21,085 matches
-
a existat în realitate, ea fiind "ființa cea mai uluitoare" pe care a dat-o vreodată Botoșaniul, cel puțin după știința autoarei (asta cînd se știe bine că la Botoșani s-au născut cîțiva poeți "și chiar un vestit general roman mort pe cîmpul de bătălie", cum aflăm tot din Introducere). Prin ce e uluitoare Catinca, frumoasa de la mahala, care din brațele unui bărbat într-ale altuia ajunge în cele din urmă să fie consoarta celui, singurului, pe care îl iubise
Misterele Botoșanilor by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16955_a_18280]
-
a produs un adevărat șoc în rândul specialiștilor... literați, uitând surprinzător istoria devenirii lui, care se pierde în negura vremurilor, el fiind revendicat în statornicia lui doar de Biserică. Justiția l-a avut în sistemul ei de legi, pe vremea romanilor, mai apoi, s-a disipat prin alte înțelesuri, încât astăzi el a rămas pierdut definitiv. Oricum, în spațiul românesc, termenul canon și-a găsit stabilitatea în ceea ce numim valoare perenă, valoare model, cu posibilități de iradiere, de influență benefică. Așa că
Sfinții neamului românesc. In: Editura Destine Literare by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/82_a_220]
-
această privință, v-aș fi recunoscător." Cu o lună și ceva mai tîrziu, la 7 aprilie 1987, îi trimiteam lui Alexandru Călinescu următorul răspuns: Problema ridicată [...] mi s-a pus și mie, după semnalarea de către D. Bălăeț, în 1972, a romanului anonim Catastihul amorului și La gura sobei, atribuit de el lui Radu Ionescu. Reluată și amplificată în monografia Radu Ionescu, un fiu al fantasiei (1985), demonstrația mi se pare fragilă. Ni se vorbește despre un "registru larg de apropieri de
"Catastihul amorului" - o traducere localizată by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/17002_a_18327]
-
de asemenea profesioniști împătimiți ai genului precum clarinetistul Alin Constanțiu, basistul Pedro Negrescu, tânărul percuționist Vlad Popescu, un talent a cărui sensibilitate, a cărui eficiență, împlinesc susținerea ansamblului. Au existat organisme de susținere, anume Fundațiile "Athenaeum", "Sound" din București, "Pax Romana", din Statele Unite ale Americii, Banca Comercială Română, organisme care au înțeles că divertismentul de bună calitate poate avea un rol educativ, formativ. Și pe bună dreptate. Căci sala Ateneului a fost supraaglomerată de un public tânăr entuziast, tineri care au
Între tradiție și originalitate by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/17043_a_18368]
-
presupusă pierzîndu-se în neantul actelor lipsite de sens, durabil rămînînd aspectul podoabei... Călătorim cu trenul spre Vaslui, Huși. În vinul bun se află adevărul și în compartimentul plin de confrați, copilăriți de falsa vacanță. Nichita scoate din buzunar o monedă romană, ne-o arată vesel, achiziția lui ultimă de numismat, cumpărînd mai mult spre a da, cum își bucură el prietenii cu marile lui gesturi rusești. Pentru că, știți, în vinele lui Nichita curge sînge rus... Toți cîntărim în palmă banul, pe
Evocarea prozatorului by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17045_a_18370]
-
Dacă ardea și-un foc de tabără, lănciile sprijinite cruciș scăpărau în repaosul serii... Povestea monezii ne cucerise pe toți. Am tăcut, muți, de atît suspens epic, pînă la Focșani, cufundați cu toții în acest ghicit, în istoria palpitantă a monezii romane. Era ca un mic roman vorbit, și nimeni nu povestea, din cîți povestitori am auzit, ca autorul Marei Epici. El avea pentru proză și pentru prozatori o admirație sinceră, copilăroasă, - cum, dom'le, să stai pe scaun și să înșiri
Evocarea prozatorului by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17045_a_18370]
-
încît spațiul acordat se justifică. Cred însă că tineretul căruia i se adresează autorul era mai curînd interesat de timpurile istoric mai apropiate decît de cunoașterea cutăror domnitori medievali. Începînd cu originile, autorul ia în considerare pe lîngă geto-daci și romani, componenta turanică (avarii, pecenegii, uzii, cumanii) și slavii. Autorul ține să releve că nu e adevărată aprecierea că geto-dacii se confundă cu tracii, ci au fost seminții deosebite. Iar colonizarea romană nu se reduce la armatele stabilite aici, ci la
Meditînd la trecutul României by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17073_a_18398]
-
originile, autorul ia în considerare pe lîngă geto-daci și romani, componenta turanică (avarii, pecenegii, uzii, cumanii) și slavii. Autorul ține să releve că nu e adevărată aprecierea că geto-dacii se confundă cu tracii, ci au fost seminții deosebite. Iar colonizarea romană nu se reduce la armatele stabilite aici, ci la afluarea spre ținuturile dacice a unor mase de oameni din aceeași zonă în căutarea aurului de aici. "Dacia colonizată de romani a putut în foarte puține generații să devină atît de
Meditînd la trecutul României by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17073_a_18398]
-
confundă cu tracii, ci au fost seminții deosebite. Iar colonizarea romană nu se reduce la armatele stabilite aici, ci la afluarea spre ținuturile dacice a unor mase de oameni din aceeași zonă în căutarea aurului de aici. "Dacia colonizată de romani a putut în foarte puține generații să devină atît de prosperă încît să i se spună Dacia felix". Retragerea aureliană n-a fost totală, negolindu-se de romani întreaga provincie. Sigur, chestiunea continuității nu mai prezintă, azi, importanța de acum
Meditînd la trecutul României by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17073_a_18398]
-
oameni din aceeași zonă în căutarea aurului de aici. "Dacia colonizată de romani a putut în foarte puține generații să devină atît de prosperă încît să i se spună Dacia felix". Retragerea aureliană n-a fost totală, negolindu-se de romani întreaga provincie. Sigur, chestiunea continuității nu mai prezintă, azi, importanța de acum vreo două sute de ani, esențial fiind proporția populației, care ne e, în Transilvania, hotărîtor favorabilă. Dar evacuări totale de populație dintr-un ținut, cum pretind unii istorici maghiari
Meditînd la trecutul României by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17073_a_18398]
-
în semn de salut, mi se păruse că-l aud rostind clasica, obsesiva injoncțiune, prin duduitul ce-l scotea motorul Ogarului cenușiu ambalat... Tot timpul, în drum spre capitala Californiei, mă gîndisem la bătrînul Cato din Utica și la senatul roman în care verbul făcea istorie.
Coasta Pacificului by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17114_a_18439]
-
nu am mai citit un roman de vreo 30 de ani. Nu însă din ostilitate antiliterară absurdă. Pur și simplu mie, care am trăit o viață destul de aventuroasă, iar în pușcărie scene romanești, ce depășeau cu mult imaginația așa-ziselor romane, "curajoase", "literatura" mi se părea derizorie și bagatelizantă. Artificială, neautentică. S-a și spus: după Auschwitz nu se mai poate face poezie". Sinceritatea dramatică a unei atari confesiuni e unica scuză a ceea ce altminteri s-ar putea considera o școlărească
Adrian Marino între lumini și umbre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15783_a_17108]
-
spre starea de cosmos ("visul unei nopți de vară"), pe care însă nu o poate atinge; și, cum nu o poate atinge, el vrea să distrugă orice încercare de realizare a unei stări cosmice, fie că ea se numește imperiul roman, fie cel al lui Napoleon, fie că va avea alt nume. Furtuna pe care imperiul de gheață o dezlănțuie vrea "să spargă cerul", adică să readucă totul la starea de haos. Istoria se repetă în viziunea eminesciană, repetare sugestiv exprimată
Realism politic și fantezie poetică by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/15810_a_17135]
-
ancorare în realul cel mai concret. Atrage atenția în primul rînd tensiunea care se naște din alăturarea de notații diafane, metaforizante și brutalul descrierii aproape medicale a unui infarct: " Era ora potrivită și eram gata de îmbarcare/ ieșisem din palatul roman,/ la capătul Vilei Borghese,/ unde îmi murise un prieten iarna trecută,/ un prieten cu inima explodînd ca o stea de prea/ multă căldură și lumină acumulate în trupul strîmt,/ necroza arterei era efectul focului dinăuntru,/ pîrjolind țesuturile." Sub un cer
Poezie, bibelou de porțelan by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15840_a_17165]
-
în viață, ai lui Eugeniu Botez sunt Alexandru Botez, stabilit în Norvegia, și Alvaro Botez, stabilit la Paris. Acești nepoți ai scriitorului au revenit adesea în țară după 1989. Cu Alexandru Botez am vorbit la telefon. I-am propus tipărirea romanului inedit al tatălui său, Călin Botez - Răscruci la Ocean. Vitregia timpului a făcut ca doi dintre copiii lui Eugeniu Botez: Stroe și Ada, să-și părăsească patria după războiul care s-a încheiat în 1945, iar nepoții, fiii lui Călin
Urmașii lui Jean Bart by Constantin Mohanu () [Corola-journal/Journalistic/15845_a_17170]
-
în contra poeziei vremii, propagandistice, dar și împotriva realismului liric clasic, izvor al atâtor abuzuri. Într-un eseu, apărut prin 1971, intitulat Cearta eternă, încercam să-mi susțin convingerea. După mine, cei dintâi furioși, avant la lettre, excesiv de senzoriali, cântăreții curtezanelor romane, introduceau în poezie, odată cu femeia, instinctul, milioane de săruturi și vrăbiile. Opțiunea pentru instinct, mai târziu, în apusul Europei, începutul de dereglare a simțurilor, opuse rațiunii, nu se putea să nu le placă ferventelor apărătoare ale curentului nou de pe la sfârșitul
Variații pe aceeași temă by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15874_a_17199]
-
care-l degustăm ori de câte ori se ivește prilejul. M-am amețit de câteva ori cu Paul, în timp ce discutam rar, în propoziții foarte scurte, despre decăderea imperiului roman, fatal decay, tema noastră predilectă. Știu că veți decădea și voi ca și imperiul roman - îi spuneam - și regret, regret foarte mult că nu avem ocazia să decădem împreună cu voi! Abia așteptam să mă întrebe cum e pe la noi prin țară, dar Paul se ferea totdeauna să aducă vorba. Știa ce știa. Eram însă pregătit
Imperativul categoric by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15890_a_17215]
-
din noi. Îți dă mâna, m-am adresat în gând piticului, habar n-ai, îți dă mâna... Să fii liber tot timpul. Să nu te mai prefaci. Să nu mai scrii, la două capete... în mintea mea răsări și generalul roman, nemulțumit că Roma nu-i acordase niște favoruri și care, înainte de a muri, spusese: "Patrie ingrată, tu nu vei avea oasele mele". Rămas singur, m-am întors din nou cu fața spre cerul palpitând de stele, și făcui un pariu
Imperativul categoric by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15890_a_17215]
-
În anul 155 în.d.Cr. a sosit în cetatea eternă o solie ateniană formată din trei filozofi, academicul Caeneade, stoicul Diogene din Babilon și peripateticul Critolaus. După îndeplinirea misiunii diplomatice, ei au ținut conferințe în care i-au uluit pe romani prin virtuozitatea cu care își susțineau ideile. Mai ales Caeneade a lăsat cea mai puternică impresie, deoarece a îndrăznit să argumenteze convingător chiar în centrul imperiului teza nelegitimității imperialismului roman. Elita politică romană a fost fascinată, incapabilă să formuleze vreo
Clipa de fericire a lui Marcus Tulius Cicero by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/15905_a_17230]
-
conferințe în care i-au uluit pe romani prin virtuozitatea cu care își susțineau ideile. Mai ales Caeneade a lăsat cea mai puternică impresie, deoarece a îndrăznit să argumenteze convingător chiar în centrul imperiului teza nelegitimității imperialismului roman. Elita politică romană a fost fascinată, incapabilă să formuleze vreo obiecție, iar reacția conservatoare promptă: filozofii au fost izgoniți din Roma, deoarece spune Pliniu cel Bătrân, romanii nu mai știau să discearnă adevărul de neadevăr. Cu toate acestea, odată intrați în contact cu
Clipa de fericire a lui Marcus Tulius Cicero by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/15905_a_17230]
-
adopte formulele superioare ale civilizației grecești; între disciplinele care au pătruns în cetatea eternă a fost și filozofia. Începuturile au fost însă foarte timide: Cicero, în general indulgent cu concetățenii săi, este foarte sever cu primii autori de tratate filozofice romane, care s-au limitat la a reda în stil rudimentar ideile lui Epicur. Când avatarurile vieții politice l-au îndepărtat pe Cicero de treburile cetății, el s-a dedicat filozofiei pentru a-i deprinde pe concetățenii săi cu această disciplină
Clipa de fericire a lui Marcus Tulius Cicero by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/15905_a_17230]
-
îi scrie el comandantului său Atticus, cum de tratez asemenea subiecte? Sunt simple copii; se scriu ușor, iar eu nu fac decât să înșir cuvinte, de care nu duc lipsă deloc". Ambiția sa a fost de a-i instrui pe romani și de a demonstra în chip practic că limba latină este capabilă să exprime gândirea speculativă. "Filozofia își face abia acum apariția în literatura latină", afirma oratorul, și, dată fiind importanța acestui domeniu, el socotește că "trebuie tratat în limba
Clipa de fericire a lui Marcus Tulius Cicero by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/15905_a_17230]
-
au găsit ospitalitate în coloanele revistei bucureștene, uneori prezentînd și pozele autorilor. Evident că printre acești colaboratori mulți sînt doar ocazionali, alții care astăzi prezintă doar o importanță bibliografică. Unii au doar o singură colaborare ca Sabin Velican (1909), autorul romanului Pămînt viu (1938) premiat la concursul literar din același an organizat de către Aida Vrioni (1886-1954); Ion Valerian (1895-1960), directorul revistei Viața literară. Sînt și colaboratori cu mai multe creații epice. Astfel Mihail Sadoveanu cu fragmente din viitorul volum Divanul persian
Revista România literară by Nae Antonescu () [Corola-journal/Journalistic/15904_a_17229]
-
care-și putea manifesta considerațiile lui critice. În coloanele României literare a semnat cronici despre proza literară a lui Pavel Dan (1907-1937) din volumul intitulat Urcan Bătrînul, apoi despre Ghicește-mi în cafea (1938) a lui Victor Ion Popa, despre romanul Nuntă în cer (1939) al lui Mircea Eliade și, de asemenea despre Cercuri în apă (1939) al lui Ion Biberi (1904-1990). La cele mai multe dintre aceste volume cronicarul literar le-a subliniat realismul inspirației, umorul, dramatismul acțiunii epice, analiza sufletului feminin
Revista România literară by Nae Antonescu () [Corola-journal/Journalistic/15904_a_17229]
-
când intrau în Roma nu furau statuile, când ele reprezentau zeițe? Nu le ridicau, crezându-le muieri și pe care le duceau acasă, să le fie neveste?... Sau, când dădeau năvală în Senat și îi trăgeau de bărbi pe bătrânii romani neclintiți în măreția lor, purtându-se cu ei ca și cu niște jucării?... Cuvinte tipice ale unui perdant, de când lumea. Și care nu va câștiga niciodată nimic. Decât faima, decât gloria... Ce gafă însă... La Praga, în 1969, ceva obscur
Praga în 1969 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15923_a_17248]