KorAP: Find »[drukola/base=ritualic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...28 29 30 ...54 >

1,334 matches

Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828

vremii. Astfel, calendarul era structurat pe o perioadă ciclică de 13 ani, anii fiind de patru tipuri, în funcție de numărul de zile: 364, 365, 366, 367 de zile. În calendarul civil, un an dacic avea 47 de săptămâni, în timp ce în calendarul ritualic, anul cuprindea 60 de săptămâni care, pentru a se alinia calendarului civil, acesta primea, la sfârșitul anului, 4, 5, 6, sau 7 zile.39 La început, calendarul vechi roman nu era un calendar lunar sau solar, ci era patronat de

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
începutul sau de sfârșitul ciclului vegetal sau de perioada de reproducție a unor animale domestice sau sălbatice. Astfel, în spațiul carpato-danubiano-pontic au existat 3 începuturi de an: 1 ianuarie, 1 martie și 1 septembrie, perioade în care avea loc scenariul ritualic de înnoire a timpului: timpul se naște, anul se maturizează o dată cu roadele pământului, îmbătrânește și se stinge pentru a reînvia. Potrivit legendelor populare, există o concordanță deplină între vârsta timpului calendaristic și vârsta sfinților din calendarul popular: Sfântul Vasile sau

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
moș Andrei, moș Nicolae, moș Crăciun, moș Ajun. Ritualul de înnoire a timpului se desfășoară pe perioada a 12 zile, așa-numitele "zile cosmogonice" 25 decembrie-6 ianuarie care simbolizează anul solar de 12 luni. Astfel, în Bucovina se practică scenariul ritualic în cadrul căruia este simbolizată "familia" anului solar, format din 12 luni; astfel, cele 12 luni, reprezentate antropomorf, în funcție de vârstă, de la copil luna ianuarie , la moș luna decembrie sunt purtate din casă în casă, într-un car împodobit, tras de patru

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
și Anul Nou, corespund riturilor oficiate în Zilele Babei: deschiderea mormintelor și întoarcerea spiritelor morților printre cei vii, modelarea din aluat, copt sau fiert, a unor figurine antropomorfe (Mucenici, Sfințișori, Bradoși) și mâncate sacramental în ziua morții Dochiei. Aceste practici ritualice reprezintă reminiscențe ale sărbătoririi Anului Nou primăvara. Baba Dochia este substanța telurică primordială din care renaște Timpul și Universul. Victoria soarelui de la echinocțiul de primăvară, numit local "Târ Înainte Târ Înapoi", este asigurată de o serie de practici magice pentru

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
telurică primordială din care renaște Timpul și Universul. Victoria soarelui de la echinocțiul de primăvară, numit local "Târ Înainte Târ Înapoi", este asigurată de o serie de practici magice pentru a nu se "aluneca" înapoi la solstițiul de iarnă, aprinderea focurilor ritualice, bătutul Pământului cu maiurile sau cu ciomegele de lemn, pentru a scoate căldura din Pântecele Pământului, purificarea spațiilor. Mărțișorul însuși era considerat funie a anului care adună cele 365 de zile în două anotimpuri de bază, vara și iarna, simbolizate

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
năpăstoasă care nu îngăduie gospodinelor să facă o samă de lucruri în ziua ei din săptămână, pedepsindu-le, când le găsește lucrând, întocmai ca Marți-seara."61 Timpul istoric este reînnoit periodic, prin intermediul timpului mitic, creația inițială a universului fiind repetată ritualic în actele magice care însoțesc pragurile de trecere. Astfel, "săptămâna" primordială este reamintită în orațiile nupțiale, tocmai pentru a reînnoi și sacraliza timpul profan: "Că numai Dumnezău e negreșit / Care toate-n lume le-a rânduit. / Luni a făcut sămn

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
pe rouă", până la răsăritul soarelui, iar altele "pe soare", când roiesc albinele.76 Astfel, semnele vremii dau naștere unui "timp viu", aflat într-o permanentă regenerare, un timp într-o continuă mișcare ciclică ce restabilește ordinea cosmică într-un spațiu ritualic în care universaliile ontologice se metamorfozează devenind soare (focul), lună (apa), pasăre (aerul), șarpe (pământ). În cele ce urmează, ne propunem să ilustrăm "semnele timpului" prin intermediul a două constante, "soarele" și "luna", din perspectiva celor trei tipuri de imagine, specifice

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
spațiu-timp Prin rit, semnificația arhetipală este valorificată din perspectiva coordonatelor spațio-temporale, consacrând socialul. Metamorfozele soarelui consacră riturile de trecere, împlinind destinul social ca destin cosmic. Recuperarea anuală a timpului mitic, primordial, și abolirea timpului profan este posibilă printr-un complex ritualic ce presupune o moarte și o înviere, ipostaziate simbolic de astrul solar. Cultul solar cel mai răspândit, care pune început unui nou ciclu calendaristic, este Sărbătoarea Crăciunului. Imaginea mitică, de semizeu, a bătrânului Crăciun, amintind de Zeul Soare, Mithra, și

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
propovăduire a timpului sacru. Cele două scheme mitologice "scalda" și "îngroparea" Crăciunului fac posibilă refacerea legăturilor primordiale, cu Centrul Universului. Scalda Crăciunului, în fântâna mitică a Apelor primordiale, regenerează fața Lumii, prin punerea în comuniune cu forțele creației. 89 "Îngroparea" ritualică a Crăciunului este, de fapt, sacrificiul simbolic pentru a se putea împărtăși din binecuvântările Apelor primordiale. Scenariul mitic al "îngropării" constă într-un adevărat ceremonial al înmormântării: un flăcău, sau un buștean, învelit ca un mort, e prohodit de un

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
Noului An, este învestită ca timp sacru, prin ritualul simbolic al unui sacrificiu dătător de viață. După îngroparea Crăciunului, cortegiul ritual al măștilor de Anul Nou alungă spiritele malefice și înnoiesc pământul prin "jocul" vieții și al morții. În cadrul scenariului ritualic de Anul Nou , la sfârșitul jocului, "capra" (în Moldova și Bucovina), "turca" (în Transilvania) sau "brezaia" (în sud, în Muntenia), acest personaj simbolic "moare" și "reînvie", aidoma zeilor vegetației. Întruchipare a materiei prime, a mamei primordiale, "capra" reprezintă un simbol

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
la sfârșitul jocului, "capra" (în Moldova și Bucovina), "turca" (în Transilvania) sau "brezaia" (în sud, în Muntenia), acest personaj simbolic "moare" și "reînvie", aidoma zeilor vegetației. Întruchipare a materiei prime, a mamei primordiale, "capra" reprezintă un simbol al fecundității, manifestată ritualic de Anul Nou, ca zeitate arhaică a vegetației care reface legăturile sacre dintre teluric și cosmic, prin sacrificiul simbolic. În Moldova și Bucovina, capra este însoțită de cerb care este un simbol solar, coarnele sale, care se reînnoiesc periodic, fiind

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
cu virtuți medicale și meteorologice, întruchipare a divinității naturii care moare și renaște în fiecare an.94 Zilele mitice, douăsprezece sau nouăsprezece, dacă se ia în considerare intervalul 20 decembrie (Ignatul) 6 ianuarie care prezintă fața Noului An, se supun, ritualic, metamorfozelor soarelui, ducând povara Sfârșitului și Începutului. Divinitatea solară, care deschide ciclul calendaristic, este Ignat, sărbătorit pe 20 decembrie, în ziua tăierii porcului, ca simbol al spiritului grâului, asociat cu zeitățile vegetației Demeter, Persefona, Attis, Adonis, Osiris sacrificiu ce reprezenta

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
cu zeitățile vegetației Demeter, Persefona, Attis, Adonis, Osiris sacrificiu ce reprezenta moartea și renașterea soarelui. Zeul Solar, de origine indo-europeană, identificat cu zeul roman Saturn și cu zeul iranian Mithra, înlocuit, o dată cu creștinismul, de Isus, "soarele dreptății", prin nașterea sa ritualică desfășurată an de an, reclădește lumea, purificând-o de maleficiile de peste an. În trecut, Anul Nou era sărbătorit la 25 decembrie (mai mult de un mileniu), în apropierea solstițiului de iarnă la Roma până în secolul al XIII-lea, în Franța

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
între 26 octombrie și 23 aprilie, miezul iernii fiind Sânpetru de iarnă (16 ianuarie). Dacă Sângiorzul încuie iarna și înfrunzește codrul, Sâmedru încuie vara și desfrunzește codrul.101 Înnoirea timpului calendaristic avea loc în noaptea de Sâmedru, prin aprinderea focului ritualic, în care se împlânta un brad verde pentru a fi incinerat, iar pe coastele dealurilor se rostogoleau roți de car în flăcări, înfășurate în paie. La terminarea scenariului ritualic, se luau tăciuni aprinși și se aruncau pe pășuni, în grădini

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
timpului calendaristic avea loc în noaptea de Sâmedru, prin aprinderea focului ritualic, în care se împlânta un brad verde pentru a fi incinerat, iar pe coastele dealurilor se rostogoleau roți de car în flăcări, înfășurate în paie. La terminarea scenariului ritualic, se luau tăciuni aprinși și se aruncau pe pășuni, în grădini și livezi, pentru a avea rod bogat în noul an.102 La daci, ritul incinerării (indoeuropean, de fapt) simboliza "ritul Marii Treceri în Lumea cealaltă prin purificare cu focul

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
în Bucovina, se întâlnesc și astăzi stâlpi funerari cu roți solare în vârf.105 La români, sărbătorile solstițiale și echinoxiale erau marcate și de jocul călușarilor care se integra în cadrul unor rituri magico-mitice, medicale, apotropaice, tropaice, cathartice și războinice. Dansul ritualic cu cai solari apare și la alte popoare: la germani, Pferd-Ritters, la francezi, cheval jupon, sau la englezi, hobby horse.106 Datina arderii butucului în noaptea de Crăciun, răspândită aproape la toate popoarelor Europei, focurile care se fac în dimineața

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
evidență cultul Crăciunului ca strămoș și moș, fiind un cult solar.107 Solstițiul de iarnă sărbătorea, în trecut, ziua de naștere a soarelui.108 Nu întâmplător, la solstițiile de vară și de iarnă, zeul soarelui la incași, Inti, era "legat" ritualic de "piatra sacră, Intihuatana, folosită ca "ceas solar".109 "Zeul-Soare" sau "Dumnezeul dăruit" era sărbătorit, în trecut, "pe cele mai înalte piscuri de munte", păstrându-se, astăzi, în tradiția românească, prin Nedei, care amintesc de "stihia primordială".110 c. Imaginea-cronotop

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
el iar se face copil."115 Sfârșiturile și începuturile temporale sunt puse în legătură cu sacrul, prin intermediul unui ritual al morții și învierii, al nașterii și renașterii. Trecerea dintr-un timp îmbătrânit de vreme într-un timp arhetipal este însoțită de aprinderea ritualică a focurilor, la solstiții, echinocții, la marile schimbări ale anotimpurilor (Sângiorz, Sâmedru), foc ce reprezintă, de fapt, fața pământeană a Soarelui care-l apără să depășească momentele de cumpănă, mai ales la solstițiul de iarnă când puterea acestuia este cea

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
echinocții, la marile schimbări ale anotimpurilor (Sângiorz, Sâmedru), foc ce reprezintă, de fapt, fața pământeană a Soarelui care-l apără să depășească momentele de cumpănă, mai ales la solstițiul de iarnă când puterea acestuia este cea mai scăzută. Pentru ca trecerea ritualică, de la profan la sacru, să fie posibilă, în imaginarul tradițional există metamorfoze diferite ale soarelui care mijlocesc împlinirea vechiului timp și deschiderea vieții celei noi. Ipostază solară, Crăciunul, îmbătrânit de vreme, la solstițiul de iarnă, moare, pentru a renaște într-

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
El atunci că se scula / Și din gură-așa zicea: / Sculați-vă slugile, / Să măture curțile, / Cu poalele supniței, / Cu vârfu cosițelor. / La mulți ani cu sănătate, / Că-i mai bună decât toate!"199 Motivul "copilului ales", prezent în scenariul ritualic din cadrul colindelor în care se înfățișează devenirea, transfigurarea exteriorizând zbuciumul interior al ființei umane aflată în așteptarea unei noi lumi, reclădite din perspectiva sacrului, este însoțit de motivele astrale care dezvăluie însemnele cosmice: "Doamnele, / În prundul mării, / Doamnele, / Născut-au

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
oștile. / Iar Ion făt-frumos, / El să fie sănătos / Ca un trandafir frumos."200 În structura magică tradițională a urăturii de Malancă, luna este supusă unui ritual al reîntoarcerii în matricea apelor, tocmai pentru a se împlini descântecele și farmecele. Moartea ritualică a lunii, care precede apariția lunii noi, numită popular Luna Tânără, Luna în două coarne sau Crai Nou, mijlocește împlinirea unor vrăji și descântece. "Luna din fântână", din recitativul urăturii pentru Malancă, simbolizează tocmai această renaștere a lunii din apele

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
o ajunge soarele și-i zice: "Bună dimineața, lună veche!" Dar ea pe loc se întoarce primenită și-i zice: "Mulțămesc dumitale, că-s tot nouă!"213 În alte legende, soarele și luna sunt frați care au dezlegarea "cununiei"; pragurile ritualice înspre taina căsătoriei transfigurează inițiatic drumul aștrilor: "Sfântul Soare și cu Sfânta Lună erau frați și Sfântul Soare a vrut s-o ieie. Sfânta Lună s-a dus la Dumnezeu iar și i-a spus: "Zi-i să-ți facă

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
E-atâta lumină și pace, e atâta bucurie de crezi c-o coborât Dumnezeu pe pământ."217 Timpul sărbătorii reprezintă o recuperare a ordinii primordiale: "Prin sărbătoare se produce o rememorare și o comemorare a unei întâmplări mitice."218 Complexul ritualic al sărbătorii introduce "o ruptură" în timp și spațiu, o abolire ad hoc a profanului și clădirea, din temelii, a cadrului evenimențial, ca univers sacru: "sărbătorile instaurează o ruptură de timp și spațiu: intervalul de sărbătoare este fixat de un

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
în mentalitatea populară: "Sărbătoarea dinților" (11 aprilie), "Sărbătoarea tâlharilor" (11 noiembrie), Sărbătoarea oilor, Sărbătoarea lupilor, Paparudele, Marțolea sau Marțiseara, Filipii, etc.220 Timpul sărbătorii transformă cadrul evenimențial al trăirilor zilnice în spațiu sacru în care obiectualul devine co-participant la actul ritualic. Sărbătorile echinocțiale și solstițiale erau celebrate în mod egal, la începuturi de an, timpul astronomic diurn, cu diferitele sale momente răsăritul și apusul soarelui, miezul zile și miezul nopții era considerat început de zi. Sărbătorile cu dată mobilă, specifice echinocțiului

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
mitologiilor arhaice, pasărea întruchipează sufletul mortului, călător în lumea de dincolo. Simbolul "pasăre-suflet" este prezent în Mesopotamia, Grecia antică, la majoritatea popoarelor Europei, la multe triburi din America și Australia. Această imagine a păsării-suflet o găsim, la români, în colacii ritualici, dați de pomană, și pe stâlpii funerari din Transilvania sau în Moldova. Păsările mitice, specifice diferitelor popoare Phoenix, Garuda, Kokh, Măiastră, Jar-Ptica sunt întruchipări ale principiului solar și simbolizează veșnica regenerare a vieții. Ca simboluri ale spiritului și ale cunoașterii

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]