14,215 matches
-
în scris: "o societate non-profit, cică" (AC 27, 1999, 3); cam strident populară e forma cicătelea, probabil rezultatul unei contaminări cu adicătelea: "Și pentru că noi nu putem subscrie la o asemenea logică, suntem trași de urechi și făcuți, cicătelea, de rîsul lumii, cum că mințim" (Ora, 191, 1993, 1). Și în acest caz e vorba de un cumul de mărci, pentru că elementul introductiv compus cum că tinde să se specializeze pentru funcția de a exprima rezerva; o observă, de altfel, Mioara
Expresiile neîncrederii by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16787_a_18112]
-
era înainte amețit de grandoarea funcțiilor nomenclaturiste, se află la înălțimea lui Barbu (Ion), Blaga, Rebreanu, Arghezi și... Eminescu. Altminteri ni-e teamă că metaforele d-sale autocritice, atît de pro domo, îi pot aduce deserviciul umorului involuntar. Pufnesc de rîs din proprie inițiativă. Așa cum era de așteptat, D.R. Popescu se manifestă drept un vajnic adversar al criticii. Primejduindu-i încrederea în sine megalomană, aceasta e contestată sub diverse unghiuri, țintuită la stîlpul infamiei, ori de cîte ori prozatorul în chestiune
O legendă spulberată by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16764_a_18089]
-
amuzament: Povestea noastră și Notting Hill. Ambele pelicule beneficiază de nume cunoscute și plăcute publicului, ambele sînt centrate pe istoria unui cuplu, ambele sînt și romantice și comice (cel puțin la nivelul intențiilor), ambele promit zîmbete (dacă nu hohote de rîs) și ambele presupun ceva lacrimi - căci, unde este vorba despre o oarecare doză de romantism, lacrimile nu pot lipsi din schemă. Cum în privința finalurilor nu ne mai facem de mult nici o iluzie (știm deja că un film care se respectă
Haz de necaz by Miruna Barbu () [Corola-journal/Journalistic/16792_a_18117]
-
trecutul amintirilor, scenele casnice se intersectează cu momente de monolog ale personajelor principale. Nu lipsește o umbră de umor spre a ne feri de lacrimi fără sfîrșit, însă umbra rămîne umbră și nici gînd să se transforme în hohote de rîs. Așadar mai zîmbind, mai lăcrimînd asistăm la problemele cotidiene ale cuplului interpretat de către Michelle Pfeiffer - naturală, diafană dar și puternică, cum o știm dintotdeauna - și Bruce Willis - departe de giumbușlucurile sale eroice și salvatoare de vieți omenești din seria Die
Haz de necaz by Miruna Barbu () [Corola-journal/Journalistic/16792_a_18117]
-
ce-au invadat posturile de radio și televiziune. Textul unei melodii care face ravagii icnește istambulic-mobilizator: "încă-un pic/ Dă din buric". Vulgaritatea de cort și nostalgia vieții în deșert s-au înstăpânit pretutindeni ca un blestem. Te și umflă râsul: fetițe ce se îmbracă din Occident, cântă și vorbesc ca la Kabul și, mai nou, Pnom Penh (pronunțat, desigur, "pom-pen"!) Mergi la plajă și rămâi șocat de "naturalețea" cu care copile de vârsta școlii generale expun o nuditate agresivă, făcând
România la ora vibratocrației biruitoare by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16816_a_18141]
-
perfect în reclama deșucheată ce-ți invadează intimitatea. Mai nuanțată (pentru că dă o șansă și... metodelor alternative!) pare a fi emisiunea unei tinere oacheșe, etern pofticioasă, Nadine, care vorbește de binefacerile "penisului vibrator" și ale tehnicilor sexuale ce fac de râs nu doar "Kama-Sutra", ci și tratatele științifice despre deviațiile comportamentului sexual. Noroc cu ea, altminteri, în urma "telefoanelor fierbinți", am fi riscat să ajungem în zece ani la populația Chinei (fără a avea, însă, după cum nădăjduia Țuțea, și destinul Franței!) La
România la ora vibratocrației biruitoare by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16816_a_18141]
-
nu numai că stilul e omul, dar și că, de multe ori, opera e doar un scenariu ce anticipează viața. Wilde, Hemingway, Jack London sînt exemplele la care ne gîndim cu toții imediat. Adevărul poți să-l spui rîzînd, dar nici rîsul și nici adevărul nu cred că pot îndrepta moravuri sau năravuri. Da, ridicolul ucide, dar mai rea e teama de ridicol, care nu poate decît paraliza. Don Quijote face pasul invers: spre sublim. Căci problema nu este să nu te temi
Don Quijote, frescele și labirintul by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/16831_a_18156]
-
e răvășitoare fața albă, de clovn trist, a lui Jim Carrey, bolnav pe ultima sută de metri, tîrît, în cărucior, să caute vindecarea la un vraci exotic - și, întins pe masă, ca un cadavru viu, izbucnind în hohote nebune de rîs, cînd realizează că vraciul e, și el, tot un farsor... Patriotul și Omul din lună - iată două coperți noi pentru un subiect vechi: America, între adorație și contestație.
Mașini de război by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/16866_a_18191]
-
literar, scriind o cronică sagace, dreaptă, dar o vreme, cum i-a reproșat Șerban Cioculescu, prea aplecată spre teologal. Aici fiind, în 1940, publică studiul despre poezia lui Blaga (Poezia lui Lucian Blaga și gîndirea mitică) și volumul de versuri Rîsul morților. Să notez din nou, ciudățeania faptului că a abandonat proza (care îi fusese bine primită, totuși) pentru alte genuri. Să nu fi fost mulțumit de romanul său din 1932, nu avea încredere în vocația sa epică? E adevărat că
Un scriitor de raftul doi by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16877_a_18202]
-
sclipitoare. Eriniile scriitorului erau astfel aparent îmblînzite, acordîndu-li-se o față bine dispusă, comică. Ceea ce i se refuza în macrocosmos social și literar, I.D. Sîrbu încerca a realiza în microcosmul relațiilor personale. În principal însă, diaristul era un generos care utiliza rîsul precum un instrument de terapeutică morală: Dar masca rîsului o punea și singur, din generozitate, pentru a-i destinde pe cei crezuți a fi mai triști ca el. Era un sentimental însetat de iubire. Într-o vreme în care rîsul
Un spirit captiv by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16945_a_18270]
-
față bine dispusă, comică. Ceea ce i se refuza în macrocosmos social și literar, I.D. Sîrbu încerca a realiza în microcosmul relațiilor personale. În principal însă, diaristul era un generos care utiliza rîsul precum un instrument de terapeutică morală: Dar masca rîsului o punea și singur, din generozitate, pentru a-i destinde pe cei crezuți a fi mai triști ca el. Era un sentimental însetat de iubire. Într-o vreme în care rîsul era un lux, îndureratul Gary voia să-și cîștige
Un spirit captiv by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16945_a_18270]
-
rîsul precum un instrument de terapeutică morală: Dar masca rîsului o punea și singur, din generozitate, pentru a-i destinde pe cei crezuți a fi mai triști ca el. Era un sentimental însetat de iubire. Într-o vreme în care rîsul era un lux, îndureratul Gary voia să-și cîștige iubirea cheltuindu-și umorul. Așa, îi scria Deliei Cotruș după moartea lui Ovidiu și Minei Maxim după moartea lui Ion. Vă scriu "pînă mai am umor". (...) Pentru a-i risipi tristețea
Un spirit captiv by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16945_a_18270]
-
Iar această interferență a două lumi îi trezește amintiri posibile, pe care le povestește cu naturalețe: " Mă privesc în lac,/ O broască îmi sare în ureche,/ o broască îmi iese din gură,/ o broască mi se-nfășoară în păr/ și râsul meu e un orăcăit de apă/ posedată de lună.// Am fost o dată eu/ un zeu primitiv,/ decapitat la piciorul trestiilor?/ Capul mi-e o piatră/ pe care apele au spălat toate liniile./ îngenunchez în mlaștină,/ căutându-mă în începuturi/ și
ÎNTÂMPLĂRI ÎN SUPRAREALITATEA IMEDIATĂ by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16962_a_18287]
-
urmă cu vreo două săptămâni) sub roțile jeep-urilor blindate și sub greutatea de plumb a gușelor și burților dobândite în exercițiul funcțiunii. Mai triste decât realitatea victoriei sinistre... a stângii (calambur în care italienii n-ar vedea nimic de râs!) sunt speranțele legate de oamenii meniți să scoată țara din mizerie: nimeni alții decât "specialiștii" de pe vremea lui Ceaușescu! Dacă PDSR-ul a lăsat-o mai moale cu Văcăroiu (politruc despre care, aflăm din cartea lui Silviu Curticeanu, "Mărturia unei
România post-constantinesciană by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16994_a_18319]
-
se afla cîte o floare galbenă, culoarea lui, pusă în apa de un deget... Ascultă, spusese tușind, vezi, de aici, pînă aici, și citește rar, că altfel se înțelege, citește ca pe o hotărîre judecătorească, - hi-ho-hi! începuse un fel de rîs grotesc... Am luat volumul în mînă. L-am mai răsfoit puțin încoace și încolo, băgînd de seamă o pagină ruginită, avînd o pată maronie de rugină, se vede că cineva, cîndva, strecurase între file tulpina unei flori, altfel nu se
Sala cu oglinzi (Delatori, demascări...) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17005_a_18330]
-
aici bîrfele depășesc măsura, dar deloc, martorul este un polițist de primă categorie: se poate avea încredere. Pînă unde poate merge acest foileton ridicol? este permis de a pune întrebarea, cu atît mai mult cu cît această romancieră leșina de rîs în brațele chefliului." (p. 33) Nepăsătoare la cei din jur, pentru scriitoare totul este foarte clar: "Tot aurul din lume, este Jim, punct de plecare și punct final. Inutil de a căuta în altă parte." (p. 25) Îl privește cu
Sollers - erou de roman by Laura Guțanu () [Corola-journal/Journalistic/17009_a_18334]
-
intre în spațiul goldonian realizînd cu adevărat o comedie savuroasă, structurată pe lanțul clasic ale qui-pro-quo-uri, cu un ludic conținut, nu gros și ostentativ, reușind să nu alunece în facil, în manierism, eliminînd seria de trucuri ieftine care să stîrnească rîsul cu orice preț. Cafeneaua strînge laolaltă oameni, povești, istorii mărunte, afaceri, soluții pentru existență. Încurcăturile provocate nu sînt altceva decît sarea și piperul, ieșirea din rutină și plictis. Cafeneaua, hanul altor secole, devine martorul întretăierii unor destine, dedublărilor mascate sau
Pe balerină o întreține Contele by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17076_a_18401]
-
pus de atîtea ori? Fiind acum cu Pahopol, față de care nu am ascunzișuri, nici măcar de dragul sclipirii lor trecătoare, pot doar să-i dezvolt, prefăcîndu-mă prezumțios și definitiv, mica demonstrație. El, știu de pe-acum, va sta smerit, gata să provoace rîsul atoatedevastator, rîsul revenirii pe pămînt. Încerc. - Ai dreptate, n-am întîlnit la nimeni, ca la Van Gogh, plăcerea de a descrie ce a pictat, ce pictează, ce va picta. Rămîi consternat de obstinația meticuloasă cu care își detaliază tablourile, de
O existență artistică: Val Gheorghiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17087_a_18412]
-
atîtea ori? Fiind acum cu Pahopol, față de care nu am ascunzișuri, nici măcar de dragul sclipirii lor trecătoare, pot doar să-i dezvolt, prefăcîndu-mă prezumțios și definitiv, mica demonstrație. El, știu de pe-acum, va sta smerit, gata să provoace rîsul atoatedevastator, rîsul revenirii pe pămînt. Încerc. - Ai dreptate, n-am întîlnit la nimeni, ca la Van Gogh, plăcerea de a descrie ce a pictat, ce pictează, ce va picta. Rămîi consternat de obstinația meticuloasă cu care își detaliază tablourile, de fantazarea subiectului
O existență artistică: Val Gheorghiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17087_a_18412]
-
de la cele mai simple, prepoziționale - de mînă, în mînă, pe sub mînă, peste mînă, din mînă în mînă - pînă la cele mai elaborate - a fi bun să se ia de mînă cu cineva, a se ține cu mîinile de burtă de-atîta rîs, a scoate castanele din foc cu mîna altuia, a-i pune Dumnezeu mîna în cap etc. E probabil ca expresia mîna a doua să fie relativ nouă - calchiată după franceză, unde de première main vs. de seconde main se folosesc
"Secănd" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15801_a_17126]
-
tradițional poetic necesită doar o simțire nouă. Poezia de dragoste ne arată în ce măsură, în ce fel, (nu doar) trupul (ci) și spiritul celuilalt pot să fie fecunde. Dar absolut totul, tristețea unui zid vechi, pietrele într-un torent, țipătul sau râsul unui copil, lectura unei cărți, au puterea să declanșeze o operă poetică (sau picturală sau muzicală) cu toată munca și tot curajul pe care aceasta le implică. Există un raport teoretic sau practic între critica literară, eseuri, poeme și romane
Michel Butor: - "Scriu mereu contra uitării" by Rodica Draghincescu () [Corola-journal/Journalistic/15820_a_17145]
-
o grație a solitudinii: " Am visat/ că eram cu dimineața în cer/ Priveam crucificările pămîntești/ fără să simt durere/ Mîncam fără să-mi fie foame/ Beam fără să-mi fie sete/ Iubeam fără să doresc/ Ochiul meu plîngea fără lacrimă/ Rîsul meu rîdea fără inimă// Mă plimbam/ printre dulăii dezlănțuiți/ ai misterelor/ SINGURĂ/ ca un clopot" (Am visat). Pactul cu existența e rupt, printr-o extazie mîntuitoare, printr-o comunicare cosmică în cadrul căreia individul se livrează, fără de regret, universalului: "M-am
Despărțirea de mitologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15885_a_17210]
-
vrea ca reprezentanții onești ai acestei bresle, dintre care unii citesc România literară, să se simtă atinși de un microscop care nu-i viza, fac din nou precizarea că m-am referit la acei notari care își fac meseria de rîs, pretîndu-se la ticăloșii. Dacă e vorba însă de o reacție de corp prin care asociația vrea să-și apere și oile rătăcite - ceea ce am înțeles că nu e cazul - atunci acest gest de deferență față de notarii care își fac onest
Cum a ajuns Sabin Gherman ceea ce nu e by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15895_a_17220]
-
un tînăr aflat la începutul drumului, un tînăr care ar putea fi tentat, de multe ori, de succes mai tare decît de performanță. Oscar de Claude Magnier este un spectacol corect și curat, ritmat și construit spumos, care stîrnește un rîs de calitate, epurat de vulgarități și de glume ieftine. O cascadă de qui-pro-quo-uri se prăvălește peste familia bogătașului Bertrand Barnier și îi modifică viața într-un ritm foarte alert. Încurcături de identități, de paternități, interese financiare, răsfățuri ș.a.m.d.
Garajul Domnului Barnier by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15970_a_17295]
-
ș.a.m.d. îl agresează pe domnul Barnier. Ca în orice comedie de bun gust și care se respectă, în acest vodevil declarat de însuși autorul la data scrierii - 1958 - totul e bine cînd se termină cu bine, cu un rîs provocat de situații construite cu inteligență de regizor. Atmosfera și personajele sînt conturate și datorită scenografei Ștefania Cenean care îmbogățește caraghioslîcul prin mijloacele sale - decor și costume. Toată tevatura este amplasată în garajul familiei, care, deși spațios și depozitar al
Garajul Domnului Barnier by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15970_a_17295]