1,462 matches
-
în poartă : o delicată mână înmănușată în alb imaculat făcându-ne semn prin portiera deschisă. Apoi o siluetă voinică, pășind incredibil de grațios, zulufii poznași sub borul pălăriei, bine cunoscutul zâmbet prietenos, ironic- Marie-Liliane ! în același moment se deschide cealaltă portieră și radioasă, fluturând jurnalul îndoit - Sophie ! Și iată-mă înconjurat de sexul frumos ce nu acceptă a fi servit decât cu cafea și prăjiturele și se lansează imediat în cea mai însuflețită conversație de război, dând detalii strategice și descri
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și avea să-i plesnească, acolo, pe loc, într-o floare roșie, udă, însângerată. Își spuse: „Se vede că am o criză de inimă sau așa ceva. Trebuie să respir puțin aer curat, că altfel mor“. Horcăind asfixiat, bâjbâi după mânerul portierei, o deschise, și aproape căzu pe jos, târându-se pe pietre și încercând să se sprijine de aripa udă, alunecoasă, a automobilului. Ploaia îi răcori fața înfierbântată. Văzu, imediat dedesubt, suprafața întunecată a canalului, spartă de cerculețe tremurătoare, ca niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cât de mult se înălțase apa în interiorul mașinii. Se ținea, cu deznădejde, de marginea capotei. Dar chiar în clipa în care atinse mașina, o simți că se scufundă, înghițită încet de mâl. Se lovise de ceva cu genunchiul. Una dintre portiere era deschisă. Își amintea acum cu câtă încetineală oarbă bâjbâia prin interiorul mașinii, ținându-se cu o mână de portiera deschisă și străduindu-se să-și aducă picioarele la nivelul podelei. Colțul portierei îl izbise în obraz. Stella ieși din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
care atinse mașina, o simți că se scufundă, înghițită încet de mâl. Se lovise de ceva cu genunchiul. Una dintre portiere era deschisă. Își amintea acum cu câtă încetineală oarbă bâjbâia prin interiorul mașinii, ținându-se cu o mână de portiera deschisă și străduindu-se să-și aducă picioarele la nivelul podelei. Colțul portierei îl izbise în obraz. Stella ieși din mașină ca o creatură care alunecă dintr-o crisalidă, ca un liliac negru și umed care se strecoară dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lovise de ceva cu genunchiul. Una dintre portiere era deschisă. Își amintea acum cu câtă încetineală oarbă bâjbâia prin interiorul mașinii, ținându-se cu o mână de portiera deschisă și străduindu-se să-și aducă picioarele la nivelul podelei. Colțul portierei îl izbise în obraz. Stella ieși din mașină ca o creatură care alunecă dintr-o crisalidă, ca un liliac negru și umed care se strecoară dintr-o crăpătură, ca visul unui prunc despre venirea pe lume. George avea impresia că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Stellei, care o făcea atât de primejdioasă și atât de respingătoare în același timp. Încerca întruna să-și reamintească incidentul cu mașina. Reauzea zgomotul odios al automobilului afundându-se în apă și revedea felul extraordinar în care Stella ieșise pe portiera mașinii, ca un pește. Dar nu-și putea aduce aminte limpede de ceea ce se întâmplase înainte. Oare împinsese într-adevăr mașina, putuse el face una ca asta? Poate își imagina numai, că-și apăsase palmele pe geamul din spate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
soilește omul. Am ascultat cu mare atenție, ca să prindem vreun alt semn al prezenței umane în zonă. Dacă știi să distingi zgomotele nopții, atunci ai noroc. Ca prin vis, s-a auzit un zgomot ușor, ca și cum ar fi fost închisă portiera unui automobil. Ai auzit, Toaibă? Da, domn’ locotenent, și zgomotul nu a venit de prea departe. Inamicul îi aici pe undeva pe aproape. Numai să-i dibuim posturile de pază și al nostru îi! M-am uitat la ceas. Se
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
neajutorați sunt: coboară scările unei hardughii de case gata-gata să se dărâme sub greutatea seifurilor, ridicați și susținuți de brațele unor bodyguarzi, semn indubitabil că suferă de o ușoară paralizie a picioarelor. In prelungire fireas-că, mâinile nu reușesc să deschidă portiera decât cu ajutorul dezinteresat al unor oameni de mare milostenie: portarul, șoferul, avocatul la purtător și alți doi bodyguarzi angajați ca infirmieri, aceștia reușind să-l ridice pe pernele rablei multilionare și ea. O doamnă după toate aparențele domnișoară, că-i
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
Care-i tâmpitul care ți-a făcut asigurarea? Dumneata. Mda, dar tot rablă rămâne. E veche dar are kilometri puțini. Era ca copilul nostru. Mda. Și ce daune acuzi? Far dreapta, roată, jantă, semnalizare, aripă, capotă, radiator, pompă de apă, portieră... Stop! Stop! Stoop! Ți-am făcut evaluarea. Îți dăm maximum șapte milioane din care de scăzut întârzierea 5, ultragiul 5 și 10 la sută restul, rămân cinci milioane șase sute. E absurd! Sigur că-i absurd să cheltuim astfel banii asiguraților
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
am văzut plângând deșertat deșărtăciune. După o oră încă mai ținea în pumnul strâns imaginea de pe malul ălalt. * În sfârșit iată-ne într-o mașină gata să trecem Prutul. Sculeni aici. Și iarăși Sculeni dincolo. În dreapta, poarta casei familiei Budanțev. Portiera e deschisă din afară de Victor. Vrea să prindă o mână, să ușureze coborârea dar Tata, el și parcă altul, un sacerdot, îi oferă însemnul de rang și de vârstă toiagul și coboară chinuit, bucată cu bucată. Atinge pământul cu un
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
pe marginea șanțului sau pe cîmp). Câtă vreme te afli pe autostradă, n-ai voie să oprești, nici să încetinești prea mult. Timpul costă bani". Sunt "ieșiri" unde nici măcar nu cobori din mașină, dacă ți s-a făcut foame. Deschizi portiera, în dreptul primului ghișeu, spui ce dorești, plătești, iar, după câțiva metri, la următorul ghișeu, îți primești pachetul cu ce ai comandat. Un prânz în toată regula. Eveniment neașteptat. O ceremonie funerară în latura stângă a autostrăzii. Mașinile încetinesc. Se văd
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
da vorbea încă! Ce mai vrea? . . . Maxențiu nu mai auzea și ar fi trebuit să audă. O pânză subțire ca de păianjen i se așezase pe urechi și ar fi vrut s-o ridice de acolo delicat, ca pe o portieră diafană. Prin țesutul ei transparent sunetele se difuzase și rar câte un cuvânt se prindea în mreaja auzului. Trebuia să-și strângă vinele subt frunte, să le întindă apoi. . . vinele sinilii, ce stau acolo la suprafață, vizibile, așa de rău
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
Nu vă pot preciza. Însă, acum, nu-i în mașină. Nu-i. Se vede că nu-i. Rămâneți cu noi. Să ne plimbăm, fără să atragem atenția, până când va apare, cineva, și va urca la volan.Un cineva tocmai deschisese portiera. Uite-l, ăsta e. Sigur? Sigur. Nu mă înșel. Bine. Voi plecați, amândoi. Pe jos. Cei trei rămaseră pe loc. Dar, abia plecară, jandarmul și șeful său, că, cei rămași pe trotuar o și luară, cu mașina lor, pe urma
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
până în capătul din jos al satului unde e vila "unchiului George". Mama a ieșit în curte și, încrucișîndu-și brațele, se uită lung la mașină. Se consolează, poate, cu gândul că, într-o zi, voi intra pe poartă ca preot. Închizând portierele, șoferul ambalează motorul și pornește mașina. Se aud țipete de gâște și rațe intrate în panică. Mă uit pe geamul din spate, să mai văd o dată munții, dar în urma noastră s-a ridicat o mare perdea de praf care acoperă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
că s-a zgîriat puțin la nas.“ Susan Își luă rămas-bun de la toți, fermecătoare și tulburată. Dar asta nu era tot. CÎnd ajunseră la mașină, Carlos, șoferul și Victor se repeziră amîndoi, mai mai să se Încaiere, să le deschidă portiera. Cinthia! Cinthia adorată! Nu, nu mai avea nici o pată de sînge; era impecabilă, proaspătă, surîzătoare, pieptănată frumos, cu fața spălată; nici un semn În stare să-l sperie pe Julius, care se uita la brațul tău, Cinthia adorată, În drum spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cîtva timp cu Julius, stînd de vorbă, rîzÎnd, glumind, ca și cum ar fi vrut să aducă vorba despre cele Întîmplate la castel, ca și cum ar fi dorit să-i vorbească - oare ar putea Înțelege? - despre faptul că Victor, cînd i-a deschis portiera mașinii, i-a spus că o așteaptă joi În colțul străzii, la ora trei fix, joi cînd era liberă. III Dar joi n-a ieșit nimeni din palat toată ziua. N-a ieșit nimeni fiindcă seara doamna Susan trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și de alta și noi Înaintăm. Polițistul le face semn să treacă, respectuos, poftiți, poftiți, arătîndu-le drumul cu mîna Întinsă. „Poți lăsa mașina aici, Carlos“, Îi spune Juan Lucas, trecîndu-și mîna prin păr. Se uită pe fereastră Înainte de a deschide portiera și o mulțime de indivizi se Înghesuiau care mai de care să păzească mașina. Deschide portiera, dați-vă la o parte, nu stați În drum! Deschide portiera din spate, pe aici, Susan, vino cu mine, haideți, Bobby, Santiago. Cunosc drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
drumul cu mîna Întinsă. „Poți lăsa mașina aici, Carlos“, Îi spune Juan Lucas, trecîndu-și mîna prin păr. Se uită pe fereastră Înainte de a deschide portiera și o mulțime de indivizi se Înghesuiau care mai de care să păzească mașina. Deschide portiera, dați-vă la o parte, nu stați În drum! Deschide portiera din spate, pe aici, Susan, vino cu mine, haideți, Bobby, Santiago. Cunosc drumul spre mausoleul familiei, unde-i Îngropat Santiago, tata. Înaintează printre morminte, pavilioane de nișe, nesfîrșite pavilioane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Juan Lucas, trecîndu-și mîna prin păr. Se uită pe fereastră Înainte de a deschide portiera și o mulțime de indivizi se Înghesuiau care mai de care să păzească mașina. Deschide portiera, dați-vă la o parte, nu stați În drum! Deschide portiera din spate, pe aici, Susan, vino cu mine, haideți, Bobby, Santiago. Cunosc drumul spre mausoleul familiei, unde-i Îngropat Santiago, tata. Înaintează printre morminte, pavilioane de nișe, nesfîrșite pavilioane de nișe, uriași stupi albi, reci, care se Închid și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
semn lui Susan să dispară și se ocupă mai departe de artist. „Mergem cu toții; o să ne Întîlnim acolo“, Îi spunea În timp ce-l conducea spre ieșire. Afară Îl aștepta un taxi pe care Îl comandase Daniel. Arhitectul se clătină pînă la portiera mașinii, Juan Lucas Îl ajută să se urce. — Acolo o să ne Întîlnim cu toții, Îi spuse din nou, Închizînd portiera Înainte ca arhitectul să apuce să Întrebe de Susan. Taxiul porni În timp ce arhitectul se prăvălea fericit pe canapeaua din spate, sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
spunea În timp ce-l conducea spre ieșire. Afară Îl aștepta un taxi pe care Îl comandase Daniel. Arhitectul se clătină pînă la portiera mașinii, Juan Lucas Îl ajută să se urce. — Acolo o să ne Întîlnim cu toții, Îi spuse din nou, Închizînd portiera Înainte ca arhitectul să apuce să Întrebe de Susan. Taxiul porni În timp ce arhitectul se prăvălea fericit pe canapeaua din spate, sigur că acolo se va Întîlni cu ea. Intrară În ultima săptămînă de vacanță școlară. Vara era pe sfîrșite și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
bine organizat. Exista desigur, dar asta era firesc, ba chiar necesar, un puști, copilul unor oameni nevoiași de la hipodrom, care-i aștepta În fiecare zi ca să aibă grijă de automobil. Îl chema Manuco și-i spunea domnișoară, cînd Îi deschidea portiera și aștepta să-și lege baticul alb sub bărbie și să-și aducă aminte de numele lui, răsplătindu-l cu un zîmbet. De cealaltă parte a automobilului, Julius Închidea portiera și o ruga să se grăbească fiindcă probabil Începuse slujba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Îl chema Manuco și-i spunea domnișoară, cînd Îi deschidea portiera și aștepta să-și lege baticul alb sub bărbie și să-și aducă aminte de numele lui, răsplătindu-l cu un zîmbet. De cealaltă parte a automobilului, Julius Închidea portiera și o ruga să se grăbească fiindcă probabil Începuse slujba. Bum, bum, bum, totul răsuna În biserica aproape goală. Cineva se Împiedica de banca lor, chiar la intrare și bum, un paracliser care Întârziase trîntea grăbit o ușă și bum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
bucătărie, nu era atît de balcîză, nici nu avea picioarele așa strîmbe și nici nu era așa pocită ca acum, cînd stătea gîrbovită pe trotuar, așteptînd taxiul, pregătindu-și ultimele cuvinte pe care avea să le spună cînd va deschide portiera mașinii, fiindcă se va simți plină de importanță cînd se va urca Într-un taxi și va aduce vorba, cum numai ea știe s-o facă, de drepturile săracilor, dar tot va pleca, prefăcîndu-se că nu pune la Îndoială nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Country Club și o văzu venind. „Uite că sosește Cucoana“, Își spuse și opri automobilul ca ea să se poată urca și să o scutească de această ultimă bucată de drum. Arminda Înaintă mută spre Mercedes și el Îi deschise portiera, fără să se dea jos, cum ar fi făcut dacă ar fi fost doamna, dar spunîndu-i În glumă lucruri pe care ar fi putut să i le spună și doamnei, Arminda nu Închisese bine portiera, deși Încercase de două ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]