7,552 matches
-
de fapt, virtuțile umane, cele intelectuale, cele etice, forțele voinței și cunoașterii raționale. Forțele acestea, În manifestarea lor completă, Într-o viață „desăvârșită” conferă vieții omului valoarea cea mai Înaltă. S-ar putea spune că o astfel de viață este resimțită cu o mulțumire sau o fericire totală, Însă, individul nu trăiește izolat; aceasta Înseamnă că binele cel mai mare al individului este pus În cuprinderea Întregului social căruia Îi aparține, În acest mod, etica Își găsește locul și În politică
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
prin aceea că purtătorul său nu este individul, ci societatea, că el determină acțiunea vitală În sensul conservării societății și a individului și, În final, prin aceea că individul nu posedă cunoștințe despre importanța obiceiului pentru conservarea vieții, ci Îl resimte ca pe o cerință absolută sau lipsită de temei, un „imperativ categoric”. Domeniul real În care dreptul și cutuma Își au locul este, de fapt, viața socială cu Întreg sistemul său de relații dintre indivizi și viața individuală. Funcția propriu-zisă
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
teleologice combat adesea foarte amănunțit lucruri pe care nu le susține nimeni. Filosofia teleologică a moralei nu respinge tot ceea ce afirmă cea formalistă; În descrierea moralului ca o trăire subiectivă ea coincide Întru totul cu aceasta: este așa pentru că individul resimte datoria ca fiind necondiționată, nu ca o cerință condiționată de un scop; și mai este așa pentru că valoarea morală a persoanei constă În modul de a gândi, adică În forma determinării voinței: respectarea unei norme recunoscute interior ca fiind necondiționat
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
pe cel dintâi mai bun din neamul ucigașului pe care Îl Întâlnește, acționează „moral”, indiferent care ar fi judecata noastră asupra acestui obicei și asupra valorii lui. Sau asasinatul politic. Dacă cineva Împins de dragoste fierbinte pentru poporul său și resimțind necesitatea morală ucide un om, nemaiputând suporta vederea unui asupritor al dreptului, unui distrugător al moralei, al prosperității poporului său, el este justificat În modul său de a gândi: cine face ce-i ordonă conștiința, fără să pregete, acela acționează
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
și dreptul pozitiv. Dar erorile de acest gen nu au slăbit această convingere care are profunde rădăcini În natura Însăși a spiritului uman”. Aceasta s-a văzut, cu toată claritatea, În perioadele critice ale vieții de Stat, cînd s-a resimțit necesitatea logică și etică de „a urca la principiul rațional al oricărei puteri politice”. Giorgio del Vecchio urmase „Școala lui Montesquieu” care more geometrico, așa cum făcuse anterior Spinoza cu Etica și principiile acesteia. Marele iluminist francez de secol XVIII, a
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
pat de spital, fiind suspectă de un diagnostic deocamdată neprecizat. Simptomele și crizele frecvente o conduceau însă cu gândul spre o boală necruțătoare. Fu nevoită să-și trimită fetița, pe Măriuța, la mama sa. Despărțirea de fetița ei scumpă o resimțise ca pe un început al sfârșitului. Stătea ore în șir cu ochii fixați într-un punct de pe plafon, prin care își trimitea sau își rechema amintirile, rememorând punctele cheie ale vieții. Dacă ar fi încercat să pună în cele două
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
zid de piatră, un dig umed, fără lucarnă, apăsător ca plumbul, mi-am dat seama că, pentru totdeauna, viața mea e inutilă și fără sens. Ea lăsase fără răspuns mângâierea privirilor mele și nu împrăștiase voluptatea profundă pe care o resimțisem la vederea Ei - pentru că nu mă observase. Aveam totuși nevoie de ochii Ei! O singură privire din partea Ei ar fi fost suficientă pentru a găsi soluții tuturor problemelor de filozofie și tuturor enigmelor teologiei. O singură privire a Ei, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
a provocat în mine nașterea unei lumi noi, a unei lumi necunoscute și tulburi, plină de forme și culori și ascultând de tendințe despre care oamenii sănătoși n-au cea mai precară intuiție. Trăiam interiorizat peripețiile din aceste povești și resimțeam o bucurie de nespus. Redeveneam copil. Chiar acum, când scriu aceste rânduri, resimt emoțiile de atunci. Toate astea se situează în prezent, nu în trecut. Fără îndoială, gesturile, gândurile, dorințele, obiceiurile atavice, cărora unele alegorii le servesc drept vehicule de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
tulburi, plină de forme și culori și ascultând de tendințe despre care oamenii sănătoși n-au cea mai precară intuiție. Trăiam interiorizat peripețiile din aceste povești și resimțeam o bucurie de nespus. Redeveneam copil. Chiar acum, când scriu aceste rânduri, resimt emoțiile de atunci. Toate astea se situează în prezent, nu în trecut. Fără îndoială, gesturile, gândurile, dorințele, obiceiurile atavice, cărora unele alegorii le servesc drept vehicule de-a lungul generațiilor, reprezintă factori atât de indispensabili ai existenței noastre. Mii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
mormântul? Patul ăsta, mereu gata, care mă invita la somn. De câteva ori, am avut impresia că mă aflu închis într-un sicriu. Noaptea, camera se răstrângea mai mult, mă apăsa. Oare nu ai și în mormânt sentimentul ăsta? Cine știe ce resimțim după moarte? Cu toate că sângele se coagulează în corp și după douăzeci și patru de ore unele organe intră deja în descompunere, părul și unghiile continuă să crească o vreme. Piere oare conștiința din clipa în care inima a încetat să mai bată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
mă epateze cu creațiile sale? Sincer vorbind, dacă aș fi constrâns să sufăr o nouă existență, mi-ar plăcea să aibă spiritul și simțurile slăbite, atenuate. Atunci, nu mi-ar mai fi greu să respir și aș putea, fără să resimt oboseala, să-mi petrec veacul în umbra coloanelor unui templu din Lingam, să merg în lung și în larg evitând cu grijă să las soarele să mă izbească în ochi și vocea oamenilor sau zgomotele vieții să-mi irite urechile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
castravete. Mă pipăiam peste tot, comparând în gând membrele, coapsele, pulpele, brațele cu cele ale soției. Conturul coapselor și feselor sale, căldura cărnii sale se materializau din nou în mine, cu toată forța realității; nevoia de ele, pe care o resimțeam, mă obseda. Îmi trebuia corpul aici, foarte aproape. Ar fi fost suficient un simplu gest, un efort de voință pentru a respinge tentația asta, dar cercul de foc ce-mi încingea craniul se făcuse și mai strâmt, și mai arzător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
de la ele, când ieșise furios pe poartă, dimineață. Stătu un pic să analizeze mai atent problema. La finalul acestei scurte și nu prea intense operațiuni, ajunse la concluzia că asta trebuie să fi fost sursa apăsării neliniștitoare pe care o resimțise în urmă cu puțin timp. Dar uite că tot răul fusese spre bine. Era să se întindă el pe aleea din fața bisericii, însă întâmplarea asta îl ajutase să-și amintească de marfa uitată la serviciu. Zâmbi mulțumit și decise că
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
mă rog, cam greu să stai pă loc. Mai umbli și tu, ca bărbatu', nu? Că toate e bunăciuni, e fâșnețe și să vede cu ochiu' liber, vorba aia, că să trage", cugetă el cu un soi de intuiție testosteronică, resimțind totodată o doză de înțelegere față de bietul mascul pândit la tot pasul de atâtea ispite. Rămăsese în picioare, în timp ce femeile se încinseseră la vorbă, uitându-l pe acolo. Își dădu seama că dacă mai stă mult așa, vata și tifonul
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
și mi-a mai alungat din starea mea. O stare pe care n-aș ști să o definesc prea precis. În orice caz, o mustrare de conștiință legată de enigma dinaintea căreia îi pusesem pe ai mei în legătură cu dispariția mea resimțeam din ce în ce mai acut, dacă nu cumva devenise de-a dreptul cronică. Băiat sensibil cum sunt, începuse să mă apese din ce în ce mai tare. Până la urmă n-am mai rezistat și am trecut pe la tata. Nu era acasă. Sigur, trecusem degeaba. Ce aș fi
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
și afișul lipit În fața cinematografului. Până atunci, să precizăm că toată această perioadă În care noi am filozofat pe marginea subiectului nu a fost Însumată la așteptarea personajelor. E doar o buclă În narațiune, o pauză care n-a fost resimțită de către eroii noștri . La fel, dacă autorul acestor rânduri, mânat de o neașteptată necesitate fiziologică, s-ar ridica și s-ar duce la baie, asta n-ar Însemna că cititorul ar trebui să aștepte, bătând nervos darabana pe masă, Întoarcerea
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
parte Padre Conchita, un preot catolic care suferise o schimbare de sex și avea mari șanse, spunea el, să devină cardinal, un rabin, un imam, trei credincioși Baha’i, un contabil liber-cugetător convertit la Cabala datorită fascinației pe care-o resimțea pentru numerele mari și foarte mari, câțiva teozofi de duzină, un călugăr zen și un derviș indian - ultimul pretinzând că, prin concentrare, putea să se transforme În orice obiect, cu excepția unei unghiere -, câțiva sufiști și un frizer. Iubitorii de Mașini
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
vorbind?" (p. 223-224). Boala fiului Radu, temă recurentă a jurnalului, și propria sa boală, al cărei debut aproape suprarealist este evocat într-o memorabilă narațiune (p. 118-125) se adaugă și ele seriei cauzale care justifică disconfortul existențial pe care îl resimte autorul sortit să-și ducă zilele "îmbătrânind tăcut pe canapele roase" (așa cum suna, plin de înțelesuri, titlul inițial al cărții, menționat și de Alex Ștefănescu în "Istoria" sa, dar modificat de către editură). Elaborate între anii 2001-2005 ("în fața computerului, ca într-
Portret al artistului în tinerețe și la maturitate by Daniel Dragomirescu () [Corola-journal/Journalistic/9168_a_10493]
-
etnia, națiunea, tradiția și religia, căci, cine nu știe, ele sunt sursa tuturor relelor în lume. O țară în care cerințele sociale, atunci cînd vin din partea instituțiilor statului, sunt percepute ca restricții discriminatorii, iar atunci cînd vin din partea minorităților, sunt resimțite ca drepturi firești. O țară în care spiritul de finețe al lui Pascal a dat ortul popii în fața spiritului populist al lui Sartre. O țară în care cea mai bună rampă de lansare este să-i înjuri pe fasciști, indiferent
Artizanii decăderii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9156_a_10481]
-
reprezintă adversarul care ne invită la luptă..." (Jean Chevalier, Alain Gheerbrant: Dicționar de simboluri). Spectrul dublului îl urmărește perpetuu pe Arghezi: două nopți, două stepe, două pahare, ș.a.m.d., sintetizat în confruntarea omului arghezian cu umbra pe care o resimte, spre a folosi termenii lui Jung, drept un dublu negativ sau, spre a folosi termenii lui Girard, drept un dublu violent: Sînt umbra ta, de-a pururi de om nedespărțită,/ Cu linia schițată aceeași pe contur". Date fiind acestea, l-
Arghezi prin grila Girard by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9182_a_10507]
-
câteva măști, a avut o desfășurare a mișcărilor de o poetică senzualitate, aceasta fiind secvența onirică cu cea mai prețioasă plasticitate. Suita de momente desfășurate în această țară a viselor a avut și faze mai puțin inspirate și s-a resimțit și lipsa unui legato între părți. Cosmin Manolescu a folosit și o tehnică pe care am întâlnit-o, în ultimii ani, la mai mulți coregrafi străini de dans contemporan, aceea de a implica toți spectatorii sau o parte a lor
Danse. Entre. Deux by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/9192_a_10517]
-
de realitate există și că, la scara universului, sunt perfect compatibile unul cu altul, necazul e că, în privința înțelegerii lor, ele încetează să mai fie compatibile. Ceva ne scapă și nu știm ce, spune Feynman, iar frustrarea pe care o resimțim în fața neputinței de a înțelege vine tocmai din exigența cu care ne-am intoxicat mintea: exigența consistenței logice. Vrem ca totul să fie coerent, dar se pare că realitatea universului vrea altfel. A doua primejdie pe care o pomenește Feynman
Lumea ca o tablă de șah by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9201_a_10526]
-
am tras-o a fost aceea că zona Basarabiei și în general valea râului Prut a favorizat depunerea prafului radioactiv mai mari decât în alte zone de pe teritoriul României. Efectele ,,Cernobîl” au fost prezente mult timp, după accident, repercusiunile fiind resimțite în timp cu urmări, nu de puține ori tragice. Se impune un control internațional cu privire la fiabilitatea unor astfel de reactoare și interzicerea funcționării acestora după un anumit parcurs în exploatare. De asemenea se impune dotarea unităților, abilitate cu răspundere și
CADENȚE PESTE TIMP by Col.(r) ing. NBC Nicu ȘAPCĂ () [Corola-journal/Journalistic/91799_a_93203]
-
Simion a triumfat și că doar spiritul de gașcă, aranjamentul jos, manevrarea bâtei ideologice și a injuriei grosolane (a la Nic. Iliescu și George Cușnarencu) pot face regula în lumea românească. În numele tuturor acestor lucruri, în numele mâniei pe care-o resimt față de orice formă de intoleranță, inclusiv intoleranța la Eugen Simion, cred că membrii comisiei de achiziții de la Ministerul Culturii au comis mai mult decât o enormă gafă. Au comis o eroare.
Abuzul ca bumerang by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/9223_a_10548]
-
vot, e mai mult ca sigur că ar fi ieșit cîștigătoare varianta guvernului, iar asta nu neapărat din cauză că ar fi fost cea adevărată, ci din nevoia firească de securitate și de simplificare a propriei vieți, pe care fiecare om o resimte și o exprimă În felul lui (dar se prea poate să mai existe și alte cauze). Merită reținut și faptul că, În zilele următoare, niște femei cucernice de la blocurile din preajmă au venit și au aprins cîteva lumînări acolo unde
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]