915 matches
-
val al teoriei critice a avut un puternic caracter metateoretic sau aproape filozofic. Teoreticienii critici internaționali au avut preocupări generale legate de epistemologie, axiologie, ontologie și metodologie, și energiile lor s-au concentrat în direcția dărâmării fundațiilor filozofice ale proiectului raționalist. Teoreticienii critici au publicat, cu siguranță, și studii empirice notabile despre politica globală, dar direcția generală a scrierilor critice era mai mult teoretică în mod abstract, iar impactul lor principal a constat în critica asumpțiilor legate de cunoașterea legitimă, de
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
defineau ceea ce a fost considerat a fi cunoașterea legitimă în domeniul Relațiilor Internaționale. Și, în al doilea rând, că influența acestor asumpții s-a extins cu mult dincolo de zona academică pentru a structura elaborarea politicilor, mai ales în Statele Unite. Teoriile raționaliste erau astfel de două ori mai insidioase. Nu numai că dominau discursul Relațiilor Internaționale, până la excluderea perspectivelor și a formelor de cunoaștere alternative, ci au și inspirat politica dusă de Washington în timpul Războiului Rece, cu tot excesul de putere pe
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
politica mondială. Balanța studiilor critice s-a îndepărtat astfel de modul anterior de argumentare filozofică abstractă, înspre studiul discursului și al practicii umane, dincolo de limitele înguste ale teoriei relațiilor intrenaționale. Acolo unde teoreticienii critici din primul val au respins descrierea raționalistă a ființei umane ca fiind egoistă și atomistă și societatea ca fiind un domeniu strategic răspândind o imagine alternativă a oamenilor ca înrădăcinați social, constituiți prin acțiune comunicativă și deținători ai puterii prin cultură constructiviștii au folosit această ontologie alternativă
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
1999; Reus-Smit 1999; Tannenwald 1999; Rae 2002). Nu numai că sfârșitul Războiului Rece a lansat întrebări noi și interesante despre politica mondială (precum dinamica schimbării internaționale, natura unor practici instituționale fundamentale, rolul acțiunii non-statale și problema drepturilor omului), dar eșecul raționalist în a explica transformările sistemice recente a încurajat noua generație de gânditori să revizuiască întrebări vechi și situații văzute îndelung prin lentile neorealiste și neoliberale (incluzând controlul armelor de distrugere în masă, rolul și natura culturii strategice și implicațiile anarhiei
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
de distrugere în masă, rolul și natura culturii strategice și implicațiile anarhiei). În final, avântul luat de noua perspectivă constructivistă a fost sprijinit și de faptul că unii cercetători din aria convențională a disciplinei, frustrați de slăbiciunile analitice ale teoriilor raționaliste dominante, au îmbrățișat, și ei, cu entuziasm, noua perspectivă, deplasând-o de la periferie spre curentul principal al dezbaterii teoretice. Ecou al diviziunilor din cadrul teoriei critice internaționale, constructiviștii sunt împărțiți între moderniști și postmoderniști. Oricum, cu toții au încercat să articuleze și
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
teoriei critice internaționale, constructiviștii sunt împărțiți între moderniști și postmoderniști. Oricum, cu toții au încercat să articuleze și să exploreze trei afirmații ontologice legate de viața socială, afirmații despre care ei pretind că spun mai multe despre politica globală decât asumpțiile raționaliste rivale. Mai întâi, în măsura în care se poate spune că structurile pot modela comportamentul actorilor politici și sociali, fie ei indivizi sau state, constructiviștii susțin că structurile normative sau ideaționale sunt la fel de importante ca și structurile materiale. Acolo unde neorealiștii scot în
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
sine competiția echilibrului de putere. În măsura în care au discutat despre asta, neoliberalii au văzut și ei interesele statului ca fiind esențialmente materiale, chiar dacă au afirmat importanța instituțiilor internaționale ca variabile intermediare în acest proces. Al doilea factor a fost conceperea prevalent raționalistă a acțiunii umane. Așa cum am văzut, atât neorealiștii, cât și neoliberalii și-au imaginat ființele umane și, prin extensie, statele ca actori atomiști, egoiști, strategici, afirmând astfel o formă standard de raționalitate instrumentală la toți actorii politici. Când au fost
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
astfel de scepticism materialist. Ei au arătat cum evoluează normele internaționale, cum ideile și valorile ajung să modeleze acțiunea politică, cum argumentația și discursul condiționează consecințele și cum identitatea formează agentul, toate în moduri care contrazic așteptările teoriilor materialiste și raționaliste. Deși acest "idealism empiric" nu asigură răspunsuri la întrebări puse de teoreticienii etici internaționali, el contribuie la teoretizarea normativă orientată mai mult spre filozofie în două moduri: legitimează o astfel de teoretizare, demonstrând posibilitatea ca ideile să provoace schimbări la
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
genizate de tipul "femeie/femei și bărbat/bărbați" au servit, din punct de vedere istoric, la marginalizarea femeilor și a anumitor bărbați. Abordările feministe empirice și analitice atacă modalitățile stereotipe de gândire și practicare a Relațiilor Internaționale, mai ales abordările raționaliste dominante. Dacă ne întrebăm de ce am văzut de obicei numai oameni de stat și soldați în teoriile Relațiilor Internaționale, ajungem în cele din urmă să punem la îndoială statutul normativ al Relațiilor Internaționale, inclusiv identitatea cercetătorilor și modalitățile instituționalizate de
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
-și aducă întreg bagajul de cunoștințe teoretice și empirice în studiul unei game largi de probleme, și sub nicio formă să nu cedeze teme cheie de studiu în favoarea realiștilor și instituționaliștilor neoliberali. Această agendă nu trebuie să ia o formă raționalistă, ci, în consonanță cu obiectivele reconstructive ale feminismului, cere studii empirice conduse de teorie și teorii normative mai bine fundamentate empiric, care să exploreze reflexiv și să apere abordările feministe ale Relațiilor Internaționale. Acest capitol a început cu întrebarea "ce
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
3 Ole Waever, "The Rise and Fall of the Inter-Paradigm Debate", în Steve Smith, Ken Booth, Marysia Zalewski (ed.), International Theory: Positivism and Beyond, Cambridge, Cambridge University Press, 1996. 4 Robert Keohane este cel care a consacrat distincția între teoriile raționaliste și cele reflectiviste, criteriul de clasificare fiind epistemologia pozitivistă sau hermeneutică. Vezi Robert Keohane, "International Institutions. Two Approaches", în International Studies Quarterly, vol. 32, nr. 4 (1988), pp. 379-391. 5 Referitor la statutul disciplinei Relațiilor Internaționale în România, vezi Șerban
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
interiorizare a exteriorului, sau o formă de cenzură a emoției, o interiorizare a ei sau chiar o intelectualizare, însă una diferită, întrucâtva, de ceea ce înțeleg, în unanimitate, moderniștii, prin aceasta. Intelectualizarea nu este, neapărat, de data aceasta, cunoaștere de tip raționalist, ci cunoaștere de tip vitalist, chiar experimentalist, conferită de maturitatea vârstei. Iar cunoașterea devine "recunoaștere, în măsura în care se apropie nu de un adevăr abstract, ci de o tăcere vitală."57 Cuvintele par să se interiorizeze și ele, devenind limbaj al tăcerii
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
raportarea la alteritate"43 reprezintă pentru neomoderniști o resurecție a modelului idilic modern, deoarece, se știe, "epoca modernă a pus în centrul ei, ca echivalență a eului, Ego affectus est, răsturnare de perspectivă evidentă, dacă ne gândim la îndelungata tradiție raționalistă, în definirea esenței umane, cu atâtea consecințe pentru științele antropologcie"44. Plămădit din adâncurile existenței sale, la fel ca într-un adevărat laborator de creație, Persoana I plural creează un nou Univers, în centrul căruia este pusă condiția poetului. Exuberanța
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
până la mijlocul secolului al XX-lea. În românește de Dieter Fuhrmann, ELU, București, 1969. 37"Epoca modernă europeană a pus, în centrul ei, ca echivalență a eului, Ego affectus est, răsturnare de perspectivă evidentă, dacă ne gândim la îndelungata tradiție raționalistă, în definirea esenței umane, cu atâtea consecințe pentru științele antropologice." Vezi Hugo Friedrich, Structura liricii moderne de la mijlocul secolului al XIX-lea până la mijlocul secolului al XX-lea. În românește de Dieter Fuhrmann, ELU, București, 1969. 38Luiza Bratu, op. cit., p.
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de către iacobinism”, ceea ce-l face pe Compagnon să exclame: „un contrarevoluționar pariază pe Revoluție pentru a reainstaura monarhia.” Pornind de la atitudinea față de Revoluție, anti-luminismul (situarea În partidul anti-filozofilor, și În special Împotriva lui Rousseau pe de o parte și a raționaliștilor materialiști pe de alta, ca d’Holbach, La Mettrie, Hélvetius), pesimismul, cantonarea „originii” decăderii morale În păcat - dar nu numai, chiar și insistența cu care este căutată o origine a decăderii, fapt ce atestă radicalitatea procesului - estetica sublimului (unde Însă
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
și a formulat noi spații de manifestare a libertății. Meritul Îl au poate fondatorii modernității poetice, marii nihiliști ai Europei, gnosticii care au descoperit În poezie o experiență spirituală liberă de tradiție și deci cu atât mai crudă. În ciuda reîntoarcerilor raționaliste, ba de la mijlocul secolului al XIX-lea prin Victor Cousin sau a pozitivismului lui Auguste Comte, ba În prima jumătate a secolului trecut după Încercarea de conciliere a forței vitale cu aceea rațională, efectuată de Henri Bergson, fascinația răului nu
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
rațiune și dorință industriașii gîndesc să dubleze capacitatea de a convinge. În acest scop clientul este prezentat ca țintă, obiectul ca sursă, și între cele două se țese dubla linie a unei argumentări descriptive și a unei imagini dorite. Eminamente raționalist, acest dispozitiv scoate la iveală schema reprezentativă: părțile dispozitivului sînt exterioare una alteia și se articulează ca părți ale unei mașini. Ele unesc în ansamblu mecanismele care au fiecare funcția lor și se presupune că ansamblul funcționează dacă scopul este
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
agathosă. Este tipul creator artistic și intelectual prin excelență, cel care a creat ordinea spirituală și morală. El reunește două tipuri: apolinicul și dionisiacul. Tipul latin Caracteristice pentru acest tip uman sunt atitudinea de deschidere, inteligența superioară, expansivitatea și creativitatea. Raționalist, iubește ordinea și gândirea clară, exactă. Manifestă o mare nevoie de libertate, de dominanță, iubește puterea, este activ și caută să impună celorlalți propriile sale legi. Esența acestui tip a fost surprinsă de către Virgiliu, În următoarele versuri celebre (Eneida, VI
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
barba i se zbîrlește, "urlă ca un animal sălbatic". Sînt noi mărturii, la urma urmelor, ale acestei prezențe diabolice permanente în străfundul mentalităților colective din secolul trecut, chiar din anii în care ne-am obișnuit să vedem triumfînd oficial Gîndirea raționalistă și Ideea scientistă, în conformitate cu trăsăturile sale tradiționale, avînd alături legiunile servitorilor săi din lumea de pucioasă a Infernului, Prințul întunericului rămîne el însuși eroul privilegiat al unei literaturi abundente 15. El continuă să inspke spaimă, fascinație sau măcar o curiozitate
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
vedere "lupta proletariatului de pretutindeni" pentru instaurarea comunismului. 11.2. Aspirația spre sistem în gîndirea pedagogică Pe fondul progreselor înregistrate de învățămînt, al puternicei manifestări a spiritului creator din diverse domenii ale științei, tehnicii, literaturii, artei, sub influența unei filosofii raționaliste, a unei teorii sociologice orientate spre lumea satelor și a unei psihologii în plin efort de științifizare, pedagogia românească interbelică a cunoscut un veritabil salt în afirmarea sa în viața culturală românească. Dacă înainte de 1918 cercetările teoretice asupra educației și
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
dintre personaliști însă, cum sînt francezul LUCIEN LABERTHONNIÈRE, italianul LUIGI STEFANINI, elvețianul ALBERT KESSLER s-au manifestat și ca teoreticieni ai educației. LUCIEN LABERTHONNIÈRE (1860-1932) este unul dintre acei filosofi catolici care au respins neotomismul, mai ales pentru orientarea sa raționalistă, pentru subaprecierea altor modalități de cunoaștere. Dar, ca și discipolii Aquinatului, filosoful și pedagogul francez subordonează și el înțelegerea revelației. Spre deosebire de aripa de stînga a personalismului francez, Laberthonnière restrînge aria preocupărilor filosofice la "viața conștiinței", la înțelegerea a "ceea ce sîntem
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
fizicianul clasic sau standard era din ce în ce mai convins că e proprietarul rațiunii și că tot ce se situează în afară e irațional. Cuvîntul irațional desemnează tot ce se află în afara capacității mele de înțelegere. A existat, îmi amintesc foarte bine, Uniunea Raționalistă; exista și acea revistă comunistă care se numea La pensée, revue du rationalisme moderne (Gîndirea, revista raționalismului modern). Pentru ei, era irațional tot ceea ce contrazicea marxismul lor strîmt, care el însuși era, fără ca ei să o știe, complet irațional, adică
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
europene a filozofiei, a literelor, a artelor; acestea sînt într-o relație osmotică unele cu altele, însă fiecare își are propriile trăsături dominante sau propriile sfere de excelență. Astfel, tradiția filozofică anglo-saxonă este mai curînd empiristă, cea franceză, mai curînd raționalistă, cea germană, mai curînd idealistă; însă în fiecare țară există contracurente puternice, pluralism, devieri. Astfel, Rusia nu a încetat să întrețină în ea însăși o dialogică între despotism și populism, între slavofilie și occidentalism, iar fermenții occidentali s-au implicat
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
și ale științei. În loc să respingă îndoiala lui Montaigne, o asimilează, transformînd aprehensiunea Credinței în Pariu absolut căruia i se dedică trup și suflet. Mai tîrziu, acel credo quia absurdum al lui Kierkegaard se va întemeia pe critica rațională a gîndirii raționaliste. De acum înainte, Credința va ști să se opună rațiunii com-bătînd-o cu armele îndoielii și criticii provenite din însuși exercițiul rațional. Ea se va alimenta din ce în ce mai mult, mai ales în țările nordice, din experiențele interioare (Swedenborg 1688-1772) și din exigențele
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
oficiază sacrificiile pe altarul ghilotinei. Deja, în chiar inima triumfului Luminilor, ca și cum ar fi fost de așteptat ca un exces de yang să determine un acces de yin, se ridicase vocea contrară a lui Rousseau. Era protestul Simțirii împotriva abstracțiunii raționaliste. Era mai ales conștiința răscolitoare că progresul salutat pretutindeni trebuia considerat și ca o pierdere a virtuților naturale (Discurs asupra științelor și artelor, 1750, Discurs asupra originii inegalității dintre oameni, 1755). Iar începînd din 1770, Sturm und Drang-ul german
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]