5,478 matches
-
Emanoil-Nole și l-a trimis în viață și în Țară spre a modela români, nu cu dalta, cu mistria sau cu drișca, ci cu știința, cu cuvântul, cu condeiul și cu trișca. Și în aer persista miros de praf de pușcă, de pilitură de oțele, de vremuri grele și nedrepte bariere. Și Crivățul bătea dinspre Siberii... Și în scurtă vreme a spulberat Hora și Doina, a pălit Codrul și Malanca și ne-a lăsat numai cu Dorul. Iar Dumnezeu însingurat, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
și au măturat cu nepoftitul întreaga bătătură, timp în care i-au cercat și grumazul. Într-un târziu a apărut Pantelimon care l-a salvat pe oaspetele nepoftit, apoi a fixat plăcuța Câine rău pe stâlpul porții, și-a pus pușca în spinare și, Pantelimon mă cheamă... către codru des. Rămasă de una singură, cu domn' Cipi aproape de comă și însângerat ca un porc înjunghiat în urma numeroaselor compostări, femeia a sunat de urgență la 112 și, doar în câteva minute, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
căștile soldaților care-l purtau pe umeri pe Ucu, iar mașina în care l-au așezat tot din filme părea că e. Cu steagul pe piept l-au urcat pe Ucu în mașină, iar soldații, mai mulți, aveau acum și puști, ca la război, și n-ar fi mișcat din geană nici dacă i-ai fi atins cu ceară topită. Numai confidentul doamnei Valy părea mai puțin pus în priză, de obosit ce era. Și fanfara militară, sobră, cu ochii mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
facă această vioară să cânte" și a întrebat, așa, ca să se afle în treabă, dacă este cineva în sală care ar putea-o îmblânzi. Când a dat să coboare de pe scenă, am lăsat dobele și tingirile și m-am dus pușcă spre el, ca și cum aș fi vrut să-l jefuiesc sau să-l iau la palme. Am întins mâna spre vioară. S-a uitat lung la mine, la sală, la profesorul ferentarist, și, pentru că nimeni nu reacționa în vreun fel, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Pitu, drăcosul Pitu, a prins mișcarea și jubila. Băieții cu periile, praful și filmătoarea tot mai munceau; ca și roboțelul. Deodată, unul dintre pălărioși țipă ca din gaură de șarpe: "Foc! Foc! Foc! Geanta cu documente!"... Devotatul sare ca din pușcă și aruncă geanta fumegândă... Toți rămân încremeniți, în afară de el: "Tu ai făcut asta, tu-ți Dumnezeii..." Se uită la mine. Eu mă uit la nea Onuț, care râde. Mama e lângă mine și mă ia în brațe. Pitu e cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
se făcu natural, există un anume lucru nedezvăluit. Și atunci îmi dădui seama că era el. Mă oprii brusc, îmi scoasei masca și îl privii furioasă. Nici măcar nu rămasei la club, când ne adunarăm toți după antrenamente. Fugii ca din pușcă. Tocmai mă pregăteam de o confruntare. Deschisei ușa să plec spre el acasă, însă mă întâlnii cu el. Mă sărută în fugă, posesiv. Ah! Cum îndrăzni să vină pe teritoriul meu, devenii și mai furioasă. Cum a ajuns aici? Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
au rămas surprinși. Matei a fost primul care a sărit s-o îmbrățișeze și s-o sărute. După ce au schimbat câteva vorbe cu ei, s-a scuzat ca să meargă să se spele și să se aranjeze puțin. Elena a ieșit pușcă după ea, oprindu-l pe Matei care voia același lucru. —Ai luat examenul, Ceci? a întrebat-o în timp ce se spăla. —Tu ce crezi? Nu mă mai fierbe, spune-mi! — L-am luat și încă foarte bine. Ce bucuroasă sunt!, a
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
atunci credincioșii (?) preoți, dați "pe înnoire", dărâmă bisericile adevăraților ortodocși în care au slujit tot ei până mai anii trecuți; sfarmă crucea răbdătorului Christos, în care ei nu mai cred de mult și frâng spinările bieților oameni pașnici, cu ajutorul și puștile jandarmilor, care de multe ori sunt mai miloși, decât sutanele negre și misterioase. Oamenii neputincioși recurg totdeauna la minciună, când simt, că le alunecă terenul de sub picioare și că sunt gata să se prăbușească. "Așa, de exemplu, în secolul II
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
Francisco de Quevedo și-și zice: bun, iată că ceva tot a rămas, Înseamnă c-o fi meritat strădania. Dar să revenim la ale noastre. V-am povestit că știrea cu aventura s-a răspândit ca scânteia prin praful de pușcă, iar gestul prințului a cucerit inima Întregului Madrid; asta deși regelui, stăpânul nostru, și contelui de Olivares, după cum s-a aflat mai târziu, sosirea pe neaștepate și fără invitație a moștenitorului coroanei britanice le-a făcut aceeași plăcere ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
bucăți de pâine și ultimele căni rămase pe masă. Tot așa, la pas, fără grabă: șapte sute, din cei o mie o sută cincizeci de oameni care Începuseră bătălia... Lope Balboa și Diego Alatriste veneau cu ei, negri de praf de pușcă, Însetați, extenuați. Se salvaseră pentru că nu rupseseră rândurile, ci Își păstraseră sângele rece În toiul dezastrului general. Și știți domniile voastre ce mi-a răspuns Diego Alatriste când m-am repezit să-l Îmbrățișez, felicitându-l că scăpase cu viață?... Păi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
vânător de lupi albi din copilărie; tatăl și bunicul meu tot cu asta s-au îndeletnicit. Sunt cel mai priceput vânător de lupi albi! În trei ierni - înainte să fi plecat prin lume - am scăpat de la prăpăd tot atâtea așezări. Puștile mele cu foc repetat nu dau greș niciodată; cine dorește poate să se convingă!” I-a dus pe curioși la marginea târgului; acolo a cerut să i se arate orice țintă, până într-o sută de pași. Avea arme cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
lipită de un brad, la câteva zeci de pași. Iar trei conuri de pin, arătate pe rând de cei prezenți, au fost, unul după altul, făcute fărâme. Nu se lăuda străinul: nici un lup alb nu ar fi putut scăpa de puștile lui cu foc repetat! Doar să-l fi împresurat ditamai haita. Și nu mai era chiar străin țintașul. Devenise Vânătorul de lupi albi. Donna Iulia fusese și ea la demonstrația de tragere la semn. Îi părea rău că nu înțelesese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
distanță: târgoveții se arătau binevoitori, fără să ascundă o oarecare zeflemea; mai greșește omul, înțelegeau. Vânătorul știa - după ultimele semne - că lupii albi erau aproape. Dacă înainte nu purta nici o armă - doar când mergea la exerciții -, acum umbla cu ambele puști, așezate cruciș peste spate. Mijlocul și-l încinsese cu o cartușieră doldora. Nu mai întrezărise de când se știa un asemenea prăpăd. Niciodată - în alte părți - nu apăruseră atâtea vulpi. Știa că lupii albi, după ce luau în stăpânire o pădure, le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
ales albul de alb. Vânătorul ținea armele în dreapta sa, rezemate de o tufă. Trebuia să deschidă focul la vreme: lupii rămași, stârniți de sânge, s-ar fi năpustit asupra celor căzuți, iar el ar fi avut răgazul să-și încarce puștile. Văzând cum stau lucrurile, târgoveții ar fi sărit, care cum s-ar fi priceput, să-l ajute. Degeaba le spuse că vulpile erau semnul sigur al invaziei: credeau că iarna grea le mânase spre așezare. Duminică, la ceasul când lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
se tragă clopotele, să se afle cu mic, cu mare și să se ferească. Iar bărbații să apuce furci și topoare și să umble în grupuri pe străzi, pentru a nu lăsa loc să se strecoare nici unei fiare. Cei cu puști trebuia să alerge înspre hotar, să-l ajute pe Vânător. Copiii s-au speriat, văzând atâta forfotă; noaptea, unii au visat lupi albi, haite întregi, tot năvăleau. Nici adulții nu au avut somn liniștit; bătrânii mai mult au moțăit. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
zărise, mai era puțin și venea amiaza. S-a înfășurat într-un cojoc și a ieșit pe stradă. Spre capătul târgului se zărea lume. A pornit într-acolo. Erau numai bărbați, unii purtau furci. Unul tot învârtea deasupra capului o pușcă. Donna Iulia îl știa, nu era sănătos, ar fi putut să împuște pe cineva. A vrut să se întoarcă, dar a zărit albul căciulii. Departe, dincolo de ultima casă. Ochi cenușii arăta cu mâna spre munte: nu se vedea nimic. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
Jandarmii râdeau de neghiobia tuturor; femeile, rămase cu greul casei - bărbații umblând creanga prin târg -, ocărau în gura mare. „Vânător! Să-l ia dracu’!” „Un scârbavnic!” „Așa păcăleală...” „Ce păcăleală, batjocură!” „Să ne lase-n pace veneticu’!” „Mă piș în puștile lui!” „Și-n capu’ lui!” Vox populi. Mulțimea are simțuri aparte, cade mereu în picioare. Târgoveții picaseră în căcat. „Ne-a împins un vântură-lume!” „Un nemernic! Ce, a fost la vreun război? Poate la vreo încăierare, o fi omorât pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
fost! Când Vânătorul nu s-a mai zărit, Donna Iulia a ieșit în curte și s-a săltat nițel pe gard. Apoi a coborât și a ieșit pe stradă. Nu era departe, ar fi putut să îl ajungă. Îi vedea puștile, amândouă pe umărul stâng, pe cel drept purta un sac albastru. Pășea întins; nu răspundea nimănui; privea uneori în sus. Apăruseră câțiva vulturi hoinari. Roteau în cercuri largi. Însoțeau, totdeauna, haitele: în urma lupilor albi rămâneau multe stârvuri: omorau peste trebuință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
de metri, alți trei. Vânătorul se abătuse din drum, s-a făcut un fel de reconstituire. Donna Iulia s-a dus la postul de jandarmi, se adunase multă lume. A zărit, într-un par, căciula, albă cândva, și cele două puști. Pe urmă nu a mai văzut nimic. S-a întremat, oarecum, spre vară. Pășea încet; pământul se rotea mai repede, soarele dogorea ca niciodată: totul se învârtea și era încins. A trecut amețeala. Apoi febra. A rămas o sfârșeală. Donna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
marginea diplomatului și nimeni nu vedea de unde trage. Ăla avea diplomatul în mână, bănuiai că ăla poate să tragă cu așa ceva? Plus că erau oameni care trăgeau de sus, cum ne-a împușcat și nouă colegul ăla. Aia a fost pușcă cu lunetă, de un alt calibru, străină. Oricum, nu era de-a noastră. A stat săracul agățat în gard acolo până l-au luat ăștia. Dar nici comandanții nu luau cele mai bune măsuri. Eu cred că știau ce se
Mărturia unui militar de la Timișoara:N-a existat niciun revoluționar. Totul a fost orchestrat, organizat și planificat by Bratu Iulian () [Corola-journal/Journalistic/80505_a_81830]
-
două săptămîni ajunge vorba la dom Caludi care-i trimite invitație ultimativă popii să vină pînă la el acasă. "Părinte, aud că mă vorbești." Popa, nimic: "Noi, pe binefăcătorul...?" "Așa ziceam și eu. Ce-ar fi dacă mi-ai binecuvînta puștile, ca să terminăm cu zvonurile?" Popa îi spune că nu se poate: unde s-a pomenit așa ceva? S-a pomenit! i-a tăiat-o Caludi care studiase dreptul în Franța și avea o diplomă bună pentru Orient. Se învoiește Cristescu, trimite
Dom Caludi by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/8063_a_9388]
-
a tăiat-o Caludi care studiase dreptul în Franța și avea o diplomă bună pentru Orient. Se învoiește Cristescu, trimite după dascăl, să aducă busuiocul și căldărușa și să fie de față. Cînd erau ei doi gata să-i sfințească puștile, se răzgîndește Caludi și îi lasă să plece. Ciudățeniile astea i se trăgeau de cînd îi muriseră amîndoi fiii pe front, unul la Turtucaia, iar celălalt la Mărăști. nu protestase cînd fusese expropriat după război. Pentru cine ar mai fi
Dom Caludi by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/8063_a_9388]
-
precum ne încredințează reflecțiile lui din O vînătoare de vulpe în Campania romană, amintire a timpului petrecut în Italia: "Cînd din întîmplare mă duc la vînat, e semn de pace: pădure, iazuri, cîmpii sunt atîtea tainice chemări ale firii, încît pușca rămîne cu țevile plecate. în țara asta mai ales, cîte lucruri nu sunt mai frumoase decît vînatul! Unde mai pui apoi că o asemenea teorie scutește de a da alături. Dar poate o să mă-ntrebi de ce atunci ies cu pușca
Epistolă către Odobescu (III) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/8073_a_9398]
-
pușca rămîne cu țevile plecate. în țara asta mai ales, cîte lucruri nu sunt mai frumoase decît vînatul! Unde mai pui apoi că o asemenea teorie scutește de a da alături. Dar poate o să mă-ntrebi de ce atunci ies cu pușca. Ei, asta-i! Parcă dumneata întrebuințezi toate instrumentele ce le porți asupră-ți! Așa e firea omenească făcută: mai încaleci un cal, mai iai o pușcă de-a spinare, ia așa, ca să-ți mai treacă de dorul strămoșilor". în cursul
Epistolă către Odobescu (III) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/8073_a_9398]
-
scutește de a da alături. Dar poate o să mă-ntrebi de ce atunci ies cu pușca. Ei, asta-i! Parcă dumneata întrebuințezi toate instrumentele ce le porți asupră-ți! Așa e firea omenească făcută: mai încaleci un cal, mai iai o pușcă de-a spinare, ia așa, ca să-ți mai treacă de dorul strămoșilor". în cursul veacului XX, vînătorii-poeți vor deveni tot mai radicali în opțiunea lor estetizantă. în ciuda aparențelor amenințătoare și severe, acțiunea cinegetică descrie, la Vladimir Streinu, un ritual cvasireligios
Epistolă către Odobescu (III) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/8073_a_9398]