KorAP: Find »[drukola/base=psihosomatic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...28 29 30 ...33 >

815 matches

Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593

punct de vedere clinic, de maladia Creutzfeld-Jakob. 12) Maladia Kraepelin Boala este o demență rapidă și progresivă, cu agitație psihomotorie, depresie, tulburări de vorbire și un sindrom catatonic. Evoluția clinică variază de la câteva luni la maximum doi ani. 32. TULBURĂRILE PSIHOSOMATICE Aspecte generale Gândirea medicală tradițională consideră patologia ca fiind expresia unui anumit tip de relație dintre organismul uman și mediul său înconjurător, în virtutea tendințelor sale naturale, organismul își formează și menține o stare de echilibru biologic intern prin procesul de

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
medicina clasică trasează o demarcație netă între patologia somatică și patologia psihică, cercetările moderne au pus în evidență existența unui grup de tulburări care interesează în mod egal atât sfera somatică, cât și sfera psihică, configurând o patologie psihomatică. Patologia psihosomatică se constituie târziu în câmpul clinicii medicale ca o sinteză epistemologică derivată din concepția despre Om. Ea este, în primul rând o viziune antropologică interdisciplinară ce reunește în sfera ei medicina somatică și psihiatria, creând domeniul medicinei psihosomatice, așa cum se

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
psihomatică. Patologia psihosomatică se constituie târziu în câmpul clinicii medicale ca o sinteză epistemologică derivată din concepția despre Om. Ea este, în primul rând o viziune antropologică interdisciplinară ce reunește în sfera ei medicina somatică și psihiatria, creând domeniul medicinei psihosomatice, așa cum se poate vedea în schema de mai jos. ***Schemă, pag. 381 bis*** Patologia psihosomatică, dincolo de cerințele imediate impuse de practica medicală, reprezintă o modalitate originală de „a gândi” boala și bolnavul dintr-o perspectivă lărgită. Ea este o concepție

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
din concepția despre Om. Ea este, în primul rând o viziune antropologică interdisciplinară ce reunește în sfera ei medicina somatică și psihiatria, creând domeniul medicinei psihosomatice, așa cum se poate vedea în schema de mai jos. ***Schemă, pag. 381 bis*** Patologia psihosomatică, dincolo de cerințele imediate impuse de practica medicală, reprezintă o modalitate originală de „a gândi” boala și bolnavul dintr-o perspectivă lărgită. Ea este o concepție nouă, o nouă atitudine atât „intelectuală”, cât și „practică”, o viziune clinică cuprinzătoare în care

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
dintr-o perspectivă lărgită. Ea este o concepție nouă, o nouă atitudine atât „intelectuală”, cât și „practică”, o viziune clinică cuprinzătoare în care „sfera somatică” și viața sufletească” a bolnavului nu mai sunt considerate separate și diferite între ele. Suferințele psihosomatice ni se înfățișează ca rezultat al unor interacțiuni complexe, reciproce între somatic și psihic, constituind o „patologie” cu o configurație particulară raportată la conflictele de viață (de ordin fizic sau psihic) trăite de persoana bolnavului, interiorizate de acesta și „exprimate

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
somatic și psihic, constituind o „patologie” cu o configurație particulară raportată la conflictele de viață (de ordin fizic sau psihic) trăite de persoana bolnavului, interiorizate de acesta și „exprimate” clinic prin suferințe somatice. Existența, universal recunoscută și admisă, a patologiei psihosomatice, pune în discuție însăși „modelul tradițional de gândire medicală”. Acesta se întemeia pe dualismul somatic/psihic, considerat ca reprezentând cele două părți constitutive ale organismului uman, ale individului, fundamental opuse și diferite din punct de vedere clinico-medical. Patologia psihosomatică, aduce

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
patologiei psihosomatice, pune în discuție însăși „modelul tradițional de gândire medicală”. Acesta se întemeia pe dualismul somatic/psihic, considerat ca reprezentând cele două părți constitutive ale organismului uman, ale individului, fundamental opuse și diferite din punct de vedere clinico-medical. Patologia psihosomatică, aduce în discuție efectul factorilor emoționali în geneza unor afecțiuni somatice, tipul de reacție somatica al persoanei umane la factorii stresanți, precum și, în mod invers, modalitatea de „manifestare somatică” a unor suferințe psihice sau „somatizarea” acestora în unele cazuri de

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
unor suferințe somatice, reale sau imaginare. Concluzia care se desprinde este că „emoția are efectul unei reacții a organismului la o situație” (P. Sivadon). Ea apare ca „o tensiune de apărare” a organismului față de agresiunile externe ale acestuia. Existența patologiei psihosomatice deschide o nouă perspectivă „modelului de gândire medicală”. Dacă modelul clasic de gândire medicală circumscria patologia, somatică sau psihică, în mod separat, la relația cauză-efect patologic, modelul de gândire medicală psihosomatic, aduce în discuție relația situație-emoție-individ în care emoția devine

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
a organismului față de agresiunile externe ale acestuia. Existența patologiei psihosomatice deschide o nouă perspectivă „modelului de gândire medicală”. Dacă modelul clasic de gândire medicală circumscria patologia, somatică sau psihică, în mod separat, la relația cauză-efect patologic, modelul de gândire medicală psihosomatic, aduce în discuție relația situație-emoție-individ în care emoția devine un mediator interiorizat care direcționează forțele de „apărare” și „răspuns” fie în direcția dezvoltării unor „reacții somatice”, fie în direcția dezvoltării unor reacții psihice, în ambele situații, emoția interiorizată, reprezintă factorul

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
în care emoția devine un mediator interiorizat care direcționează forțele de „apărare” și „răspuns” fie în direcția dezvoltării unor „reacții somatice”, fie în direcția dezvoltării unor reacții psihice, în ambele situații, emoția interiorizată, reprezintă factorul declanșator al unor tulburări comune, psihosomatice. Conflictele nerezolvate ale Eului conștient se pot manifesta prin descărcări emoțional-afective; precum și, în mod invers, o stare emoțională de mare intensitate și acțiune prelungită poate duce la instalarea unor modificări somatice de durată. În felul acesta patologia psihosomatică, ne apare

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
tulburări comune, psihosomatice. Conflictele nerezolvate ale Eului conștient se pot manifesta prin descărcări emoțional-afective; precum și, în mod invers, o stare emoțională de mare intensitate și acțiune prelungită poate duce la instalarea unor modificări somatice de durată. În felul acesta patologia psihosomatică, ne apare ca un joc al echilibrului emoțional al individului în care sensul tulburărilor, ca aparență, poate fi predominant somatic, sau predominent psihic, deși, în ambele cazuri, sunt antrenate atât elemente din sfera somatică, cât și din cea psihică. Aceste

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
în care sensul tulburărilor, ca aparență, poate fi predominant somatic, sau predominent psihic, deși, în ambele cazuri, sunt antrenate atât elemente din sfera somatică, cât și din cea psihică. Aceste aspecte au făcut pe unii specialiști să vorbească despre balansarea psihosomatică (P. Sivadon). În ceea ce privește specificitatea acțiunii conflictelor emoționale F. Alexander distinge două direcții principale, și anume: tulburări emoționale caracterizate prin „reacții de agresivitate” sau „reacții de fugă” de factură nevrotică și din care fac parte următoarele tipuri de afecțiuni: tulburări cardio-vaculare

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
că „într-o ființă vie, nu poate exista decât un singur principiu de organizare”. Acest principiu reunește somaticul cu psihicul într-un singur tot, iar manifestările lui, în condițiile de dezechilibru patologic, sunt fie predominant somatice, fie predominant psihice, sau psihosomatice. E.D. Wittkower și J. Cowan (1944) au atras atenția asupra caracteristicilor psihice ale unor afecțiuni somatice și invers: existența unor manifestări somatice ale unor tulburări psihice; manifestări somatice în cursul evoluției clinice a nevrozei obsesionale sau a psihozelor; tulburările psihice

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
diferite); influențele psihogene asupra unor procese metabolice, endocrine sau imunitare; modificări psihogenetice ale capacității de rezistență globală sau locală a organismului de aspecte diferite (stări alergice, infecțioase, herpes, angină, TBC). Față de cele menționate se desprinde cu claritate faptul că sfera psihosomatică se poate constitui ca un domeniu bine individualizat al patologiei generale și, mai ales, că ea nu trebuie să fie exclusă, așa cum vom arăta în continuare, din sfera psihopatologiei. J.L. Halliday (1948) propune următoarele criterii pentru delimitarea afecțiunilor sau tulburărilor

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
se poate constitui ca un domeniu bine individualizat al patologiei generale și, mai ales, că ea nu trebuie să fie exclusă, așa cum vom arăta în continuare, din sfera psihopatologiei. J.L. Halliday (1948) propune următoarele criterii pentru delimitarea afecțiunilor sau tulburărilor psihosomatice: anamneză bolnavilor pune în evidență existența unui factor emoțional psihotraumatizant în geneza tulburărilor psihosomatice; tipul de personalitate caracterizat printr-o „constituție emotivă” constituie terenul pe care se pot dezvolta tulburările psihosomatice; tipul sexului în distribuția tulburărilor psihosomatice; asocierea unor tulburări

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
că ea nu trebuie să fie exclusă, așa cum vom arăta în continuare, din sfera psihopatologiei. J.L. Halliday (1948) propune următoarele criterii pentru delimitarea afecțiunilor sau tulburărilor psihosomatice: anamneză bolnavilor pune în evidență existența unui factor emoțional psihotraumatizant în geneza tulburărilor psihosomatice; tipul de personalitate caracterizat printr-o „constituție emotivă” constituie terenul pe care se pot dezvolta tulburările psihosomatice; tipul sexului în distribuția tulburărilor psihosomatice; asocierea unor tulburări psihosomatice diferite la același individ, exprimă o anumită „predispoziție” pentru acest tip de afecțiuni

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
1948) propune următoarele criterii pentru delimitarea afecțiunilor sau tulburărilor psihosomatice: anamneză bolnavilor pune în evidență existența unui factor emoțional psihotraumatizant în geneza tulburărilor psihosomatice; tipul de personalitate caracterizat printr-o „constituție emotivă” constituie terenul pe care se pot dezvolta tulburările psihosomatice; tipul sexului în distribuția tulburărilor psihosomatice; asocierea unor tulburări psihosomatice diferite la același individ, exprimă o anumită „predispoziție” pentru acest tip de afecțiuni; antecedentele patologice familiale pun în evidență o anumită predispoziție pentru tulburările psihosomatice transmise ereditar; existența unei manifestări

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
afecțiunilor sau tulburărilor psihosomatice: anamneză bolnavilor pune în evidență existența unui factor emoțional psihotraumatizant în geneza tulburărilor psihosomatice; tipul de personalitate caracterizat printr-o „constituție emotivă” constituie terenul pe care se pot dezvolta tulburările psihosomatice; tipul sexului în distribuția tulburărilor psihosomatice; asocierea unor tulburări psihosomatice diferite la același individ, exprimă o anumită „predispoziție” pentru acest tip de afecțiuni; antecedentele patologice familiale pun în evidență o anumită predispoziție pentru tulburările psihosomatice transmise ereditar; existența unei manifestări cu caracter periodic, ciclic, a tulburărilor

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
anamneză bolnavilor pune în evidență existența unui factor emoțional psihotraumatizant în geneza tulburărilor psihosomatice; tipul de personalitate caracterizat printr-o „constituție emotivă” constituie terenul pe care se pot dezvolta tulburările psihosomatice; tipul sexului în distribuția tulburărilor psihosomatice; asocierea unor tulburări psihosomatice diferite la același individ, exprimă o anumită „predispoziție” pentru acest tip de afecțiuni; antecedentele patologice familiale pun în evidență o anumită predispoziție pentru tulburările psihosomatice transmise ereditar; existența unei manifestări cu caracter periodic, ciclic, a tulburărilor psihosomatice ale unei categorii

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
care se pot dezvolta tulburările psihosomatice; tipul sexului în distribuția tulburărilor psihosomatice; asocierea unor tulburări psihosomatice diferite la același individ, exprimă o anumită „predispoziție” pentru acest tip de afecțiuni; antecedentele patologice familiale pun în evidență o anumită predispoziție pentru tulburările psihosomatice transmise ereditar; existența unei manifestări cu caracter periodic, ciclic, a tulburărilor psihosomatice ale unei categorii de indivizi predispuși. J.L. Halliday denumește tulburările care corespund acestor criterii afecțiuni psihosomatice, iar J. Groen le numește psihosomatoze. Despre relația dintre afecțiunile somatice și

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
asocierea unor tulburări psihosomatice diferite la același individ, exprimă o anumită „predispoziție” pentru acest tip de afecțiuni; antecedentele patologice familiale pun în evidență o anumită predispoziție pentru tulburările psihosomatice transmise ereditar; existența unei manifestări cu caracter periodic, ciclic, a tulburărilor psihosomatice ale unei categorii de indivizi predispuși. J.L. Halliday denumește tulburările care corespund acestor criterii afecțiuni psihosomatice, iar J. Groen le numește psihosomatoze. Despre relația dintre afecțiunile somatice și psihice am vorbit deja anterior, când ne-am referit la relația dintre

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
afecțiuni; antecedentele patologice familiale pun în evidență o anumită predispoziție pentru tulburările psihosomatice transmise ereditar; existența unei manifestări cu caracter periodic, ciclic, a tulburărilor psihosomatice ale unei categorii de indivizi predispuși. J.L. Halliday denumește tulburările care corespund acestor criterii afecțiuni psihosomatice, iar J. Groen le numește psihosomatoze. Despre relația dintre afecțiunile somatice și psihice am vorbit deja anterior, când ne-am referit la relația dintre „schizofrenie și TBC”. Tulburările psihosomatice nu trebuie însă catalogate la fel cu bolile somatice sau bolile

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
indivizi predispuși. J.L. Halliday denumește tulburările care corespund acestor criterii afecțiuni psihosomatice, iar J. Groen le numește psihosomatoze. Despre relația dintre afecțiunile somatice și psihice am vorbit deja anterior, când ne-am referit la relația dintre „schizofrenie și TBC”. Tulburările psihosomatice nu trebuie însă catalogate la fel cu bolile somatice sau bolile psihice. Ele au o configurație particulară. Ceea ce le caracterizează sunt, în primul rând, tulburările de ordin funcțional, care pot avea, din punct de vedere clinic, fie un aspect predominant

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
clinic, fie un aspect predominant somatic, fie un aspect predominant psihic; în asemenea măsură încât se poate vorbi despre „aspectul somatic al fenomenelor psihice și de aspectul psihic al fenomenelor somatice” (R. Pierloot și J. Groen). Persoanele afectate de tulburări psihosomatice, deși sunt personalității nevrotice dau impresia generală, cel puțin exterior, de indivizi normali. O analiză mai atentă dezvăluie însă caracterul nevrotic interior al unor conflicte sau dezechilibre emoționale. Acest aspect demonstrează încă o dată caracterul specific al tulburărilor psihosomatice, diferența care

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
de tulburări psihosomatice, deși sunt personalității nevrotice dau impresia generală, cel puțin exterior, de indivizi normali. O analiză mai atentă dezvăluie însă caracterul nevrotic interior al unor conflicte sau dezechilibre emoționale. Acest aspect demonstrează încă o dată caracterul specific al tulburărilor psihosomatice, diferența care există între acest grup de tulburări și cele pur somatice sau pur psihice. Din aceste considerente chiar definirea psihosomaticii este destul de dificil de făcut. De regulă, prin psihosomatică se înțelege studiul general al raportului care există între fenomenele

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]