1,313 matches
-
clasă. Timpul trecea, profesorul stătea neclintit la catedră și aștepta. Totul parcă încremenise. Ce vroia de la mine? Atâta știam, atâta spusesem, n-aveam la ce mă gândi. ― Gîndește-te! mă somă bătrânul domn ca și când mi-ar fi ghicit gândurile. Și deodată răcni: gîndește-te! Și se dădu jos, se repezi la mine, mă lovi cu pumnii în cap, înghesuindu-mă în uriașa hartă la care nu vroiam să mă gândesc, apoi făcîndu-și din degete gheare mi le înfipse în abdomen horcăind bestial: ― Îți
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
rîsul într un sentiment sublim, fapt pentru care l-am admirat deoarece nimic nu e mai impunător decît să întorci opinia publică pe dos. Cea mai populară figură a cenaclului rămînea însă un pompier care, cu falca aruncată în jos, răcnea: P.C.I.-ul ne păzește contra flăcărilor care... În răutatea noastră de adolescenți, la ieșire intonam pe străzi în cor: „P.C.I.-ul ne păzește contra flăcărilor care...” La un moment dat ședințele au fost reorganizate de către un tovarăș Fridman, picat de la
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
captură prada, frecîndu-și degetul gros pe buric. Abia cînd am început să simt în pantaloni foiala am înțeles ce se întîmpla acolo. Răspicat, am dat omului bună ziua. Dînsul ridică surprins privirea, nu atât jenată cît plină de spaimă. - Să trăiți! răcni el prompt, sărind în sus cu sprinteneală. Un crac îi lunecă de-a lungul piciorului în timp ce, sfrijit, celălalt picior rămase gol. Mi-am declinat identitatea. Întocmai ca la secția de învățămînt, surpriza înspăimîntată care se citea pe fața lui, pe
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
un individ care pretindea că știe, din armată, un monolog. L-am pus să repete. Roșu, flăcăul recită un text intitulat „Fasole” În timp ce asistența se strîmba de rîs, Costică o îndemna: - Faceți aplauze, tovarăși! De lîngă perete frații lui Fărocoastă răcneau și ei: - Aplauzați, măi! Casa domnului Tomulescu era peste drum de școală. Trimis de directoare pe întuneric, în fiecare dimineață venea sămi bată în geam Jugan. Trebuia să plec pe teren pentru a lămuri sătenii să care gunoaiele pe cîmp
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Ca întotdeauna, la bufet se găseau cîteva notabilități. Văzîndu-l pe Fărocoastă, preotul se arătă grăbit să plece. Pe loc rămaseră doar instructorul utece, Tomulescu junior și nelipsitul Grigore Costan, edec politic de pe vremuri. După numai două păhărele, Grigore începea să răcnească: „A timpuri a muris, cum zicea conu Neculai. Trăiască!” și își căsca ochii în cap, prăvălindu-se peste tejghea. Cum pe Fărocoastă bătrînul pezevenghi îl distra, acesta ne îndemnă să-l cinstim. Instalat la Mitică acasă, bufetul avea pereții plini
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
copiii adormeau. Aveam senzația că aici timpul se măsoară în milenii. Șchiopătînd pe o cărare de lîngă bordei, din pădure ieși un om cu sarcina de vreascuri în spate. Albi, ochii săi erau încadrați de o barbă cu lîna laie. Răcni gutural la o babă care, fără să miște de pe țol, răspunse la fel de răstit. Am încercat să stau de vorbă cu dînsul. Omul ne zîmbi cu o gură spartă din care, rărit, răsărea un gard galben de dinți. Ne pofti pe
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
mai degrabă, avea să-l schimbe pe tutun. Seara, doamna Tomulescu comentă: „Cînd dă soarele sus, cei din Humosu de-abia se scoală. După ce și beau țigara, întind țolul la umbră și încep să se păduchească. La cinșpe ani Victor răcnea de pe prispă: «A, mamó, ’inde ’uaca și-mi ia ciuciun!» Adică să vîndă vaca și să-i ia tutun. Se hrănesc cu știr, cu gruhă și cu pur. Bureți le dă pădurea care, pentru ei, are trei vaci: Hribana, Fragana
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
în suman. Nu răspundea la nici o întrebare. Deodată își coborî picioarele goale, adună peste ele poalele sumanului și ieși în șandrama. Luîndu-se după bătrîn, șeful ne făcu semn să rămînem pe loc. În dreptul ferestrei, am auzit glasul neputincios al moșului răcnind: - Nu da, omule! Stăi, nu da!... Departe, în șesul Siretului, două case răzlețe se ițeau printre vișini desfrunziți. La una din ele o femeie alăpta un prunc. De după fustă i se ițea altul. Speriată, nevasta ne zîmbi sfioasă. Bădia Nică
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
nerușinate. Un vuiet se apropia de ei și un nor de praf „Ce dracu’ caută cireada colectivei astăzi pe centru?” se miră unul. Văcarii mânau vitele de la spate, iar În frunte, ca un conducător de oști, pășea Cap de Șobolan. Răcnea din adâncul bojocilor și-i Îndemna pe toți să nu se teamă. „CAP-ul trebuie desființat! E o rămășiță comunistă! Luați-vă vaci, oameni buni, că sunt ale voastre. Nu lăsați leprele comuniste să vi le fure! Luați-le voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cât ar fi vrut de departe, așa cum l-ar fi Îndemnat răscoala de dinăuntru. Se ridică Încet, cu grijă, Își vârî sufletul În sân și se Îndreptă către sat. După ceva timp se opri, Își Întoarse fața la pădure și răcni: ,,Ți-e frică, sau ce?!”. * * * Așadar, am pornit către Bufet, la ora aia ciudată, incertă și lâncedă de până În prânz. Aveam de gând să beau o grămadă de beri la sticlă, dar ce-mi doream cu adevărat era să Întâlnesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
lume, și trece prin portalurile morții cu grație și cu sufletul împăcat. Sozo se îndreptă de spate și merse spre soția sa, care era împreună cu doamnele ei de onoare. Dintr-o dată, se auzi țipătul sfâșietor al unui copil, iar Katsuyori răcni înnebunit: — Sozo! Ce-ai făcut? Sozo își înjunghiase propriul fiu de patru ani, care muri chiar sub ochii soției sale, iar acum femeia suspina. Fără ca măcar să lase deoparte sabia însângerată, Sozo se prosternă spre Katsuyori, de la distanță. — Ca dovadă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
care vorbiseră erau, în mod clar, căpeteniile de grup care instigaseră la lentoare. Ceilalți aveau să urmeze ordinele și să lucreze. Oare Hideyoshi urma să-i ierte? Cei trei mii de oameni vorbeau gălăgios între ei, unii în șoaptă, alții răcnind, astfel că nu se mai înțelegea om cu om. Totuși, întreaga mulțime inspira un sentiment de unitate. — Tăcere! ridică mâna Kanbei pentru a-i controla. În regulă. Iată cum cred că se cade să fie. Nu voi spune nimic complicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pe străzi aproape că nu se mai putea circula. Soarele strălucea cu putere și, dintr-o dată, ai fi zis că e toiul verii: hamalii umpleau magazinele și se certau în timp ce mâncau; afară, infanteriștii se strecurau printre care trase de boi, răcnind încoace și-ncolo. De-a lungul străzilor, muștele bâzâiau și roiau peste bălegarul cailor și al boilor. — Ți-ai revenit cu sănătatea? îl întrebă Mitsuharu pe Mitsuhide. — Precum vezi, zâmbi Mitsuhide. Era mult mai amabil decât fusese la Sakamoto, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
vă împingeți! Nu vă pierdeți firea! Ariergarda să aștepte un moment în fața porții. Văzând toată confuzia, unul dintre comandanți încercă să facă și el ce putea pentru a organiza oamenii. Trăgând zăvorul porții mari, o deschise larg. În regulă! Treceți! răcni el, mânându-i înainte. Se dăduse ordin să năvălească în liniște, fără strigăte de luptă, cu steagurile coborâte și împiedicând până și caii să necheze. Dar, de cum se repeziră pe porți, dând năvală în oraș, trupele clanului Akechi se însuflețiseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
obrajii lui Nobunaga, iar pajii care-l slujeau păliră cu toții. Dar probabil că nu stătură nemișcați mai mult timp decât să respire de două ori. Aproape imediat, cineva veni în fugă pe culoarul din apropiere, cu mare viteză. — Stăpâne! Stăpâne! răcni un om. Pajii răspunseră în cor: — Domnule Ranmaru! Domnule Ranmaru! Încoace! Nobunaga însuși ieși, strigându-l: — Ranmaru! Unde te duci? — A, aici erați, stăpâne, răspunse Ranmaru, îngenunchind mai-mai să cadă pe jos. Dintr-o singură privire, Nobunaga simți până pe suprafața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
oprite și năvăleau pe sub streșinile templului. Repezindu-se înapoi în camera lui, Nobunaga îmbrăcase o pereche de pantaloni peste o cămașă de mătase albă și-și strângea șireturile, scrâșnind din dinți. — Un arc! Dați-mi un arc! strigă el. După ce răcni acest ordin de două-trei ori, cineva îngenunche, în sfârșit, și-i întinse un arc. Înhățându-l, seniorul alergă afară prin ușile pictate, în timp ce striga înapoi: Lăsați femeile să fugă. Nu e nimic rău dacă scapă. Numai să nu ne stea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
întâmpin pe Seniorul Nobutaka! Dând pinteni calului, porni spre Râul Yodo. Râul, lat, aproape că dădea pe dinafară. Pe mal, forțele lui Nobutaka erau împărțite în patru unități a câte patru și trei mii de oameni. — Unde-i Seniorul Nobutaka? răcni Hideyoshi, descălecând, în mijlocul soldaților transpirați, care-l priveau trecând; când văzu că nimeni nu-l recunoșteau, anunță: eu sunt, Hideyoshi! Soldații făcură ochii mari de uimire. Hideyoshi nu așteptă o întâmpinare oficială. Îmbulzindu-se prin mulțimea de oameni, se îndreptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
era departe și cu numai zece zile în urmă o traversaseră, părăsind baza clanului Akechi de la Castelul Kameyama. Oamenilor, însă, li se părea că acest lucru se întâmplase de câțiva ani. Nu cădeți! Nu lăsați să vi se ude armele! răcneau ofițerii. Curentul Râului Katsura era mult mai violent decât de obicei, probabil din cauza unor ploi abundente în munți. Corpul de lăncieri trecu, fiecare om ținându-se de lancea celui din fața lui, urmat de pușcași, care se țineau de paturile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
câți ani ai, la urma urmei? — Întocmai... da, într-adevăr. — Te întreb despre vârsta ta... Câți ani ai? — Da, întocmai precum spuneți. — Ce? Katsuie avea senzația că-și bătea joc de el. Repezindu-și chipul furibund spre urechea lui Kumohachi, răcni cu glas destul de puternic pentru a sparge o oglindă: — Câți ani ai împlinit anul ăsta? La care Kumohachi dădu viguros din cap și răspunse, peste măsură de calm: — A, da, înțeleg. Mă întrebați de vârsta mea. Mi-e rușine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Muntele Iwasaki; tocmai intraseră în apa mică de la marginea lacului și spălau caii. Isocadele așteptară ca trupele din avangardă să se apropie și le făcură semne cu mâna. Apoi, când nu se mai îndoiră că dușmanii erau prinși în capcană, răcniră pe neașteptate: — Prindeți-i vii! Luați pe nepregătite, războinicii și grăjdarii plescăia apa și o luară la fugă, de-a lungul malului. — Inamicul! E inamicul! Cinci sau șase oameni scăpară, dar restul fură capturați. Ia te uită, primul vânat al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și un fior îl străbătu tot trupul. „Nu pot nega că omul ăsta e un inamic puternic,“ reflectă el. Contrar, însă, acestui sentiment copleșitor, dinlăuntru-i se răzvrăti un alt fel de putere, împingându-l înainte. Înșfăcându-și lancea lungă, răcni: — La luptă! În depărtare, se auzeau detunături sporadice, de la poala muntelui. Apoi, deodată, răsunară neașteptat de aproape, dintr-o zonă împădurită de pe panta de sud-vest. — Au luat-o și pe scurtături! Din cauza ceții dese, steagurile inamice nu se vedeau clar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui Hideyoshi cu atât mai ușor, fiind obosite după lunga călătorie. Din acest motiv, își declarase hotărârea de a rămâne pe Muntele Oiwa și nu părea dispus să se răzgândească sub nici o formă. Ochii lui Katsuie scăpărau de furie. — Nătărăul! răcni el, aproape ca și cum ar fi scuipat sânge; apoi, cu un geamăt greu care-i zgudui întreaga ființă, mormăi: Genba se poartă scandalos. Și, privind în jur, spre locul în care războinicii așteptau în camera alăturată, țipă cu glas ascuțit: — Yaso
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
parte, pe când în poală i se aduna sângele dintr-o rană. Genba își îndrăgea frații și fu ușurat că mai erau în viață, dar vederea acelorași frați - de același sânge cu el - părea și să-l înfurie. — Ridică-te, Yasumasa! răcni el. Și tu, Shichiroemon, vino-ți în fire! E prea devreme ca să zăceți la pământ. Ce faceți?! Adunându-și curajul, Genba se ridică și el, cu oarecare dificultate. La rândul său, fusese rănit. — Unde-i tabăra Seniorului Inuchiyo? În vârful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în acel moment, nu puteau stăpâni șovăirea din sânul armatei. Dar trăgătorii clanului Maeda alergau tăcuți ca apa printre toate urletele și, răsfirându-se, cu repeziciune, la o oarecare distanță de tabără, se culcară la pământ. Observând această acțiune, Genba răcni un ordin cu glas pătrunzător și, în sfârșit, zăpăceala se mai potoli puțin. Faptul că luptătorii odihniți din armata clanului Maeda intraseră pe teren deveni o extraordinară sursă de putere pentru soldații lui Genba, precum și pentru Genba și ofițerii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-i calul! Unde-i calul stăpânului nostru?! Între timp, Katsuie striga și el: — N-am să mă retrag! Drept cine mă luați? Nu fug din locul ăsta! Cuvintele lui vehemente răsunau cu o ferocitate crescândă. Încă o dată se încruntă și răcni la ofițerii de stat major care nu voiau să plece de lângă el: — De ce faceți asta? De ce mă împiedicați să ies la atac? Dacă pe mine mă țineți în loc, de ce nu atacați inamicul? Fu adus un cal. Un soldat care ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]