777 matches
-
pe nesimțite, trenul alerga repede pe câmpia albastră și întinsă. Peste trei ore, începu să se plictisească. Ieși pe coridor, privi pe fereastră zăpada sclipitoare. N-avea ce să vadă, încât reveni în compartiment. Acolo se aflau câteva persoane, oameni posomorâți, unii moțăiau, alții priveau absenți pe fereastră, în jur. Doar mișcări controlate de mâini, clipiri obosite de ochi, trupuri grele apăsând bancheta moale, lâncezind. Porni atunci cu pași mărunți spre vagonul restaurant să-și alunge somnul și plictiseala, să bea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
ascuns acum pe undeva, ca legionar, iar bătrânele se arătau - cu discreție, căci erau dintre aceia care în orice împrejurări își păstrează cumpătul și demnitatea - îngrijorate de soarta lui. Deși îmi era milă de bietul băiat, de altfel o fire posomorâtă și enigmatică, pe mine soarta legionarilor ascunși mă lăsa rece: însemna că mă vindecasem... Și cum era să nu mă fi vindecat, când întreaga mea sensibilitate și alcătuire spirituală se deschideau spre alte orizonturi? Scriam poezii influențate de pictura franceză
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
primele versuri liniștea apare ca un moment privilegiat între trecute și viitoare neliniști. „A doua zi mă liniștisem parcă, Dar mai simțeam în mine cum se strâng Pletoase neguri, cum încet mă-ncarcă.” Ultimele versuri ale lui Labiș descriu un posomorât peisaj lăuntric, dominat de remușcări și de regretul unei imposibile recuperări. Capodopera acestei epoci este Albatrosul ucis. Este testamentul spiritual de o magnifică demnitate al celui care-și anticipează sfârșitul și îi deslușește, în viață fiind, mesajul, urmările. Ele trăiesc
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
târziu el s-a redeșteptat ca dintr-un somn adânc. Se sculă și cu pași repezi, mânat ca de o mână sfântă, s-a apropiat de ieslea Mântuitorului. Numai era acel Crăciun de odinioară, cu căutătura-i fioroasă, cu fața posomorâtă, cu inima împietrită, ci un unchiaș bătrân, cu barba albă ca zăpada, cu fruntea senină, blând la suflet ca un mielușel și plin de bunătate. Smerit el căzu în genunchi la picioarele lui Christos și cu ochii scăldați în lacrimi
Maria Radu by Tradiţie şi artă la Tansa. Datini de Crăciun şi Anul Nou () [Corola-publishinghouse/Science/91716_a_92856]
-
târziu el s-a redeșteptat ca dintr-un somn adânc. Se sculă și cu pași repezi, mânat ca de o mână sfântă, s-a apropiat de ieslea Mântuitorului. Numai era acel Crăciun de odinioară, cu căutătura-i fioroasă, cu fața posomorâtă, cu inima împietrită, ci un unchiaș bătrân, cu barba albă ca zăpada, cu fruntea senină, blând la suflet ca un mielușel și plin de bunătate. Smerit el căzu în genunchi la picioarele lui Christos și cu ochii scăldați în lacrimi
Maria Radu by Tradiţie şi artă la Tansa. Datini de Crăciun şi Anul Nou () [Corola-publishinghouse/Science/91716_a_92857]
-
Dar aveam principiile mele: "Trăiește periculos. Nu te da în lături de la nimic", îndemnau Gide, Rivière, suprarealiștii și Jacques [vărul ei]. "Fie"", a răspuns așadar Simone de Beauvoir, fără îndoială neînțelegând implicațiile reale ale acestui consimțământ. "Într-o atmosferă destul de posomorâtă, am băut câteva cocktail-uri pe terasa unei cafenele din Piața Bastiliei", continuă scriitoarea. Dar "odată urcați din nou în mașină, bărbatul mi-a atins genunchiul: m-am tras repede înapoi. "Care-i treaba? Îți place să fii plimbată cu
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
ci însoțit de un bărbat destul de copt, care, din pricina spatelui lat, părea mai scund decât era. Ochii depărtați sporeau impresia că e făcut pe lățime, nu pe înălțime, ca toată lumea. Când l-a văzut pe locotenent, a luat un aer posomorât și a mormăit ceva ininteligibil, în timp ce învățătorul făcea prezentările. Drace, ce avea boxerul ăsta ratat? Temându-se să nu se instaleze o tăcere stânjenită, învățătorul începu să povestească cum se dusese la Cetatea Albă, cu câțiva elevi, să le cumpere
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
traficul avea să revină curând la normal, odată cu sosirea nemților. Fiind în bune relații atât cu ungurii, cât și cu românii, aceștia aveau să exploateze liber linia în cele două sensuri și în avantajul lor exclusiv. Gara era banală și posomorâtă. Constantin, care nu se atinsese niciodată de o țigară, începu să fumeze câteva pachete pe zi: Nel și Hector lâncezeau laolaltă, ghemuiți într-un colț, invizibili și tăcuți. Doar Caterina ținea piept, străduindu-se curajoasă să restabilească echilibrul în mica
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
inima unui prieten... Spre sfârșitul vieții, Grigore luase obiceiul de a face cure de nămol la Tekirghiol. Odată, așteptând în gara din Constanța poșta pentru mica localitate balneară, îl întâlnise pe vameș. Foarte în vârstă, dar ținându-se bine, veșnic posomorâtul Farcaș viețuia, așa cum îl anunțase pe Constantin, în scrisoarea lui funestă, pe țărmul Mării Negre. Singur, dar înconjurat de un mic cerc de tineri cărora le servea drept călăuză în viață. Ura și convingerile lui, rămase intacte, găseau în confuziile postcomunismului
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
funcționa aici și Biblioteca "Gh. Asachi", cu circa 700.000 de volume, rămasă azi fără construcție proprie, grație "atenției" edililor Cetății. Pentru mine biblioteca aceasta are o rezonanță adâncă pentru că sufletu-mi s-a zbătut mult aici. Dimineața intram uneori posomorât, urcându-i repede treptele. Era suficient să-mi arunc ochii spre spațiile imense cu frumoasele decorații, spre multele cărți care își așteptau cititorii și mă înseninam. Nu cred că este o povară mai dulce decât slujba într-o mare bibliotecă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
Am plecat pe drumul pe care venisem. Intrasem în feed-back-ul sistemului, neînchipuit de draconic, pe aceeași vreme păcătoasă ( păcătos de romantică ), târând aceeași geantă grea, albastră și destul de deranjantă după mine. Ploaia devenea din ce în ce mai deprimantă: chipul cerului devenea tot mai posomorât... Am ajuns în holul de unde plecasem. Masa, scaunele și televizorul erau în același loc, în aceeași stare de tristețe, în același semiîntuneric sinistru totul în ton (cenușiu) cu vremea lacustrelor bacoviene (la fel ca starea mea interioară ). La un moment
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
București, mai mult de zece zile. Un București înghețat, inhibant din acest motiv, greu suportabil. M-am întîlnit și cu cine nu țineam să mă întîlnesc, am reușit să le dăruiesc prietenilor prima mea carte, am hălăduit prin zile oarecum posomorît, oarecum indiferent, cel mai des uimit de cîte ceva. Mircea Martin, D.R.-ul, Petre Stoica Dora lui Nichita (Stănescu n. red.) , Eugen Suciu, Nedelciu + Iaru, Bădiliță, don Cezar (minus figurile de la adunarea aceea a lui!), Dinu Flămînd, alții. Dorisem să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
în luna următoare sosirii lui Țurcanu, Avădanei a dat ordin să se oprească bătăile. Schimbarea de atitudine a lui Țurcanu a fost sesizată și de victimele sale. La sfârșitul lui 1951, 'Țurcanu nu mai era cel de altădată. Era abătut, posomorât, vorbea puțin și prezența lui nu mai îngrozea pe nimeni'. Pe de altă parte, alți deținuți afirmă că, la plecarea din Gherla, el se lăuda că se duce să fie eliberat și să primească gradul de colonel promis de către autorități
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
1977, când se întrerupe din motivele pe care le-am subliniat mai sus. Ce aveau să-și spună un intelectual european, dintre cei mai mondeni (firește, în sensul bun) și mai harismatici, și un profesor suedez, destul de rezervat și puțin posomorât, cum i se cade să fie unui conațional al lui Ingmar Bergman, lăsând la o parte acel cahier de doléances comun amândurora, care, trecuți fiind de 40 de ani, se mai aflau încă în căutarea unei slujbe decente (aceasta revenindu
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
zile mari, dovadă că bucovinenii sunt oameni de suflet, plămădit din aluat descântat de zei; fără a vă cunoaște personal, v-am așezat deja lângă inimă. Am citit cu plăcere și interes „Orașul muzelor” (nu În Întregime, din cauza vremii mereu posomorâte, care mă Împiedică aproape total de la această plăcută Îndeletnicire, datorită acuității vizuale extrem de scăzute) și am răsfoit, doar, „Lovineștii” - destul ca să mă conving de calitățile dv. de cercetător hăruit, dublat de istoricul literar. Felicitări! Studiul din Anuarul Muzeului Suceava a
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut. Ceea ce vă grăiesc la întuneric, spuneți la lumină și ceea ce auziți la ureche, propovăduiți de pe case" (Matei, X, 26-27). Certuri de familie. Confruntări până și în comunitatea grecească. Cu bărbile vâlvoi, cu fețele posomorâte, cu mantii negre (rossanul cu mâneci largi), mai mulți călugări patrulează pe străduțele patriarhiei ortodoxe grecești din Ierusalim, în vreme ce alții le barează intrarea pe poarta principală. Cele două tabere se pândesc una pe cealaltă. Tensiunea e palpabilă în acest labirint
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
lemn a epocii. Iar câteodată lăsau la o parte prudența și își îngăduiau mici libertăți, aluzii critice, în fond benigne, la actualitate, sau lansau doar savu roase vorbe de spirit care și acestea șocau, stârneau vâlvă, contrastând cu stilul înțepenit, posomorât și mereu previzibil al discursurilor epocii. Îmi amintesc ce succes a repurtat Victor Eftimiu la o întâlnire cu studenții filologi, când, vorbindu-le acestora despre piesele sale noi, se lamenta prefăcut că nu știa cum să-și stăpâ nească personajele
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
pe preopinent, iar Matei prin felul înșelător, perfid în care mima gravitatea, seriosul, când el de fapt glumea. Admiram la Modest suplețea gândirii și iuțeala reacțiilor, iar la Matei logica impecabilă și implacabilă. Viața era în acei ani cum era, posomorâtă, cenușie, neoferind trăitorilor în acel orizont motive prea multe de bună-dispoziție. Adeseori ni le inventam. Venind vorba odată de lecturile din copi lărie, unul dintre noi a pomenit de Ionescu Morel, un autor prolific de odinioară, confecționator de istorioare morale
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
Într-o deplină ignorare, dramatic, într-un București care nu-și revenise după masivele căderi de zăpadă de la sfârșitul lunii ianuarie 1954, într un București înzăpezit și mocirlos, mergând spre Tribunal, înceta fulgerător din viață, la 3 februarie, într-un posomorât magazin Alimentara, azi demolat, după cum scrie undeva Valeriu Râpeanu, alt mare prieten al lui Voiculescu dar și al cititorilor României - romancierul Ionel Teodoreanu. A fost înhumat la Cimitirul Bellu. De la Iași, orașul Teodorenilor și al nostru, nu a participat la
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
mai mult timp cu caratul bagajului în odaie și așazatul cailor în grajd. Pe atunci aveam picioarele iuți și vorbeam bine limba germană. În câteva minute mă aflai dinaintea unei fețe polițienești, bună de fotografiat. Închipuiți-vă un om încrețit, posomorât, cu niște sprâncene mari, zburlite, de-i acopereau ochii pe jumătate, cu un nas cât o patlagică 89, plin de negei, cu niște musteți țăpoșe 90, roase de halbele de bere, și care ținea într-un colț de gură o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
cea în crai nou, care acum se urcase sus pe ceri, se uita ironică la noi; stelele ne priveau sclipitoare, nedumerite, văzând liniștea cetăței tulburată de niște oaspeți nechemați; culmele munților ce ne înconjurau din trei părți se arătau din ce în ce mai posomorâte, mai amenințătoare, parcă vroiau să ne cuprindă în brațe, iar noi, lungiți la pământ, cugetam... știu eu ce mai cugetam?... Știu atâta că n-a trecut un sfert de oară la mijloc, și tovarășii mei au adormit de-a binele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
o vreme a nu mai avea legătură nici înțeles, așa că pare-mi-se am adormit și eu. Lucru ciudat însă, deși cu ochii închiși vedeam prin pleoape, simțeam, auzeam tot ce se petrece și deodată mă pomenii că munții cei posomorâți, amenințători, desprinși parcă de pe temeliile lor, au încins o horă strașnică de brâu și tot atunci băgai de samă că culmile lor luară înfățoșarea unor capete de urieși cu ochii mari ca craterele de vulcan, cu păduri pe titve 188
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
n-am încetat de a-i privi pe dânșii precum și minunele ce ne-nconjurau. De ce ne suiam, de ce vederea se întindea asupra Alpilor mai largă, mai impunătoare; dar, odată ajunși sus, ne-am pomenit acoperiți de un nour negru și posomorât care a venit ca un balaur asupra noastră și ne-a închis vederile din toate părțile, de mai nu ne puteam distinge între noi. Apoi nourul a trecut lăsând pe mantalele noastre o pătură subțire de țurțuri de gheață; am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
vederile din toate părțile, de mai nu ne puteam distinge între noi. Apoi nourul a trecut lăsând pe mantalele noastre o pătură subțire de țurțuri de gheață; am întrevăzut câteva minute albastrul ceriului și alt nour proaspăt, mai negru, mai posomorât, năvăli asupra noastră sub care iarăși ne făcurăm nevăzuți; apoi un al treilea, un al patrulea și așa necontenit la scurte intervale unul după altul, parcă ceriul înadins ordonase batalioanelor sale de nouri să dea asalt asupra noastră, ca să ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
nu străbătea, dar din care se scurgea o mică ploaie subțire ca prin sită. Ceea ce am putut însă zări în locul soarelui au fost unele piepturi goale, unele brațe trandafirii rău acoperite de șaluri, care s-au retras iute în fața vremei posomorâte și a privirilor noastre indiscrete. M-am retras și eu și m-am culcat a doua oară, de astă dată cu altă viziune în ochi. La redeșteptare, m-am scoborât împreună cu tovarășul meu înapoi la Lucerna, am mai vizitat împreună
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]