8,040 matches
-
să o cuprindă, să o sărute, dar îi era rușine să nu râdă maică-sa de ea. O cuprindea și o săruta numai noaptea, când obosită adormea, atunci când credea că ea nu simțea. Nici nu bănuia că maică-sa se prefăcea doar că doarme, că simțea tot, dar nu-i zicea nimic, o lăsa să facă ce dorea, îi era atât de dragă copila ei cea șmecheră... În sfârșit, rochița fu gata. Maică-sa o călcase cu fierul de călcat și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
bucurie! Chiar la câțiva metri de ea, erau cele două copile ale vecinei, care aduceau cârdul de gâște cu bobocii acasă, la amiază. Cum o văzură pe Ioana, îndată observară și rochița ei cea nouă, dar nu o întrebară nimic, prefăcându-se că nu au remarcat. Ioana simțea că ceva ascundeau vecinele, că nu erau sincere cu ea. Era sigură că ele vedeau rochița ei, dar nu ziceau nimic din părere de rău sau ciudă, cum credea ea. Ioana le zise
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Ioana le zise că se întoarce acasă, că o așteapta maică-sa și se porni. Atunci una din ele o întrebă când își cumpărase rochia. Ea îi răspunse mândră că i-o cususe maică-sa. Cealaltă se apropie de ea prefăcându-se că vrea să se uite mai bine la rochie și chiar să încerce calitatea pânzei cu degetele. Ioana o lăsă, desigur. Nu putea să știe ce pusese la cale invidia vecinei. Alături de ele curgea un pârâu, apa căruia era
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
mâna 1 paramisa povestea lor mică îl ținea strâns, fiind învățată cu explozia de steluțe lansate de jarul încă nestins. Focul a fost dintotdeauna cel mai bun prieten al etniei țiganilor!... Bătrânul lua rând pe rând câte un bețigaș, se prefăcea a-l pune în gura pipei, din care fumul deja năvălea din belșug. Pentru a-i mulțumi pe toți năzgâmbii lui nepoți, lua de la fiecare rămurica, se prefăcea a o folosi, după care o arunca socotind-o netrebuitoare. Aceasta, aproape
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
al etniei țiganilor!... Bătrânul lua rând pe rând câte un bețigaș, se prefăcea a-l pune în gura pipei, din care fumul deja năvălea din belșug. Pentru a-i mulțumi pe toți năzgâmbii lui nepoți, lua de la fiecare rămurica, se prefăcea a o folosi, după care o arunca socotind-o netrebuitoare. Aceasta, aproape stinsă, o dată ajunsă în vatra încă încinsă cu jăratic, se reaprindea. Întotdeauna, la asemenea prilejuri, Vișinel, unul dintre cei mai răsăriți copii din șatră se afla la dreapta
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
lumii. Ina lăsă sacoșa pe taraba zarzavagiului și alergând câțiva pași, îl strigă pe băiat. Auzind un glas care i se părea a fi cunoscut, Vișinel întoarse capul și o recunoscu pe Ina. La început, avu intenția de a se preface că nu a auzit-o, dar glasul repetându-se, fu nevoit să se întoarcă din drum. În față îi apăru Ina. Vișinel se arătă oarecum nedumerit că fusese abordat, dar veni lângă ea și o întrebă politicos: - M-ați strigat
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
floare imaginară, pe care o atinse cu delicatețe de obraz și, sărutândo, o aruncă spre public. Culese o alta și, după lungi mângâieri, Începu să-i smulgă petalele, una cate una, și să le arunce În sală. Unii, râzând, se prefăceau că le prind din zbor. Și aplaudau Încântați. Lumina reflectorului principal dănțuia zglobie, lăsând dâre albe peste pânza de Întuneric transparent din sală. Apoi, se focaliză din nou pe Grimmi. Acesta, cu mișcări firești, luă o chitară mică și, sprijinind
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
să se joace cu fetițele de vârsta ei. Poate că-i nebună, a zis unul dintre ei . Ori poate că Îl iubește, completă altul, descoperindu și dinții Întrun râs malițios. Nu vezi cum Îl privește!... Am râs și eu forțat, prefăcându-mă. Lui Neli nu-i păsa deloc. Mă Înconjura cu vocea ei de clopoțel și, fredonând neînțeles tot felul de refrene, rămânea veselă În umbra mea, ca o soră mai mică, cu un zâmbet de mulțumire pe chip. De la un
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Era un joc inventat de ea. Ultima oară l-am jucat În grădina mare și neîngrijită din spatele cinematografului. Eu stăteam Întins, cu ochii Închiși și mâinile Împreunate pe piept, iar Neli mă acoperea cu flori și frunze de toate mărimile, prefăcându-se că plânge. De fapt, așa am crezut până atunci, până În clipa În care am simțit o fierbințeală pe obraz. Am deschis ochii surprins și am văzut-o pe Neli cu o față Încețoșată, plângând cu lacrimi adevărate. M-am
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
lui Beethoven. Începe să mă cucerească vodka asta. I-am descoperit și aroma. O beau din pahar (e mai civilizat). Sorb sistematic. Sunt la al treilea acum și Plăcerea Începe să mă ia În brațe, să mă alinte, să mă prefacă În sclavul ei. O simt tractată de licoarea asta magică, ce-mi intră În viscere și, de acolo, se Împrăștie prin tot corpul, ajungând până În cele mai Înguste locuri, În cele mai fine rețele, până În vinișoare și În capilare... În
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
gleznelor și cu capul pe genunchi. Era Melanie. Când am ajuns În dreptul ei, am atins-o pe umăr. A tresărit speriată, ca și cum nu m-ar fi auzit coborând. Am intrat repede Înăuntru și ea a alergat spre baie. M-am prefăcut că nu observ vânătaia de pe pometul ei. Mi-a spus că e foarte obosită (avea fața Încercănată) și că ar dori să se culce. S-au auzit niște ciocănituri În ușă. M-am uitat pe vizor: domnul Stratulat, Îmbrăcat În
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
caraghioase, lipsite de fond face uneori și Valeriu ăsta! Mi s-a părut că madam Gușă nu mi-a răspuns la salut când ne-am Întâlnit pe alee. Era Într-un capot vișiniu cu buline roșii, În papuci de casă, prefăcându-se că se uită pe jos, după ceva anume, ignorându-mă complet. Și ieri am avut aceeași impresie, dar mi-am zis că poate nu am auzit (era zarvă mare, de copii gălăgioși În jurul meu). Abia când mi-a apărut
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
la barul de peste drum. Speram să o Întâlnesc pe Lola. Simțeam aceeași foame nebună de a vorbi. De a vorbi cuiva. De a vorbi pur și simplu. Conta să nu fiu singur. Să mă asculte cineva sau numai să se prefacă doar că mă ascultă. Iar acum, Lola devenise persoana cea mai potrivită. Stătea impasibilă la aceeași masă izolată, trăgând leneș dintr-o țigară lungă. M-a privit cercetător, cu ochii ei de sticlă transparentă. Nici de data aceasta nu a
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
aceea și nici În serile ce au urmat. După câteva zile, când Olga se întorcea de la coafor, a văzut o scenă care i-a tăiat respirația: Marcel, feblețea ei, cu cătușe la mâini, era condus de doi milițieni. S-a prefăcut că nu o vede, sau chiar nu o văzuse, nu se știe. A ajuns într-un suflet acasă încărcată de nedumeriri, s-a înfundat în perne și a început să plângă în hohote. Îl plângea pe el? Poate!?... Dar în
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
împărtășească prietenei sale unde o dusese nesăbuința ei, mai ales că Ina o avertizase în această privință. Hazardul a făcut însă ca în dimineața aceea, fetele să se afle cam în același timp la poarta principală a spitalului. Olga se prefăcu a nu o vedea pe prietena ei și-și continuă drumul pe aleea clădirii administrației. Ina o ajunse din urmă și o strigă: - Olga, bună! Ești așa de grăbită încât nu mai vezi lumea din jurul tău? Iată că a venit
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
e uscat! Toate plicurile pacienților merg în buzunarele doctorilor. Și au niște halate dragă, cu buzunare parcă anume croite, căscate ca o genune... Pacienții aleargă după ei, le strecoară discret, și toată lumea e mulțumită. A devenit o practică. Ei se prefac a nu vedea, deși îl fotografiază pe cel care și-a depus obolul. Medicul nu face nimic în plus în afara cerințelor de spitalizare. Are însă abilitatea de a-i zâmbi afabil pacientului atent și, dacă are puțin timp, îi mai
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
în fizionomia feței, în comportamentul ei general, multe lucruri care rămâneau nespuse, suspendate undeva în eter. Uneori ea își învăluia ideile într-o haină enigmatică; le lansa asemenea unei rachete, urmărind din spatele privirilor dacă și-au atins țința. El se prefăcea a nu înțelege. Alerga la acele prezumții și, de fiecare dată, o dădea pe glumă. Totul se spărgea ca un balon de săpun. În același timp, nota într-o agendă a lui nescrisă că în relația cu Olga trebuie să
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
mai multe din fenomenele respective legându-le Între ele prin caracteristici esențiale și nu numai prin aparențe Întâmplătoare: În acest sens nu se numește știință decât o cunoaștere bine sistematizată (Titus Maiorescu). Cunoștințele juridice vulgare - continua argumentarea Mircea Djuvara - se prefac și ele În știință - atunci când, purtând asupra unui număr cât mai mare de acte din cele de care se ocupă dreptul, le ordonează și le leagă după caracteristicile lor esențiale prin noțiuni sau principii juridice universal valabile Întocmai ca și
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
facă pierdut, să-l ascundă în altă parte, să rupă pagina cu însemnarea aceasta care-l încrimina? După câteva momente de reflecție, se gândi că mai înțelept e să-l pună la locul unde l-a găsit și să se prefacă că nu știe nimic din cele aflate. Ceea ce i se părea de neînțeles era faptul că Ina nu făcuse în ultimul timp nici o aluzie, fie ea cât de palidă, la ceea ce era lesne de înțeles că o rănise. Hotărî că
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
am crezut că mă pot răzbuna pe tine, pe tine, prietena mea cea mai bună... Și lacrimile îi împăienjeniră ochii și-i scăldară fața pe care încerca să o ascundă în perna deja udă. Am fost perfidă, Ina, m-am prefăcut tot timpul că ți-am rămas prietenă, dar n-am fost. Ții minte la nuntă...? Am stat un timp în preajma ta, dar nu am putut să rezist mult timp scenelor de tandrețe dintre tine și Alex. Nu după multă vreme
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
tare. și mai tare. și Țși a asfixiat-o. Distingând, printre aburii alcoolului și spasmele excitării, ce a făcut, s-a speriat. A învelit fata în cearșaf și a ascuns-o în subsolul blocului. Când a venit Maria s-a prefăcut că nu știe ce e cu Lăcrămioara, că nu știe unde ar putea fi. Au căutat-o întreaga noapte. Au găsit-o în ziua următoare. După ce totul a fost lămurit, l-au arestat. L-au judecat. L-au condamnat. L-
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
critic literar, spunea că rareori doi colegi de-ai săi citesc aceeași carte. E reproșul pe care-l fac și eu, criticilor de teatru ; cu semn opus, Însă! Mă enervează la culme cînd, În cazul unei montări discutabile, toți se prefac că nu văd decît plusurile. Como dă poziție, de altfel...Toți văd același spectacol: unul supe rior, virtual. Păcat... Una dintre cele mai spirituale definiții ale spec tacolului de operă aparține, după cum unii poate știu, lui G.B. Shaw :” Opera = efortul
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
un anume tip de...alergie la lumina reflectoarelor, urît mirositoare. Nu de mult, tot la Cluj, o actriță apetisantă a venit la mine și m-a Îmbiat să-i ating sînul gol : cînd am Încercat să răspund invitației, s-a prefăcut că-i ofensată și mi-a făcut cu degetul, de parcă eu aș fi propus atingerea... În fine, citesc recent că-n Capitală , la un teatru deschis la parterul unui bloc oarecare, se aruncă pe scenă (și mai scapă și spre
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
Cunosc și eu din ăștia - și nu puțini. Unii se ascund În spatele scuzei zîmbet profesional. Să ne-nțelegem : dacă-i profesional, pentru mine nu mai e zîmbet. ZÎmbetul musai să comunice o stare, o atitudine, o particularitate. Cei mai mulți Însă se prefac că zîmbesc, crezînd că nu se observă că, de fapt, e vorba de ipocrizie, stinghereală, timiditate, jigodism, libidinoșenie (poate ați cunoscut, ca mine, și oameni care rîd fals și incontinent!). Ce dor ne e, uneori, de un zîmbet sincer! Primesc
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
puțin opac pentru a se întrezări prin el lenjeria de o nuanță delicată, bătând ușor spre lila. Tânăra mesteca în grabă, cu vădită poftă, ceva: "M-ați chemat, dom' doctor?", se interesă ea cu gura încă plină. "Nu. M-am prefăcut doar ca să-ți cronometrez timpul de reacție. Îți dau o veste agasantă, dragă. Avem un pacient. Instrumentarul e pregătit?" "La zece îl scosese de la autoclavă Tudora. Totu-i ok!" "Bine. Dacă-i ok, adu-l încoace, te rog." "Pe măsuța
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]