73,404 matches
-
p.77). Sunt câteva momente în roman de o încremenire melancolică tristă care te duc cu gândul la atmosfera apăsătoare a tăcerilor din Moderato Cantabile a Marqueritei Duras. Interesant, căci, în fond, scrisul Iolandei Malamen poate fi un nouveau - nouveau roman, o experiență scripturală mai umanistă, dar care se naște tot din complicitatea și fascinația pentru mijloace. în fine, ceea ce deranjează totuși în această carte este lirismul necontrolat și nu tocmai convingător. La braț cu ilizibilul Atât Iolanda Malamen cât și
Colocvii despre roman by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14592_a_15917]
-
deranjează totuși în această carte este lirismul necontrolat și nu tocmai convingător. La braț cu ilizibilul Atât Iolanda Malamen cât și Silviu Lupașcu încearcă să scrie altfel și, ca orice căutare, demersul lor scriitoricesc e urmărit de riscuri, uneori mari. Romanul lui S. Lupașcu este ciudat, de un exotism eclectic, ilizibil, atât ca efect al unui stil atent supravegheat și al unui lexic nu de puține ori dificil (autorul folosește cuvinte ca arhontizat, excruciant, psihopomp, obsecviozitate ș.a.) cât și datorită unei
Colocvii despre roman by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14592_a_15917]
-
atunci când autorul forțează semantica cuvintelor prin alipirea după modelul joyceean. Borges spunea că engleza lui Joyce e de o sonoritate aproape muzicală. Or aici nu e cazul. Uneori nici fraza elaborată nu e foarte reușită, deși stilul e adecvat. în romanul lui S. Lupașcu întâlnim tot soiul de apoftegme obscure, metaforizate, citate, învățături și (pre)viziuni gnostice alcătuind textura onirico-poetică a unei povești fără început și fără sfârșit, ale cărei personaje misterioase sunt doar niște suflete rătăcitoare în căutarea "lumii care
Colocvii despre roman by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14592_a_15917]
-
găsește această proză fără corespondent și fără sursă de influență în spațiul autohton. Destule elemente caracteristice scrisului lui Mircea Cărtărescu se găsesc aici: lexicul bogat, atent solicitat, eclectismul instrumentarului mistico-religios sau escatologia sexuală. Silviu Lupașcu însă nu e un povestitor, romanul lui nu e captivant (deși întâlnim tot felul de personaje: comuniști, mafioți, vânători de lei, yoghini, jurnaliști, tot felul de învățători orientali ș.a.) Stârnește interesul, dar nu-l menține. Povestea diluată monocord, uneori de un lirism îndoielnic, se pierde în
Colocvii despre roman by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14592_a_15917]
-
se pierde în pânza unor parabole și metafore obscure preluate din tradiția arabă. încercarea e neîndoios meritorie, păcat că autorul e victima propriei savanterii și nu are simțul dozajului. Dacă la Iolanda Malamen tonul e al unui minor, fără pretenții, romanul lui Silviu Lupașcu țintește mai sus. Cartea de cristal se vrea, poate, în genul Alchimistului, însă demersul e riscant și extrem de dificil căci autorul alege o scriitură aproape experimentală îngreunând deseori inutil lectura. Degustătorii de stil vor aprecia însă destule
Colocvii despre roman by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14592_a_15917]
-
personală. Toate informațiile mi-au parvenit la maturitate, prin mărturii sau lecturi. În același fel tot ce știu despre mussolinism, franchism, hitlerism sau despre dictaturile din țările latino-americane datorez cărților. De istorie și mai ales de literatură. Una dintre ele, romanul lui Mario Vargas Llosa Sărbătoarea Țapului, tradus și la noi de curînd (de către Luminița Voina-Răuț și Mariana Sipoș pentru Editura Allfa), mi-a împrospătat unele observații mai vechi, legate de deosebirile dintre cele două tipuri de extremisme. Romanul se adaugă
Între extreme by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14614_a_15939]
-
dintre ele, romanul lui Mario Vargas Llosa Sărbătoarea Țapului, tradus și la noi de curînd (de către Luminița Voina-Răuț și Mariana Sipoș pentru Editura Allfa), mi-a împrospătat unele observații mai vechi, legate de deosebirile dintre cele două tipuri de extremisme. Romanul se adaugă altora, cum ar fi cele ale lui Marquez sau Carpentier, despre același subiect: sîngeroșii dictatori din America de Sud și Centrală. Dar dacă Marquez și Carpentier au avut simpatii socialiste ori chiar comuniste, respingînd extrema dreaptă din acest unghi, Llosa
Între extreme by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14614_a_15939]
-
și în modul cel mai strident, abuzive, în vreme ce, preocupate să nu iasă din spiritul care le călăuzea, cele de stînga au păstrat aparențe de legalitate. Pentru cei care au cunoscut comunismul, nu și fascismul, ca mine, comportarea lui Trujillo, protagonistul romanului lui Llosa, este demențială, adică pur și simplu de neînțeles. Stalin a ucis mai mulți oameni decît Trujillo, dar s-a comportat cu mult mai rațional. A fost nevoie să iasă din scenă ca să aflăm (după Raportul secret al lui
Între extreme by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14614_a_15939]
-
l-am început însă la Simpozionul de la Carthause-Gaming (Austria) în anul 1995, cînd am condus secțiunea de Poetică. Cu un an mai tîrziu, la Petersburg, participînd la discutarea unei lucrări, prezentată de un coleg japonez, cu titlul Categoria frumosului în romanul "Idiotul", am propus organizarea unui simpozion pe tema respectivă, avînd în vedere și titlul comunicării mele: Dostoievski: quo vadis homo? După cum se vede, japonezii nu numai că au acceptat propunerea, dar și au organizat o dezbatere la nivel mondial. Și
Dostoievski și civilizația japoneză by Albert Kovacs () [Corola-journal/Journalistic/14636_a_15961]
-
potpourri de autori, pornind de la nume mai puțin cunoscute și ajungând la câștigători ai Premiului Nobel precum Isaac Bashevis-Singer sau Gabriel García Márquez. Pătrunse de acest spirit cosmopolit, în paginile revistei stau alături pasaje de literatură (în special extrase din romane aflate în curs de apariție la diferite edituri românești), articole de analiză politică și istorică, câteva articole ce se concentrează asupra problemelor Americii Latine, cronică de film (vezi "Războiul ca o inițiere în bărbăție" de Mihail Rîklin), sau contribuții precum
Dialoguri de calitate by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14644_a_15969]
-
Grete Tartler Ultimul suspin al maurului - primul roman rushdian apărut după faimoasele Versete, pe când Rushdie încă mai călătorea cu bodyguard și cărțile sale nu se vindeau în Orient, de teama eventualelor proteste (nici Suspinul nu s-a vândut la Bombay, deoarece unul din personaje caricaturiza un leader de
Pentru lumile care dispar... by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14634_a_15959]
-
nu le lăsa pradă uitării. De la călătoria lui Vasco da Gama - care "n-a venit să cucerească, ci în căutare de piper" ("Să te gândești că istoria lumii crește dintr-un bob de piper, iată mai mult de jumătate din roman"), de la comerțul cu mirodenii, povestea se oprește la cele patru generații ale unei familii indiene, prilejuind astfel o frescă extinsă spre ultimele decade ale secolului al 19-lea, până la sfârșitul secolului 20. Povestitorul, Moraes Zogoiby, "Maurul" care moștenește amestecul de
Pentru lumile care dispar... by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14634_a_15959]
-
vine sângele portughezilor "invadatori" și, respectiv, catolicismul, în timp ce tatăl, unul dintre ultimii evrei din Cochin, duce mai departe vița lui Boabdil, ultimul stăpânitor maur al Spaniei) ar trebui să fie chiar simbolul Indiei ("acest subcondiment, nu subcontinent", cum glumește Aurora). Romanul tinde astfel spre alegoria cu ascuțișuri satirice (ocazia dezvăluirilor corupției, jocurilor politice din Bombay, a răsfățului bogătașilor, a goliciunii vedetelor și superesteților, dar și a potlogăriilor negustorimii de altădată, a trădărilor vechi și noi). Măiestria stă în detalii, în tipologiile
Pentru lumile care dispar... by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14634_a_15959]
-
deprinde limbajul, îi află poveștile, "și când le afli pe toate ești unul de-al lor". Iar traducerea Danei Crăciun permite la rândul ei, în limba română, această prindere. Vitalitatea și extravaganța, elaborarea, aluziile culturale, iată principalele virtuți ale acestui roman scris "cu toată orchestra", neevitând emfaza trombonilor. Când te lasă puterile și suflul ce te mână din urmă abia se mai simte, e semn că a sosit vremea mărturisirilor... Așa că se cuvine să ridicăm în slăvi sfârșiturile; ceea ce a fost
Pentru lumile care dispar... by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14634_a_15959]
-
din ce în ce mai sus, până la imposibilitatea de a mai trăi și muri în pace. Profesorului Malik Solanka "glasul îi tremura de furie" ; vederea slăbită mai reușea să perceapă că lumea era "în neregulă". Nu își mai găsea odihna (de altfel, în finalul romanului, sfârșește sărind din ce în ce mai sus, sub ochii fiului său Asmaan, nume sugerând cerurile, as-saman. Viața e furie, care ne mână spre înălțimi și adâncuri - iată cât de modern era pe vremuri ironizatul, de către elevii noștri, Coșbuc, adăpat și el la înțelepciunea
Pentru lumile care dispar... by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14634_a_15959]
-
te întorci la felul vechi de a privi lucrurile. Ritmul urgenței, păstrat de narator, dar și amestecul de erudiție și sentimentalism, mesajele și scenariile stratificate, simbolurile, mitologia, "cronica de ziar" alături de mai sus pomenita virtuozitate lingvistică fac din acest recent roman un recviem pentru secolul XX, în presto și în fortissimo Se citește cu interes, mai ales pentru contemporaneitatea suflului, pentru retrăirea evenimentelor la care am fost și noi, vai, martori, dar uite că supraviețuim. Să mai fi așteptat autorul cu
Pentru lumile care dispar... by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14634_a_15959]
-
fortissimo Se citește cu interes, mai ales pentru contemporaneitatea suflului, pentru retrăirea evenimentelor la care am fost și noi, vai, martori, dar uite că supraviețuim. Să mai fi așteptat autorul cu publicarea câteva luni, am fi avut probabil și primul roman despre 11 septembrie... ...și persistente cântece de masă José Ortega y Gasset (1883-1955), filosof al istoriei, politician și jurnalist, editor, conducător al opoziției sub dictatura lui Primo de Rivera (1923-1936), mai târziu guvernator civil al Madridului, ceea ce l-a obligat
Pentru lumile care dispar... by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14634_a_15959]
-
șase voturi: Pascal Quignard, pentru Les ombres errantes, primul din cele trei volume publicate deodată în această toamnă la Ed. Grasset și care, împreună cu celelalte două, Sur le jadis și Abîmes, constituie inaugurarea unei vaste serii intitulate Dernier Royaume. Spre deosebire de romanele premiate în alți ani, adresate marelui public și vîndute în sute de mii de exemplare, alegerea de anul acesta e mai "elitistă". Președinta juriului, Edmonde Charles-Roux, a admis că Pascal Quignard este un scriitor inclasabil, dar tocmai de aceea l-
Premiile toamnei franceze by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/14611_a_15936]
-
alegerea noastră, cu atît mai rău pentru el." Nemulțumit e chiar colegul ei de juriu, Jorge Semprún, care a votat împotriva lui Quignard și și-a exprimat public dezacordul: Problema nu constă în faptul că Umbrele rătăcitoare nu e un roman, fiindcă statutul Goncourt îngăduie și alte forme literare, nici în faptul că va avea mai puțini cititori ca de obicei. Problema e că această carte nu deschide nici un drum literar nou. Este destul de convențională și prolixă [...] În sfîrșit, alegerea ei
Premiile toamnei franceze by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/14611_a_15936]
-
și cererile de traduceri (iar un procent din toate acestea revine prin contract și autorului). Editura Grasset n-a mai primit cea mai profitabilă recompensă literară franceză din 1997, cînd Patrick Rambaud a înregistrat un record de librărie cu Bătălia (roman cu adevărat foarte bun, tradus și la noi de Irina Mavrodin în 2001, la Editura EST-Samuel Tastet). Nici Pascal Quignard nu e necunoscut cititorului român, două dintre romanele sale fiind foarte bine traduse de Emanoil Marcu în populara colecție "Cartea
Premiile toamnei franceze by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/14611_a_15936]
-
1997, cînd Patrick Rambaud a înregistrat un record de librărie cu Bătălia (roman cu adevărat foarte bun, tradus și la noi de Irina Mavrodin în 2001, la Editura EST-Samuel Tastet). Nici Pascal Quignard nu e necunoscut cititorului român, două dintre romanele sale fiind foarte bine traduse de Emanoil Marcu în populara colecție "Cartea de pe noptieră" a Editurii Humanitas: Toate diminețile lumii, anul trecut, și Terasă la Roma, recent. Cîteva informații bio-bibliografice Pascal Quignard s-a născut la 23 aprilie 1948 la
Premiile toamnei franceze by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/14611_a_15936]
-
și însoară. Predă un timp franceza veche la Universitatea Vincennes, apoi e angajat ca lector la Gallimard unde, din 1976 și pînă în 1994, cînd își dă demisia, ocupă funcția înaltă de responsabil editorial. Între timp, scrie și publică mult - romane, eseuri, povești, librete de operă și scenarii. Devine tată, divorțează, suferă de depresii. Practică muzica de cameră ca violonist și violoncelist. Inițiază un Festival internațional de operă și teatru baroc la Versailles. Colaborează cu Alain Corneau la realizarea a două
Premiile toamnei franceze by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/14611_a_15936]
-
librete de operă și scenarii. Devine tată, divorțează, suferă de depresii. Practică muzica de cameră ca violonist și violoncelist. Inițiază un Festival internațional de operă și teatru baroc la Versailles. Colaborează cu Alain Corneau la realizarea a două ecranizări după romanele sale. Foarte cultivat, pasionat de antichitatea greacă și latină, de vechea filosofie chineză și indiană, de arta barocă, muzician rafinat, el e autorul unei opere "pentru cunoscători", foarte apreciată de critică dar care nu a avut succes de public decît
Premiile toamnei franceze by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/14611_a_15936]
-
Abisuri - care domină "la rentrée" prin singularitatea lor absolută. Pierre Assouline le numea OLNI obiecte literare neidentificate - și ele constituie avangarda unui vast proiect ce va ține cît viața scriitorului. Cele trei volume (care însumează 800 de pagini) nu sînt romane, ci opere de înțelepciune și meditație alcătuite din capitole scurte și foarte scurte, la rîndul lor divizate în paragrafe independente. Fragmentul, lipsa de structură vizibilă este forma ce convine cel mai bine acestui spirit original, care face literatura pură "din
Premiile toamnei franceze by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/14611_a_15936]
-
pure, o regăsește cu încîntare". Quignard par lui-même i "Lire" și "Magazine littéraire" din septembrie au publicat ample convorbiri cu cel care, spărgînd tiparele genurilor și încercînd o recucerire etimologică a limbii, se distinge strălucitor din avalanșa celor 700 de romane franceze și străine ce au invadat odată cu toamna librăriile din Franța. În interviul luat de Catherine Argand în "Lire", Quignard mărturisește că, pînă la moartea tatălui său, s-a străduit de dragul lui să joace anumite roluri - să predea, să lucreze
Premiile toamnei franceze by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/14611_a_15936]