1,472 matches
-
mecanism de apărare: - răsturnarea în contrariu (1915a/1968); - transformarea în contrariu (1936/1993); - modificarea în contrariu (1936/1993). Dintre aceste traduceri, am ales primul termen, propus de Freud, și care este cel mai des folosit*. Discutarea definițieitc "Discutarea definiției" Textul „Pulsiuni și destine ale pulsiunilor” (1915a/1968), în care Freud prezintă transformarea în contrariu, se sprijină doar pe câteva exemple. Sunt menționate perechile sadism-masochism și voyeurism-exhibiționism, care ilustrează trecerea de la activitate la pasivitate (a produce suferința - a suferi și a privi
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în contrariu (1915a/1968); - transformarea în contrariu (1936/1993); - modificarea în contrariu (1936/1993). Dintre aceste traduceri, am ales primul termen, propus de Freud, și care este cel mai des folosit*. Discutarea definițieitc "Discutarea definiției" Textul „Pulsiuni și destine ale pulsiunilor” (1915a/1968), în care Freud prezintă transformarea în contrariu, se sprijină doar pe câteva exemple. Sunt menționate perechile sadism-masochism și voyeurism-exhibiționism, care ilustrează trecerea de la activitate la pasivitate (a produce suferința - a suferi și a privi - a fi privit), precum și
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
menționate perechile sadism-masochism și voyeurism-exhibiționism, care ilustrează trecerea de la activitate la pasivitate (a produce suferința - a suferi și a privi - a fi privit), precum și transformarea iubirii în ură. Aceste exemple nu sunt limitative. Laplanche și Pontalis (1967) precizează că obiectul pulsiunii se poate și el modifica, trecând de la propria persoană la celălalt, iar trecerea de la activitate la pasivitate se poate face și în sens invers. De altfel, Freud a dat mai multe exemple ale acestei ultime modalități în alte texte decât
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în 1915. Istorictc " Istoric" După o scurtă prezentare a mecanismului „transformare în contrariu” (1915a/1968), Freud admite din nou, într-un pasaj al Noilor conferințe de introducere în psihanaliză (1933/1984), posibilitatea modificării scopului și mai ales a obiectului unei pulsiuni. Exemple ale unor transformări în contrariu a pulsiunii revin, de fapt, cu regularitate în scrierile sale. A. Freud se interesează mult de acest mecanism, mai ales în legătură cu fantasma la copil. DSM-IV (1994/1996) nu-l menționează, dar oferă o definiție
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
a mecanismului „transformare în contrariu” (1915a/1968), Freud admite din nou, într-un pasaj al Noilor conferințe de introducere în psihanaliză (1933/1984), posibilitatea modificării scopului și mai ales a obiectului unei pulsiuni. Exemple ale unor transformări în contrariu a pulsiunii revin, de fapt, cu regularitate în scrierile sale. A. Freud se interesează mult de acest mecanism, mai ales în legătură cu fantasma la copil. DSM-IV (1994/1996) nu-l menționează, dar oferă o definiție foarte cuprinzătoare formațiunii reacționale, care înglobează și transformarea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
spune: Sunt căsătorită cu fiul tău!”. Un sfârșit triumfal este deci imaginat la acest atac, adesea foarte anxiogen pentru alți subiecți, dar care este modificat aici în beneficiul copilului. K. Abraham (1916/1977) ne propune un caz de transformare a pulsiunii de ostilitate în iubire: O fetiță de 4 ani remarcă, pe când lua într-o zi prânzul cu tatăl ei, în absența mamei: „Ce bine că mama nu-i azi acasă! - De ce? - Că nu poate să ne întrerupă când vorbim”. Câteva
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de apărare" Transformarea în contrariu este o contrainvestire, care intervine și în alte mecanisme de apărare. Mai întâi de toate, am putea spune că întoarcerea către propria persoană este un mod particular de transformare în contrariu, întrucât transformarea vizează obiectul pulsiunilor agresive, care se deplasează dinspre celălalt asupra propriei persoane. Și formațiunea reacțională întreține strânse legături cu transformarea în contrariu. Atunci când transformarea în contrariu conduce la o modificare globală a personalității, devenind obișnuită, putem vorbi despre formațiune reacțională. Aceasta din urmă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
vorbi despre formațiune reacțională. Aceasta din urmă nu este niciodată punctuală, ci reprezintă o transformare în contrariu care antrenează o modificare a caracterului. Freud (1926/1995) explică diferența dintre cele două descriind, la o femeie isterică, urmările unei transformări a pulsiunii de ură față de copiii săi. Prin reacție, ea îi va trata cu o tandrețe excesivă, fără „a deveni totuși, în ansamblu, mai iubitoare decât celelalte femei și nici măcar mai tandră cu alți copii”. Această transformare nu a devenit încă „o
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în ansamblu, mai iubitoare decât celelalte femei și nici măcar mai tandră cu alți copii”. Această transformare nu a devenit încă „o dispoziție generală a eului” cum ar fi, de pildă, altruismul. Identificarea cu agresorul este și ea o transformare a pulsiunii în contrariul său: simțindu-te agresat, agresezi la rândul tău. A. Freud (în Sandler, 1985/1989) dă exemplul unui copil care, după ce a fost la un cabinet stomatologic, se joacă de-a dentistul: „Se poate spune că el se identifică
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
protector. Astfel, un băiețel de 7 ani face din tatăl său, de care se teme, un leu inofensiv (A. Freud, 1936/1993). Ascetismul adolescentului este și el un caz particular de transformare în contrariu, deoarece este vorba de contracararea violenței pulsiunilor sexuale prin renunțarea la toate plăcerile corporale, chiar și la cele mai obișnuite, și, uneori, prin înlocuirea acestora prin spectaculoase mortificări ale simțurilor. În sfârșit, proiecția paranoică, în care „ceea ce trebuie să fie resimțit în interior ca fiind iubire este
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
sfârșit, proiecția paranoică, în care „ceea ce trebuie să fie resimțit în interior ca fiind iubire este perceput în exterior ca fiind ură” (Freud, 1911/1979), este un dublu al transformării în contrariu. Iubirea este transformată în ură și însuși obiectul pulsiunii se schimbă, întrucât el trece, în mintea paranoicului, de la persoana iubită, apoi detestată, la subiectul însuși. Semnificația pentru patologietc "Semnificația pentru patologie" După cum am putut vedea mai sus, spre deosebire de formațiunea reacțională care, în forma ei patologică, este legată de nevroza
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
numeroasele "parade" urbane subliniază o ordo amoris (M. Scheler) în care predomină un sentiment puternic de apartenență. Idealul comunitar are nevoie de simboluri exterioare, de imagini împărtășite pentru a traduce forța care îl structurează în interior. Dar vitalitatea acestor arhetipuri, pulsiune inconștientă poate, se exprimă foarte des într-un mod anomic. Miturile, poveștile și legendele sunt traversate de umbră. Această parte obscură se regăsește în "acțiunea" asupra corpului contemporan. Iar succesul tatuajului, al "piercing"-ului, ca și succesul lui Harry Potter
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
de intensitatea specifică religiozității și, pe de altă parte, exprimă o intensitate debordantă în raportul cu celălalt, și asta grație imaginilor împărtășite. Intensitate și densitate care, prezenteismul obligă, fiind efemere nu sunt mai puțin reale. Atitudinea "contemplativă" care prevalează asupra pulsiunii politice, specifică generațiilor precedente, faptul că în raporturile sociale intuiția câștigă teren în fața asociațiilor gândite (partid, sindicate), faptul de a privilegia toate ocaziile care "transportă" (transport festiv, efervescențe diverse), toate acestea creează o atmosferă specifică, în care subiectul substanțial, care
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
al fericirilor și al nefericirilor vieții contemporane, al distracțiilor ca și al obsesiilor ei. Riscând un neologism: al "deziranței" sale fundamentale. Prin aceasta vreau să spun, dincolo sau dincoace de dorința individuală și psihologică, libidoul care o pune în mișcare. Pulsiune colectivă făcută din impresii imemoriale gravate în psihicul colectiv și care, printr-o reîntoarcere ciudată a lucrurilor, își recapătă forța și vigoarea în spiritele individuale. Acestea sunt "informate" de departe, iar rațiunea discursivă a filosofilor nu este decât un element
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
poate să-și vândă sufletul Diavolului. Același lucru este valabil pentru "partuzist" sau pentru corupt. Și am putea să continuăm în voie lista interminabilă a acestor "fibre" profunde pe care le regăsim în povești, legende și, pur și simplu, în pulsiunile cotidiene. Pe scurt, miturile sunt traversate de umbră. Spun tare ceea ce este trăit în liniște în viața de toate zilele. Și se întâmplă că, împotriva moralei instituite, această umbră nu pierde ocazia de a fi un ciment etic. Ea fondează
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
a ceea a devenit rigid în decursul timpului. "Nebunul regelui", bufonul, saltimbancul nu este numai o figură individuală. El capătă uneori o "formă" colectivă. Și permite astfel reemergența pro-funzimii non-raționale a vastului domeniu de instincte sociale. A imaginarului său, a pulsiunilor sale ludice, a eliberărilor onirice. Jung, care a abordat în nume-roase ocazii o astfel de irupere, vorbește despre rolul "hoțului divin"37. Expresie justificată prin faptul că subliniază importanța excesului în structurarea socială. Importanță pe care este inutil să o
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
exemplu, Barcelona, Londra, Berlin, unde tinerii, în căutarea acestui Graal care este efervescența, se adună pentru a vibra împreună în sunetul muzicii, pentru a priza "produse" interzise sau pur și simplu pentru a fi împreună. "Stare de congregare" (Durkheim) postmodernă. Pulsiune animală pe care nimic nu o justifică decât nevoia inconștientă de a exprima și de a trăi necesara ieșire din sine. Să amintim funcția pe care Durkheim o atribuia "riturilor expiatoare", prin care o comunitate se structura numai lăsând să
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
umanizează într-un fel. O astfel de încarnare a zeității în corpul social este exact ceea ce se poate observa în toate afluxurile de oameni cu care actualitatea este așa de generoasă. Aceste adunări diverse, traversate de o inexprimabilă și irezistibilă pulsiune animală, proclamând necesitatea LEGĂTURII, a constrângerii care mă leagă de celălalt. Dar a unei legături care nu mai este transcendentă. A unei reguli care nu mai este universală, ci va fi dependentă de moment, de oportunitate. De Kairos în tragica
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
Este această vitalitate pe care o putem observa în diversele agitații ce punctează viața societăților noastre. Poate chiar, cum o spune Gilbert Durand, trebuie să vorbim de "furnicar" ca mod de a fi în contact constant cu celălalt 79. Ce pulsiune ciudată aceast primum relationis a cărui dimensiune animală o uităm prea frecvent. Există în acest principiu vital un sens profund complet impersonal. Este vorba aici de un substrat, de o fundație ce relativizează tematica aceasta a "conștiinței de sine" pe
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
a însemnătății funcției sexualității, cu precizarea că în ceea ce are specific individualitatea de un sex sau celălalt există reminiscențe arhetipice subconștiente, mai mari sau mai mici, aparținând sexului opus, care se manifestă asemenea unui ideal râvnit. Reacțiile primare, animate de pulsiunile biologice, la Jung, sunt privite dintr-o perspectivă mai largă, nereductibilă doar la activitatea sexuală. În acest sens este postulată intervenția unui inconștient colectiv, ale cărui rădăcini se află în structura sistemului nervos central, în structurile de suport ale diverselor
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
este postulată intervenția unui inconștient colectiv, ale cărui rădăcini se află în structura sistemului nervos central, în structurile de suport ale diverselor activități instinctive particulare. Comportamentul nevrotic, Jung îl interpretează ca un rezultat al nepotrivirii dintre reacțiile aflate sub influența pulsiunilor primare, a inconștientului colectiv și restricțiile impuse de viața culturală. Nevroza în sine este produsul unui astfel de conflict între ele, al neputinței de conciliere dintre cele două instanțe. Sunt implicate aici deopotrivă sinele freudian, reprezentând gradul de sublimare de
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
axat pe evocarea caracterului economic al psihismului, pe evocarea dinamicii vii a acestuia. Elemente distincte ale acestui psihism își vor găsi integrarea într-o teorie a personalității. Din această perspectivă a luat inițiativa de a creiona personalitatea lui Hitler, relevând pulsiunile inconștiente pe care simbolul personalității acestuia l-a reprezentat pentru societatea germană a acelor vremuri. 6. Desprinderi de tradiție Remarcabile au fost cele realizate de Karen Horney și Geza Roheim. Prima a ajuns în SUA ca emigrantă, din Berlin, în
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
ceea ce poate explica succesul unor emisiuni la copii). Toate pot fi și expresii ale unei precocități mai timpurii, ceea ce nu exclude decodificările „incitatorii” și chiar aberante. Unele emisiuni (seriale) sau chiar desene animate pot fi receptate ca expresii ale unor pulsiuni sau înclinații transgresive din partea copiilor (depășirea imaginară a ceea ce le este interzis, a regulilor stabilite de părinți sau de școală); este mai ales cazul receptării și căutării umorului îndrăzneț, chiar ușor impertinent, de fapt adult (cum sunt unele episoade, scene
[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
-
teorii conduce la definirea unor tipuri de efecte. Dacă luăm în considerare clasificarea teoriilor propusă de Rémy Riffel, vom constata identificarea următoarelor tipuri de efecte. Astfel: 1. Teoria agresivității încadrează patru categorii de efecte: a) efectul de catharsis (eliberarea de pulsiuni agresive și violente); b) efectul de învățare socială (aproprierea și imitarea actelor violente, a „eroilor” violenți și a comportamentelor violente); c) dezinhibarea (favorizarea declanșării agresivității și trecerea la acte violente prin pierderea reținerilor la comiterea de acte violente); d) incitarea
[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
-
a eului, explicând funcționarea acestuia și etiologia nevrozelor în legătură cu modelul comportamental dintr-o societate dată21. Pe această cale, mecanismul constrângător al cenzurii și refulării a fost relativizat, în sensul că nu mai constituia o fatalitate naturală a omului dominat de pulsiuni, ci un complex de reprezentări structurate istoric și surmontabile prin cunoaștere și acțiune. Dacă înclinația către confruntare și violență irațională nu rezidau în natura umana, ci în configurația mentală conjuncturala a unui anumit mediu social, decurgea că orientarea morală a
[Corola-publishinghouse/Science/84978_a_85763]