755 matches
-
să poarte acest nume». Atunci l-au întrebat prin semne pe tatăl său, ce nume vrea să-i dea. El ceru o tăbliță și scrise aceste cuvinte: «Numele lui este Ioan...» În aceeași clipă, i se deschise gura și vorbea preamărindu-l pe Dumnezeu... După încheierea săptămânii de slujire, Zaharia s-a întors acasa, in Hebron [7] iar nevasta lui a născut. După încheierea celor "cinci luni" (Luca 1:21-25) de sarcină, Gabriel este mențional din nou: Luca1:26 În luna
Arhanghelul Gabriel () [Corola-website/Science/298585_a_299914]
-
a păstrat relații comerciale bune cu Transilvania unde avea cetatea Ciceu. Din Veneția veneau pictori pentru zugrăvirea mănăstirilor sale: Slatina și Pângărați. Cu banii săi a împodobit bisericile de la Muntele Athos și cea ortodox-românească din Liovul Poloniei. Călugărul cronicar Eftimie, preamărește domnia lui Lăpușneanu. Aceste binefaceri veneau ca urmare a pocăinței lui, după multele păcate săvârșite. A doua domnie a lui Lăpușneanu este povestită în nuvela omonimă a lui Costache Negruzzi. Tot el a mutat capitala țării la Iași.
Alexandru Lăpușneanu () [Corola-website/Science/299210_a_300539]
-
tineretul în detașamente de instruire numite "Levente", de pregătire premilitară, unde au îndurat cele mai mari umilințe, spunea Vlonga Ștefan; ne băteau că nu voiam să cântăm cântecele lor pline de ură și patimă, cântece fasciste, șovine, antiromânești, care-l preamăreau pe Horthy. N-am mai putut răbda și în septembrie 1943, am luat-o prin păduri, peste Munții Rodnei și am ajuns la Vatra Doraei. Peste un an. ca refugiat m-am înrolat în armata română, am luat parte la
Masacrul de la Moisei () [Corola-website/Science/299761_a_301090]
-
mare, de nesuportat: o povară. Libertatea este astfel, în concepția Inchizitorului, incompatibilă cu fericirea. Pentru a trăi fericiți, oamenii trebuie doar să se "simtă" liberi, dar în realitate să fie subjugați de o autoritate precum Biserica: Omul din subterană, dimpotrivă, preamărește libertatea ca pe o trăsătură esențială a umanității; libertatea este privilegiul omului de a se îndrepta spre rău și dezastru, de a sfida rațiunea și legile determinismului: Așa cum observă Kenneth Lantz, la Dostoievski libertatea trebuie întotdeauna înțeleasă prin intermediul lui Dumnezeu
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
s-a învrednicit de cinstea excepțională de a naște cu trup pe Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul lumii, este venerată în cultul ortodox ca cea dintâi și cea mai mare dintre toți sfinții, fiind ' Mai cinstită decât heruvimii și mai preamărită fără de asemănare decât serafimii" . De aceea, cinstirea care se dă Mariei în creștinism (ortodox, catolic, anglican) se numește în termeni teologici iperdulie sau supravenerare (sau preacinstire) . În filmul "The Nativity Story" (2006), fecioara Maria este prezentată drept o adolescentă logodită
Fecioara Maria () [Corola-website/Science/298897_a_300226]
-
leit-motivul ascezei monastice. Această temă a ascezei apare în Occident cu Ambroziu din Milano. El a consacrat două tratate lui Abraham (cf. PL, XIV, coll. 441-524): primul este o interpretare morală; celălalt este o transpunere mistica. În opera să, Ambroziu, preamărește credință lui Abraham, dar și biruința lui asupra cărnii, asupra sentimentelor și sunt evidențiate următoarele virtuți: devotio, prudență, ospitalitatea ș.a.. „Am vorbit - scrie Ambroziu - despre pietatea și credința lui Abraham, despre prudență, dreptatea, caritatea, cumpătarea lui; acum să vorbim și
Avraam () [Corola-website/Science/297908_a_299237]
-
întregii Tore. În acest sens, istoricul Josephus a accentuat practica religioasă mai mult decât dogmele religioase, asociind apostaziile cu nerespectarea legii evreiești, și menținea că cerințele pentru convertirea la iudaism sunt: circumcizia și aderarea la obiceiurile tradiționale. Iudaismul întotdeauna a preamărit studiul Torei și a altor texte religioase. Cartea fundamentală a religiei iudaice este Tora, adică primele cinci scrieri (Pentateuh) din Vechiul Testament (Biblia ebraică). Scrisă într-un limbaj arhaic, în urmă cu circa 3 000 de ani și fără vocalizare și
Iudaism () [Corola-website/Science/296541_a_297870]
-
vieții rurale din care a isvorît, înnobilînd satul și oamenii lui.” (Lucian Steia, "Marginalii la cântările Floricăi Ungur", în: Alma Mater, nr. 9-10 (33-34), an V, octombrie-noiembrie 1973) „Cântecul Floricăi Ungur pune un strop de fericire în fiecare inimă. Cântecul ei preamărește omul, viața, iubirea în firescul și sublimul lor”. (Ioan Laza, ziarist, "Farmecul unui glas", Crișana, 1976) „Florica Ungur m-a învățat cântecele, și s-a înălțat pe prispa casei cu ele, apoi a adormit în tărâmurile lor legănată de o
Florica Ungur () [Corola-website/Science/307616_a_308945]
-
și a fost extrem de bine primit. În primii 10 ani se vânduseră 18.000 de exemplare iar până în 1875 tirajele succesive depășea 100.0000 exemplare. Poemele, scrise ca și primele sale încercări de versificare în maniera lui Walter Scott și preamăreau eroismul figurilor clasice ale istoriei romane. Cel mai cunoscut dintre aceste poeme este cel despre Horatius Cocles. Dar oricât de înălțătoare ar fi sentimentele eroului roman, când afirmă că, din moment ce toți suntem muritori, este de preferat să murim apărându-ne
Thomas Babington Macaulay () [Corola-website/Science/307734_a_309063]
-
legea și Proorocii, sau Vechiul Testament întreg și Noul Testament, sau cele două popoare, cel dintre păgâni și cel dintre Iudei, sau cele două legi, cea naturală și cea duhovnicească, sau credința și buna conștiință. În mijlocul tuturor acestora stă Cuvântul, lăudat și preamărit de toate și călăuzindu-le pe toate spre o singură armonie în bine, ca Dumnezeu al tuturor. Căci de aceea le-a făcut pe toate, ca să devină legătura nedesfăcută a tuturor, unindu-le pe toate cu binele și întreolaltă. Iar
Menorah () [Corola-website/Science/306891_a_308220]
-
inițiativă proprie, el caută cu înfrigurare să afle adevărul cu privire la viața sa, prin urmare, el însuși își alege drumul care-l va duce la o serie întreagă de nenorociri. Într-o tragedie scrisă spre sfârșitul vieții, „"Oedip în Colonos"”, Sofocle preamărește moartea eroului. Bătrân și orb, Oedip vine la Atena, se stabilește în Colonos, locul natal al autorului, și moare în deplină împăcare cu zeii, devenind un geniu păzitor al cetății în care a găsit caldă ospitalitate. Nu putem să nu
Sofocle () [Corola-website/Science/302495_a_303824]
-
Rennsteig) în Turingia, în fața hanului din pădure de pe muntele Großer Weißenberg . Este ironic de relevat faptul că hanul era un loc unde îi plăcea lui Walter Ulbricht să stea când venea la băi la Bad Liebenstein, dar imaginea unei statui preamărind ideea de unificare a Germaniei nu era considerată politic periculoasă. O altă statuie în onoarea lui Scheffel, construită în 1933, există în orașul Gößweinstein. Scriitorul s-a oprit în oraș pentru ultima oară în anul 1883 și a stat la
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
a fost un papă al Romei din 17 mai 352. Despre viața lui dinainte de pontificat nu se știe nimic sigur; conform autorului Liber Pontificalis, era roman, fiul unui anume Augustus. Lui Liberiu îi este dedicat un lung epitaf care îi preamărește virtuțile și oferă câteva date biografice, care însă - după părerea unor cercetători - par să nu vorbească despre el, sau să-l confunde cu alt personaj. Păstorirea Bisericii de către a fost de la 17 mai 352 până la 24 septembrie 366, care a
Papa Liberiu () [Corola-website/Science/303734_a_305063]
-
pe calea mântuirii. O mărturie a Sfântului Ieronim face referire explicită la "catedra" lui Petru, ca loc sigur al adevărului și păcii: Am hotărât să întreb catedra lui Petru, unde se află acea credință pe care buzele unui Apostol au preamărit-o; vin acum să cer hrană pentru sufletul meu aici, unde, într-o vreme, am primit veșmântul lui Christos. Nu urmez alt primat decât pe cel al lui Christos; de aceea, mă unesc cu frumusețea sa, deci cu Catedra lui
Simon Petru () [Corola-website/Science/304185_a_305514]
-
un fond în altul și să ne ajute. Simplu, ca cel mai ordinar muncitor. Pentru că această simplitate face parte și ea dintre principiile etice ale acestor savanți. Odată, considerând prea exagerat zelul savantului Dr. Ion Holban de a le preamări meritele, l-au rugat: Nu face din noi icoane. Noi am muncit și muncim. Atât. Cât de mult încape uneori în acest puțin ―atât‖! Există, firește, și cealaltă parte a medaliei: contribuția fraților Moscalenco la modernizarea bibliotecii noastre. În calitatea
Vsevolod Moscalenco () [Corola-website/Science/311103_a_312432]
-
descoperirea unui depozit improvizat de vin, vechi de 7,000 de ani pe teritoriul actual al Georgiei, în 1996. Alte dovezi au arătat că mesopotamienii și vechii egipteni aveau plantații de vin și dețineau măiestria necesară fabricării vinului. Filozofii greci preamăreau puterea vindecătoare a strugurilor, atât ca întreg cât și sub formă de vin. Cultivarea "Vitis viniferei", ca și producția vinului, au început în China în timpul dinastiei Han, în secolul al II-lea î.Hr., odată cu importarea speciei din Ta-Yuan. Totuși, după
Viță de vie () [Corola-website/Science/309618_a_310947]
-
lactate; רות - Rut, lectura cărții „Rut” din Biblie la serviciul religios de dimineață; ירק - Yerek, decorarea casei și a sinagogii cu fructe și legume; תורה - Tora, studiul nocturn al Torei. Akdamut este un poem liturgic scris în limba arameică ,care preamărește însemnătatea lui Dumnezeu, a Torei și a Israelului. Este recitat public în sinagogă în prima zi a sărbătorii de Șavuot. A fost compus de Rabi Meir din Worms, al cărui fiu a fost omorât în timpul Cruciadei din 1096. Rabi Meir
Șavuot () [Corola-website/Science/310346_a_311675]
-
ceară ajutor de la zei. An era zeul sumerian al cerului, cunoscut mai târziu sub numele de Anu. El era căsătorit cu Ki, însă în unele credințe mesopotamiene, soția sa se numea Uraš. Marduk era zeul principal al Babilonului. Oamenii îl preamăreau, pentru ca el să permită evoluția Babilonului de la un mic stat la un mare imperiu. Gula, numit și Ninișina, era zeița vindecării. Când cineva era bolnav, ea era una dintre zeițele la care se rugau. Nanna (numit și Suen, Nanna-Suen sau
Istoria Mesopotamiei antice () [Corola-website/Science/309879_a_311208]
-
Știu ai cui slujitori suntem, la ce înălțime ne aflăm și cum este Acela spre care ne îndreptăm. Cunosc măreția lui Dumnezeu și slăbiciunea omului, dar și puterea lui. [Așadar, cine este preotul? Este] apărătorul adevărului, se înalță împreună cu îngerii, preamărește laolaltă cu arhanghelii, ridică pe altarul din ceruri jertfele, este părtaș la preoția lui Christos, plămădește din nou făptura, reface [în ea] chipul [lui Dumnezeu], o zidește din nou pentru lumea de sus și, lucrul cel mai însemnat, este îndumnezeit
Grigore de Nazianz () [Corola-website/Science/305040_a_306369]
-
de gazel își au originea în Hejaz (în prezent regiunea este inclusă în vestul Arabiei Saudite, respectiv în Irak. În literatura arabă, în acest gen de literatură sunt incluse poeziile războinice sau sentimentale, cu 20 până la 100 de versuri, care preamăresc viața aventuroasă a războinicului și emoțiile vieții petrecute în deșert. Cel mai de seamă reprezentant al genului a fost poetul persan Hafez, pe numele său complet Șamsoddin Mohammad Hafez din Șiraz (1320—1390) (în limba persană : خواجه شمسالدین محمد حافظ
Gazel () [Corola-website/Science/306018_a_307347]
-
de a participa la războaie. Românii balcanici au participat alături de Alexius contra pecenegilor și în bătălia de la Levounion (1091). Succesul cruciadei a inspirat poeții francezi, care au compus în secolul al XII-lea diferite "chansons de geste" prin care erau preamărite victoriile lui Godfrey de Bouillon și a altor cruciați de frunte. Unele dintre ele, așa cum a fost faimosul Chanson d'Antioche, au avut un caracter semiistoric, în vreme ce altele erau complet fantastice, descriind lupte cu dragoni sau legându-i pe înaintașii
Prima cruciadă () [Corola-website/Science/304708_a_306037]
-
și cu popor mult, au alergat cu făclii și cu tămâie și cu rugăciuni, și văzând sfântul trup strălucind cu acea lumină dumnezeiască, s-au minunat cu toții și au lăudat pe Dumnezeul minunilor, Care și acum, în vremurile din urmă, preamărește pe robii Săi care împlinesc cu fapta poruncile Lui. Apoi au încercat, împreună cu arhiepiscopul, să ridice trupul sfintei și o ducă în cetate. Dar n-au putut nici să-l miște, așa încât s-au înspăimântat cu toții. Au început să se
Sfânta Muceniță Filofteia de la Argeș () [Corola-website/Science/313111_a_314440]
-
în cetate. Dar n-au putut nici să-l miște, așa încât s-au înspăimântat cu toții. Au început să se roage cu stăruință lui Dumnezeu și Sfintei Filofteia, dar nici așa nu au putut s-o ridice. Că , vrând Dumnezeu să preamărească pe roaba Sa, a îngreunat trupul fericitei ca pe o piatră. Pentru a o putea ridica, tatăl ei și cei care îl ajutau au început să numească țările, mănăstirile, bisericile de peste Dunăre și cele de acea parte a Dunării, pentru
Sfânta Muceniță Filofteia de la Argeș () [Corola-website/Science/313111_a_314440]
-
a Celuilalt, ca și cum Celălalt n-ar fi în stare să gândească autonom fără patronajul stăpânului alb. Prin asemenea artificii, discursul occidentalist - discursul despre supremația Occidentului față de restul regiunilor de pe glob - și-a consolidat locul privilegiat din care-și enunță, adică preamărește, singularitatea, reducând rasismul, comerțul cu sclavi, exploatarea asimetrică a resurselor pe glob, colonialismul, la simple excepții de la regula de aur a progresului civilizator. Timpul nostru: mereu în urmă Dintre toate instrumentele de dominare epistemică cu care privirea occidentală operează, Timpul
De aici, de la margine: pentru o metodă decolonială în discursurile culturale din România () [Corola-website/Science/296077_a_297406]
-
și roșii, nu în cei care au fost închiși și cei care i-au închis, cine l-a citit pe Soljenițîn și cine nu, ci în cei care pot să cumpere și cei care nu pot.” (p.274) Sau: ”Mulți preamăresc perestroika... Toți am sperat câte ceva. Eu n-am de ce să-l iubesc pe Gorbaciov. Îmi amintesc discuțiile de la noi din camera de gardă: ” Se termină socialismul, dar ce-o să fie după el?” Se termină socialismul rău și o să fie un
Vremuri Second-Hand, de Svetlana Aleksievici – Istorii afective, de revendicat () [Corola-website/Science/296112_a_297441]