1,698 matches
-
Odată când a lăsat să apară articolul În Contemporanul și a doua oară În raportul său, când a trecut foarte superficial asupra ei, aducând doar critică formală acestui articol, care, chiar dacă a fost scris cu bune intenții, reprezintă cea mai primejdioasă manifestare a ideologiei dușmane În critica noastră. Prin faptul că tov. Crohmălniceanu nu a luptat să se debaraseze de concepțiile burgheze asupra literaturii și artei, atitudinea acestui articol este În mod obiectiv o atitudine dușmănoasă. (Ă). Din discuțiile la raport
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
raportul prezentat În ședința avută la CC al PMR autorul acestor rânduri a minimalizat fondul adevărat al articolului despre care vorbim, prezentându-l mai mult ca o greșeală gravă În loc de a-l vedea așa cum just arată Scânteia, ca «cea mai primejdioasă manifestare a ideologiei dușmane În critica noastră». (Ă). Articolele publicate În Contemporanul sunt un exemplu concret al modului cum se leagă Între ele manifestările dușmănoase ale ideologiei burgheze, cum pot săpa, din rădăcini, bunele intenții ale celui care scrie. Adoptând
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
sau lozincă”, de „lipsa de personalitate - numeroși poeți se copiază cu ușurință unii pe alții pentru că n-au ce pierde”, ceea ce este „cea mai mare primejdie care amenință tânăra noastră poezie - lipsa de originalitate - care duce la un formalism tot atât de primejdios ca cel cultivat de curentele burgheze”. Celălalt poet, Eugen Jebeleanu, vorbește despre „o poezie constatativă, de registratură sau cum vreți să-i mai spuneți”, acuzând critica literară că nu apelează la tradiție În construcția sa valorică: „Nu vi se pare
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
fond o explozie furtunoasă a indignării autorului Împotriva tinerei noastre poezii. Articolul Flăcării compune un tablou jalnic al tinerei poezii: «condamnabilă lipsă de personalitate», cultivarea «șablonului, lozincii, frazei goale, verbului prozaic», «lipsă de originalitate - care duce la un formalism tot atât de primejdios ca cel cultivat de curentele burgheze», afirmații care mai de care mai lamentabile, calomniind În mod grosolan pe tinerii poeți. Aceștia sunt prezentați drept niște ființe primitive, leneșe «nu-și mai dau osteneala să muncească, disprețuitori de cultură, indiferenți la
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
În special unora dintre tinerii noștri poeți. (Ă). Dar, tocmai În rândurile tinerilor poeți, disprețul față de muncă, față de Învățătură, refuzul de a duce o activitate intensă, răbdătoare, modestă, pentru a crea lucrări cât mai izbutite, se manifestă În chip mai primejdios. (Ă). De multe ori n-a fost suficient de combătută această tendință nesănătoasă a tinerilor poeți, refuzul lor de a cunoaște mai adânc viața. (Ă). Astfel s-a cuibărit lipsa de modestie În activitatea unor tineri poeți, care au credința
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
redare realistă, prin imagini, a celor mai semnificative fapte concrete care arată lupta poporului nostru pentru apărarea păcii. Unde nu există această preocupare Încep devierile antirealiste. Poezia intitulată Muzica pentru pace a Ninei Cassian ilustrează tocmai una din aceste devieri primejdioase: formalismul. Cum găsește cu cale poeta să dezvolte tema? Printr-un lung raționament versificat, În care Încearcă să arate - În general, fără nici o raportare la lupta concretă a maselor - ce Înseamnă pentru noi pacea. În loc să se străduiască a oferi măcar
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
prin toate manifestările sale - lipsea noua creație de profunzime și Înscriere pe coordonata tradițional-progresistă, dacă formalismul era o tristă moștenire burgheză care nu putea reda convingător preaplinul realității de tip nou, iată că tot În acest an o altă tendință primejdioasă pare că pândește poezia: cultul eului liric, În defavoarea eului colectiv (recte masele), Îndepărtarea poetului de la grijile și sarcinile colective și apropierea de intimismul tipic burghez, cultivarea livrescului, Într-un cuvânt un alt virus Încearcă să submineze vigoarea și militantismul liric
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
critic și sancțiunii rațiunii îi va diviza și învrăjbi pe oameni. Ea îi avea drept adversari pe cei afectați, lezați prin promovarea ei. Aceștia vor trebui neapărat combătuți, înfrânți, neutralizați. Iar dacă opoziția lor va fi una puternică, eficace, așadar primejdioasă pentru cauză, ei vor trebui să fie nimiciți 18. Identificarea deplină cu cauza și devotamentul necondiționat față de ea vor cere atunci renunțarea la milă și compasiune față de cei ce nu aderă la ea sau i se opun, indiferent dacă este
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
la consecințele catastrofale pe care le poate avea nerecunoașterea, subminarea sau respingerea autorității rațiunii în sfera vieții publice, în statornicirea relațiilor dintre rase, popoare, comunități laice sau religioase, grupuri sociale cu interese sub anumite aspecte diferite. Nimic nu este mai primejdios decât a proclama drept instanțe supreme ale judecății și acțiunii colective autorități care nu se pot legitima în fața tribunalului rațiunii. Odată cu suprimarea libertății de expresie publică și, prin aceasta, a confruntării opiniilor, dispar și premisele care fac posibil un consens
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Marlowe își epuizează această trăsătură de caracter la nivelul limbajului. Spade este o creație eminamente ambiguă: nu e niciodată sigur că prezența sa de partea legii e definitivă sau măcar autentică. El servește binele oarecum întâmplător, cu un aer de primejdioasă indiferență. În epoca romanului „dur”, el - nu Marlowe-Mallory - reface biografia și mizele gentlemanului-cambrioleur... Philip Marlowe a fost distribuit, de la bun început, în rolul sarcasticului mântuit. Duritatea lui e, așa cum spuneam, exclusiv una de limbaj. Deși ni se înfățișează drept un
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
întâmplările prin care trece nu arată c-ar exista vreo șansă de a triumfa. Nici un aliat, nici o undă de speranță, nici un semn pozitiv nu răzbat dinspre umanitatea stridentă a orașului decăzut. Înconjurat de monștri, asediat de răufăcători, tentat de femei primejdioase, Marlowe ilustrează, în fiecare dintre aventurile sale, ipostaza cavalerului neprihănit luptând cu fiara urât mirositoare ce-și regenerează la infinit capetele otrăvite. Atitudinea detectivului față de aceste fenomene e activ-pasivă. Spre deosebire de „investigatorii privați” ai tradiției britanice, care-și păstrează obiectivitatea și
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
seducție al feminității debordante. Și Vivian, și Carmen sunt amazoane lipsite de inhibiții, gata să-și pună la bătaie întregul, vastul arsenal de farmec. Sexualitatea hipertrofică, bolnavă, animalică a surorii mai mici nu e radical diferită de aceea insinuantă, calculată, primejdioasă a surorii mai mari. Ambele progenituri ale generalului par să trăiască doar pentru a-și satisface, rapid și fără rezistență, capriciile. Protejate de banii tatălui, ele ies la atac ca din spatele unor metereze lubrice de cinism și aroganță. Văzându-se
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
să se lase târâtă în dubioase aventuri erotice, era inevitabil să sfârșească tragic. Portretul schițat de Marlowe, bazat pe relatările soțului, se dovedește cât se poate de precis: ...e tânără, frumoasă, inconștientă și sălbatică. Bea, și când bea face lucruri primejdioase. În relațiile cu bărbații e o fraieră și s-ar putea încurca cu cineva care s-ar putea dovedi a fi un escroc. Departe de a infirma trăsăturile acestui portret, soțul adaugă un element important în descifrarea uneia dintre enigmele
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
după ce aflase că o înșelase cu Crystal: A venit la ușa din spate a cabanei într-o pijama transparentă atât de subțire, încât puteai să-i vezi rozaliul sfârcurilor lipit de material. Și mi-a spus cu vocea ei leneșă, primejdioasă: Bill, ia o băutură. Nu lucra așa din greu într-o dimineață atât de frumoasă. Îmi place al naibii să beau, așa că m-am dus la ușa bucătăriei și am luat sticla. După care am băut încă una și am
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
cenușiu, un coșmar cu păr uman în el. Un colier greu, verde, pe jumătate încopciat, făcut din pietre mari neșlefuite, ținute laolaltă de un material sclipitor, atârna de ceea ce fusese gâtul. Din acest moment, aventura o ia pe o pistă primejdioasă. Dispariția simultană a celor două femei nu mai însemna, în nici un caz, o pură întâmplare. Obișnuit să pună în legătură lucruri chiar mai puțin spectaculoase, Marlowe știe de-acum că, pornind în căutarea lui Crystal, nu va putea să nu
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
p. 119). Chiar dacă acestei cohorte îi este opusă figura sobră, plină de demnitate a Adriennei Fromsett (brunetă, îmbrăcată auster și refuzând parfumul scump - atribut al feminității - oferit de Kingsley), ele dau culoarea și tot ele stabilesc regulile de desfășurare a primejdiosului joc al existenței ce sfârșește „în ură sălbatică, în impuls ucigaș și moarte”. Una din răsturnările de viziune aduse de The Lady in the Lake privește modificarea regimului metafizic al răului. În cărțile anterioare, crima era un produs inevitabil al
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
cocoșaseră tot cărând la tăvi cu băutură pe terasă și la piscina de dimensiunile lacului Huron, dar mult mai curată. Într-un puseu de revoltă, având revelația că a nimerit în păienjenișul unui joc trucat, Marlowe încearcă să despartă apele primejdioase care, asemenea unei mlaștini, îl trag violent spre adâncimi. Dacă n-ar fi existat avertismentul din primele rânduri ale povestirii („Dacă sunteți însă din Manhattan, statul Kansas...”), cititorul n-ar fi bănuit nici pe departe câte complicații și ascunzișuri poate
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
n-ar fi existat avertismentul din primele rânduri ale povestirii („Dacă sunteți însă din Manhattan, statul Kansas...”), cititorul n-ar fi bănuit nici pe departe câte complicații și ascunzișuri poate conține vizita unei provinciale timide, prost îmbrăcată, incoerentă, dar mai primejdioasă decât un cuib de scorpioni. Aventurile familiei Quest stau, de fapt, sub semnul scorpionului: ce altceva dacă nu o metaforă a arahnidei cu ac ucigaș este dalta de spart gheața întrebuințată de fratele șantajist și asasin, Orrin, dar și de
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Weld), cu un faimos criminal din Cleveland, Steelgrave, și de faptul că un fost partener al acestuia, Stein, fusese ucis în perioada când Steelgrave reușise să obțină o eliberare temporară din închisoare, o șantajează cu o fotografie care dovedește că primejdiosul infractor ar fi putut fi asasinul lui Stein. În acest timp, strania relație de adversitate și complicitate dintre Dolores Gonzales și Mavis Weld se dezvoltă într-un plan paralel, nu mai puțin înveninat de ură și gelozie, ce se va
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Quest, dar și sinistra mamă care-i așteaptă în Kansas, lacomă să se înfrupte din porția de bani murdari obținuți ca urmare a trădării), de sex (Dolores Gonzales ilustrează modelul femeii insațiabile, într-o formulă mai atrăgătoare, dar și mai primejdioasă decât Carmen Sternwood sau Helen Grayle) sau de glorie - aducătoare de bani, firește -, ca în cazul lui Mavis Weld, protagoniștii se supun unui ritual al autodistrugerii. Vorbind despre aceste personaje, Chandler introduce un element de noutate: în The High Window
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
21 februarie 1959 și e greu să nu vezi în ea o impresionantă mărturie testamentară: La drept vorbind, un ins de factura lui Marlowe n-ar trebui să se însoare, pentru că este un om singuratic, un om sărac, un om primejdios și totuși plin de compasiune, iar nici una din aceste însușiri nu merge cu căsnicia. Cred că va avea întotdeauna un birou mizerabil, o casă pustie, câteva aventuri cu femeile, dar nici o legătură constantă. Cred că va fi mereu trezit la
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
mai puternică decât toate. „Vei provoca mai multe necazuri decât poți să-ți imaginezi”, avertizează ea - și e una dintre cele mai adevărate replici ale cărții. Marlowe are deja suficiente bănuieli că lucrurile nu sunt doar grave, ci nesfârșit de primejdioase. Un doctor cu o clientelă selectă, dar care nu figura pe lista oficială a statului, nu era, orice s-ar spune, un lucru obișnuit. În loc să cedeze impulsului natural („Dac-aș fi fost deștept, m-aș fi întors la birou și
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
în afara înfrângerii. Cu toate acestea, codul onoarei persistă chiar și acolo unde corupția pare să fi sufocat orice urmă de umanitate. Vorbindu-i despre fosta soție, Marlowe știe că intră pe un teritoriu nu doar sensibil, ci de-a dreptul primejdios. El nu mai este doar adversarul obraznic, ci un potențial rival amoros. Pomenind-o pe Mona Mars, Marlowe întinde o coardă ce riscă să plesnească instantaneu; urmărește, în felul acesta, să dobândească un ascendent psihologic asupra lui Mars după ce, într-
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
pe autor și nici nu te îndeamnă să renunți la lectură. O anumită crispare e, desigur, evidentă, dar ea trebuie pusă pe seama provocării permanente a cărții lui Chandler. Maestru al comparației, acesta i-a întins, involuntar, urmașului său o capcană primejdioasă. Recenzia lui Martin Amis este paradigmatică pentru schimbarea de sensibilitate și pentru mutațiile ideologice petrecute în deceniile scurse de la scrierea Somnului de veci până la publicarea cărții lui Parker. Raymond Chandler se situa pe pozițiile morale ale unui conservator hrănit de
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
plăcere, încât „destinul are prea puțină putere asupra noastră” (1930/1995). Există o similitudine între umor și sublimare: umorul reprezintă depășirea și dominarea neplăcerii, la fel cum sublimarea reprezintă depășirea (dar nu și refularea) unei plăceri sexuale considerate a fi primejdioasă (Dubor, 1973). Semnificația pentru patologietc "Semnificația pentru patologie" Atunci când opune umorul celorlalte mecanisme de apărare, Freud remarcă faptul că acestea din urmă sunt utile, de vreme ce evită apariția neplăcerii, dar că, prin caracterul lor inconștient și automatic, pot deveni nocive. Umorul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]