738 matches
-
eu sînt caraghios de naivă, dar pur și simplu nu cred că Școala Resentimentului (al carei corifeu e, între alții, Nietzsche, pe care ce-i drept, Bloom îl lasă în pace) e doar un apanaj al imposturii. Dacă ar fi polemizat, argumentele lui Bloom ar fi fost mult mai grele intelectual. Dar el preferă să tune (sau să suspine, după cum îi convine retoric) în axiome de genul "acuitate cognitivă, forța lingvistică, putere de invenție", refuzînd scandalizat să creadă că ar putea
Canoneli pe tema canonului by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18144_a_19469]
-
fel sau altul, adopta atitudini extreme, ca să nu spunem mai mult, n-ar avea nici ce să le strice și nici ce să strice. v Publicația ATAC LA PERSOANĂ afirmă că am avea relații polemice. Absolut fals. România literară nu polemizează cu o asemenea publicație și nici cu altele de aceeasi factura. Noi prevenim asupra pericolelor pe care publicațiile extremiste, în rîndul cărora se numără Atac la persoană, le pot reprezenta prin simpla lor existența. E adevărat însă că, în timp ce revista
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/18159_a_19484]
-
onorabil (a se pricepe inteligibil) în circuitul intelectual român, găsesc apariția aproape simultană a celor două cărți drept o coincidență foarte fericită. Rorty și Bloom fac parte din tabere adverse, chiar dacă se citează unul pe celălalt puțin și categoric nu polemizează direct. Apoi, volumul lui Rorty e ceva mai vechi decît Canonul occidental: primul a apărut în America în 1989, al doilea e de data relativ recentă, din 1994. Însă prin felul lor de a gîndi și de a problematiza gîndirea
SINGUR ÎN MULTIME by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18124_a_19449]
-
de autoare în paginile "României literare" și apoi în "Cotidianul" unei societăți bulversate, fără prea multe repere, fără libertate adevărată și fără demnitate. Aducînd în discuție nevrozele intelectualului în articolul "Lobby cu nevroza care ar fi un hobby", Ileana Mălăncioiu polemizează cu Andrei Pleșu, observînd că, de fapt, "marea problemă a noii «epoci de aur» nu e cea de a-ți face meseria ori de a-ți amîna împlinirea vocației pentru a pune și tu umărul, ci aceea că nu mai
"Oare glorie să fie a vorbi într-un pustiu?" by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/14309_a_15634]
-
Vieața sau din prima parte din Împărat și proletar: comunismul precoce îl prefera celuilalt, considerat moștenire a fascismului. Generația mea pe acesta l-a învățat la școală. Și mai este ceva: nu numai că fiecare nouă imagine a poetului, care polemiza sau nu cu aceea veche, lăsa pe dinafară, de vreme ce era exclusivistă, numeroase aspecte ale poeziei, dar toate aceste imagini la un loc sînt departe de a ne restitui integralitatea și varietatea inspirației eminesciene. Sînt semne (între care un superb articol
Pluralitatea poeziei eminesciene by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15600_a_16925]
-
după Diog. Laert., IX, 41) „Mikros dikosmos”. Ea este des citată de Epicur. De asemenea, și Aristotel îl citează foarte des, dar aceasta mai ales ca să-l combată și nu totdeauna cu aceeași obiectivitate. Dimpotrivă, Platon nu-l amin-tește, dar polemizează cu concepția materialistă. Asupra filozofiei lui Democrit avem însă destule date ca s-o putem cunoaște și aprecia. Sâmburele acesteia îl constituie atomistica, pe care, deși n-a descoperit-o Democrit, este totuși meritul lui de a o fi dezvoltat
Democrit () [Corola-website/Science/301007_a_302336]
-
rusă reveneau frecvent în dialogul ei cu „cei care și-au părăsit țara”. Spre emigranți Ahmatova se întorcea supărată: Justificările emigranților față de Ahmatova au continuat mulți ani: Roman Gul în volumul "Я унес Россию" („Eu m-am dezbărat de Rusia”) polemiza cu Ahmatova. La părerile lui Gul s-au raliat printre alții Georgi Adamovici și V. Frank. Persoanele apropiate Annei Ahmatova care rămăseseră în Rusia au ajuns practic toate pe lista jertfelor terorii regimului comunist. Singurul ei fiu, Lev Gumiliov, a
Anna Ahmatova () [Corola-website/Science/300473_a_301802]
-
de natura și caracterul lor » Criticul rus Mihail Bahtin evidențează caracterul "polifonic" al operei: eroii lui Dostoievski sunt conștiințe individuale, neînfrânate de voința creatorului. Spre deosebire de alți romancieri, pentru care personajele sunt concepute ca instrumente ale unui discurs auctorial unitar, Dostoievski polemizează cu tipuri umane distincte, cu viziune proprie și gândire independentă. E ca și cum operele sale nu ar avea un singur autor, ci ar fi scrise de oameni cu sisteme filozofice diferite: Raskolnikov, Mîșkin, Stavroghin, Ivan Karamazov, Marele Inchizitor. Romanul dostoievskian este
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
soția protagonistului, naratorul dezvăluie următoarele: „Pentru ea, religia devenise o obișnuință [...] Dacă i s-ar fi spus însă, ar fi crezut și în iele, cât credea în Duhul Sfânt”. În semn de frondă sau dintr-o nevoie constantă de a polemiza cu trecutul catolic, Joyce integrează în lucrările sale o serie de elemente blasfematoare, eretice sau păgâne. În capitolul "Telemah", Buck Mulligan își începe „ritualul” bărbieririi prin intonarea zeflemitoare a unui cântec religios, "Introibo ad altare Dei", apoi împărțind omleta în
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
în cartea "L'esperienza futurista" (1919). În "Le memorie d'Iddio" (1912) exprimă cu violență protestul său antireligios și nihilist, în timp ce în "Le Stroncature" face un rechizitoriu aspru, în numele avangardei culturale, al principalelor opere clasice (Faust, Decameronul, Hamlet etc.) și polemizează cu scriitori contemporani, ca Giovanni Gentile sau Benedetto Croce. În același timp, scrie și opere în spirit tradițional, proză poetică, "Cento pagine di poesia" (1915), sau versuri, "Opera prima" (1917). Din această epocă datează una din operele cele mai apreciate
Giovanni Papini () [Corola-website/Science/306493_a_307822]
-
profesor agregat în Filosofie (1956). În 1963 renunță la activitatea universitară, pentru a se consacra definitiv carierei de ziarist și scriitor. Cariera sa literară începuse deja în 1957 cu romanul "Histoire de Flore" și eseul "Pourquoi des philosophes ?", în care polemizează pentru prima oară cu marxismul. Într-un timp în care majoritatea covârșitoare a intelectualității franceze avea o fermă orientare de stânga, pro-sovietică și antiamericană, în mare măsură sub influența lui Jean-Paul Sartre, Revel - până în 1970 el însuși socialist în cluburile
Jean-François Revel () [Corola-website/Science/302616_a_303945]
-
unor polemici aprinse și, din acest motiv, formulată oscilant, insuficient de clar. Filosofia sa este de altfel o veșnică polemică, simțul său critic aducându-i adesea probleme în raporturile sociale. La numai câțiva ani după sosirea la Paris începe să polemizeze tăios cu Guillaume de Campeaux, profesorul său, devenindu-i nesuferit și provocându-i acestuia reacții dușmănoase. Abélard încearcă să-și constituie propria sa școală la Melun, undeva în vecinătatea Parisului tocmai pentru a sta în coasta maestrului dar o boală
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]
-
ministru slovac Tiso și pe primul ministru rutean Voloșin să-și prezinte, oficial, opiniile. Cei doi arbitri, Ribbentrop și Ciano, și-au continuat conversațiile cu delegații la masa de prânz și, apoi, s-au retras în camere separate, unde au polemizat asupra unei hărți. Ciano, protejând interesele ungare, a căutat să mute noua frontieră spre nord; Ribbentrop, protejând interesele cehoslovace, a căutat să o mute în direcția opusă. Datorită nepregătirii și indolenței lui Ribbentrop, ministrul de externe italian a avut câștig
Primul dictat de la Viena () [Corola-website/Science/304131_a_305460]
-
a filosofiei existențiale în literatură a fost fără îndoială Fiodor Dostoievski, care în romanele și povestirile sale prezintă adesea, cu atitudine negativă, lupta autodistructivă a eroului pentru poziția sa în lume și față de Dumnezeu. Astfel, în "Amintiri din casa morții", polemizează cu opinia optimistă a unui umanism rațional, iar în "Crimă și pedeapsă" prezintă lupta prin care este posibilă eliberarea de sine însuși a personajului și, implicit, a omenirii. În acest sens trebuie înțeleasă afirmația călugărului Alioșa din "Frații Karamazov": „Trebuie
Filosofie existențială () [Corola-website/Science/298027_a_299356]
-
Metafizică|metafizică]]”, inaugurînd o amplă deschidere asupra realului. Interesul nedisimulat pentru prezent, citadin, actualitate (culturală, socială, științifică), autenticitate, concretețea existenței se conjugă cu situarea programatică a eului în universul Textului, care reflectă și se autoreflectă, se scrie și se rescrie, polemizează, parodiază, pastișează parodic sau acumulează „prefabricate” din orice zonă a livrescului, de la patrimoniul literar național și universal la cele mai vechi sau recente descoperiri științifice sau tehnologice și la evenimentele de cultură. Numeroasele procedee ale intertextualității, utilizate de obicei cu
Literatura română postmodernă () [Corola-website/Science/312094_a_313423]
-
talente didactice. Aceste atribute s-au manifestat în atelierul lui Mieß, fapt ce a determinat conturarea primelor elemente de exprimare ale curentului expresionist pe meleaguri transilvane. Ca promotori ai noilor idei de avangardă, artiștii care făceau parte din acest nucleu polemizau adeseori pe marginea esteticii tradiționale, formând în acest mod și un nou crez teoretic. Cu toate că atmosfera în care trăia era una novatoare, Friedrich Mieß nu părăsește propria viziune în arta picturii. Longevitatea sa, pictura de natură academică pe care o
Friedrich Mieß () [Corola-website/Science/311428_a_312757]
-
era împletită cu o moralitate prea libertină. Totul se schimbă când este revocat Edictul de la Nantes în 1685, care provoacă o ruptură în sânul comunității științifice. Faimosul matematician și filozof Leibniz, în lipsa unei reconcilieri între catolici și protestanți, drept protest, polemizează publicând în 1696, unele extracte scandaloase din "Diario" lui Burcardo, cu titlul "Specimen historiae arcane, sive anecdotae de vita Alexandri VI Papae". Cartea are mare succes, se retipărește, iar în comentariul său filozoful subliniază "cum nu s-a mai văzut
Lucreția Borgia () [Corola-website/Science/312388_a_313717]
-
au apărut și traduceri din Friedrich Engels. A condus, împreună cu S. Moruzzi, revista „Îndrumarea” (1908 - 1909). Promotor al pozitivismului lui Auguste Comte s-a mutat la Iași unde, împreună cu Panait Mușoiu, a înființat revista „Munca” în care cei doi au polemizat cu vechiul lor prieten Ioan Nădejde care a devenit social-democrat. a tradus în limba română lucrarea "L’Idéal de la jeunesse" ("Idealul tineretului") de Élisée Reclus și a publicat în 1895 broșura "Determinismul". Tot împreună cu Mușoiu, Panait Zosin a editat "Revista
Panait Zosin () [Corola-website/Science/308789_a_310118]
-
o localitate din Poienile Izei(Maramureș), locul acțiunii e întărit de precizarea momentului: „Când la munte și-au ajuns / Cei mai mari că și-a grăit / Pă cel mic ca să-l omoară...”. Făcând abstracție de colindele transilvănene, Ovid Densușianu va polemiza cu Dumitru Caracostea pe această temă: „De ce nu putem admite că în timpul coborârii turmelor, ciobanul, aflând complotul, și-a arătat dorința de a fi îngropat la stână? Psihologicește, dorința aceasta e explicabilă: pentru oricine, ideea de moarte e asociată cu
Motivul urcării și coborârii oilor de la munte în „Miorița” () [Corola-website/Science/314200_a_315529]
-
pe criminologii și penaliștii Alexeev, Babaev, Igoșev, Grișanin, Minkovskii, Pobegailo, Rivman, Gauhman, Solopanov, Pleșakov ș.a. În afară de aceștia, participînd la ședințele Biroului criminologic coordonator din U.R.S.S., are rara posibilitate de a-i asculta, de a discuta și chiar de a polemiza cu criminologii Antonean, Avanesov, Saharov, Kuznețova, Kudreavțev, Karpeț, Dolgova, Bluvștein și alți criminologi cu renume în lumea științifică. Valeriu Bujor mărturisește că „anume acest anturaj în cele din urmă m-a format ca criminolog”. În afară de viii purtători ai ideilor criminologice
Valeriu Bujor () [Corola-website/Science/323403_a_324732]
-
redactor la "Credința". 1934 - Alcătuiește "Antologia poeților tineri" cu o postfață de Ion Pillat, un adevărat eveniment literar. 1937 - Împreună cu Constantin Clonaru editează cotidianul "Lumea Românească", apărut până în 1940. Ziar de stânga (Geo Bogza publică reportaje de pe fronturile din Spania), polemizează cu Stelian Popescu de la "Universul", ziar fascizant. 1943 - Este internat în lagărul de la Târgu-Jiu, de unde impresii cristalizate în volumul "Zile de lagăr". 1946 - Este numit director al Teatrului Național din București. 1948 - Apare romanul "Desculț", a cărui redactare începuse cu
Zaharia Stancu () [Corola-website/Science/297578_a_298907]
-
Iași, după ce trece cu nota maximă, 20, concursul pentru postul respectiv. Din 1945 se transferă la Universitatea din București. În 1926 debutează cu versuri în "Universul literar", din 1927 colaborează la "Viața literară" și "Gândirea", cu care va ajunge să polemizeze în paginile revistei proprii, "Capricorn". În perioada 1933 și 1934 a făcut parte din comitetul de conducere al revistei "Viața românească", revista înființată, la Iași, in 1906. La București colaborează cu prestigioasa "Revistă a Fundațiilor Regale", condusă de Alexandru Rosetti
George Călinescu () [Corola-website/Science/297575_a_298904]
-
ziar condus de Gheorghe Panu, gazetarul probează o bună conduită critică. În 1888, Delavrancea se angajează ca redactor și colaborator la ziarele "Democrația" și "Voința națională", unde se va remarca prin numeroase articole. Face critică muzicală și dramatică ("Epoca", 1886), polemizează cu Maiorescu într-o serie de articole ce vor demonstra multiple însușiri intelectuale ("O familie de poeți"). E prezent în aproape toate domeniile artei și ale vieții publice, încercându-și talentul în numeroase direcții. La 19 aprilie 1887 tipărește revista
Barbu Ștefănescu Delavrancea () [Corola-website/Science/297619_a_298948]
-
intitulată "Inocent", Delavrancea apără, chiar și împotriva celui mai mare avocat al timpului, Take Ionescu, pe arhitectul Ion Socolescu, acuzat de crimă cu premeditare. Oratorul și confereințiarul își păstra intactă puritatea sentimentelor, demonstrând sinceritate și patetism. Ține conferințe la Ateneu, polemizează înflăcărat cu politicienii vremii, fiind prezent la toate întrunirile importante ale timpului, în toate având, cum spunea Vlahuță: "„un cult pios pentru popor“" (exemplu, conferința "Țăranul nostru și țăranul mizeriei": "„Însăși libertatea, supremul element al demnității umane, pentru el nu
Barbu Ștefănescu Delavrancea () [Corola-website/Science/297619_a_298948]
-
rezolvate cu o mașină Turing. La întoarcerea la Cambridge, a participat la cursurile ținute în 1939 de Ludwig Wittgenstein despre . Cursurile au fost reconstituite complet, cu tot cu intervențiile lui Turing și ale altor studenți, din notițele studenților. Turing și Wittgenstein a polemizat, Turing apărând formalismul, iar Wittgenstein promovând ideea sa că matematica nu descoperă adevăruri absolute, ci mai degrabă le inventează. A început să lucreze și part-time la („Școala Guvernamentală de Coduri și Cifruri”). În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Turing
Alan Turing () [Corola-website/Science/296617_a_297946]