1,456 matches
-
vreme, târând sania de pe care un om stârnea omătul cu vârful opincilor, pe drum se apropia un căluț amărât. Scufundat în încălțări, în coada săniei călca voinicește un bărbățel. Cu nesfiită curiozitate, moșneagul ridică mustața. Când căluțul opri, omul se prăvăli de sus, de pe saci, să-și dezmorțească picioarele. Ca și celălalt, era la fel de mărunt. Amândoi aveau ochii oblici, despicați în obrazul vânăt cu pomeți ciolănoși ; erau pesemne frați, căci purtau același strai gros și tare de șiac sur. Unul dintre
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
se crăpa, valul de apă umplea cupele și, mirată, roata se zmuncea cu stropi. Urnită, hurduca întreaga șandrama. Ca să ghicească metehnele morii, morarul asculta cu urechea aplecată viersul acesta al pornirii. Trimisese un țigan la stavile. Scăpat dintre năzi și prăvălit pe scoc, valul bubui în bulboană. Abia atunci, când liniștea fu spartă, morarul ridică în pripă oblonul. Bubuitura se tăie și zvonul măcinișului începu să bată în plin un ritm continuu. Odată cu el, toată hardughia tresări ; încet- încet intră într-
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
cu nas pătat. Mă urc în pod și, când mă urc în pod, numai ce văd în fața mea o dihanie de om mâțâțăl care ședea țeapăn și-și rotea ochii de săreau scântei din el. Am răcnit și m-am prăvălit pe scară în jos. Au râs toți de mine, căci numai eu nu știam că aveam o buhă în pod. Ațipit pe sacii mănăstirești, părintele Caliope făcu ochi și se grăbi să intre în sfat. Când era la Vorona, starețul
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
fiecare dată însă erau din nou puse pe măsele și, în sporul vorbelor cu tâlc, moara uruia iar. Când prăbușiri de trăsnet tunau adânc și fulgerele spintecau cerul cu zarea luminată, porneau ploi ce umflau gârla. Apa firavă creștea prăpăstios, prăvălind creste tulburi și năboind din matcă. De sus se prăbușea potopul. Pe mal arborii erau luați în vârteje. Bulboana îi răsucea, rotindu-i cu rădăcinile către cer. Puhoiul năzuia la opust, așezătura se clătina iar apele făceau vârteje cu spumă
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
înroșise. încet-încet, apa se dovedea mai tare. Morarul cercă să îndrepte trunchiul de-a lungul sforului, să-l poată scăpa prin strungă; dacă puterea copacului ar fi venit de-a curmezișul, izbitura ar fi rupt opustul și l-ar fi prăvălit în ape. în grindă felinarul începu a scârțâi. Lăsându-se cu totul în prăjină, omul împingea cât îi stătea în puteri. Simțea că i se rup vinele iar picioarele i se înfundă în puntea de stejar. Ploaia îi răcorea fruntea
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
spele și să îl îmbrace în ținuta de spital. Îl luă mai apoi în brațe și îl duse Nicu Dan Petrescu 14 până la pavilionul de carantină, făcând eforturi disperate să nu de-a drumul lacrimilor care stăteau gata să se prăvălească din frumoșii ei ochi căprui. Îl strânse cu putere în brațe și îl îmbărbătă spunând: - Nick, baiatul meu, mama trebuie să plece, o sa vin curând să te mai vad și poate cât mai repede să te iau definitiv acasă. Doctorul
Pelerinul rătăcit/Volumul I: Povestiri by Nicu Dan Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91839_a_92881]
-
Însă nu erau prinse de nimic, pentru că bunica mea nu avea nici o pereche de ciorapi de mătase. În barca de salvare, corsetul absorbea toată lumina lunii, ciudata consecință fiind că brațele, chipul și capul Desdemonei dispăreau. Arăta ca Victoria Înaripată, prăvălită pe spate, dusă Într-o căruță spre muzeul unui cuceritor. Nu-i lipseau decât aripile. Lefty Își scoase pantofii și ciorapii plini de nisip. Când Își dădu jos lenjeria, barca de salvare se umplu de un miros stătut. Pe moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Tessie a plâns de s-a scuturat cămașa pe ea. I-a curs rimelul și i-a pătat gulerul de la cămașă ceva de groază. Că făceau instrucție de noapte sau mergeau la matineuri sâmbăta, că săreau În apă sau se prăvăleau În scaune de cinema, că se Îngrijorau și regretau și sperau și Încercau să uite - indiferent de toate astea, ca să fiu cât se poate de sincer, ocupația predilectă a oamenilor În timpul războiului era să scrie scrisori. Întărindu-mi părerea personală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
rămas În funcțiune să pară că e gata să se stingă. Gloanțele izbeau blindajul tancului și ricoșau din cărămidă și tatuau mașinile parcate. Gloanțele retezară cu totul picioarele unei cutii a Serviciului Poștal al Statelor Unite și o făcură să se prăvălească Într-o parte, ca un bețiv. Gloanțele pulverizară geamul cabinetului veterinar și trecură mai departe prin pereți, până la cuștile animalelor din spate. Ciobănescul german care a lătrat non-stop timp de trei zile și două nopți amuțește În cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
se gândește că nu-i decât o altă alocuțiune Împotriva fumatului, dar, hai să fim sinceri, n-aude. Așa că-și aprinde țigara și, două secunde mai târziu, un glonte Îi pătrunde prin partea din față a craniului, iar el se prăvălește jos grămadă. Și apoi soldații Înaintează. Strada e din nou pustie, tăcută. Mitralierele și tancurile Încep să distrugă următorul cvartal sau pe cel de după el. Milton stă la ușa de la intrare, privind vizavi, la fereastra goală unde stătuse Morrison. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Clementinei. Ea m-a Împins să fac asta“. (Și acum e momentul ca inima domnului Stark să-și joace rolul. Cu arterele pline de ceva ce arată ca pateul de gâscă, Într-o bună zi se oprește. Tatăl Clementinei se prăvălește pe jos În duș. La parter, simțind ceva, doamna Stark se oprește din exerciții și, trei săptămâni mai târziu, vinde casa și se mută de acolo cu fiica ei. N-am mai văzut-o niciodată pe Clementine...) Lefty și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de parcă vorbele mele ar fi lăsat o urmă vizibilă. ― Nu-mi vine să cred că știi toate astea. ― Îți spun eu cine știe. Domnișoara Schuyler, ea știe. Râsul, hohotul țâșni din gura ei ca un gheizer și apoi Obiectul se prăvăli pe spate pe canapea. Țipă de Încântare, zguduindu-se. Dădu din picioare, dărâmând țigările de pe masă. Avea din nou paisprezece ani În loc de douăzeci și patru și, Împotriva tuturor probabilităților, ne Împrieteneam. ― „Neplânsă, părăsită, făr’ de-al nunții desfăt, mă mână Înainte moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
un fel de implorare În ochi, că văzuse lumina pierind din ochii lui Maxine. După spusele doctorilor Însă, acest lucru probabil nu era adevărat. Înfășurată În roba ei Întunecată și Încă În picioare, Maxine Grossinger era deja moartă. S-a prăvălit câteva secunde mai târziu. Doamna Grossinger se cățără pe scenă. Nu mai scotea nici un sunet. Nimeni nu scotea. În tăcere, puse mâna pe Maxine și Îi descheie roba. În tăcere, mama Începu să-i facă fiicei ei respirație gură la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
coboare. Nu plângea pentru că era pe cale să moară, ci pentru că eu, Calliope, Încă nu mă Întorsesem, pentru că nu reușise să mă salveze, pentru că făcuse tot ce-i stătuse În putință ca să mă aducă Înapoi și tot nu venisem. Mașina se prăvăli cu botul În jos și râul apăru din nou. Milton Stephanides, vechiul marinar, se pregăti să-l Întâlnească. La urmă de tot deja nu se mai gândea la mine. Trebuie să fiu sincer și să redau gândurile lui Milton așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Nu ne închipuiam că vom putea găsi asemenea priveliști în subteran. Noi, eu cel puțin, îmi imaginam că va trebui să ne croim drumul prin caverne întunecate, umede, pline de primejdii și de tavane care vor putea oricând să se prăvălească peste noi. Încăperea în care ne aflam avea un stil clasic, spartan, dar totuși futurist și trainic. Era incredibil... Eram aproape optzeci de oameni în acea imensă încăpere, și alții erau pe drum. Eram răsfirați și răspândiți pe toată suprafața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
de avere și onorabilitate ca să pot semna decretul... Își vede secretarul clătinându-se, ca și cum ar fi primit o lovitură în moalele capului, apoi agățându-se disperat de colțurile mesei, să nu cadă. — Ce s-a întâmplat? întreabă speriat. Libertul se prăvălește, greoi, în genunchi și începe să se tâ rască înspre el. Cerșește, cu brațele întinse, mila împăratului: — Iertare, preamilostive stăpâne, dar înălțându-l astfel, îl con damni fie la moarte, fie la nebunie, fie la amândouă la un loc. — Cum
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de obicei vinovații. Au șansa să-și păstreze proprietatea intactă, pentru că altminteri le-ar fi confiscată. Revine cu sufletul pustiit către birou, cu Trio Fulcinius ca o codiță după el. Ajunge lângă catedra de unde s-a ridicat adineaori și se prăvălește peste ea, sleit de puteri. Fulcinius rămâne în picioare, la oarecare distanță de el. Prezența lui îi reamintește de primejdia ce-l paște pe Libo. Da, ar fi o mare prostie din partea lui să ia singur drumul exilului. O să-l
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
-o pe coajă, îi explică Rufus zâmbind strâmb. Adversarii explodează: — Încă se ține pe picioare! — Cum or putea simți o asemenea bucurie barbară? deza probă Pusio. — Fie cel pe care au pariat învinge, fie celălalt se clatină sau s-a prăvălit chiar sub o lovitură ucigătoare, răspunde instructorul cu răceală. Dar seninătatea lui este doar o fațadă. Chiar fără să conștientizeze, dintotdeauna o parte din el s-a revoltat împotriva unui astfel de spectacol rușinos. Împotriva acestei manifestări degradante de dispreț
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Mă duc să văd, îl anunță. Rufus se repede spre el: — Stai că vin și eu! În ușă dau amândoi nas în nas cu Ganymedes. Gladiatorul e alb la față. Se clatină. Pusio îl prinde de piept să nu se prăvale. Veteranul horcăie greoi: — Abia... a... am... scăpat... Rufus observă că are cămașa sfâșiată și pătată de sânge în mai multe locuri. Îl zgâlțâie totuși fără prea multe menajamente: — Ce s-a-ntâmplat? — Fugiți! mai apucă să spună rănitul. Se scurge
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cu putere de braț. Răspunde precipitat, cu o strâmbătură disprețuitoare: — De ce nu te gândești să arunci mai degrabă blamul pe neîn demânarea celor doi popi, care ar fi trebuit să-l omoare de prima dată? În acest moment berbecul se prăvălește din picioare, la câțiva metri de ei. Este adus pe umeri înapoi la altar. Imediat, haruspicii se apropie grăbiți să examineze măruntaiele victimelor. În jurul lor se adună augurii, pentru a veghea ca ritualul să fie îndeplinit cu strictețe. Orice greșeală
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Nero este nevoit să-l rețină cu o mână de fier pe Paterculus, care a pornit precum un somnambul pe urma lor. Augustus îl împinge și el pe flamin de la spate, în direcția treptelor. Ușurel însă, nu cumva să se prăvale. Se întoarce din capul scării și-i adresează pentru prima dată un semn lui Tiberius. Îl invită să vină după ei. Rex Sacrorum și flaminul lui Marte rămân pe loc. Tiberius Nero purcede agale. Velleius Paterculus îl urmează ca o
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
că nu o aude, cu atât mai mult cu cât în capul treptelor a apărut Livia, însoțită de tot alaiul. Încearcă chiar să glumească puțin cu cei din jur: — Sunt sigur că însuși Marte m-a ținut să nu mă prăvălesc. Este semn că fumul sacrificiului a ajuns până la el și i-a plăcut. Îmbufnată, Marcia închide cu un pocnet scurt fereastra din plăcuțe de mică și trage țâfnoasă de perdelele încrucișate, pentru a le lăsa în jos. Scaunul purtat se
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
lor mare - Nu căta în depărtare Fericirea ta, iubite! " Astfel zise mititica, Dulce netezindu-mi părul, Ah! ea spuse adevărul; Eu am râs, n-am zis nimica. Hai în codrul cu verdeață, Und-izvoare plâng în vale, Stânca stă să se prăvale În prăpastia măreață. Acolo-n ochiu de pădure, Lângă trestia cea lină Și sub bolta cea senină Vom ședea în foi de mure. {EminescuOpI 55} Și mi-i spune-atunci povești Și minciuni cu-a ta guriță, Eu pe-un fir
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
cu o bufnitură, iar cărțile alunecară de pe poliță. Speriat, am ieșit din cabină și am dat să urc pe punte, dar când mi-am pus piciorul pe scară, vasul s-a înclinat pălit de o lovitură cruntă. Era să mă prăvălesc pe scară. Aceea a fost clipa când ne-a zguduit primul val uriaș. Un șuvoi de apă se năpusti în jos din capul scării. Am încercat să mă ridic, dar puhoiul acela năvalnic m-a strivit și m-a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
țipând. Din loc în loc se auzeau rugăciuni murmurate către Zeul Dragon de către cei care se încleștau cu mâinile de funiile ce legau încărcătura. De fiecare dată când vasul se clătina, solii se prindeau de funia de salvare ca să nu se prăvălească. Întunericul din cabină se adânci. Din cabina cea mare se auzeau încet rugăciunile către Zeul Dragon, dar la un moment dat se opriră. La scurtă vreme după aceea se auzi dintr-o dată un țipăt care putea fi un urlet de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]