1,270 matches
-
eu. — Fie cum zici, dar vorbim, ne îmbătăm și pe urmă ne culcăm unul în brațele celuilalt. Îți poți imagina ce urmează? am întrebat, oftând. Eu o să vreau să ți-o trag și tu nu o să mă lași, nu? A pufnit în râs. — Oricum, treci pe la cămin duminică dimineață și venim aici împreună. — Să-mi pun o fustă mai lungă? — Neapărat. N-am mai ajuns la spital duminica următoare pentru că tatăl lui Midori a murit vineri. M-a sunat la șase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Îl trag spre mine și el își lasă capul pe umărul meu. Ai făcut bine, îl asigur. Și atunci de ce naiba mă simt așa de rău? — Păi..., risc eu o glumiță, pentru că încă mai ai fantezii erotice cu ea! Finn pufnește în râs pe umărul meu. —E cel mai urât weekend din viața mea, zice el. Tocmai m-am despărțit de o femeie superbă și stau în cameră cu altă minunăție, care mai e și sălbatică, pe deasupra. Prietenii mei s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
avea un păr blond și zbârlit pe un cap minuscul, avea cu un an mai mult decât mine și un saxofon. Iar eu nici măcar o trompetă. Nu-i văzusem niciodată Împreună, dar la oratoriu toți șopoteau dându-și coate și pufnind de râs că făceau amor. Sigur că mințeau, pui de țăran lascivi ce erau. Voiau să-mi dea de Înțeles că ea (dânsa, Marylena Cecilia mireasa și roaba lui Dumnezeu) era atât de accesibilă, Încât cineva avusese deja acces la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
iureșul de bani, dibui și dau de Pepita. O mângâi pe creștet, o desfac cu degetul arătător și cu cel mare. Pepita începe să plângă. Sabina geme profund. Maică-sa o întreabă, pe jumătate adormită: te doare ceva, Sabinuța? Mă pufnește râsul: bineînțeles că n-o să investesc în Botoșani! A doua zi, la 5 dimineața, ieșim din trupul îmbătrânit al hotelului Haiduc. Ne îndreptăm spre Casa de Cultură, clădire pe care primăria i-a cedat-o lui Stoica. La un kilometru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
vestibulul bibliotecii, o văd pe ciufulita cu ochi violeți venind țintă spre mine: - Bună ziua, eu sunt Adelina, e adevărat că ați publicat două volume de versuri? Bucata de măr mi s-a oprit între clavicule, m-am făcut roșu și pufnind, i-am răspuns: - E adevărat. Vă deranjează tare? - E adevărat că sunteți fiul rabinului din Arad? Ei, pe naiba! că aduc cu viitorul Meme Stoica de la Steaua mai auzisem, dar că aș semăna cu Brucan ori cu Ben Stiller era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de haita de corcituri bețive se complică neprevăzut cu o sumedenie de temeneli și numai după aceea omul și câinele traversară podul cu statui de beton înspre casa Populației. Fulgii gălbui răsuceau cozi plesnitoare în aerul gri. Un huruit rău pufnea în damfuri scurte din gurile știrbe ale metroului. Se încălziră apoi cu o bere fiartă la un local prizărit. O blondă grasă trecea servind printre clienți. Când fundul i se înroșea de pișcături sărea pe tăblia barului, iar glasul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
opintindu-se greoi în marginea ciobită a mesei de cârciumă, de la înălțimea celor aproximativ doi metri ai săi și din străfundul a unsprezece halbe rase, de bere economică, hai, mai rapid, tată, ce, te pomenești că dai la porci? Și pufnește arțăgos, printre perii deși ai mustăților și ai bărbii tutunii, recăzând ostenit și transpirat în scaun către Marele Sile. Acela zace complet abandonat, stupid, nepăsător, pe scaunul opus, rezimând fericit cu fruntea tăblia tare de PFL, acoperită cu o mușama
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
nu e nici al nostru. Doi: de-atât amar de veac, de când tot vii și revii peste noi, neinvocat, ai fi putut măcar să-nveți și tu, acolo, un mișmaș. Un flecușteț. Să spui, "Te rog!" Ba chiar, " Te rog frumos!" pufni Bursucul. Corect! Hai, zii! Să te vedem! plusă Ureche Albă. Tăcere, voi, gângănii fără minte, fățarnice, nevolnice, neghioabe, insignifiante, blestemate și obraznice! Tăcere...! Potirul, doar! În schimbul neînsemnatelor voastre două existențe de apoi, mizere și nemernicite! K'ay! Acum! Este ultima
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
-ta! O treabă din aia, care nu suportă amânare! Părinte Costicuță! se insinuează și Dănuț. Tu de ce te-ndeși? face Silică, deranjat. Ajunge unu', care să strige, ca ogaru'... Părinte, scoal' părinte! prinde glas și Vierme. Voi v-ați tâmpit? pufnește agresiv Matahala. Ce este...? Care ești acolo, bă? Ce naiba vreți? se aude vocea preotului-paroh, de după ușă. Hait! E băut! recepționează Fratele un timbru morocănos inconfundabil și de rău augur, în vocea prea-sfinției sale. Părinte, avem nevoie, repede, de un botez
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
în această noapte? Din cauza răutății, lăcomiei și a stricăciunii oamenilor, dar și a prostiei din capu' tont al ăluia! și Fratele îl ațintește acuzator, cu degetul, pe nefericitul de Vierme. Ăsta delirează! Își bate joc! Halal, fost magistrat! Bețivan nenorocit! pufnește disprețuitor Mânecuță. Ba sunt cât se poate de treaz! Dacă doriți, poftim, testați-mă cu alcoolscopul...! Sau, mai bine, nu! Pot să continuu? Da? Mersi... Pentru botez, am mers la Sfântu' Filimon. Popa Costică era la domiciliu, bineînțeles, dar a
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
ordine de idei, Bibi e porc spinos! E coi! Mai dă-l în mă-sa! Da' parcă se simte la ei și oleacă de gust de..., de fum, nu? se izmenește Vierme. Normal, băi, dacă-s mici pârliți pe mangal! pufnește Cezărică. Ce-i, Boss? Ce nu-ți place? Vrei o clismă? îl abordează și Dănuț. Domn' Dan, mai e bere în sticla aia, din dreapta matale? vrea să afle Vali, Tipul cu creierul prolapsat, afișându-și fudul zâmbetul cel mai cabotin
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
dat și că ar fi bucuroasă, dacă Titu ar putea să o învețe cât mai des, ca să fie sigură de izbândă. Când sosi acuma Titu Herdelea îi găsi la cafea. ― Ți-am pus lingurile în brâu, nenișorule! îl întîmpină Gavrilaș, pufnind rar dintr-o țigară răsucită de el însuși cu multă meticulozitate. ― Numai fata asta-i de vină, domnu Titu, se scuză doamna Gavrilaș, trăgând cu ochiul spre Marioara care zâmbea șiret. Că zicea că e moartă de foame și că
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
foarte încrețită și o roșeață pe toată fața, parc-ar fi fost vopsit pentru o reprezentație de circ. Urmă o dezbatere amplă asupra perspectivelor tânărului. Se amestecă și doamna Gavrilaș cu amintiri discrete despre administratorul din Vlașca. Numai Marioara tăcea, pufnea din când în când spre Titu și-l bombarda cu cocoloașe de pâine, la care însă el nu lua seama, fiind acuma ocupat cu chestii serioase. Încetul cu încetul, totuși, entuziasmul proiectelor se potoli. Gavrilaș, obișnuit să ațipească după-amiază cîte-un
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
nici după potolirea tulburărilor. ― Spun oamenii multe, dar când a trecut primejdia și mai multe se uită! observă un fost deputat și bătrân gazetar cu barbă impozantă, recoltând un succes de ilaritate, care-i făcu atâta plăcere, că pe urmă pufni de râs toată vremea până la sfârșitul ședinței, enervând lumea dimprejur. Deodată se făcu rumoare generală. Noul guvern intrase. Ședința începea. Primul-ministru, un bătrânel gârbovit, cu glas de văduvă necăjită, începu o cuvântare patetică, pomenind în fiece frază de "scumpa noastră
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ieșit foarte bune!... - Atunci, spune omule, ce ți s-a întâmplat? Îl întreb tăios. Mă privește, mă privește, dar într-un mod curios pe care nu-l mai văzusem niciodată la el. - Hai, spune-mi carei beleaua, care-i dracu’?... Pufnește în râs, de m-a descumpănit - Ce belea?... N-am dat nici de dracu’!... - Păi, tu mi-ai spus, când m-am așezat la masa ta și ai repetat mereu. - Da!... Și ia o mină de mă lasă perplex. Se
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
voi citi și eu ceva serios pe tema asta !”, mă gîndeam eu în timp ce semnam tot felul de hîrtii legate de această cerere. „Ei poftim, ce caută manelele în Enciclopedia Britanică ?”, s-a revoltat cineva. „Iar ne facem de rîs !”, a pufnit altcineva cînd i-am povestit, încîntat, despre viitorul articol. „Asta nu e muzica noastră”, a mai adăugat, revoltată, persoana. „Dar a cui ?”, m-am interesat eu, naiv. „A țiganilor parveniți !”, a venit prompt răspunsul. Deci așa, nici măcar a „țiganilor” în
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
încetul cu încetul, în ceață. Nu l-ai mai văzut niciodată, ca și pe soțul tău. Te întreb când ai făcut prima dată dragoste și te simt zâmbind în întunericul dens. Îți ating fața cu degetele și într-adevăr zâmbești. Pufnim în râs amândoi. Îmi spui că n-are absolut nici o importanță când și cu cine ai făcut asta prima oară. Dar, dacă am răbdare, mi-ai putea povesti ceva cu mult mai interesant, și anume când te-ai sărutat prima
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
fie. Galbenul era singura culoare pe care n-o putea suferi. Totul părea să fie împotriva bietei mele prietene. Și ăsta a fost doar începutul. Garoafa a tras oranjul, culoare țigănească, fie vorba-ntre noi, ceea ce ne-a făcut să pufnim în râs. Dar mica sălbatică era încîntată: i se părea culoarea cea mai vie și mai strălucitoare. Cu o voce de parcă și-ar fi clătit gâtul cu gaz (lucru verosimil, căci mereu o vedeai la coadă la gaz, trăgând după
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de aripile invizibile. Egor era acasă, sus, în camera lui. Ne privea de pe geam și ne făcu și-un semn cu mâna. L-am salutat și noi, cele mai multe zîmbindu-i dulce, bineînțeles ironic. Gemenele îi făcură și o reverență și-apoi pufniră în râs. De la foișor până la magazie era destul loc bătătorit ca să ne putem juca în voie. Acum era acum. În câteva minute trebuia să născocesc un joc interesant. Toată răspunderea zilei acesteia îmi revenea mie. Îmi suceam și-mi răsuceam
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
izbucnit : — Dar pentru Dumnezeu, scoate-ți-l odată, am ajuns de minunea lumii ! Facem spectacol cu servitorii ! Adevărul este că Sophie nu știe de glumă ! — Haaai, Ștefan, a miorlăit ea din nou, măcar la Sinaia, măcar o săptămână... — Ei, poftim, pufnise el. V-am spus că nu poate fi vorba de vilegiatură în vara aceasta... Și începuse să-și desfacă de la gât șervetul. — Haaai, Ștefan, insistase ea din nou. Singură insista ! Sophie tăcea, se evanta, își dădea aere de martiră și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Doar n-o să dau lucrurile mele de pomană la o măciucă ! C-așa bărbat bun ce-a avut ea, așa noroc ce-a avut ea și să-i dea cu picioru... Ce-ai ? Ce-ai de mormăi, ce-ai de pufnești ? Ce-ai de sări așa ? Păi, nu ? Să vedem dacă se mai găsește v-unu ! Liniște. Mă zăresc în oglinda garderobului, într-un nimb de infuzori de praf, pe care i-a trezit raza aurie și înăbușitoare, strecurată pe lângă cartonul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
maistru. Păi și tu ce crezi că ești? țipă el, În continuare iritat. Sergentul Începe să rîdă și mă concediază. Seara, dau peste Csabi și Bogdan, la locul de fumat. Își admiră vestimentația nouă și curată. CÎnd mă văd, Îi pufnește rîsul. Pantalonii sînt mai scurți decît cei vechi și nu vor să stea vîrÎți În bocanci. — Coase-le un elastic la capătul cracului, Îmi zice Bogdan, Îl petreci pe după talpă și nu se mai ridică. — N-am ce să le
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
întunecată și gâfâie din greu, cel negru mă adulmecă, dar trebuie să rămân calm, să nu fac mișcări bruște, și chiar reușesc. După un timp, se plictisesc de mine și o iau razna prin vie. Am scăpat nevătămat și mă pufnește râsul gândindu-mă cât de politicos le vorbeam în limba franceză, numai să nu mă muște. Reușesc să ajung și la strada principală, uitând complet de drumul sf. Iacob printre vii și păduri, nemarcat cum trebuie și închis adesea. Cu
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
el. În mod normal, n-aș fi suflat o vorbă despre ceea ce mi se păruse, de teamă să nu fiu socotit nebun. Beat, nu mai aveam însă nici o teamă de ridicol. I-am povestit tot. El ascultă atent, fără să pufnească în râs, ceea ce, chiar în acele condiții, m-a mirat. Mi-a spus că vroia să meargă cu mine acasă, să vadă și el desenul. Tipul băuse zdravăn, eu însumi îl văzusem înghițind aproape o jumătate de sticlă de rom
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ecuația mea s-a zdruncinat... Totul a început, de fapt, cu un telefon. Cineva a făcut, într-o zi, din greșeală numărul meu și m-a amuzat cât de rău se bâlbâia tot cerîndu-și scuze. La un moment dat, am pufnit amândoi în râs. În ziua următoare m-a sunat din nou, a treia zi la fel. De fiecare dată la ora cinci după-amiază, fix. La început mă agasa asta, mă sâcâia. Pe urmă a început să mă distreze. Era un
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]