1,093 matches
-
istorice; e) ființa metafizică, sau persoana ca proiecție, sau ca „trans-subiectivitate” a individului. Boala psihică, în sfera psihopatologiei, trebuie considerată ca o stare de alteralitate a tuturor acestor registre care compun, în mod nuanțat, persoana umană; motiv pentru care obiectul psihopatologiei va avea particularități specifice. Elementul care însoțește în mod obligatoriu boala este suferința umană, trăită, ca stare subiectivă interioară a bolii, de către individ. Indiferent de natura, cauza, localizarea sau evoluția ei clinică, boala este o formă particulară a suferinței umane
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
realitate etc. Trebuie totuși subliniat faptul că examenul psihologic completează examenul clinico-psihiatric, dar nu-l poate înlocui. Prin aplicarea testelor psihologice, nu se poate stabili un diagnostic clinico-medical, ci numai un „profil psihologic” care se adaugă la examenul clinic. În psihopatologie, psihodiagnosticul utilizează următoarele tehnici de investigare (R. Meili, J. Delay și P. Pichot): 1) Testele mintale (testele de inteligență, de percepție simplă și de memorie) urmăresc punerea în evidență a unor situații de deficiență de intelect sau a unor stări
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de la persoană la sensul trăirii”. Ceea ce rămâne în final, este cunoașterea intimă a trăirilor concepute în interior, precum și înțelegerea „momentelor centrale” ale ființei umane (H. Tellenbach). În felul acesta imaginea și concepția despre om a lui W. Dilthay deschide pentru psihopatologie un câmp larg de interpretare și înțelegere a fenomenului psihic morbid. K. Jaspers și M. Scheler se vor referi la „conținutul tematic” al tulburărilor psihice, inaugurând o nouă direcție metodologică în psihopatologie, spre deosebire de psihiatria clinică ce are în vedere, așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
despre om a lui W. Dilthay deschide pentru psihopatologie un câmp larg de interpretare și înțelegere a fenomenului psihic morbid. K. Jaspers și M. Scheler se vor referi la „conținutul tematic” al tulburărilor psihice, inaugurând o nouă direcție metodologică în psihopatologie, spre deosebire de psihiatria clinică ce are în vedere, așa cum am mai spus, „aspectul formal-extern” al tulburărilor clinice (simptom, sindrom, boală). M. Scheler distinge în cazul unui bolnav psihic două aspecte conjugate: o dereglare funcțională, în spatele căreia se situează expresia unor conținuturi
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
trăirilor unei persoane, „contextul psihologic”, în sensul „fenomenologiei spirituale”, care după Ed. Husserl este o „unitate a sensurilor sau a comprehensiunii unor momente care se alcătuiesc interior”. Pornind de la aceste aspecte L. Binswanger a introdus principiul hermeneutic ca metodă în psihopatologie. Întrucât metoda hermeneutică în psihopatologie este legată de semnificația istoriei vieții interioare a subiectului, vom avea în vedere faptul că ea reprezintă însăși fundamentarea inteligibilului epifenomenal în neinteligibil, sau a bolii psihice asupra sănătății mintale. Elementul central al hermeneuticii psihiatrice
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în sensul „fenomenologiei spirituale”, care după Ed. Husserl este o „unitate a sensurilor sau a comprehensiunii unor momente care se alcătuiesc interior”. Pornind de la aceste aspecte L. Binswanger a introdus principiul hermeneutic ca metodă în psihopatologie. Întrucât metoda hermeneutică în psihopatologie este legată de semnificația istoriei vieții interioare a subiectului, vom avea în vedere faptul că ea reprezintă însăși fundamentarea inteligibilului epifenomenal în neinteligibil, sau a bolii psihice asupra sănătății mintale. Elementul central al hermeneuticii psihiatrice îl constituie „facultatea de a
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a fi diferit de cel al psihologiei, care studiază funcțiile psihice normale, și de cel al psihiatriei, care studiază bolile psihice. Ea este diferită, dar reprezintă, așa cum spuneam, „poarta de intrare”, calea de abordare a persoanei bolnavului psihic, în sfera psihopatologiei, fiind, concomitent, comunicare și relație care duce la „înțelegerea” ființei umane bolnave psihic. După P. Sivadon, psihologia medicală se definește prin următoarele aspecte: a) Obiectul Psihologia medicală studiază toate aspectele medicinei în care se găsesc implicate semnificația, conștientă sau inconștientă
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
punct de vedere psihanalitic, medicul are un rol simbolic falic, periculos și castrator prin faptul că el are dreptul de a vedea și de a atinge „zone interzise” ale trupului și de „a acționa” asupra acestora. Secțiunea a II-a PSIHOPATOLOGIE CLINICĂ Psihopatologia clinică are ca obiectiv studiul organizării și al dezorganizării sistemului personalității, considerat ca spațiu de dezvoltare al „fenomenelor psihice morbide”. Ea studiază modalitățile patologice ale proceselor psihice, considerate individual, după o ordine sistematică, sindroamele psihopatologice, precum și nosologia psihiatrică
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
vedere psihanalitic, medicul are un rol simbolic falic, periculos și castrator prin faptul că el are dreptul de a vedea și de a atinge „zone interzise” ale trupului și de „a acționa” asupra acestora. Secțiunea a II-a PSIHOPATOLOGIE CLINICĂ Psihopatologia clinică are ca obiectiv studiul organizării și al dezorganizării sistemului personalității, considerat ca spațiu de dezvoltare al „fenomenelor psihice morbide”. Ea studiază modalitățile patologice ale proceselor psihice, considerate individual, după o ordine sistematică, sindroamele psihopatologice, precum și nosologia psihiatrică. Este analizată
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
proceselor psihice, considerate individual, după o ordine sistematică, sindroamele psihopatologice, precum și nosologia psihiatrică. Este analizată dinamica proceselor psihopatologice, formele lor de manifestare individuală sau „complexe de simptome”, semnificația acestora în raport cu persoana și psihobiografia bolnavului. 10. CERCETAREA ȘTIINȚIFICA ÎN PSIHOLOGIE ȘI PSIHOPATOLOGIE Cadrul general al problemei Cercetarea științifică în psihologie și psihopatologie are caracteristici proprii, specifice, datorate atât naturii „obiectului” acestor discipline, cât și „metodologiilor” utilizate în activitatea de cunoaștere. Psihiatria, ca oricare altă ramură a disciplinelor medicale, are ca obiectiv delimitarea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
precum și nosologia psihiatrică. Este analizată dinamica proceselor psihopatologice, formele lor de manifestare individuală sau „complexe de simptome”, semnificația acestora în raport cu persoana și psihobiografia bolnavului. 10. CERCETAREA ȘTIINȚIFICA ÎN PSIHOLOGIE ȘI PSIHOPATOLOGIE Cadrul general al problemei Cercetarea științifică în psihologie și psihopatologie are caracteristici proprii, specifice, datorate atât naturii „obiectului” acestor discipline, cât și „metodologiilor” utilizate în activitatea de cunoaștere. Psihiatria, ca oricare altă ramură a disciplinelor medicale, are ca obiectiv delimitarea, descrierea, definirea și clasificarea tulburărilor psihice, pentru a le putea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cunoașterii empirice) persoanei bolnavului. Cea care vine să „completeze” într-o anumită privință acest punct de vedere prin sondarea modalității în care bolnavul își „trăiește” propria sa suferință este psihologia medicală, dar și aceasta până la un anumit punct. Psihologia și psihopatologia se situează, în ceea ce privește cunoașterea științifică a persoanei umane normale sau bolnave psihic, pe poziții diferite față de modelul de gândire medico-psihiatrică deși există și în cazul lor diferențe în ceea ce privește atitudinile metodologice. Psihologia ca și psihopatologia au același obiect de cercetare: persoana
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
până la un anumit punct. Psihologia și psihopatologia se situează, în ceea ce privește cunoașterea științifică a persoanei umane normale sau bolnave psihic, pe poziții diferite față de modelul de gândire medico-psihiatrică deși există și în cazul lor diferențe în ceea ce privește atitudinile metodologice. Psihologia ca și psihopatologia au același obiect de cercetare: persoana umană. Psihologia se interesează de aspectele normale ale vieții psihice, pe când psihopatologia își fixează ca obiect de studiu fenomenele psihice morbide. În acest de al doilea caz, psihopatologia „preia” obiectul din Clinica Psihiatrică, reprezentat
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihic, pe poziții diferite față de modelul de gândire medico-psihiatrică deși există și în cazul lor diferențe în ceea ce privește atitudinile metodologice. Psihologia ca și psihopatologia au același obiect de cercetare: persoana umană. Psihologia se interesează de aspectele normale ale vieții psihice, pe când psihopatologia își fixează ca obiect de studiu fenomenele psihice morbide. În acest de al doilea caz, psihopatologia „preia” obiectul din Clinica Psihiatrică, reprezentat de persoana bolnavului psihic pe care-l studiază cu ajutorul metodelor psihologiei, încercând să explice natura alteralității acestuia, a
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în ceea ce privește atitudinile metodologice. Psihologia ca și psihopatologia au același obiect de cercetare: persoana umană. Psihologia se interesează de aspectele normale ale vieții psihice, pe când psihopatologia își fixează ca obiect de studiu fenomenele psihice morbide. În acest de al doilea caz, psihopatologia „preia” obiectul din Clinica Psihiatrică, reprezentat de persoana bolnavului psihic pe care-l studiază cu ajutorul metodelor psihologiei, încercând să explice natura alteralității acestuia, a fenomenelor psihice morbide. Dacă în psihiatrie cunoașterea este și rămâne exterioară obiectului, fixându-și atenția asupra
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Clinica Psihiatrică, reprezentat de persoana bolnavului psihic pe care-l studiază cu ajutorul metodelor psihologiei, încercând să explice natura alteralității acestuia, a fenomenelor psihice morbide. Dacă în psihiatrie cunoașterea este și rămâne exterioară obiectului, fixându-și atenția asupra manifestărilor persoanei bolnavului, psihopatologia caută ca să treacă dincolo de cadrul empiric al faptelor clinice și să înțeleagă natura ființei umane bolnave psihic. Obiectivul psihopatologiei este de a fixa alteralitatea psihică în contextul psihobiografiei sau al istoriei vieții interioare a persoanei bolnavului, de a-i înțelege
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
acestuia, a fenomenelor psihice morbide. Dacă în psihiatrie cunoașterea este și rămâne exterioară obiectului, fixându-și atenția asupra manifestărilor persoanei bolnavului, psihopatologia caută ca să treacă dincolo de cadrul empiric al faptelor clinice și să înțeleagă natura ființei umane bolnave psihic. Obiectivul psihopatologiei este de a fixa alteralitatea psihică în contextul psihobiografiei sau al istoriei vieții interioare a persoanei bolnavului, de a-i înțelege și, în felul acesta, de a-i explica natura și semnificația acesteia. Pe aceste considerente, cercetarea atât în psihologie
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
alteralitatea psihică în contextul psihobiografiei sau al istoriei vieții interioare a persoanei bolnavului, de a-i înțelege și, în felul acesta, de a-i explica natura și semnificația acesteia. Pe aceste considerente, cercetarea atât în psihologie, cât mai ales în psihopatologie, diferă de metoda clinico-psihiatrică. Ea va utiliza metodele fenomenologice și comprehensive, efectuând un „act hermeneutic” de descifrare și înțelegere a semnificației stării de alteralitate psihică. Dincolo de „tabloul clinic” construit din tulburările aparente, obiective sau obiectivabile, se află persoana bolnavului psihic
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
metodele fenomenologice și comprehensive, efectuând un „act hermeneutic” de descifrare și înțelegere a semnificației stării de alteralitate psihică. Dincolo de „tabloul clinic” construit din tulburările aparente, obiective sau obiectivabile, se află persoana bolnavului psihic, iar cunoașterea acesteia este obiectivul finul al psihopatologiei, la fel cum în cazul psihodiagnosticului proceselor normale, concluzia finală va fi reprezentata prin configurarea „profilului psihologic” al personalității subiectului analizat sau cercetat. Din cele de mai sus se desprinde în mod clar diferența de atitudine, ca tactică, și de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
finală va fi reprezentata prin configurarea „profilului psihologic” al personalității subiectului analizat sau cercetat. Din cele de mai sus se desprinde în mod clar diferența de atitudine, ca tactică, și de metodologie, ca strategie a cercetării științifice, în psihologie și psihopatologie, spre deosebire de Examenul clinico-psihiatric al bolnavului mintal. Sursele cunoașterii în psihologie și psihopatologie În Psihologie și Psihopatologie se diferențiază două tipuri de cunoaștere științifică: modalitățile de cunoaștere curentă și metoda științifică. Le vom prezenta în continuare. 1) Modalitățile de cunoaștere curentă
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sau cercetat. Din cele de mai sus se desprinde în mod clar diferența de atitudine, ca tactică, și de metodologie, ca strategie a cercetării științifice, în psihologie și psihopatologie, spre deosebire de Examenul clinico-psihiatric al bolnavului mintal. Sursele cunoașterii în psihologie și psihopatologie În Psihologie și Psihopatologie se diferențiază două tipuri de cunoaștere științifică: modalitățile de cunoaștere curentă și metoda științifică. Le vom prezenta în continuare. 1) Modalitățile de cunoaștere curentă sunt reprezentate prin următoarele: a) Simțul comun care ne ajută să distingem
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de mai sus se desprinde în mod clar diferența de atitudine, ca tactică, și de metodologie, ca strategie a cercetării științifice, în psihologie și psihopatologie, spre deosebire de Examenul clinico-psihiatric al bolnavului mintal. Sursele cunoașterii în psihologie și psihopatologie În Psihologie și Psihopatologie se diferențiază două tipuri de cunoaștere științifică: modalitățile de cunoaștere curentă și metoda științifică. Le vom prezenta în continuare. 1) Modalitățile de cunoaștere curentă sunt reprezentate prin următoarele: a) Simțul comun care ne ajută să distingem și să separăm adevărul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
o revistă de specialitate. e) Reproducerea studiului sau sinteza datelor rezultate din cercetarea științifică efectuată constă din următoarele: - reproducerea exactă a studiului cercetat; - reproducerea studiului cu variații sistematice ale variabilelor relevante. Scopurile cercetării științifice Scopurile cercetării științifice în psihologie și psihopatologie au, așa cum am menționat anterior, aspecte particulare legate de natura obiectului cercetat (viața psihică normală sau patologică și semnificația acesteia). Din punct de vedere metodologic distingem următoarele aspecte: 1) Descrierea, care constă din următoarele: - enumerarea caracteristicilor unui eveniment, obiect sau
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
alegerea metodelor - instrumente și tehnici de lucru, desfășurare-propriu zisă a activității de cercetare. În sensul acesta se vor recruta „loturile de subiecți”, se vor stabili etapele de desfășurare ale cercetării etc. Metodologia cercetării științifice Rezultatele cercetării științifice în psihologie și psihopatologie depind într-o măsură considerabilă de modul în care este gândită cercetarea respectivă, de organizarea cercetării și de metodologia utilizată în cercetare; majoritatea specialiștilor în domeniu sunt de acord în a recunoaște trei grupe principale ce metode: cercetarea descriptivă, cercetarea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
științifică; - lotul de martori sau grupul de control, care este utilizat în scop comparativ cu lotul de probanți, pentru verificarea „efectelor” apărute la acesta. III) Metodele filozofice Așa cum am mai menționat deja mai sus, obiectul psihologiei cât și cel al psihopatologiei este surprins și cunoscut mediat, indirect, prin manifestările sale exterioare. Fiind „subiect pur” el este și rămâne interior persoanei respective. Din acest motiv „persoana ca subiect pur”, ca „fapte de conștiință” nu poate fi experimentată, ci trebuie gândită. Cunoașterea se
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]