777 matches
-
didactic ce era și slujitor al bisericii era obligat de lege să nu primească decât un salariu). În această perioadă, diaconul învățător nu stă departe nici de politică, susținându-și cu aplomb și înfocare ideile. Iacob Negruzzi, în Electorale îl portretizează sub numele literar de Părintele Smântână, devenit apoi celebru. Criza familială se acutizează în momentul în care soția, tot mai mult atrasă de egumenul călugăr Isaia Vicol Dioclias, va părăsi căminul, copilul și soțul. Acest fapt va avea repercusiuni grave
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
de altă parte, constă dintr-o NARAȚIUNE ficțională LA PERSOANA A TREIA. Ea se caracterizează prin absența unui eu-origine (personajele fictive introduse la persoana a treia sînt subiectele rostirilor, gîndurilor, sentimentelor și acțiunilor prezentate) și are capacitatea unică de a portretiza subiectivitatea acestor personaje la persoana a treia, ca personaje la persoana a treia. Distincția operată de Hamburger între povestirea factuală și povestirea ficțională e analoagă, deși nicicum echivalentă cu distincția lui Benveniste între DISCURS și ISTORIE, sau distincția lui Weinrich
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
povestirea ficțională preteritul desemnează situațiile și evenimentele povestite ca fiind fictive și nu le caracterizează ca fiind trecute (trecutul există numai pentru un eu-origine; situațiile și evenimentele din ficțiune sînt atemporale). În sfîrșit, povestirea ficțională prezintă calitatea unică de a portretiza subiectivitatea la persoana a treia ca persoană a treia: este singurul loc unde se poate prezenta o asemenea subiectivitate, singurul loc unde mintea persoanei a treia poate fi inspectată dinlăuntru. Distincția făcută de Hamburger între povestirea ficțională și povestirea factuală
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
un „sfârșit de lume”. Visul, halucinația datorată bolii (Pia și verii ei se îmbolnăvesc de anghină difterică), oglinda ca simbol al deformării, dar și al autodescoperirii și al investigării propriului eu sunt exploatate cu finețe de autoare spre a-și portretiza personajele și metamorfoza lor. Nu numai capacitatea de a creiona psihologic structura intimă a copilului în momentul inițierii în viață prin intermediul prietenilor, al școlii, al lumii adulților e caracteristică la V.T., ci și posibilitatea de a folosi valențele pe care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290483_a_291812]
-
Donul liniștit nu ar fi fost scris de Mihail Șolohov, ci de un ofițer alb, Kriucikov, amant al mamei sale. Mușcător sunt încondeiate și alte personalități, în special Mihai Beniuc. În schimb, un comunist luptător în Spania, Valter Roman, e portretizat admirativ. În totalitate, scrierea exprimă o abjurare categorică, în termeni duri, a crezului politic nutrit de autor în tinerețe. Adoratul, altădată, comunism este acum, în ultimul deceniu al secolului al XX-lea, definit drept „încercarea de expansiune rusească planetară drapată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288967_a_290296]
-
Proză „Pavel Dan” (Cluj-Napoca, 1987), i se acordă în 1996 un premiu la Salonul Național de Carte din Cluj-Napoca. P. scrie o proză realistă, cu subiecte din actualitatea imediată, dezvăluind plăcerea de a epiciza faptele mărunte. Personajele sunt oameni simpli, portretizați într-o lumină aspră, cu linii colțuroase, ca și cum ar fi tăiați în lemn. Autorul este un continuator al liniei narative pe care a ilustrat-o Pavel Dan, înaintașul care îi este consătean. Mai multe interviuri bine realizate, cu întrebări penetrante
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288858_a_290187]
-
țării Rumânești este în fapt o odă națională închinată lui Mihai Viteazul. Nu mai puțin de 208 pagini din cele 322 ale volumului sunt dedicate lui "Mihaiu II. Viteazul" (Aaron, 1837, pp. 114-322). Dacă în scrierile Școlii Ardelene, Mihai era portretizat în termenii unui domn ambițios, odată cu Florian Aaron, Mihai Viteazul devine Unificatorul mesianic al românimii, fiindu-i atribuită conștiința clară a naționalismului din spatele faptelor sale. Din lungul spațiu textual dedicat lui Mihai în Tomul al II-lea din Idee repede
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
prin glorificarea patimei dacice pentru slobozenie, va atinge o nouă culme în manualul lui Heliade Rădulescu (deși acesta nu îi asimilează în patrimoniul genetic al românilor). Dacă până acum, Decebal era blamat, printre rânduri sau de-a dreptul explicit, și portretizat ca lipsit de cinste pentru că a rupt tratatul de pace cu romanii și prin aceasta a declanșat cel de-al doilea război daco-roman, Heliade nu își poate frâna admirația pentru lupta de eliberare inițiată de acesta: "Departe de a critica
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
să scuture jugul roman" (Heliade Rădulescu, 1861, p. 18). Există un fatalism al independenței, ancorat de pământul românesc, care l-a determinat pe regele dac să caute libertatea pentru poporul său. Mai mult decât atât, modul în care Heliade îl portretizează pe Decebal confirmă încă o dată regula generală că trecutul este scris după chipul prezentului, iar, mai specific și personal, personajele istorice sunt descrise după chipul și asemănarea istoricului: Pe lângă aquestea, cată să scim quo Decebal era un conservator al instituțiunilor
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de sine a națiunii" (p. 40). Autorii nu schițează nici cel mai mic efort pentru edulcorarea radicalității discursului (cu care, în treacăt fie spus, personal, suntem perfect de acord). Și în acest punct, manualul contrastează puternic cu ortodoxia istoriografică: în loc să portretizeze națiunea română în termeni esențialiști, ca o împlinire determinată de necesitatea istorică sau ca un dat obiectiv etern, este preferată în schimb o poziție construcționistă, care admite contingențele istorice și implicit fragilitatea (în opoziței cu eternitatea) statului național. Un alt
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
coordonatele geografice pe care aceasta s-a manifestat, asigurându-i propulsia pe toată durata secolelor XIX și XX. Fără a atinge cote universale precum cele la care ajunge mesianismul polonez în versiunea lui Adam Mickiewicz (pentru care Polonia suferindă era portretizată metaforic ca fiind "Christosul națiunilor") sau mesianismul rusesc în versiunea lui Feodor Dostoievski (cu a sa credință nestrămutată în rolul mesianic al poporului rus de a mântui omenirea), mesianismul național românesc este unul particular, putând fi caracterizat mai adecvat prin
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
comunist în întregul său, ideologia marxist-leninistă, precum și instituții ale sistemului totalitar ca fiind demonice. Autorii Raportului conceptualizează societatea captivă regimului comunist ca fiind victima unui sistem de represiune "diabolic" (Raport, 2006, pp. 166-167). În aceleași formule demonice, regimul comunist este portretizat drept întruparea "diavolului", în timp ce Securitatea este descrisă ca fiind o "organizație diabolică" sau "diabolic mecanism" (ibidem). Dacă adăugăm la acestea și faptul că ultima carte semnată de președintele "comisiei adevărului" poartă titlul Diavolul în istorie: comunism, fascism și câteva lecții
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
criminalizare și demonizare), propunând în mod consecvent o emancipare de acesta printr-o condamnare cu efecte catharctice bazată pe exorcizarea simbolică a demonilor trecutului. Comunismul românesc a fost condamnat istoric, moral, ideologic etc. de către Raportul Comisiei Prezidențiale, fiind de asemenea portretizat mai mult sau mai puțin alegoric în tușe demonice ca încarnare a diavolului. În același timp, IICCMER lucrează la condamnarea juridică a protagoniștilor umani găsiți responsabili pentru comiterea crimelor regimului comunist. Tandemul Raport-IICCMER constituie așadar strategia pentru care societatea românească
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
care aparțineau aristocrației erau înfățișați, ei putând servi drept un exemplu pentru cititori și ilustrând astfel scopul moral al cărții. În opera lui Dante chiar și hoții și tâlharii aparțineau unor familii renumite. Giovanni Boccaccio nu a uitat, firește, să portretizeze figuri ilustre ale epocii sale, pentru a da autoritate unor nuvele, dar s-a 46 E. H. Wilkins, History of Italian Literature, 2nd edition, Cambridge, Harvard University Press, 1974, pp. 108-109. 47 „epopeea comercianților” Vittore Branca, op. cit., p. 134. 29
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
populație mult mai numeroasă decât aceea a operei lui Boccaccio, întâlnim doar douăzeci de femei, multe dintre ele fiind preluate din antichitate și enumerate doar pentru a servi ca modele edificatoare. Dintre femeile contemporane epocii lui Dante, figuri reale, sunt portretizate doar cinci. În opera lui Boccaccio, personajele feminine, asemănător celor aparținând mediului eclesial, au un impact decisiv, sunt memorabile prin ceea ce fac, de aceea nu par minoritare. Din cele o sută de povestiri ale capodoperei boccaccești, în treizeci și două
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Operele celor doi autori subliniază faptul că femeile care au capacitatea și voința de a vorbi au și puterea de a domina o societate patriarhală. Aici stă meritul lui Giovanni Boccaccio și al lui Geoffrey Chaucer: au reușit magistral să portretizeze personaje feminine care s-au individualizat prin propria voce, ce le-a dezvăluit gândirea, concepțiile, aspirațiile, doleanțele și cele mai intime sentimente. Scriitorii citați, deși au trăit la sfârșitul Evului Mediu, nu au mai marginalizat personajul feminin, ci l-au
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
trebuia să îl urmeze un om virtuos, în încercarea de a se mântui, semăna mai mult cu un vot monahal: sărăcie, castitate, supunere. Biserica a jucat un rol important în impunerea unei anumite imaginii a femeii: textele destinate clericilor o portretizau ca pe o poartă spre păcat și spre o condamnare finală irevocabilă, lucrările destinate tinerilor sau văduvelor accentuau vădit greutățile căsniciei, cea care răpește timpul și aduce numai supărări, precum și durerile nașterii. Se manifesta o tendință certă împotriva căsătoriei, care
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
dorință de a controla totul. Certăreața soție a lui Harry este cu totul diferită de răbdătoarea Prudenția, eroina din Povestirea lui Melibeus: violentă și militînd pentru o atitudine feminină defensivă, vrea să schimbe rolurile dintre sexe. Toate femeile care apar portretizate în rama Povestirilor din Canterbury, târgoveața din Bath, consoarta hangiului sau mireasa negustorului, nu se potrivesc cu un model al femeii tăcute, ideale.79 Mai este un personaj negativ care adoptă însă tăcerea. Povestirea neguțătorului sugerează faptul că și tăcerea
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Acest motiv se pare că era îndrăgit de Chaucer, care l-a preluat din opera lui Boețiu sau din Romanul Trandafirului, opere pe care, de altfel, le-a tradus în limba engleză. Apare și în Povestirea scutierului, atunci când șoimanca își portretizează iubitul trădător și subliniază nevoia acerbă de libertate, de evadare din constrângătoarele precepte și canoane patriarhale, ce atentau nu doar fizic, ci și emoțional, la posibilitatea femeii de a se manifesta ca o creatură independentă în cadrul căsătoriei, dar și al
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
pe aripile propriei lor fantezii, nu este o utopie sau un tărâm de basm, ci un cosmos natural, încântător. Așadar arta părăsește realitatea numai pentru a se întoarce la ea.”138 Tinerii alcătuiesc o lume aparte: „Intenția inițială de a portretiza o societate măcinată de ciumă, care și-a pierdut ordinea civică și morală, plasează acest mic grup departe de convenționalele criterii de bine și rău. Din această perspectivă, miniaturala societate a tinerilor nobili este hotărâtă și este organizată spre a
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
în zbuciumatul nostru oraș.>>139 și propunerea Pampineei de a rosti povestiri se bazează tot pe satisfacerea acestei plăceri.”140 Fără îndoială că ceea ce se remarcă și frapează de-a lungul întregii capodopere boccaccești este lumina favorabilă în care sunt portretizate membrele grupului, pline de curtoazie, instruite și elegante, cu mult stil nu doar în arta relatării povestirilor, ci și în organizarea unui program de evadare și destindere, de desfătare și gustare a deliciilor vieții, sub imperiul preceptului horațian: Carpe diem
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
femeilor și încearcă să le înlăture. Nu este o vicioasă ignorantă care să aștepte o iluminare sau o salvare de la superiorii ei. Dimpotrivă, devine familiară cu argumentele clericilor și încearcă să li se opună, respingând imaginea defavorabilă prin care erau portretizate femeile, văzând-o ca pe un produs al unor bărbați bătrâni și lipsiți de virilitate, erijați în voci impersonale ale unei autorități eclesiastice, pe care ea, cu dezinvoltură, îi acuză de viciu.324 Reproduce în vorbirea ei aceste blamări misogine
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
actualizează, de fapt, toate conotațiile acestui cuvânt. Reprezintă un fel de arhetip al nevestei, o creatură veridică, plină de amuzament, deși uneori stârnește oroare. Pornind de aici, Justinus, personaj masculin în Povestirea negustorului, și Chaucer în Envoi à Bukton o portretizează ca pe o înspăimântătoare avertizare la adresa soțiilor. Este „arhinevasta”(Archewyf)366, pare a cuprinde în ființa ei tot ceea ce înseamnă feminin, adică un melanj între bine și rău. Alison cunoaște ce înseamnă suferința în căsătorie, deoarece de multe ori a
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
complexitate chiar și atunci când folosește un stil simplu, sau mai curând cu un stil care ar putea fi catalogat ca simplu descriptiv.”487 Stareța, pe care naratorul încearcă să o înfățișeze ca pe o ființă pioasă, sfârșește prin a fi portretizată, într-o sinceritate femecătoare, ca o eroină de roman, astfel realizând, 479 Ibidem, p. 32. 480 Ibidem, p. 31. 481 Ibidem, p. 32. 482 Ibidem. 483 Ibidem, p. 32. 484 Carolyn P. Collette, art. cit., p. 141. 485 E. Talbot
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
va fi descoperit, ucigașii pedepsiți. Viziunea ei asupra lumii este îngustă.495 Povestirea sensibilizează auditoriul, uciderea nevinovatului copil trimite simbolic cu gândul la uciderea lui Hristos, paralelismul fiind foarte explicit.496 Evreii devin un fel de întruchipare a răului, sunt portretizați într-o lumină total defavorabilă, 492 Priscilla Martin, op. cit., p. 218. 493 Ibidem. 494 Curtis Gruenler, Desire, Violence and the Passion in Fragment VII of The Canterbury Tales: A Girardian Reading (1), în „Renascence: Essays on Values in Literature”, fall
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]