1,175 matches
-
mai bun. În casele cu mulți copii din trecut nu mai este nimeni. În locul tumultului celor trăitori atunci, acum se observă părăsirea, paragina, ruina, tristețea, singurătatea locurilor mai ales în timpul nopții, când doar bufnițele mai dau semne viabile cu sinistre presimțiri. Încă un argument în plus care demască și mai acuzator comunismul care a depopulat satul românesc tradițional de acel element denumit generic „talpa țării”. În atenția clasei noastre politice de astăzi va trebui să stea prioritar revigorarea satului românesc, regenerarea
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
și el, ca și Palatul Regal, la o azvârlitură de băț de strada Italiană, veneau, probabil, telegrame îngrijorate care prevesteau că va fi război în Europa, întrucît Hitler și Mussolini deveneau din ce în ce mai amenințători. Ziarele vremii vorbeau, presupun, și de aceste presimțiri sumbre și de procesele din Rusia unde Stalin își lichida ultimii adversari. Dar eu mă aflam într-o stare de ignoranță istorică încă și mai mare decât aceea din Lisa. Nici măcar de informațiile date de omul cu goarna nu mai
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
rămas să amesteci și să compari amintirile cu rupturile de altă dată... cu cine seamănă povestea mea, oare a fost poveste? Greșită-n timp, în așteptarea comisionului corectura-i gata. E ora patru rătăcită-n noapte, lumini și umbre alterate, presimțiri sumbre din alte milenii. La marginea lumii cântă strident cocoșii lansează unde premature în aer sunete, emoții, culori, simțuri vuiesc doar prin percepții. Dacă nu ești, tu ele nu există!
R?t?ci?i by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83708_a_85033]
-
Se vede că intrase frica-n ea, sărmana, cînd Sălbatica scoase un nou strigăt: Juuuuuuuuliuuuuuuuus!, tot nu primi nici un răspuns. Poate că era În odăile de sus, dar era imposibil să nu fi auzit. Cele două femei avură deodată aceeași presimțire rea, o luară la fugă nebunește spre odăile de sus, ciocnindu-se de cîteva ori pe scări. Alergau dintr-o cameră Într-alta: nici urmă de Julius. — Numai tu ești de vină, ești o stricată, umbli toată ziua ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Chiar în zorii zilei când, pentru Nicolae, trebuiau să înceapă examenele, profesorul Constantin Apostol decedă. Băiatul află de moartea tatălui său adoptiv pe când se afla în holul intitutului politehnic; cu o jumătate de oră înainte de intrarea în amfiteatru avu o presimțire, alergă la poștă, ceru spitalul din N. și cineva de acolo îi dădu năprasnica veste. Nici vorbă, nu mai putea fi de examen, deși, în minte, îi stăruia parcă, vocea profesorului: "Succes la examen! Nu te lăsa!" Dar nu. Luă
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
se întâmplă cu mine. Weber tresări la auzul acestor cuvinte, cele mai delirante pe care le rostise Mark în după-amiaza aceea. Brațele lui Mark începură să tremure, de parcă trupului său i s-ar fi făcut foarte frig. — Doctore, am o presimțire foarte nasoală legată de soră-mea. Adică a trecut... cât? Jumătate de an. Nici măcar o vorbă. Nimeni n-are chef să spună ce i s-a întâmplat. Trebuie să înțelegi: s-a interesat de mine săptămânal, încă de când mă făcusem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
scriu, pentru că trebuie să hrănesc altceva. Și nu doar cu mâncare, ci și cu emoții și senzații. Care vin în stoluri, în roiuri, agățându-mă din toate părțile și târându-mă între văzut și nevăzut, învârtejindu-mă printre presupuneri și presimțiri, în zona unde proiecția și așteptarea fac casă bună. Dacă, cumva, o parte dintre astea sunt și resorturile literaturii, atunci e de înțeles de ce nu scriu. De Crăciun, din nou acasă, în București, Antonia este deja cu noi. Are o
Pachețelul auriu. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ștefania Mihalache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1774]
-
scrise În inima mea. A trecut peste mine În bătaia ritmică a aripilor sale puternice, a țîșnit În șuierul de glonț al bucuriei demonice purtate de vîrtejul iute al vîntului de iarnă; a poposit, blînd și tăcut, aducînd cu sine presimțirea neîndoielnică a bucuriei sălbatice coborîte din cerul Întunecat și moale, Încărcat de zăpadă, a zăbovit În noapte, sălbatic, Întunecat și tainic, peste pămînt și peste tăcerea uriașă, mișcătoare, a orașului Încremenit În milioane de celule adormite, vibrînd veșnic În noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și tare, respirînd aerul cu miros de zăpadă, dătător de viață, porni pe peron alături de zeci de oameni care Înaintau toți În aceeași direcție, unii spre casă și spre certitudine, alții spre un liman nou, spre speranță și foame, spre presimțirea Înălțătoare a bucuriei, spre promisiunile unui oraș strălucitor. El știa că se Îndreaptă din nou către casă. Patru suflete rătăcite Deodată, În miezul verde al lui iunie, am auzit din nou glasul tatălui meu. În anul acela am Împlinit șaisprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ne umpleau sufletul. Căci războiul dăruiește bărbaților atît viață cît și moarte. Războiul umple inimile tinerilor de cîntec și de bucurie sălbatică. Face ca strigătul sălbatic de durere și de bucurie să izbucnească În nopțile Înstelate. Umple sufletele lor de presimțirea de nedescris, sălbatică, nu a morții, ci a vieții, căci le vorbește despre ținuturi noi, despre biruință și descoperire, despre fapte eroice, despre gloria și camaraderia eroilor, și dragostea minunatelor femei necunoscute - despre o victorie răsunătoare și o faimă uriașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
el. „Ești obosită și istovită și ți s-a părut.“ Apoi au Început să bată toate clopotele și s-a sculat și el. „Vai, nu pleca!“ i-am zis. „Te rog să nu te duci“ - știi, aveam un fel de presimțire și mă neliniștea gîndul să-l știu plecat. Și-atunci am auzit din nou: „Doi... doi“ - rostea primul glas și „douăzeci... douăzeci“ rostea celălalt și știu, știu... da, da! Ei, Doamne! Cum să nu-mi amintesc, măi băiete, și timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
luat, nici nu-mi trecea prin cap să mă uit la ele, eram gata să le azvîrl În sobă și să le dau foc. „Le-o fi lăsat acolo ca să le rupă“ - mi-am zis, dar parc-am avut o presimțire, sau mai știu eu cum să-i zic, odată mi-a trecut prin gînd că mi le-a scos În cale providența tocmai ca să le citesc, și ce crezi că găsesc, chiar hotărîrea de divorț, de Maggie Efird, am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
trebui să mă lași singură În starea În care mă aflu“ - am zis. „Ei, Doamne, mă-ntorc Într-o oră“ - a zis. „Ești În siguranță, doar nu ți se poate Întîmpla nimic“ - a zis. Am dat din cap... aveam o presimțire, că altfel nu pot să-i spun... că o să se-ntîmple ceva Îngrozitor, Îngrozitor, că o să se-ntîmple o nenorocire. „Te rog să nu pleci“ - am zis, dar el s-a ridicat și dus a fost. Chiar cînd ieșea pe ușă, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
pândeam venirea primăverii; încet, încet, zăpezile se topiră, o adâncă seninătate îmi umplu inima când se ivi, din micșorarea lor, pământul negru, și umed; băltoacele rămăseseră ca niște mărturii de-a lungul văii; cât vedeam cu ochii, un fel de presimțire nehotărâtă a ierbii începu să acopere câmpul cu verdele ei, și așa mai departe; pe partea cealaltă a digului stuful părea că se trezește, iar milioanele de insecte, până mai ieri invizibile, își reîncepură, amețite, rotirea, în bătaia, cu fiecare
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
justificată; atunci am pus falusul deoparte; peste puțin timp, fata s-a ridicat și a plecat fără să bănuiască nimic din toată întâmplarea. 16. Altă dată, mă aflam pe un mal pustiu, m-a cuprins o teamă, un fel de presimțire panică, m-am aplecat să iau ceva ca să mă apăr, se aflau pe acolo câteva pietre, am ridicat una, la întâmplare, și m-am pomenit în mână cu un capăt de ciocan din granit negru și lucios, lucrat cu desăvârșită
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
astfel în navă într-un mod pe care n-am avut cum să-l prevedem. Morton tăcu și-și roti încă o dată privirea prin încăpere, apoi adăugă: sau poate că vreunul dintre voi a avut mai mult decât o simplă presimțire? Dacă da, să ridice mâna. Grosvenor își întoarse capul, dar nu văzu pe nimeni ridicând mâna. Deodată, își dădu seama, cu uimire, ca ochii directorului erau ațintiți asupra lui. - Domnule Grosvenor, îi spuse Morton, oare nexialismul ți-a îngăduit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
face! bombăni unul dintre ei. Grosvenor se apropie de videocomunicator și, fără să-și ia ochii de pe coridorul din fața lui, întrebă: - Da, căpitane? - Fii bun și coboară numaidecât la etajul șapte! Pe coridorul central. - Da, domnule. Grosvenor porni, stăpânit de presimțiri rele; după tonul cu care-i vorbise căpitanul, era clar că se întâmplase ceva. Când se apropie de locul acela, văzu o scenă de coșmar. Unul din tunurile atomice era răsturnat, lângă el zăceau rămășițele calcinate a trei dintre cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
că se apropie și-i iau guulii, Ixtl se retrase, cuprins pentru prima oară de teama înfrângerii. Ar fi vrut să se repeadă asupra lor și să-i zdrobească, dar văzându-le armele acelea scânteietoare, se dădu înapoi, copleșit de presimțiri rele. Pierduse inițiativa. Oamenii aveau să-i descopere în curând ouăle și să le distrugă, zadarnicindu-i astfel încercarea de a se înmulți. De aici înainte trebuia să urmărească un singur țel: să ucidă. Faptul că se gândise în primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
copaci în plină furtună. Așa ceva n-ar trebui să existe în rânduiala lumii, spuse el. Copilul era un artist și le făcea uneori griji, e drept, stăteau ca pe ace la plecările lui dese, la București, dar nimic, poate doar presimțirile sângelui care-ți dă de veste înainte de orice mesager, nu anunța un asemenea sfârșit. Cu sora tânărului Rareș - aflase de la ea că băiatul nu împlinise încă 22 de ani, era de vârsta Iuliei, spuse Costache - reușise să vorbească ceva mai
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
de contracarare. Trebuie să existe o soluție, căci altfel dușmanii noștri n-ar fi acționat în secret. Ei, ce părere aveți? McAllister porni agale spre scaunul pe care stătuse înainte. Mintea îi funcționa cu o viteză amețitoare, dar avea o presimțire neagră că nu dispune de cunoștințele tehnice necesare pentru a se putea apăra. Vorbi rar: - După câte văd, metoda ar trebui să funcționeze ca un miner de pompă. Principiul pârghiei... vechea idee după care, dacă ai avea o pârghie destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
din încăpere. Pentru moment uitase că pericolul cel mai grav stăruia. CAPITOLUL XXVIII ERA 26 NOIEMBRIE, cu o zi înainte de data la care Arsenalele intenționau s-o informeze pe Împărăteasă că a pierdut războiul. Ea nu avea nici un fel de presimțire neagră. Coborâse pentru a vedea și, poate... poate pentru a face ceea ce-i sugerase căpitanul Clark. Încă se mai simțea respinsă, dar fără a avea temeri, doar sentimentul că Împărăteasa din Isher nu trebuie să se implice personal în aventuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
la nesfârșit, ca în pastișele lui Godun, ci rescrisă, reinventată și, câteodată, făcută de la început. Ațipi cu puțin înainte să sune ceasul. Tresări istovit și apoi se ridică să oprească alarma deșteptătorului. Când se bărbierea, desluși în el zvârcolirile unor presimțiri sumbre, pe care încercă să le domolească. Când pătrunse în cabinet, nici figura oftalmoloagei nu-i trimise încurajări, dar se mai calmă sub mâinile ei care îl cuprindeau cu precizie. Îi așeză electrozi la urechi și pe lobul occipital, iar
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
să-i spună femeii că era urmărită, dar Ghazal nu veni și nici prietenul ei cu figură de predicator nu mai luă taxiul. A doua zi dimineață, când Omid trebuia să dea ochii cu Corbul Alb, se simțea vlăguit de presimțiri sumbre. Își îmbrățișase băiatul cel mic, înainte să-l lase în fața școlii, iar copilul rămăsese trăsnit pe trotuar: taică-său nu făcea așa ceva niciodată. Când ajunse în biroul călăului său, ca un om mort pe jumătate, Omid își întinse gâtul
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
o să ne sacrifice niciodată. "Asta-i și părerea ta, fetițo, gândi Melania Lupu. De fapt ai scontat pe acest amănunt. Ți-am spus-o și ți-o repet! Sandi își adoră părinții și chiar pentru tine are multă afecțiune. Deși presimțirea domnului Ionescu e în-gri-jo-ră-toa-re. Și pe tine, draga mea, te avertizează uneori instinctul." Ioniță dădu din cap. Sensul era ambiguu: Nimic nu-i imposibil sau poate Florence are dreptate. Sandi n-o să-i sacrifice". ― De ce să nu fim prudenți? Inginerul
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
greblă prin păr. ― Nu! Atunci, la rece, totul mi s-a părut bine chibzuit. Relația mamă-fiu-tată ce vrei tu am considerat-o suficientă. Acum însă văd... Își scutură capul: Nu, nu văd... Simt altfel și de obicei nu mă înșală presimțirile. ― Ești obosit și înfierbîntat. Nimeni nu poate fi acum lucid, perfect lucid... Și-apoi unde să te duci? Sânt câteva ore bune de așteptat. ― Oriunde! Numai să scăpăm din cursa asta. ― Nu fi copil! spuse Scarlat. Ridică-mi puțin perna
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]