5,766 matches
-
criță. Îl zărește pe Portofel și se oprește. Dom' Portofel, dar știu că te-ai îmbătat, nu glumă. Îl studiază și remarcă: Văleu, da' ce cucui fain ai. Te-a trăsnit tare, dar ai tărtăcuța bună. Oieru îl sucește și răsucește și vede că omul nu dă semne că se trezește. Te duc eu acasă, dar dai un rachiu, da? Între timp, în casa lui Ion și Aneta era mare jale: Dă telefon lui frate-tu, grefierul, tremură Aneta. Fratele este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
pensie și să huzurească ca un belfer. Își propusese un program cu multă activitate fizică și să recupereze de la stat bănuții ce i se cuveneau, nu prin mărirea pensiei, cît prin lungimea ei. Cu gîndurile sale îndreptate spre viitor, Pandele răsucea în fel și chip o agrafă de birou și se aștepta să-l viziteze, ca de obicei, șeful, adică directorul său. Acesta îl vizita foarte des și cerea o mulțime de sfaturi de care ținea cont. Ce faci, Pandele? întreabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Începe să plîngă și se sperie de-a binelea. Mult n-o să mai pot rezista singură. O să mă las... și o să devin o destrăbalată. Plînge cu hohote și viziuni oribile o cutremură. O să devin o curvă. Săracu' Gavril, se va răsuci în mormînt! Interiorizată complet, Aneta nu observă că cineva s-a oprit la fîntînă. Era un bărbat în pantaloni scurți, cu un rucsac în spate, cu o șepcuță ponosită și neras cam de multișor. Am văzut că plîngeți și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
mașinii trece o vulpe care se oprește în mijlocul drumului. Este turbată, cu siguranță că-i bolnavă. Dar ce blană frumoasă are! Șoferul se uită atent la lighioană și mașina se izbește de un parapet, intră într-o mișcare necontrolată, se răsucește, se răstoarnă și, în final, se izbește de un copac. Crudu își revine la spital și observă că ora este foarte aproape de sosirea camionului. Vreau să dau un telefon, scîncește rugător. I se dă telefonul său și omul își sună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Anastase din nou scîncește: Mi-i foame... Omul se scarpină în cap, se uită roată și cu pantoful îl calcă pe Anastase zicînd: De-ai ști ce necăjit sînt, măi Anastase...! Povestind îi arăt lui Pasqual cum fusese strivit Anastase, răsucind talpa pantofului în fel și chip. Pasqual s-a făcut negru și aproape plîngînd îmi spune: Dar este oribil bancul tău! Este monstruos, îngrozitor! Supărat, plîngînd efectiv, mă părăsește ostentativ. Pe Pasqual l-am reîntîlnit în Cuba, venise cu părinții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
icoană. Dâră de pământ în urma lor, frumusețile străine nu vor putrezi niciodată. La 16 ani, ispita are trup de cal, picioare de iepure, dinți de lup, urechi de vulpe, ochi de om. Bătrânul pășea la jumătate de umbră înapoia lui, răsucindu-i fiecare urmă de cizmă în sens opus, amăgindu-se: " Sigur, copilul meu fuge de păcat, e mai iute la pas ca mine, dar uite cum se îndepărtează de cele rele!" Totuși vinul ascuns în sticlele de un litru nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
într-o burtă de scoică; firul de iarbă, în tâmpla bunicului, repetă un cântec de lagăr. Semnele copilăriei, un coș plin de pietre ai cu ce strivi umbra. Goliat amenință în fiecare intenție, Goliat crește din stâncă. Toarce iarba munților, răsucește funie groasă și înhamă-l la oiștea Carului Mare! Goliat răsare din florile câmpului. Blestemă tot ce vegetează împotriva firii! Va crește deșert și-n ghiveciul mușcatelor. Nu uita: ai cu tine un coș plin cu pietre! Poți strivi umbra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
blestemul de a fi mal: curgeau în aval dezlegările, precum sângele lui Dumnezeu; în cer nicio urmă de secetă. Petru s-a făcut punte peste ape și peste furtuni, Petru s-a lăsat pășit de obsesii lacustre, Petru și-a răsucit funie groasă din iluzii și a legat-o de-o grindă a cimitirului. Timpul, ca o bicicletă fără pedale, se învârtea în cerc; viața alerga pe lângă Petru cine va ameți primul va fi liber cu adevăratelea. Timpul privea în oglindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ceva, te învinovățești și de faptul că ești. Petru se simțea parte dintr-un șotron nepășit până la capăt. Trupul: carne, oase, sânge, fire de păr, într-un sac de polietilenă, primul sertar frigorific, morgă, demisol, camera 2, spitalul de urgență, răsucești cheia, apuci de mânerul, tragi spre tine, trupul șotronului un contur de lumină albă deșirat din inima Tatălui: Doamne, m-am născut să fiu al ei, nu al lor. Vine în fiecare seară să mă vadă, astăzi nu m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în sulă. Toți 8 repetau în cor: Să vină, să vină curva, zâna măseluțelor, înhămată la trăsură, călare pe pulă, nesătulă, fudulă, destulă, la mine în sulă. În 30 de minute, liniște. Ghiță trăgea gratia, ușa, punea lacătul în verigi, răsucea cheia de două ori, de trei ori, Ghiță încuia noaptea ca pe un deținut vinovat pentru orbirea liliecilor. Visul era o înșiruire de scurt metraje: ziua își alegea regia, decorul, personajele; noaptea, pelicula lega diminețile ca pe niște intermitențe ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
trei: anul trecut a fost secetă, anul acesta au rodit inimile, anul ce o să vină va umple maternitățile. Trei, doi, unu: dragoste, mugure, cenușă. Doi, trei, unu: verde, roșu, negru... Timpul, o succesiune de consemnări, Dumnezeu rupe pagini din calendar, răsucește țigări, trage în piept secunde, scutură scrum peste cimitire, scuipă cenușă. Anul trecut am sădit un pom, anul acesta am înverzit în jurul sufletului, la anul, Doamne, la anul, cum voi sparge în ambele sensuri cerul?! Amăgire. Nimic mai incert decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
-mi intrau În nări, izbuteam uneori să mai prind cu un colț de retină această rază. Nu-mi mai amintesc cum Îmi reușea, pare-se că eram tare caraghios. Mă prefăceam că mă lansez Înot În apă pînă-n brîu și, răsucindu-mă cumva, captam reflexul luminii, o senzație suficient de intensă ca să mă mai bucure. Îmi doream atît de mult să nu pierd această co moară, Încît devenisem, prin desele mele contorsionări, o curiozitate pentru ceilalți copii. Mama m-a scos
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
parcă-i vedeam jucîndu-se cu aceleași obiecte: unul cu un briceag, altul cu un fluier mut, al treilea cu o bilă legată de un fir. Într-o pauză, am Întins mîna să ating bila. Băiatul ținea În mînă un tub răsucit din hîrtie. M-a plesnit cu el peste degete, crezînd că voiam să i-l iau. Spre iarnă, mă du mirisem: vederea se ascunsese, plecase de tot. În schimb, rămăsese undeva În mine, nu mi dădeam seama unde, vara aceea
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Așa. Acum era mai lumină. Parcă nici ceața tristeții nu mai era așa de rece și grea. Și, cum privea spre stelele care se aprindeau una câte una, inima i se umplu de bucurie. Știa ce avea de făcut. Se răsuci iute în jurul razei de lună și intră în casă. Trecu prin camera părinților, desenă cu lumină un fagure de miere, învioră florile de la ferestre, deretică prin camera copilului, se cuibări în pătuțul lui și, acoperindu-l cu aripile, intră în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Nu împodobise bradul era bradul pe care-l sădiseră împreună, când se născuse copilul. Și în fiecare an îl împodobeau împreună, de Crăciun. Acum erau amândoi plecați. Dimineața se uitase la brad. Crescuse înalt, frumos și drept. Ceața care se răsucea în jurul lui părea că-i taie ori o creangă, ori tulpina de la jumătate, o dată sau de două ori părea că i-a luat vârful. Își făcea singură curaj : e ceața, doar ceața... Apoi îngrijise animalele, calul necheză ușurel când îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
târziu , lângă foc, povestiseră cum s-a întâmplat cu furtuna, cum fuseseră zvârliți de valuri încoace și încolo, fără să vadă nimic decât furia mării, și cum, măturați de zidurile de apă care năvăleau de peste tot pe corabia care se răsucea în loc, apăruse un bătrân de nu se știe unde, cu barba înspicată și pletele albe, sprijinindu-se într-o cârjă mai înaltă decât el, care stătea drept printre resturile de catarge de pe punte și care le arăta o lumânare singura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
lungă și albă, pletele lungi, albe și ele, îl făceau să semene cu un munte de zăpadă. O voce caldă, cum nu mai auzise niciodată copilul, răzbătea din muntele de zăpadă. Când a ajuns chiar lângă el, bătrânul s-a răsucit, și-a pus mâna streașină la ochi, să vadă mai bine... Copilul stătea nemișcat, cuprins de spaimă. Dar fie ce-o fi, își spuse. De asta am venit, să vorbesc! Poate că mă aude, poate că înțelege... Dar bătrânul i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
m-a lăsat în pace; doar s-a uitat așa, drept la mine, ca să știu. M-am așezat într-un colț, cât mai departe de toți și, când am văzut-o că-i prinsă cu de-ale casei, m-am răsucit încet-încet ca să pot măcar să mă uit afară: ploua. Îmi place ploaia: e liniște când plouă, e miros de pietre, de iarbă, de nouri și dacă plouă mai mult, atunci, spre seară, se ridică ceața de pe deal și, când ajunge sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
în parc văzusem unul care semăna cu Einstein, plus niște ochelari cât roata carului pe nas, care-și așezase laptopul pe bancă, mormăi ceva spre mine, apoi se întorsese demonstrativ cu spatele și începuse să lucreze. După un timp, se răsuci spre mine și strigă : "Hei, nu-ți irosi timpul ! Fă ceva !"dar eu eram în vacanță și aveam chef să fac exact ce vroiam eu : adică, nimic. Nimic, decât să mă bucur , chiar și de ciudații pe care-i vedeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
numai și numai al nostru și doar se știe, nimic nu leagă mai mult oamenii decât secretele... Eram tare mândră ! Eu și orbul (care acum părea în lumina amiezii chiar el înveșmântat în lumină) aveam secretul nostru. Și m-am răsucit repede pe călcâie să fug să spun tuturor ce aflasem de la el. Dar m-am auzit strigată. Am rămas pe loc. Te pomenești că știe și ce-am făcut la școala (tocmai mă bătusem în parte cu... ei, dar toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
decât noi, decât casele, decât drumurile... și chiar decât porțile de care era așa de mândru satul nostru. Așa se face că și porțile parcă erau cuvinte: nici una nu semăna cu cealaltă, deși pe fiecare era același model : doua șuvițe răsucite pe un stâlp, o singură șuviță pe celălalt stâlp, iar pe bolta porții, unde se uneau, se împleteau așa, în trei, cum se împletea în cozi lungi, purtate pe spate sau strânse în coc, părul fetelor la horă. Pe stâlpii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
mă uit mereu, la Soare... ...așa cum treaba oamenilor e să fie aici și acum nemuritori și plini de iubire... * "...Înseamnă că ai mai mult curaj decât mine bravo ție! Uite, eu n-am treabă cu soarele, dar pot să mă răsucesc odată cu vântul și, așa cum mă vezi, pot merge cu vântul și să prind rădăcini acolo unde mă duce el !" Chiar așa ! Când și de unde apăruse?! Era un tufiș țepos, verzui-alburiu, ca o mică minge, iar din frunzele terminate cu spini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
gura ca și când ar fi vrut să spună ceva. I se mișcau buzele, dar nici un sunet nu ieșea. Ei, asta-i ! îngăimă într-un târziu. Trase aer adânc în piept, scutură capul, își trecu mâinile prin părul lung și des, îl răsuci, se uită un timp la mine... și iar tăcu. Într-un târziu, zise : Cred că ți-am spus că Fratele nostru ne-a pregătit deja locul acolo, în cer, unde o să trăim pentru totdeauna, împreună cu El și cu Tatăl Lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
foarte grea...” „Adică?” „Păi, pe lângă pacienți, mai ai de <susținută - În fața profesorului - lucrările pregătite În vederea pasului următor În cariera ta universitară”. „Am mai spus-o eu: ești un rău necesar - i-a răspuns Gruia, amuzat. „Cum o sucești, cum o răsucești, tot pe a ta vrei să fie. Ai noroc Însă, că nu mă pot supăra pe tine. Îți doresc succes, prietene, fiindcă În asemenea situație nu merge spusa: <Nihil sine bafta, magna cum propteauaă. Aici, ori știi, ori nu știi
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
cei trei ostași?” - l-a Întrebat Păpădie În șoaptă. „Vot tam!” - a răspuns individul, arătând cu capul În stânga lui. Am pornit ca fulgerat În acea direcție. Acoperiți complet cu omăt, căpitanul și cei doi cercetași ședeau ghemuiți, cu niște cârpe răsucite În gură și mâinile legate cu sfori... I-am dezlegat cât am putut de repede. Tremurau ca varga de frig și poate și de teamă, la gândul ce-i poate aștepta... Nu mi am permis să-l Întreb nimic pe
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]