cred că nu am fost pregătită pentru seara aceea. Eram ca Simon cel bîntuit în vise de Milarepa, pînă la limita în care coșmarul și realitatea se amestecă halucinant. Întunericul și deznădejdea coboară, uneori, pe platforma vieții și plutesc, hotărîți să nu debarce prea curînd. Decizia lor este disperarea mea. Frica de moarte, de despărțire, de ireversibil. Amintirile își strigă, înfundat, durerea. Știu, însă, că nu mi le poate lua nimeni. Nimeni. Cu toate astea în suflet, am plecat
Vă place Beethoven? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4477_a_5802]
-
A fost doar un exchange. El mi-a dat lei, eu i-am dat euro. Răzvan Ropotan Cu capul în nori Când eram mică aveam tot felul de vise în care zbu ram. Mă ridicam de la pământ și începeam să plutesc peste oraș. Nu înțelegeam deloc senzația, pentru că părea ireală și nu știam cum de o am. Era frustrant. Când am zburat pentru prima dată cu parapanta, mi-am dat seama că asta visasem mereu. Partea proastă a fost că nu
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
alta după joint, iar cu ultima îl mângâiam pe bătrân. Timpul înghețase undeva între plămâni și creier. Voiam să ajungem odată la capătul dru mului, să îl internăm pe tata și să ne luăm rămas-bun filmându-ne cu telefonul mobil. Pluteam într-un vârtej de năluciri nediferen țiate. N avea rost să-mi fac sânge rău. Juju se scobea în ureche cu o cheie. Conduceam în zigzag atent la piesa de teatru radiofonic. Fie aveam creierii împușcați, fie posteritatea operei lui
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
țială pentru un artist. În plus, sunt adeptul principiului care spune că o plăcere amânată este o plăcere poten țată. Mă așez pe o bancă și con templu, îmi liniștesc spiritul. După cinci minute de respi rație profundă simt că plutesc pe valurile dharmei. Sunt o undă în marea de unde care e universul, în vidul absolut din care apă rem ca niște holograme și unde ne întoarcem la sfârșit. Simt pacea și sunt una cu tot. Respir în fiecare om, mă
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
de eleatrop, de muguri de salcie și de ceva fără nume care-l pătrunse până în stomac. Camera o cunoștea, dar și aceasta avea ceva schimbat în dezordinea și răvășeala lucrurilor împrăștiate de-a valma. Ceva din tinerețea și drăgălășenia fetelor plutea peste tot. Dacă intri, intră odată, să închid! îl zori fata din ușă. Avea mișcări svâcnite din umeri parcă mereu voia să te împungă cu sânii. Să-l fi căutat, oare, într-adevăr, pe-acasă, sau... Miluță auzi huietul sălbatec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
vii, auzi? Mă duc să-l anunț pe tata, să se ascundă, și te duc și pe tine în munte. Ești rea! Crezi c-am să mai pot dormi? Te iubesc! șopti Irina, și el se lăsă în voia ei, plutind într-un fel de ceață fierbinte, o ceață sau o muzică, ceva de care nu era pe deplin lămurit, cum nu era nici cu ele și năuceala asta nu știa dacă pornea de la el sau venea de la ea, dar era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Sfârșită, fără puteri, rezemă coada măturii de poartă, lăsă fărașul la picioare și, cu cârpa de șters sub braț, își strânse coatele, împietrită. Urmări, ca o dusă de pe lume, goana mașinilor pe drum. Colbul ce se târa în urmă și plutea peste acoperișuri ca o amenințare. Da, da, oamenii au făcut războaiele, și Dumnezeu, să-i pedepsească pentru nelegiuirile lor, i-a îngăduit Satanei cu tot prăpădul Sodomei și Gomorei să ia înfățișarea cea fără de prihană a femeii, să le ațină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
topită de dor, cârpa aspră chiftind de unsoare, sufla greu, tot mai precipitat, ca-ntr-o alunecare în gol, o alunecare pe nesimțite în vis, și-ntreaga ei ființă începu să se desprindă din tot și din toate și să plutească. Acum, că s-a sfârșit, trebuia să încheie o suferință dublă, să-și adune inima, care îi era împărțită între răsărit și apus, hărțuită de toți trei, sfânta treime de-o ființă cu ea. Era ca o plutire. Da, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
se scurgea pe umeri în minusculele explozii solare, și toată beția aceea lâncedă în care se legăna și era și nu era, cu ceva dureros, nesigur și înșelător, ca-n vis, neted și mângâios și-adânc, ca atunci când, copil fiind, plutea destrămându-se ca păsările se sfârși tăios, curmându-i răsuflarea. Auzi ușa dincolo. Un pas apăsat. Un cuțit rece îi spintecă pieptul. Apoi prin ușă, prin perete cum stătea cu spatele lipit de perete, în colțul dintre celălalt perete, îmbrăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
stingherea, dar n-avea ce face, cum n-avea ce face nici cu dorința lui de-a asculta mereu, legănat de goana trenului, cântecul atât de curat că închise ochii să nu zărească-n cădere fața cântărețului, care încă mai plutea pe valurile visului și ale valsului, ridicat în picioare deasupra podului să privească-n beznă imaginile despuiate de degetele oarbe și pârjolitoare ale reflectorului. Gata! Acum! își spuse. Se agăță fulgerător de cizmele santinelei, trăgându-le-n jos, peste capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
să-l strige. Tom să vină. Îl orbeau cu lanternele, capul îi zvâcnea de bătăile dese, din ce în ce mai puternice ale inimii răsunătoare ca un gong. Hai, scoală! Scoală-te! simți o mână pe umăr. Umărul lui tresări, și parcă începu să plutească. Tot trupul se crispă, și, ciulindu-și urechea să audă comanda și puștile descărcându-se dintr-o dată, auzi vocea mamei: Scoală-te, Miluță! Trezește-te! Nu pot! șopti, și, mișcându-se greoi, alunecă pe marginea mesei metalice. A venit Tom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]