814 matches
-
distinctive ale rasei lor: așa Dickens, Maupassant, Tennyson etc.... Precocitate: Pascal era gânditor mare la 13 ani; Rafael era artist la 14; Restif de la Bretonne citise multe cărți la patru ani, la 11 sedusese multe fete, la 14 compusese o poemă asupra celor întăi 12 amante; Bacon, la 15 ani, concepuse Novum organum; la 10 ani Pico dela Mirandola era mare filolog; Goethe scria în mai multe limbi înainte de 10 ani. Ascoli a publicat la 15 ani un studiu asupra rapoartelor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
entuziasmul acela al tinereții. Își scriau scrisori în versuri. Unul scria drame, altul avea mania să le prefacă. Era o muncă încordată, cu folos, menită însă să râmâie obscură. Au lucrat și la o traducere din Wildenbruch, Cântecul vrăjitoarei. Această poemă romantică a apărut în Pagini literare. A fost iscălită de M.S. Cobuz; trebuia să figureze alături și numele lui Enric Furtună. Greșala a fost a unui prietin, care a copiat și a trimis bucata la revistă, fără învoirea noastră. Cântecul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
o imaginație, „aprigă” și „învolburată de enigme.” Cavaler al hiperbolei, poetul aleargă „în căruțe de foc pentru a înfrăți bucuria cu oțelul, își spală palmele în cer, așterne sub fiecare brazdă a cernoziomului, cu care se crede înfrățit, câte o poemă cu visurile-n cerul de năvală”, simțindu-se împăratul lui. Poezia lui capătă o adâncime atunci când poetul „proiectează pe fondul de ingenuitate eseniană, de singurătate ciudată, logodită cu taina, la ruptura de veacuri, în Viziune”. „S-au rupt zilele clare
MONOGRAFIA ABSOLVENȚILOR LICEELOR DIN BOLGRAD STABILIȚI ÎN ROMÂNIA by NENOV M. FEODOR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1830_a_92278]
-
informații de la cronicarii noștri, de la unii cronicari străini și din documentele medievale referitoare la orașul nostru. Ținutul Fălciu apare în lista solului Mikolai Brzeski (1566), secretarul regelui polon („powiati”), publicată în 1895 de Ioan Bogdan, pe lista ținuturilor de la sfârșitul Poemei polone de Miron Costin (1684), și în Descrierea Moldovei de Dimitrie Cantemir. Acestea sunt sursele cele mai vechi, dar pe măsură ce trece timpul, ținutul Fălciu este amintit din ce în ce mai mult. Comparând lista lui Miron Costin cu lista lui Dimitrie Cantemir, constatăm că
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
frumoasă, cu lună, fără pic de vânt. Un ger aspru pare să fi încremenit totul ca într-un vechi și neasemuit tablou. Cuprins de extaz /din cauza splendorii aspre a nopții sau din cauza apropierii iubitei/, Eminescu îi vorbește doamnei Micle despre poema Strigoiul /sau Strigoii, poetul încă nu s-a decis asupra titlului/. Pășesc de parcă ar pluti unul lângă celălalt /dragostea îi face aproape imponderabili/. Nu se ating, dar e atâta electricitate între ei încât impulsurile sexuale, sublimate, transpar imperceptibil în gesturi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
de "simboluri mortuare" precum ""noaptea cernită" a mării". Tot în sfera imaginarului de acest tip se vorbește despre "nemortul și oglinda neagră", unde apare "fascinația perversă a oglinzii absorbante". Pentru această categorie a imaginarului poetic eminescian este luată în discuție poema Feciorul de împărat fără stea (după titrarea lui D. Murărașu). Cei fără stea, spune Călin Teutișan, "sunt iubiți totuși de un înger sumbru îngerul Morții, care-i urmărește îndeaproape". Aici, Eminescu "se joacă cu trei feluri de oglinzi (albă, roșie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
această perspectivă este adusă în discuție, ca argument esențial, Oda (în metru antic) în care se întâlnește, tot așa, o "anumită nuanță a opoziției dintre cele două destine: uman și astral, între două ordine de temporalitate: efemer și veșnic". Analiza poemei e de subtilitate interpretativă, demonstrându-se că aici "timpul uman pare preferabil prin modularea infinită a conținutului său, prin însușirea de a îngădui ieșirea eului din el însuși și a putea comunica și a se armoniza prin iubire cu restul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
textului eminescian din variantele Luceafărului, în corelare cu forma finală a poemului, "pentru a face vizibil efortul poetului în cunoscuta-i luptă cu "cuvântul/ ce exprimă adevărul"", și demonstrând astfel, prin analiza diferitelor nivele semantico-poetice ale textului, că în elaborarea poemei "nu a prevalat aspectul stilistico-retoric, caracteristic pentru cum se spune, ci prioritară în intenția mea a fost descifrarea corectă a ceea ce spune textul, altfel spus, care este sensul textului, atât la nivelul de suprafață al unităților lui minimale, cât și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
suferință romantică". În Venere și Madonă, Eminescu pune, de fapt, în discuție, "rostul poeziei", o temă ce-i preocupă pe romantici, și trebuie să înțelegem că "în loc de a nega femeia, este negată acum poezia". Firește, atenție aparte îi este acordată poemei Luceafărul, "ultimul mare acord liric al poetului", în care interpreții, în general, au căutat felurite simboluri, pe care odată identificate le-au și argumentat. Scenariul, spune Eugen Simion, este "relativ simplu", numai că "miturile poemului" sunt totuși complexe, "au mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
face Mihai Rusu în propunerea metodologică din studiul didactic asupra poeziei eminesciene, este demnă de urmat, desigur aducându-i-se îndreptările necesare. "DOINA" (Victor Crăciun și Tudor Nedelcea) La împlinirea a 125 de ani de la citirea de către Mihai Eminescu a poemei sale Doina, în cadrul Junimii ieșene, doi comentatori statornici ai operei marelui poet, Victor Crăciun și Tudor Nedelcea, editează o carte* ce se dorește a fi recapitulativă în privința genezei și receptării în timp a acesteia, operă cu "versuri incendiare", cum consideră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
succint și dens Cuvânt înainte, "expresia unei suferințe colective ajunsă în stare explo zivă", reprezentând în fapt "un țipăt de suferință îndelungată, de disperare bătrână, devastatoare, în fine, un blestem romantic în tonuri apocaliptice". Volumul cuprinde, pe lângă textul propriu-zis al poemei, cu variantele sale, preluate după ediția Perpessicius, un studiu aferent acestuia, apoi texte referențiale de interpretare critică datorate unor D. Murărașu, G. Călinescu, I. Rotaru, D. Vatamaniuc, Gh. Bulgăr, C. Popovici, H. Corbu, A.O. Nedelcea, V. Crăciun, Gh. Florea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Kibedi Sandor), olandeză (Gerard de Rideer), portugheză (Victor Buescu, Carlos Queiros, Luciano Maia), sanscrită (George Anca). În încheiere, Tudor Nedelcea oferă o extrem de binevenită Bibliografie cronologică a "Doinei" (1883-1938). Avem astfel o privire integrală și integratoare asupra modului în care poema eminesciană a traversat secolul, cu o traiectorie controversată, sub semnele rigorilor politice ale tuturor intemperiilor vremurilor ce s-au abătut asupra poporului român și a culturii sale. Edificator în acest sens se impune amplul studiu elaborat de cei doi cercetători
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
asupra poporului român și a culturii sale. Edificator în acest sens se impune amplul studiu elaborat de cei doi cercetători, analitic și nu mai puțin polemic, pe un ton de exaltare patriotică, ponderat totuși, dar iluminat de sensul ideatic al poemei, "operă unică în ansamblul gândirii și creației sale (a lui M. Eminescu, n.n., Ct.C.). Pentru că Doina este vârful de lance care simbolizează întregul scris eminescian, având încrustat, începând chiar cu numele poemului, deplinul specific românesc, cu încărcătura lui distinctă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
M. Eminescu, n.n., Ct.C.). Pentru că Doina este vârful de lance care simbolizează întregul scris eminescian, având încrustat, începând chiar cu numele poemului, deplinul specific românesc, cu încărcătura lui distinctă în ansamblul umanității". Pornind de la ideea că Doina este o "poemă politică", se impunea înainte de toate punctarea motivației sale istorice, autorii studiului acordând atenție cadrului conjunctural, social, al manifestărilor gazetărești ale lui Mihai Eminescu, în serialul de articole intitulat Icoane vechi și icoane nouă, în care se află întreg reliefată atitudinea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
a exprimat în această creație sentimentele", precum și "lipsa de echivoc în privința opiniilor sale față de politicienii vremii". Un alt segment al studiului este consa crat imaginii lui Ștefan cel Mare în viziunea istorică a lui Mihai Eminescu, întrucât acesta apare în poemă ca un pivot al construcției ideatice. Se întreprinde astfel o succintă trecere în revistă a angajamentelor poetului în dezbaterea problemelor istoriei naționale, începând cu articolele sale din Federațiunea, insistându-se nuanțat asupra marii adunări de la Putna din 1871 și considerându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
cu articolele sale din Federațiunea, insistându-se nuanțat asupra marii adunări de la Putna din 1871 și considerându-se sub acest aspect întreaga perioadă gazetărească de la Timpul. Definită de-acum, motivația istorică și sufletească a "omului și creatorului Eminescu" pentru scrierea poemei, autorii studiului se opresc, în detaliu, asupra momentului și conjuncturii politice din 5 iunie 1883, când s-a produs citirea Doinei, nu la dezvelirea statuii lui Ștefan cel Mare (operă a sculptorului francez Emanuel Fremiet), la Iași, ci cu prilejul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
față de operele citite era ponderat, de data aceasta, la sfârșitul lecturii "un tunet de aplauzuri izbucni [...] și mai mulți dintre numeroșii membrii prezenți îmbrățișară pe poet". Victor Crăciun și Tudor Nedelcea urmăresc într-un segment aparte al studiului lor, geneza poemei, de la concept la creație, punând-o în discuție alături de o altă poemă, La arme!, circumscrisă aceleiași ideatici patriotice, care a avut și ea un destin zbuciumat, în lungul istoriei contemporane a României, reprezentând "strigătul tânărului de 20 de ani, pregătit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
tunet de aplauzuri izbucni [...] și mai mulți dintre numeroșii membrii prezenți îmbrățișară pe poet". Victor Crăciun și Tudor Nedelcea urmăresc într-un segment aparte al studiului lor, geneza poemei, de la concept la creație, punând-o în discuție alături de o altă poemă, La arme!, circumscrisă aceleiași ideatici patriotice, care a avut și ea un destin zbuciumat, în lungul istoriei contemporane a României, reprezentând "strigătul tânărului de 20 de ani, pregătit să unească și să îmbrățișeze inimile pentru păstrarea ființei naționale românești", făcându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
așa cum a fost pe drept definită, nu se află nici un fel de chemare războinică. Figurează doar strigătele bărbate de avertizare, de apel la rațiune, de toleranță". Tocmai de aceea, Doina poate fi considerată "opera gazetarului politic Eminescu". Urmărind etapele creației poemei, în contextul istoric al propriei trăiri evenimențiale în epocă, autorii studiului vin la înțelegerea că poetul a oferit aici "dimensiunea înălțimii românești", dimensiunea "sculpturală a țării și a specificului sufletesc". Cercetătorii sunt încredințați, și aduc argumente în acest sens, că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
epocă, autorii studiului vin la înțelegerea că poetul a oferit aici "dimensiunea înălțimii românești", dimensiunea "sculpturală a țării și a specificului sufletesc". Cercetătorii sunt încredințați, și aduc argumente în acest sens, că tocmai această dimensiune națională, atât de evidentă în poemă, a făcut ca aceasta să fie respinsă și blamată prin timpi ca expresie a unui naționalism extrem, poetul fiind acuzat de xenofobie și reacționarism. Sub acest destin este urmărită receptarea sau, mai bine zis, trecerea sub tăcere a poemei în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
în poemă, a făcut ca aceasta să fie respinsă și blamată prin timpi ca expresie a unui naționalism extrem, poetul fiind acuzat de xenofobie și reacționarism. Sub acest destin este urmărită receptarea sau, mai bine zis, trecerea sub tăcere a poemei în perioada anilor socialismului, când regimul comunist a făcut din România un satelit al Moscovei, Doina lui Eminescu fiind trecută în rândul operelor interzise circulației, pentru că acuzațiile contra muscalilor și a veneticilor, în general exprimând, în fond, un adevăr indubitabil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Rosen promisese neamestecul în această chestiune, mai apoi a revenit împotriva lui Eminescu, dar nu a mai avut tăria pentru a influența eliminarea din cultura națională a unei părți din creația gazetarului. S-a întâmplat în același timp ca și poema Doina să fie republicată, după patru decenii de cenzură, atât în volumul jubiliar, Institutul pentru relațiile cu Străinătatea condus de Virgil Cândea realizând republicarea identică a ediției Maiorescu din decembrie 1883, cât și în alte ediții omagiare, apărute la editurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
recita frânturi din versurile lui Bolintineanu, Alecsandri, Vasile Militaru, Eminescu în anumite împrejurări, participând la momentul festiv de la Ateneul Român, și, într-un elan asemănător cu cel din 1968 privitor la soarta Cehoslovaciei, a rostit, în cuvântul său, versurile Doinei. Poema reintra în circulație autorizată după patru decenii de cenzură". Astăzi Doina cunoaște o răspândire liberă și o apreciere judicioasă atât în țară cât și în străinătate. "Pesimismului atât de specific poeziei romantice scriu autorii studiului îi ia locul militantismul și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
de cenzură". Astăzi Doina cunoaște o răspândire liberă și o apreciere judicioasă atât în țară cât și în străinătate. "Pesimismului atât de specific poeziei romantice scriu autorii studiului îi ia locul militantismul și angajarea socială a liricii moderne, astfel că poema Doina poate fi considerată și un soi de punte între cea din urmă creație lirică a ultimului mare poet romantic european și poezia cu iz de mucegaiuri, dar și de chemări spre înfăptuiri ale veacului ce avea să vină Unirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
traducă, deși nu știe nemțește. Și eu am tradus-o nițel, deși știu nemțește. Ha, ha! El a știut să scrie și "Peneș Curcanul". Plecat-am nouă din Vaslui și cu sergentul zece. Eu nu puteam să scriu "Peneș Curcanul", poemă care, o recunosc, e foarte reușită, e o frescă minunată. Eu, totuși, am simțit în adânc drama și eroismul dela Plevna și dela Grivița, dar la " Timpul" trebuia să-i atac pe liberali, noii ciocoi. Dar frățiorul meu cel mic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]