811 matches
-
putea să-l necăjească pe grasul care clipea într-una. Am fost destul de milos. Aș fi putut folosi dreapta. La urma urmei trebuie să ne asigurăm, nu? Vino și bea cu O’Toole și prezintă-ni-l pe prietenul tău posomorât. O’Toole face cinste! le strigă el tuturor celor din încăpere. Adunați-vă și urați-i sufletului rătăcitor bun venit acasă! Virgil spuse: — înainte să beau cu tine, O’Toole, trebuie să-ți vorbesc. E ridicol! strigă O’Toole. PDoar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
minții, zise Vultur-în-Zbor. Era suficient de beat încât să nu-i mai pese de ce zicea, iar familia Gribb era suficient de bine-crescută încât să pretindă că nu era beat deloc. Totuși Elfrida stătea la masa de prânz într-o tăcere posomorâtă. — Virgil Jones este o epavă umană, spuse Ignatius Gribb. O dovadă vie a idioțeniei a ceea ce lui îi place să numească ideile sale. Sunt bucuros că te-ai distanțat de el, domnule Vultur. Sunt într-adevăr foarte bucuros. Acum mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
se ridicau deasupra casei precum un al doilea tavan furtunos, ferind-o de lumina palidă a soarelui, filtrată de cețuri, care cădea peste câmpiile din vale. Casa lui Liv, cufundată în întuneric și lipsită de fundație, stătea indiferentă pe stânca posomorâtă, cu ușa strașnic zăvorâtă, unicul semn de viață din jur fiind un măgar priponit de cel din urmă copac al pădurii de pe povârniș, care păștea iarba înaltă a pădurii. O pasăre țipă. Urâțenia nevăzută. în spatele obloanelor închise ale ferestrelor se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și a fugit în direcția vocii. Virgil, mai lent și mai greoi, l-a urmat, clipind des. Media stătea la marginea pădurii, cu brațele tremurându-i și mâinile țepene, încleștate una de alta. Prinsă între brațele ei, se afla silueta posomorâtă și murdară de noroi a Prepelicarului. Fratele și sora rămaseră nemișcați un moment, cântărind totul în minte. — Spune-i femeii ăsteia proaste să-mi dea drumul, frățioare. Vocea îi era arțăgoasă. — Am văzut-o apărând, Vultur-în-Zbor, rosti Media cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
treceau aceste gânduri, nu tocmai ortodoxe, și-și surprinse strălucirea poznașă din privire. Se vedea și nu-i venea să creadă că cea care strălucește și radiază în fața ei e chiar ea. Era o schimbare radicală pe chipul ei mereu posomorât, trist, abătut. Se băgase în pat în seara precedentă pregătită să renunțe la tot și se trezise binedispusă, chiar pusă pe șotii, iar evenimentele care îi produseseră atâta suferință le vedea acum ca pe ceva extraordinar. În viața anostă, pe
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
Toa-tăăă!... Garsoniera mă aștepta cu un sentiment de Însingurare. Îmi plesneau tâmplele. Am intrat În baie să ud un prosop pe care mi l-am Înfășurat turcește În jurul frunții (aveam o fațăăă!). Priveam resemnat pe fereastră. Orașul, cu clădirile lui posomorâte, mi se părea dezolant. Oamenii treceau grăbiți pe străzile Înguste ca niște marionete purtate de o mână nevăzută. M-am Îndreptat spre pat și m-am lungit cu greutate. Lola nu-mi ieșea din cap. Mă privea de acolo, din
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Cine-aude? Cui îi pasă? Toate au trecut pe lume, numai răul a rămas. O, acele uriașe, însă mute piramide Cari stau ca veacuri negre în pustiuri împietrite Cîte-au mai văzut și ele - ce-ar vorbi de-ar avea glas! Când posomorâtul basmu - vechia secolilor strajă - Îmi deschide cu chei de-aur și cu-a vorbelor lui vrajă Poarta naltă de la templul unde secolii se torc - Eu sub arcurile negre, cu stâlpi nalți suiți în stele, Ascultând cu adâncime glasul gândurilor mele
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
sticle de vin și pahare de hîrtie, printre care plutea și o frapieră goală. Hennessy parcă sub un umbrar de eucalipți cărora focul le transformase ramurile din partea de sus În mături de nuiele Înnegrite. Un spaniol tînăr cu o figură posomorîtă urcă treptele dinspre piscină, uitîndu-se la distrugerile din jur de parcă le vedea pentru prima dată. L-am așteptat să se apropie de noi, dar a rămas la zece metri distanță, fixîndu-mă cu o privire lipsită de expresie. — Miguel, șoferul familiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
scufundase goeleta. Pe iahturile și șalupele din jur, de obicei atît de liniștite, era activitate intensă. CÎțiva proprietari Își testau velatura și motoarele, În timp ce nevestele lor aeriseau cabinele și lustruiau alămurile. Numai Andersson ședea liniștit În atelier, cu același aer posomorît dintotdeauna, fumînd o țigară pe care și-o răsucise singur și privind lung la pînzele care se tot ridicau În port. L-am lăsat să stea de veghe și-am condus mai departe, traversînd piața către club. O altă mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
gura gropii se lăți. Aflară și oltenii de cărau zarzavat în mahalalele vecine. Stere ținea țuică bună, beai și-ai mai fi băut. Cârciumarul părea om cinstit, deși o mai boteza câteodată. Avea un român tocmit care-i aducea vin. Posomorât și ăsta, oprea carul, pornit tocmai din fundul Olteniei, desfăcea hamurile, dădea cailor de mâncare și descărca butoaiele fără să spună o vorbă. La urmă se așeza pe un scaun și aștepta dreptul lui până la ultimul ban. Număra miile, le
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
decât sigur. Sunt tineri Înstăriți, care Încep să circule prin Europa, cu precădere - pentru că e la modă - În Italia. Acolo simt inconfundabilul aer al marii aristocrații a Sudului, elegant, sobru, plin, În același timp, de pitoresc și culoare. Întorși În posomorâtul și cenușiul Albion, fondează la Londra „Macaroni Club”, unde vestitele macaroane napolitane devin cel mai căutat fel de mâncare. Prin 1770, clubul Își atinge apogeul, iar Nash (supranumit „Frumosul”) și Charles Ford sunt cei mai cunoscuți și demni reprezentanți ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
pus acolo înainte, sugeră Sally. Când nu te uitai. L-a împins cu piciorul. —Dumnezeule, ce minte diabolică ai, Sal, zisei eu, impresionată. Cui să-i treacă prin cap așa ceva? Am mai băut niște Bloody Mary. Barmanul ne privea lung, posomorât, cu fălcile picate, asemenea unui câine Sharpei 1. Cu cât beai mai mult, cu atât ți se părea mai frumoasă cârciuma asta, mai ales în lumina zilei care-ți dezvăluia cu o precizie crudă covorul roșu cu vârtejurile lui portocalii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
firi mai slabe se ascundeau în zona în care se afla bucătăria, ca să-și calmeze nervii. Violet revenise înăuntru, cerându-și frumos scuze pentru că reacționase în mod exagerat. Ca să fiu sinceră, nu părea c-o domină pe Tabitha, în ciuda mutrei posomorâte a acesteia. MM o luă pe Tabitha deoparte să-i spună câteva cuvinte, după care îi spuse să plece. Paul, care avea o mutră de om vinovat, se duse să-i aducă o ceașcă de cafea lui Violet, deși, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
mai mică din grup și cea mai agilă. Thierry tocmai le-a pus să facă niște scheme de contorsionism și a hotărât că Tabitha e cea mai potrivită. Dând naștere astfel unor mutre din partea celorlalte zâne... Acum se explica grupul posomorâților de afară. Chiar și Sally părea că are îndoieli. Bineînțeles. Tabitha radia de fericire, strălucind ca un bec cu lumină perlată. MM era impasibilă, cu grație, ca de obicei, în timp ce Thierry tot dădea din mâini, explicând cum îi pusese pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
el. Avea mâneca suflecată, dar nu se vedea nici un semn în plica cotului. Pe fereastra din spatele lui pătrundea o fâșie de lumină care i se revărsa pe față, dar, deși semăna și mai mult cu un Dracula, din cauza expresiei sale posomorâte, nu prea-mi venea a crede că Philip Cantley murise doar așa, pur și simplu. Capitolul paisprezecetc "Capitolul paisprezece" — Ar trebui să chemăm poliția, zisei eu pe un ton ferm. Violet se agățase de gâtul lui Hugo și gemea ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Nu-i nici urmă de carbohidrat la un kilometru în jurul ei. Bine, cu excepția cartofilor mei. I-am fluturat unul prin față înainte să-l bag în gură. Are dreptate, Vi, zise Hugo. Cine știe ce Dumnezeu îți fac injecțiile alea. Violet era posomorâtă. —Păi, nu le folosesc în fiecare zi, zise ea, bosumflată. Numai atunci când sar un pic calul. Ca și Philip, zisei eu, după prânzul cu impresarul lui Hugo. Ochii cei mari ai lui Violet scăpărară. — Acela nu a fost un accident
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ascuns sub pătură.): Ce e?... Ce?... (Își freacă mâinile, gâtul, cască.) Tu ești, Grubi? HAMALUL (Nemulțumit.): Eu. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Frecându-și genunchii.): Brrr! Ce frig e la voi. HAMALUL: N-ați plecat încă? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Eu? Nu... HAMALUL (Posomorât.): Credeam c-ați plecat. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu. Unde să plec? (Se ridică, își strânge pătura în jurul trupului și face câțiva pași.) Ce faci aici? HAMALUL: Mătur. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Cască.): Aha! De ce e așa de frig la voi, dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
legendara Rusie a copilăriei mele, primul lucru asupra căruia deschideam ochii când mă trezeam era crăpătura dintre jaluzelele albe dinăuntru. Dacă prin ea se zărea o paloare apoasă, mai bine nu Îi deschideai, fiind astfel cruțat de vederea unei zile posomorâte, pozând pentru a fi fotografiată Într-o băltoacă. Dintr-un fascicol de lumină Întunecată, deduceai cerul plumburiu, nisipul Îmbibat cu apă, terciul de flori maro strivite sub lilieci - și acea frunză turtită, roșcată (prima victimă a anotimpului) lipită de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
alegeai cel mai mare dintre fulgii cenușii și Îl urmăreai cu privirea În timp ce cădea (dincolo de geamul bovindo-ului prin care te uitai), puteai desluși forma lui grosolană, neregulată și oscilațiile lui În zbor, făcându-te să te simți și amețit, și posomorât. Luminile se stingeau. Lenski se lansa În primele versuri: Timpul - nu-i mult de atunci; Locul - un punct În care se Întâlnesc și curg Într-o frățească-mbrățișare, frumoasele Agrava și Kurah; acolo chiar Se Înălța un schit. Schitul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
curânda întrerupere a luminii. Probabil nu voi mai vedea să citesc. Locul meu - puteam să-mi aleg oricare altul din sala goală, dar n-am vrut! - este același dintotdeauna. Departe de fereastră. Oricum, de-afară vine puțină lumină, și aceea posomorâtă. La plecarea de acasă, mergând spre stația autobuzului, apoi așteptându-l, mă lăsam picurat de această moină a dimineții. O negură jilavă, de tifon îmbibat în lichide vaporoase. Moină grea și, în același timp, molcomă, precum negura din grădina de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
scârbit că, de fapt, salba ta nu era decât un șir de tinichele și cioburi colorate, nici măcar mărgelele intens colorate care ar fi putut ademeni pe băștinașii multilateralei noastre dezvoltate. Eram într-un impas grozav. Golisem sticla de votcă. Gândurile posomorâte mă copleșeau cu întrebări pe care nu aveam cui să le împărtășesc. Bumbu terminase monologul și acum fredona un fel de schelălăituri, încurajându-se de unul singur, „așa, taică, așa, oșenește“. Chelnerul venise pentru a nu știu câta oară la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-o atunci. Tot credea că ai s-o mai cauți. Am ridicat din umeri. Aș fi vrut să-i spun că nu mai făcea parte din text. Nu știam încă aceasta. O știu acum, împăcat în coborâre. 20tc "20" Zi posomorâtă. Stă să plouă. Am vrut să nu mă duc la Bibliotecă. Mi-era somn. Aș fi dormit voluptuos, adânc, așa cum știu să dorm când uit de toate și nu-mi mai pasă de nimic. Foarte rar mă mai prinde astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de-astea, bine, are oameni acilea care știe și ei ce și cum, acu’ nu așteaptă să se strice evenimentu’ cu comentarii, că care ce-a făcut, că a plecat și... Nu se cade. Nu intram deloc în discuție. Păream posomorât. Îngrijorat, m-a mângâiat pe picior. Dacă vi se-apleacă, zău, nici o problemă. De-asta avem pungili. Eu unu’ țin la scârbă. Nu mi se-apleacă, de, vorba aia, face omu’ pe el. Nu am scârbe de-astea, pardon de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Ai priceput foarte bine, rânji Raul Ionescu. Acum o să le ții puțină companie dumnealor. Așa se întîmplă când ești prea perspicace. ― Sânt în timpul serviciului, domnule. Mașina a rămas afară... Trebuie să plec! ― Uite care-i chestia, interveni Scarlat. Avea figura posomorâtă, colțul buzelor îi zvâcnea. Ai văzut drăcia asta de pe masă și nu mai putem să-ți dăm drumul. Ghinionul dumitale și al nostru. Probabil ești gata să-mi dai cuvântul de onoare că o să uiți toată povestea, dar eu sânt
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
gândesc, Nu simț pentru mine Cât de puțin bine Oriunde să fiu, De-ar fi lumea toată În preajma mea gată {EminescuOpVI 448} Singur parcă sunt, Orice veselie O simt spre urgie Și sunet de vânt. Toate-mi sunt urâte Și posomorâte Înaintea mea, Toate mi se pare De moarte-ntristare Când n-o pot vede. Măcar ce să fie Simt melancolie Tocmai ca când mor, La acea-ntîmplare Mă cunosc în stare Trist și plin de dor. Nu cer fericire La a
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]