1,935 matches
-
dar mai ales gândul. Poemele de mai scurtă respirație sunt mai realizate ("Portret", "Orfeu", "Naiade și centauri"). Un suflu senzual învăluit în sonuri suave, în luptă cu vâlvătăile pasiunii se transformă în cântec de iubire: "Un cântec de iubire/ De purpură și aur:/ În mașteră-mplinire/ naiade și centauri." "Baladele singaporene" evocă figuri cunoscute sau mai puțin cunoscute: Paul Mihail, Constant Tonegaru, Eugen Schileru, Florin Pucă, Winkler, Pîcă, etc., într-un cuvânt toată boema bahică, dar și mari poeți și pictori
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Drăgănoiu reușește să plictisească. Poezia este descriptivă, și discursivă, când încearcă să exprime sentimente cosmice sau adevăruri pe care le poetizează. Mihai Ursachi "Inel cu enigmă", Editura Junimea, 1970; "Misa solemnis", Editura Eminescu, 1971; "Poezii", Editura Junimea, 1972; "Poemul de purpură și alte poeme", Editura Dacia, 1974; "Diotima", poezii de dragoste, Editura Junimea, 1975. Găsim în versurile lui Mihai Ursachi influențe din Mircea Ivănescu, melodia tandră a lui Mircea Dinescu, o anume atitudine ironică, precum în poezia lui Marin Sorescu, fără
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
am venit, aleluia." Poetul este ambasadorul Melancoliei, cetatea este a Mâhnirei, orașul se numește Megalopolis, Țicăul, orașul metafizic, casa singuratică cu nuci și castani ancestrali, toate vorbesc de universul spre care se tot întoarce poetul. "Poezii" (1972) și "Poemul de purpură și alte poeme" (1974), "Diotima" (1975) conțin versuri în care simțim spiritul ultimei perioade: Dan Laurențiu, Leonid Dimov, M. Ivănescu, dar și Eminescu cu romanticii chemați în epocă, cu spectaculosul și incandescentele care ocupă un spațiu de fantezie dominată de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
uiți bine-apoi/ În pietre, nemuritori suntem noi, numai noi". Trăind intens spiritul epocii sale, Dumitru Popescu se vrea " Un om în Agora". Important lider de partid, el slăvește idealurile comuniste: "Din sângele vărsat pe caldarâm/ Mai stăruie un nimb de purpură-nvechită." Credința lui fermă este că noua structură a societății cere o artă poetică nouă: sinceră, umană, nefardată, fără parfumuri, fără scepticism poetul cere o "poemă dialectică". Cetatea veche este îmbăiată de raze selenare, esențele pământului se distilează și problemele
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ce pentru viață înfruntară, moarte, noapte/ Sub Horia și sub Tudor și Nouă sute șapte", precum și un model, un tipar exemplar, o formă pură, pe care s-o strivească: "nici timpul nu se-ndură". Poetului i se dezvăluie o cale de purpură, imagine deschisă interpretării, ce presupune bogăție, strălucire, frumusețe, dar și sânge, atunci când "Demiurgul eternelor renașteri" își petrece "Mătăniile de sânge" printre degete. Din păcate, poetul rămâne exterior; emoția este estompată de câte un vers, de prea mult discurs, poate și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
chiar actorie, pe care-i plătea bine, și aceștia rezolvau și partea de mizanscenă. Acest V. din Banat scotea perle notorii, cum ar fi: "fii mai lirică, adică mai terre à terre!"; sau "vreau o culoare rece, cum ar fi purpura albastră!"; ori "luai o chiflă, ca s-o mănînc!" etc. Acest V. ,fiindcă nu citea piesele, la o repetiție vru să dea și el, în fine, o indicație regizorală: luă textul de la sufleuză și citi prima replică: "Patrule... patrule!". Apoi
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
ca dânsa suntem noi". În penultima strofă, Eminescu definește poezia drept o creație pură, divină, unde imaginile poetice sunt "icoane" care înnobilează mintea și sufletul: "Înger palid cu priviri curate,/ Voluptos joc cu icoane și cu glasuri tremurate/ Strai de purpură și aur peste țărâna cea grea". Poezia transfigurează realitatea, re-creează, prin cuvânt, alt univers; e un rezultat al gândirii mitice și simbolice. Poezia transfigurează prin metamorfoza "joc cu icoane"... Poetul caută cuvântul "ce exprimă adevărul" (adevărul vieții, sentimente profunde), aspiră
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
prin simboluri „spațiul mioritic-. 4. Limba poetică eminesciană, cea mai aleasă întrupare a spiritului național. Metafora este regină a versului eminescian ă„ce e poezia? Înger palid cu priviri curate-, Voluptuos joc cu icoane și cu glasuri tremurate, Strai de purpură și aur peste țarâna cea grea-). „Forma limbei naționale care și-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi, va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a veșmântului cugetării românești-. Titu Maiorescu. Opera lui Eminescu
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
Astfel, cuvântul de origine slavă ne ferește de obiecții privind sexismul lecturii lui Elpi. 9 De la Rimbaud citire: "I, pourpre, sang craché, rire des lèvres belles/Dans la colère ou les ivresses pénitentes" adică, în versiunea lui Petre Solomon: "I, purpuri, sânge, râsul unei frumoase guri/Cuprinsă de mânie sau de căință beată". Adăugați la cele de mai sus asocierea falică (propusă de Jean Ricardou într-un eseu fundamental despre Noul roman francez, necontestată de feministele din HUI(Hexagonal University of
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
secretul până spre sfârșitul jurnalului în privința adevăratei sale identități; printr-o măiastră lovitură de teatru aflăm că el este adevăratul basileu din dinastia Angheliziloir și moștenitor al tronului, uzurpat încă de predecesorul actualului împărat Constantin, Manuil. "Născut cu încălțări de purpură", Jean Ange se întorsese să moară pentru orașul său. Oricum, era prea târziu pentru el; în fața Porții Sfântului Roman îi apare dublura spectrală sau Îngerul Morții ce-i dăduse mereu întâlnire în cele mai grele clipe ale vieții. Grav rănit
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
femeii), pescarul ce "ridică spre păsările apei păgânul năvod/ învins de speranță se întoarce și se roagă,/ mai sărac decât străbunii săi,/ mai sărac decât umbra din zare,/ bătrân și cu mâinile goale,/ proiectat în asfințitul de soare,/ lumină de purpură caldă" (Păgânul năvod), orbul care "clatină-n mână/ toiagul de ceară topită" pentru a întârzia dansul fatal al Viperei cârne, în sfârșit, Cel Dintâi, "așezat anume la porți", care "se-ntrupează,/ plutește-n văzduh, se despoaie de sine/ de-a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
reflectare narcisiacă, asumat însă fără preget într-un discurs care se va focaliza, cu aceeași obstinație, pe aceeași retorică grandilocventă a eului hiperbolizat, având acces la celest ("dar ridicând genunchiul nestins în alte sfere") și demiurgic ("poetul în haine de purpură"). Într-adevăr, volumele următoare de poezii semnate de Dan Laurențiu (Călătoria de seară, E.P.L., București, 1969; Imnuri către amurg, Cartea Românească, București, 1970; Poeme de dragoste, Cartea Românească, București, 1975; Zodia leului, Cartea Românească, București, 1978; antologia reprezentativă Poziția aștrilor
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
București, 1981). Alte volume de versuri: Alergarea copacului roșu, Editura Junimea, Iași, 1985; Semnele și înfățișarea, Editura Cartea Românească, București, 1989; Aproape un cerc, Editura Alfa, Iași, 2002; Vestirea (Antologie ), Editura Alfa, Iași, 2004; Glorie anonimă, Editura Timpul, Iași, 2007 ; Purpură și iarnă (Antologie), Editura Dacia XXI, Cluj, 2011. Colaborează cu versuri la "Convorbiri literare", "Cronica", "România literară", "Luceafărul", "Steaua", "Opinia studențească", "Transilvania", "Viața românească". Este membru fondator al Studioului de Poezie ieșean (1983-1987). Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de marmură). Precum acestor orbi hărăziți unei altfel de lumini decât aceea a vizibilului, eului liric îi este interzis accesul la fața diurnă, banală, superficială a lumii. Poetul îl forțează, dimpotrivă, să ia act de cele scrise, "cu litere de purpură", pe zidurile catedralelor sau "la umbra norului de marmură" și să asculte, precum profeții, vocile elementarului, în care se relevă alteritatea radicală. Doar grație acesteia "înălțase-va Turnul Cuvintelor", ne avertizează cu solemnitate autorul într-o luminoasă Odă închinată doar
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Timpul") și din străinătate ("Ethos", "Limite" din Paris, "Mele" din Honolulu, "Agora" din Philadelphia, "Observator" din München). Cărți de poezie: Inel cu Enigmă, Editura Junimea, Iași, 1970; Missa Solemmis, Editura Eminescu, București, 1971; Poezii, Editura Junimea, Iași, 1972; Poemul de purpură și alte poeme, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1974; Diotima, Editura Junimea, Iași, 1975; Marea înfățișare, Editura Junimea, Iași, 1977; Zidirea și alte povestiri, Editura Cartea Românească, București, 1978, ediția a II-a revăzută, Iași, 1990; Arca (antologie), Editura Cartea Românească, București
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
recunoscut ca atare, așadar ineficient funcționează totuși în marea majoritate a poemelor incluse în primele volume semnate de Mihai Ursachi, Inel cu enigmă (Editura Junimea, Iași, 1970), Missa Solemnis (Editura Eminescu, București, 1971), Poezii (Editura Junimea, Iași, 1971), Poemul de purpură și alte poeme (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1974). Masca preferată este, deocamdată, aceea anunțată, cu superbia orgolioasă a pozei neoromantice, în Solie ("Eu sunt ambasadorul Melancoliei,/ Și iată,/ Mult prea duioasele mele scrisori/ De acreditare:") și detaliată în Prima scrisoare, "Dată
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
opt altare/ ale ofrandei pure. Cu noi este acela/ născut din însuși Hermes!/ Pe coapsa lui de aur/ e scrisă cifra triplă a Cheii absolute". Dar când "soarele mistic apune în cețuri", ca în sacramentala Instauratio noctis din Poemul de purpură..., cel care se insinuează în textele poetice nu poate fi decât celălalt Hermes, Psychopompos, perfectul călăuzitor în lumea lui Hades, așadar însoțitorul funerar (cf. Walter F. Otto, Zeii Greciei. Imaginea divinului în spiritualitatea greacă). Să nu uităm, totuși, un atribut
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
a mahalalelor, a cârciumelor, a bolgiei Arnotenilor. Povestitorul parcurge calvarul acestei lumi labirintice, ca spațialitate și temporalitate deopotrivă, spre o biruință decisivă a visului: cei trei Crai, însoțiți de măscăriciul Pirgu, slujesc „vecernia de pe urmă“, pentru a dispărea apoi „în purpura asfințitului“. Imaginea Bucureștilor stăpâniți de craii de Curtea-Veche ia naștere, ca și imaginea Berlinului copilăriei lui Benjamin, în momentul pierderii ei iremediabile. Matei Călinescu observă că, în cazul Crailor de Curtea-Veche, relectura nu este accidentală, după cum ea nu su plinește
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
de imitații palide, de alegorii banale și de anecdote, nici de novatorii cari reduc pictura la simple efecte de lumină, la o searbătă și meschină realitate. Această pictură, cu înțelesuri profunde și cu expresiuni tehnice fastuoase ca o râurare de purpură presărată de pietre prețioase, va rămâne un tainic și somptuos azil, un templu ermetic și vrăjit pentru visători, poeți și cugetători, pentru idealiști și esteți"51. Cu privire la teoria lui John Reed, trebuie precizat faptul că această "lectură" nu este una
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
se poate vedea doar o parte din craniu și din cutia toracică. Moartea este cea care prezidează ceea ce pare să fie o judecată ultimă a feminității în ipostaza ei malefică, pe care o consacră și un valtrap sau râu de purpură care se scurge la baza tronului și pe care stă așezată femeia. De o parte și de alta a acestui tron somptuos, ocupând circa o treime din aria tabloului și încadrând nudul feminin, se află două flori gigantice dintre care
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
chiar dacă cei trei se lasă călăuziți de un măscărici produs al decăderii ultime, un comediante care se salvează tocmai prin impuritatea care înseamnă adecvare, salvare la care nu are însă acces Corcodușa pedepsită tragic pentru că ridicase o clipă ochii spre purpura imperială, uitîndu-și condiția de floare de maidan. Ion Luca a preferat o onomastică aflată pe epiderma socialului, denumind efemeride mulțumite de propria lor condiție și neavînd acces la experiențe ce vizează depășirea limitei, Mateiu prin mijloace foarte subtile își racordează
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
un pedepsitor dispreț cioranian prin care unicitatea este chemată să se apere de atingerile trivialității. Oferite spre contemplare și nu spre cunoaștere, personajele se închid în taină, noapte și moarte slova mateină conservîndu-le ființa pînă cînd un alt veac de purpură și aur va chema la viață semeața seminție. ÎNTRE OGLINZI PARALELE Criticii și istoricii literari dar și cititorii obișnuiți au practicat și continuă să practice raportarea reciprocă a vieții și operei celor doi scriitori, cu accent pe deosebirile evidente dar
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
vechii aristocrații fiind nu numai boemă ci și estetă) însă criticul citat anterior revine hotărît să constate continuități și similitudini: "Soarele arzător, mediteranean, strălucește în spiritul lui Ion Luca, al aceluia mai ales din comedii; Matei este agonia solară, cu purpura ei bolnavă și totuși augustă. Nu sunt de loc înclinat să văd o totală despărțire între literatura lui Ion Luca și a lui Matei; constat însă o schimbare de planuri și o degradare a substanței sufletești." Teoria similitudinilor se regăsește
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
mele. În clipa aceea cîmpiile erau veștede, frunzele plopilor cădeau, iar cele care rămîneau aveau culoarea ruginei. Viile erau pîrjolite, vîrfurile copacilor aveau nuanțele grave ale acelui "cafeniu-închis" pe care îl întrebuințau odinioară regii la costumele lor și care acoperea purpura puterii sub maroniul amărăciunilor. Valea, în care mureau razele galbene ale unui soare călduț, mereu în armonie cu gîndurile mele, îmi înfățișa o imagine vie a sufletului meu. Ibidem, pp. 119-120 Trebuie notat că aceste descrieri, departe de a încetini
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
asimilărilor metaforice. Văpaia asfințitului se potolea cu încetul, iar munții deveneau negri pe cerul roșu, întunecat. O umbră, un început de noapte cu licăriri de jăratic în spuză, pătrundea în odaie, colorînd mobilele, pereții, ungherele cu tonuri de cerneală și purpură. Oglinda căminului, răsfrîngînd zarea, părea o pată de sînge. (p. 187) Cînd trecură podul de la Asnière și văzură rîul plin de vaporașe, de pescari și de luntrași, îi cuprinse bucuria. Soarele, un soare puternic de mai, lumina pieziș luntrile și
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]