734 matches
-
în fața celei dintâi, în perspectivă ființială și funcțională, așa încât, fenomenul retragerii timpului, gândit astfel, ca suspendare a timpului primei timporizări, este fenomen originar. Iar dacă el se află într-o legătură necesară cu judicativul regulativ, înseamnă că acesta are aceeași preeminență față de judicativul constitutiv. De fapt, sensul acestor dezvăluiri este următorul: ceea ce se află la începutul oricărei gândiri, rostiri sau făptuiri este regula, în sens funcțional, în primul rând, apoi ființial sau constitutiv. Funcțional, întâi, fiindcă acest aspect corespunde judicativului regulativ
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este deja ființare timporizată; pe de altă parte, timpul nu și-ar fi deschis lucrarea sa în-ființătoare fără a fi în potență tocmai punerea-în-măsură-a-"ceva". Reducția judicativă scoate la iveală, înainte de toate, sensuri ființiale, obiectuale; de aici și imaginea unei preeminențe a judicativului constitutiv. Însă, după cum constatăm acum, prin continuarea aceleiași reducții, judicativul regulativ, ca simplă putință de punere în măsură a ceva, este înaintea constitutivității judicative. Prin urmare, originea ca atare a dictaturii judicativului se află în această putință de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
află în această putință de a pune în măsură în propria măsură ceva. Iar prima sa instanță este "regula". Aceasta, cum am văzut încă de la începutul lucrării, este asociată unei practici într-o unitate de viață omenească și ea capătă preeminență la un moment dat, fapt care conduce către autonomia mijloacelor de justificare a feluritelor practici. Până la urmă, regula nu doar va pune în măsură ceva acum știm că acest ceva este o practică aparținând unei unități de viață omenească -, ci
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
împărțire de "lucruri", adică de "bunuri". Acestea din urmă sunt, de fapt, lucruri (ființări simple prezente) care sunt "evaluate" din perspectiva administrării nevoilor (act legat, firesc, de cel al gospodăririi lucrurilor); ceea ce înseamnă că tocmai "abstracțiile" (ființările simplu prezente) au preeminență, nu "ustensilele". Desigur, de aici urmează o mulțime de consecințe, care nu reprezintă nici domeniul problemelor de interes pentru discursul de față, nici domeniu de aplicație esențială pentru validarea rezultatelor reducției judicative a dictaturii judicativului. De aceea, nu mă voi
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
inițial. Dar ea se află într-o asemenea poziție, de unitate formală a oricărei constituiri fenomenale, fiindcă aceste componente ale sale sunt discernabile printr-o analiză a unității judicative, adică a judecății înseși, ceea ce înseamnă că aceasta din urmă are preeminență în ordinea fenomenală de-a-fi. Problema pe care acum trebuie să o formulez în aceste "Note finale" se referă la tipul de "fenomenalitate mentală" imagine, concept etc. pe care îl asigură, formal, judecata. În această direcție, a răspunsului la întrebarea tocmai
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pe aceasta să se reconstruiască ea însăși în acest sens conceptual (schimbând astfel și sensul esențial al constituirii fenomenologice, acela de "umplere", cu un sens propriu-zis originar chiar în ordinea operaționalității fenomenologice: acela al "descărcării", tinzându-se astfel către o preeminență obiectuală, dorită atât de mult, uneori, în fenomenologie; și, pe această bază, către Unul din care toate se trag înspre propria lor ființă (adică și ego-ul și lumea, cu toate ale lor). Dar până să fie posibilă această "lucrare", este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
imagine. În felul acesta, judicativul regulativ poate fi înfățișat în ceea ce este el însuși, oarecum independent de judicativul constitutiv. Lucrând cu un a priori al cărui sens este legat de cunoaștere (așadar, de judicativul constitutiv, de adevărul corespunzător acestuia etc.), preeminența gândirii față de obiectul ei nu poate fi anulată, chiar dacă este relaxată într-o măsură considerabilă, cum se întâmplă în fenomenologia constitutivă husserliană, unde "sintezele", pasive sau active, sunt originare, cum se întâmplă în analitica existențială heideggeriană, unde pozițiile de "subiect
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
la "normele" unei analize a verbului, așa cum acestea sunt stabilite de filosoful german, analiza de față se plasează în zona încercărilor de tematizare ontologică a lui "este", care, odată schițată, face posibilă tematizarea copulativă; așadar, este vorba, aici, despre o preeminență a tematizării ontologice. 206 O poziție opusă celei formulate aici, dar deosebit de semnificativă într-o reducție fenomenologică, în Maurice Merleau-Ponty, Phénoménologie de la perception, Troisième partie, III: "La liberté". 207 Aristotel, Etica nicomahică, Cartea a II-a, V, 4; 1105 b
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
vechiul vis american și noul vis european pe cale de apariție. Este numai o primă aproximație, cu toate defectele care acompaniază un astfel de efort. În timp ce În adâncul meu am rămas atașat visului american, În special În credința lui fermă În preeminența responsabilității individuale și personale, speranța mea pentru viitor mă atrage spre visul european, care pune accent pe responsabilitate colectivă și conștiință planetară. Am Încercat, În paginile care urmează, să găsesc un sinergism Între cele două viziuni, În speranța de a
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
un asemenea sistem va fi desemnat prin termenul de suprasistem. Sistemele finaliste se constituie „de sus în jos”: pornind de la finalitățile globale, ele își construiesc organizarea internă, elementele componente. În consecință, sistemele finaliste sunt compuse din subsisteme. Întregul, sistemul, are preeminență asupra părților. Suprasistemul este rezultatul interacțiunii unei mulțimi de sisteme. În cazul său, doar elementele componente (sistemele) au finalități proprii. Starea sa nu reprezintă materializarea unei orientări finaliste globale, ci rezultanta echilibrărilor, compunerilor, agregărilor acțiunii sistemelor componente. Am optat pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
ci rezultanta echilibrărilor, compunerilor, agregărilor acțiunii sistemelor componente. Am optat pentru termenul de „suprasistem” pentru a indica faptul că acesta nu este un sistem cu finalități proprii, ci un sistem de sisteme. În cazul său, spre deosebire de sistemul finalist, elementele au preeminență asupra întregului. Suprasistemele au o logică diferită de logica sistemelor finaliste. Ele nu se constituie „de sus în jos”, de la finalități spre structură, ci de „jos în sus”, de la sistemele componente care acționează în sensul realizării finalităților lor proprii și
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
dintre subobiectiv și interesele particulare ale membrilor subsistemului (individualism metodologic), soluția va fi căutarea unei modalități de legare a intereselor particulare de realizarea obiectivelor globale, și nu numai de cea a subobiectivelor. John Galbraith (1982) oferă un alt exemplu de preeminență a finalităților unui grup socioprofesional în dinamica întreprinderii americane actuale. Orientarea întreprinderii americane, argumentează economistul american, nu este determinată, în primul rând, de interesul general al colectivității, nici de cel al beneficiarilor direcți ai produselor întreprinderii (clienții) sau de cel
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
un element asemănător trebuie notat peste tot un proces de dispariție treptată a părților devălmașe, ce devin terenuri arabile și intră În posesia gospodăriilor. Această dispariție este Întovărășită de ștergerea puterii vechilor unități sociale, Într-o vreme când ele aveau preeminența asupra persoanelor ce le alcătuiau. Această lungă evoluție este Întovărășită de numeroase conflicte sociale Între diversele grupuri, cei mai puternici au mai multe posibilități să folosească părțile devălmașe În scop personal. Ocupările ilegale de terenuri devălmașe sunt frecvent semnalate și
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
ca departajare între două etaje de existență, cît în termenii unor orientări sau funcționări diferite ale lumii și omului. Cînd în om și în lume domină orientarea spre individual, coeziunea ansamblului scade, componentele lui superioare pălesc, cele inferioare își dispută preeminența, drepturile, autonomia. Ansamblul, carul sufletului, devine un agregat fragil, în care libertatea fiecărei componente și a întregului e diminuată de conflictul existent între ele, de presiunile pe care fiecare element le exercită asupra celorlalte. Cînd în lume sau în om
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
peisajele deja vizitate ale transcendenței, ne pun la dispoziție un dosar prețios, pregătitor în ce privește drumul pe care îl avem de parcurs noi înșine. Iar în acest dosar omul e caracterizat de multe ori ca o făptură în care libertatea are preeminență asupra ființei. în om, libertatea nu e o însușire a ființei ; ființa omului este o determinație, un rezultat, un efect al libertății lui. Ești ceea ce faci cu libertatea ta. în mitul lui Er, sufletele sînt libere să-și aleagă viața
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
voim din voința noastră spre un chip pe care ni-l alegem. Mai radical, Sfîntul Ioan Gură de Aur declară limpede că libertatea e mai de căpetenie decît ființa și omul e mai mult libertate decît ființă. Or, prin această preeminență a libertății asupra ființei, omul amintește de calitatea cea mai misterioasă, supremă, a lui Dumnezeu: acea libertate a divinului, acea autoposibilitate din care, abia ca un aspect secund, decurge ființa lui. în om, ființă mereu pusă în cauză de libertatea
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
mistici pasionați din toate timpurile Origen, Evagrie, Grigore de Nyssa, Isaac Sirul, isihaștii, Eckhart, Ruusbroec, beghinele, Cusanus, Silesius, Serafim de Sarov, Berdiaev sau Simone Weil, pentru a-i numi doar pe cîțiva dintre cei de inspirație creștină înclină să dea preeminență modelului vertical intensificat. Pentru ei, distanța reprezintă calea unei aprige convergențe spre divin ; le dă elanul pentru o experiență unitivă care, pe unii, îi înghite. în schimb, la teologii istoriei prevalează celălalt model, orizontal (și comunitar), de transcendență. Cît despre
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
face astfel o acută deosebire între performanța civilizațională a religiei și funcția ei etică. Pentru el, religia rămîne totuși raportată la social, la omul-în societate, care nu poate trăi omenește fără criterii absolute de deosebire a binelui de rău, fără preeminența generozității față de ură. Mai abrupt decît Koakowski, Berdiaev tematiza o morală eschatologică a actului creator prin care omul participă deja la libertatea transcendentă. Potrivit lui, creștinismul se putea îndrepta abia de acum înainte spre veritabila lui împlinire, după ce și-ar fi
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
alteritatea divinului, pentru care semenul diferit este un simbol. Cînd Simone Weil proiectează, în L'Enracinement, normele unei societăți întemeiate pe principii spirituale, ea vorbește despre o dialectică a drepturilor și a datoriilor umane, în care cele din urmă au preeminență. Drepturile individului nu au șanse să se afirme decît dacă fiecare individ consideră o datorie, o obligație esențială să le respecte pe ale celuilalt. Datoria, recunoscută și practicată, e cea care creează posibilitatea și spațiul drepturilor. în obligațiile față de ceilalți
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
în Biserică pentru lucrurile divine. Nu delimitarea pe orizontală a două teritorii sau a două funcții sociale se proclamă aici, ci două orientări ale întregii societăți, aflate într-o relație ierarhică. Orientarea spre transcendent a societății înglobate în Biserică are preeminență față de orientarea spre contingent a aceleiași societăți înglobate în stat. Desigur, această delicată formulă de echilibru ierarhic nu a fost respectată în litera ei nici de împărații bizantini sau occidentali, nici de mai-marii Bisericii, dar a rămas totuși o normă
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
ei prin care „transgresiunea” geopolitică a lui Anton Golopenția devine, credem noi, inteligibilă. Piatra unghiulară a sociologiei gustiene se află în descoperirea voinței sociale ce susține, din interior, unitățile sociale. Acest moment al sociologiei a fost numit de Gusti „principiul preeminenței unităților sociale”. În final, cea mai vastă, inclusivă voință și unitate socială, singura ce nu are nevoie de explicație și de încadrare de către alte unități și voințe sociale mai largi, este, în sociologia gustiană, națiunea. Chiar dacă aspectele voluntariste ale acestui
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
hranei țărănești [...]. Mâncarea țăranului se alcătuiește din mămăligă ori pâne, malai și din udătură, care cuprinde toate felurile de mâncări, și sorbitura, sorghitură, care cuprinde toate borșurile, ciorbele ș.a. La plăcinte, învârtite, alivenci ș.a. li se mai zice și «cocături».“ Preeminența mămăligii este indiscutabilă; o afirmă și Elena Niculiță-Voronca, în Datinele și credințele poporului român (1903): „La țăran, hrana cea mai de căpitenie e păpușoiul, din acesta face malaiul sau pânea de păpușoi coaptă în cuptor și mămăliga pe care o
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
limbajul cu-rent, cu ideea de posesiune teritorială; țara, în accepția sa geografică, a devenit sinonimă cu noțiunea de aparat de conducere. Pe de o parte, autoritatea suverană a acestui stat s-a fondat pe baza afirmării puterii sale ultime, a preeminenței sale admise ca indiscutabilă, înaintea oricărei autorității civile sau religioase. Totodată însă, acestă suveranitate nu s-a impus fiecărei persoane, fără deosebire, incluzîndu-i aici și pe rezidenții străini, doar în cadrul strict delimitat ca spațiu al unui exercițiu legitim. Sceptrul s-
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
aproape întotdeauna să concilieze contrariile ajung adesea la soluții neașteptate, pe care nici nu le bănuiesc. Fără îndoială este acesta și cazul constituanților spanioli cărora li se va aprecia, poate, clarviziunea. Două sînt principiile constituționale care se exprimă fără echivoc: preeminența cartei statului central în raport cu aceea a comunităților și caracterul indisolubil al legăturilor lor. În rest însă, totul plutește în incertitudine. Națiunea spaniolă este o națiune remarcabilă? Cu siguranță, dacă ne referim numai la statutul de autonomie al Catalaniei. "Catalania, se
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
rolul de catalizator al conturării și consolidării uneia dintre cele mai originale căi de înnoire a prozei contemporane. Proza lui este rafinată, ludic-livrescă, ironică și burlescă, nu fără a dezvălui și o componentă nostalgică și sentimentală, ținută sub control de preeminența intelectului și a viziunii estete. Ilustrând pregnant fenomenul de amestec și destrămare a genurilor și speciilor literare, înlocuind gravitatea convențională cu farsa (farsă cu o gravitate subiacentă, neconvențională), literatura lui S. subminează deliberat iluzia reprezentării, demontând sau utilizând ironic convențiile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289687_a_291016]