872 matches
-
cerșind mereu,/ Rămasă nenuntită, vai, la vârsta ei,/ Pe drumuri, prada orișicui. La dramaturgul român, Antigona însăși îi arată lui Oedip cât de mult a suferit și cât de dramatic s-a schimbat existența ei de când a pășit pe drumul pribegiei. Ea speră să-l convingă astfel să-și curme rătăcirile cerând ajutor și îndrumare zeilor : Fie-ți milă de mine, dacă nu ți-e milă de tine. Iată : gleznele mele sângerează. Trupul meu feciorelnic e zdrobit. Degetele mele, învățate să
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
zeii pentru a răspunde la întrebarea mea (I 1). El nădăjduiește să întâlnească un trecător în stare să-i arate drumul pentru a nu mai fi silit să implore ajutorul de sus ce s-ar putea dovedi mai cumplit ca pribegia (Decât să le cer lor, lor care m-au năpăstuit și alungat mai bine rătăcesc veșnic - I 1). Oedip este tentat să respingă orice târg cu zeii și abia când Antigona îi spune că e la capătul puterilor acceptă să
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
în opinia lui Marian (V, p. 675), infirmul care emite sentințe misterioase despre irepetabilitatea fenomenelor naturale (Luna care răsare în fiecare seară nu este niciodată aceeași lună - I, p. 611) constituie, parcă, o ipostază prozaică a lui Oedip însoțit în pribegie de Antigona și Ismena. Departe de a fi doar decorative, trimiterile mai mult sau mai puțin explicite la mitul Medeei asigură însă chiar suportul piesei care își lămurește sensurile prin raportare la tragedia lui Euripide. Cum s-a văzut, Dumitru
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
abia acum/ pot să-i înfrunt ! Scuip viața/ dată de zei, o zvârl din mine,/ nu-mi trebuie nici sufletul, nu vreau/ lumina lor, nici cugetul, - mă scald/ în nebunia forței pure ! (scena 10). Orb, gata să pornească pe drumul pribegiei, Oedip aruncă o ultimă sfidare divinităților care nu mai au ce rău să-i facă : Carnea/ și sufletul acesta zeii nu mai pot/ să le-ngrozească ! Nu mai pot/ să fiu lovit mai mult ! (scena 10). Eroul lui Sofocle îndura
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Bratska. Petru Movilă, moldovean de origine, descendent al familiei Movileștilor, fusese fiul marelui pârcălab Simeaon Movilă și nepotul domnitorului Ieremia Movilă și al Mitropolitului Moldovei, Gheorghe Movilă. Tocmai această descendență aleasă, însă, i-a pus copilăria și tinerețea sub semnul pribegiei. Desele schimbări de domni pe tronul Moldovei, precum și numeroasele rivalități politice în care erau împlicați Movileștii, îl obligă să se refugieze cu întreaga familie, în Polonia, în 1600 (la vârsta de doar patru ani). Aici primește o educație tipică pentru
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
se refugia în mănăstire. Era în anul 1739, la încheierea războiului rusoaustro-turc, când Petru avea doar șaptesprezece ani neîmpliniți. În locul apropierii de Dumnezeu prin liniște și izolare, urmează pentru el trei ani de zbucium, de căutare a lui Hristos în pribegie. Își urmează părintele de suflet, pe călugărul Pahomie, la Cernigov, spre a-i cere sfatul. Cu binecuvântarea acestuia, intră frate la mănăstirea Liubetski. Deși repartizat la treburile bucătăriei, Petru își urmează și aici pasiunea pentru Cărțile Sfinte. Descoperă aici, citește
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
doar șaptesprezece ani. Apoi, rasofor cu numele de Platon, la mănăstirea Medvedovski, aflată pe teritoriul ucrainean ocupat de polonezi. Închisă de autoritățile catolice stăpâne în dreapta Niprului, mănăstirea își pecetluiește în scurt timp porțile, iar călugării și frații săi iau calea pribegiei. După o scurtă ședere la Kiev, la Așezământul monahal Pecerskaia Lavra, Petru Velicikovski devenit acum rasoforul Platon, decide să fugă din calea urgiei bisericii catolice polone prăvălite peste jumătate de Ucraină și să plece în căutarea liniștii și a dreptei
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
și bucurie", stimulându-i hărnicia, cunoașterea și prețuirea valorilor neamului său. La școala din Costișa urmează primele cinci clase primare. Este martoră a evenimentelor dramatice din anii războiului: plecarea tatălui pe front, refugiul, distrugerea și risipirea țării, reîntoarcerea acasă din pribegie, munca îndârjită a familiei pentru refacerea gospodăriei și revenirea vieții de zi cu zi la normalitate. În toamna anului 1944 susține cu succes examenul de admitere la Liceul "Eudoxiu Hurmuzachi" din Rădăuți. În primăvara anului următor se transferă la Liceul
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
care aparțineau anumitor clase sociale sau categorii de cetățeni înstăriți, ce puteau ușor intra în „atenția” N.K.V.D.-ului și activiștilor comuniști (în cadrul luptei de clasă), să nu fie îngroziți de ce li se poate întampla și să aleagă calea grea a pribegiei. Din nefericire, la scurt timp după stabilirea refugiaților în cadrul județelor din România ce le fuseseră repartizate, țara a fost ocupată și ea de trupele rusești (august 1944). Organe ale autorității rusești civile și militare (inclusiv N.K.V.D.) se instalaseră în toate
12 SEPTEMBRIE 1944-SEMNAREA CONVENŢIEI DE ARMISTIŢIU CU U.R.S.S.. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Eugen Şt. Holban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1670]
-
general, este bine să subliniez că pe tot parcursul refugiului nostru localnicii, la desele popasuri făcute, au avut o atitudine prietenoasă, ne ofereau alimente și găzduire. În luna august 1944, atunci când trupele sovietice se apropiau, am pornit din nou în pribegie, poposind într-un sat de lângă gara Cilibia, județul Buzău. Cu toate mesajele comunicate peste tot că sovieticii vin ca prieteni și aliați, la primul contact cu ei am rămas fără doi cai dintre cei mai buni. După o asemenea experiență
UN REFUGIU “CIUDAT“. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Corneliu Emil Dănilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1679]
-
început să se retragă în grabă, oamenii alergau în toate părțile, zvonurile, din ce în ce mai înfiorătoare, băgau groaza în populația din Tighina. Tatăl meu a făcut rost de o căruță, care a fost încărcată cu puținul folositor ce-a încăput pentru lunga pribegie spre necunoscut, în care plecam pentru a ne salva, lăsând în urmă aproape totul. Ținta călătoriei noastre o știa doar tata să trecem cât mai repede granița spre România și apoi vom vedea ce se va mai întâmpla. Am ajuns
UN REFUGIU TRIST. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Nona Ardeleanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1671]
-
fi Împuns cerul undeva acolo sus. Frea mătul pădurii, neliniștea neîntreruptă a cetinei Întunecate, mirosul de rășină și de ace de brad putrezite Îi aminteau de munții lui de acasă. și mai cu seamă de durerea pe care anii de pribegie nu o puteau ostoi. De când plecase din Konstanz, Înnoptase prin case, prin stoguri de fân, sub cerul liber, cum se nimerise. Ultima noapte ajunsese la un preot, Într-un sătuc răsfirat pe coasta muntelui. Îl primise cu prietenie fără a
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
noul front.” Despre I. Flondor, N. Iorga nota în „Neamul Românesc”: „Iancu Flondor, șeful vechiului partid național, era recunoscut de toți ca singurul conducător al întregii românimi bucovinene... ... În zilele când o mare parte din fruntașii Bucovinei românești rătăcesc în pribegie, când atâta vlagă a țării oprită sub steagul capitulării, când rutenismul ucranian întindea o mână lacomă până la Suceava și avangarda sa obișnuită, a bolșevismului prădalnic, începea hâtra operă a jafului, din nou românismul din jurul mormintelor românești s-a strâns în jurul
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
16-lea an, scria în nr. 1 din ianuarie-februarie 1941, și tot la București strămutată: „Înăbușit de puroi, în locul lui de baștină, țâșnind însă imediat, plin de vigoare, în celălalt capăt de țară, Glasul Bucovinei, din crunta și eroica lui pribegie, răspunde nu numai nevoilor 120 materiale și tehnice ale acestor cumplite vremi, ci rămâne, în bună parte, înlocuitorul unora dintre revistele bucovinene, azi (și oare până când?) amuțite.” * Glasul Bucovinei se menține onorabil la nivel cu foiletonul literar zilnic, unde am
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
confrate, redacția Orizont nr.1. A fost redactat până la 28 iunie 1940. Începutul războiului face ca Cernăuțiul să trăiască îngrozitorul exod polonez, suflarea românească fiind grav și dureros afectată. Mare centru cultural românesc, Cernăuțiul devine un teritoriu al bejeniei, al pribegiei, al împrăștierii valorilor, un refugiu, neașteptat... * Steluța Steluța, foaie pentru poporul român de la țară, ziar poporal, era scoasă de două ori pe lună de Simeon Cobilanschi, paroh în Chorovia - județul Cernăuți. Ea purta ca motto: „Luminează-te și vei fi
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
și administrația revistei le adresa mulțumiri într-o notă specială. * „La 4 februarie 1945 a adormit în Domnul... mult veneratul și iubitul senior, părintele profesor onorariu dr. Vasile Tarnovschi. Departe de căminul cald al bătrâneților sale, în dureroasă și amară pribegie, a închis ochii în București senin și împăcat cu sine, ca unul care și-a împlinit cu prisosință datoria vieții sale pământești.” - scrie pr. dr. Vl.Prelipcean în Candela, anul LVI, 1946. S-a născut la 16 decembrie 1859 în
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
pitorescul limbii românești și prezintă germanismomașina junimistă” (Din Junimea Literară nr.1-12, 1939) * Fond și formă a II, 1944, fascic.2, Râmnicul Vâlcea. Incontestabil, domnul Leca Morariu este un incorigibil. După ce, în aceste vremuri grele, a făcut să apară, în pribegie, revista Făt Frumos și Buletinul Mihai Eminescu, acum se încăpățânează să ducă mai departe și revista Fond și formă, menită, pe de o parte, pentru critică generală și specială, iar pe de altă parte pentru specificul și pitorescul limbii. De
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
curcubeu. În poarta de la drum - tata a dăltuit o cruce mare Și palmele aspre iau sângerat adânc și greu Dus pe gânduri am stat lângă el privind mereu: De ce faci, tată, crucea asta când ne urci în care? Plecăm în pribegie și lăsăm stăpân pe Dumnezeu! Lacrimi mi-au căzut în așchiile de lemn, mustrare. În poarta de la drum, tata a dăltuit o cruce mare.” Și revista se ocupa chiar și de probleme de agricultură, de analiză economică. În documentarul „Proprietatea
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
numai cu președintele Iliescu, dar cu noi toți, dacă „scandalul” și crimele „fraterne”, incendiile și exodurile ar fi pustiit și ars Ardealul românesc, dacă s-ar fi „spart” această unitate națională miraculoasă și puternică, descoperită sau redescoperită după veacuri de pribegie și confuzie identitară, umilințe atroce și cu secole lungi pustiite de orice speranță?!... Nu, nu trebuie să ne supărăm pe nimeni, atunci când „Îndrăznim să ieșim din rânduri”, când Îndrăznim să ne amintim de „idealurile și principiile” tinereții noastre, dar și
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
trebuie să-și dovedească Încă o dată și Încă o dată suplețea, vigoarea și „voința de a fi!”, de a nu renunța, de „a-și aminti!”, acea amintire care, prin glasul unui Goga, al unui Iorga sau Eminescu, mai ales, este amintirea „pribegiei”, dar și a mândriei, a orgoliului de a fi „urmașii Romei”. În sensul cel mai real, adică păstrători nu numai ai limbii latine În frumosul și pitorescul, expresivul, nostru „idiom românesc”, dar și, cum o voiau pașoptiștii și romanticii, păstrătorii
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
rugați pentru întoarcerea la minimalismul apostolic. Suntem, aici, departe de așa ceva. În fața acestui talmeș-balmeș siropos, trebuie să admitem că Isus a ridicat prea sus ștacheta, că a avut o părere prea bună despre forțele noastre atunci când a mizat pe spiritualitatea pribegiei, pe cultul privațiunii și al secretului. Noi ăștia resimțim nevoia solidarității cot-la-cot, simțim din când în când nevoia de a ne lega ființa de niște pietre care să aibă, spre deosebire de noi, imensa virtute de a rămâne acolo unde sunt. Victor
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
a conduce mase mari de muncitori. Acolo la Bacu, am primit astfel cel de al doilea botez revoluționar de luptă, acolo am devenit calfă în uzina revoluției... În sfârșit, mi-aduc aminte de anul 1917, când, din voința partidului, după pribegii prin închisori și deportări, am ajuns la Leningrad. Acolo, în cercul muncitorilor ruși, în imediata apropiere a tov. Lenin, învățătorul cel mare al proletarilor din toate țările, în vâltoarea încăierării dintre proletariat și burghezie, în condițiile războiului imperialist, am învățat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Ștefan însă nu cunoaștem nici un amănunt. Nicolae Iorga, Dimitrie Onciul, Vasile Pârvan și alți istorici au afirmat că Ștefan cel Mare este fiul lui Bogdan și al Oltei, descendentă a Basarabilor din Oltenia, pe care Bogdan a cunoscut-o în timpul pribegiei sale. În felul acesta, prin descendența sa din familiile domnitoare ale Moldovei și Țării Românești, Ștefan ne apare ca o sinteză a geniului românesc. În unele izvoare, mama lui Ștefan cel Mare e numită Maria. Oltea, a murit la 4
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
dădu peste Ștefan care era rănit la șold. Minunându-se de tăria copilului, cărăușii l-au îngrijit și l-au dus cu ei până la Galați. De fapt este greu de spus unde și-a petrecut Ștefan cel Mare anii de pribegie între 1451-1457. Țara Românească și Transilvania au fost în mod sigur locul de refugiu, dar câtă vreme a stat într-o parte sau alta nu se poate preciza. Iancu de Hunedoara fusese sprijinitorul tatălui său așa, încât, regatul Ungariei îi
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
aici ajutorul dorit pentru câștigarea scaunului Moldovei. În Țara Românească, în schimb, el găsea un sprijin sigur la Vlad Țepeș, și de aceea, venirea lui în Moldova, se face cu ajutorul voievodului muntean. Ștefan cel Mare și-a petrecut copilăria în pribegie, exceptând cei doi ani din domnia părintelui său, 1449-1451, când ia contact cu pământul și oamenii cărora avea să le conducă destinele în cea mai lungă și mai glorioasă domnie pe care a cunoscut-o Moldova. În momentul în care
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]