KorAP: Find »[drukola/base=romanic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...28 29 30 ...158 >

3,927 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

pare să împiedice orice fel de întrepătrundere și să determine separarea dialectală este mai degrabă Mureșul, nu Dunărea, susține Pușcariu. Dovadă că Dunărea, spune la rândul său Brătianu, n-a fost niciodată o barieră, iar contactul dintre populațiile de limbă romanică de pe un mal și de pe celălalt nu s-a întrerupt total niciodată. În această privință, profesorul german E. Gamillscheg ajungea la următoarele concluzii: "începe acum a doua perioadă: preluarea latinei răsăritene, transformată în grai al ilirilor, de către populația slavă imigrată

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
german E. Gamillscheg ajungea la următoarele concluzii: "începe acum a doua perioadă: preluarea latinei răsăritene, transformată în grai al ilirilor, de către populația slavă imigrată. Dar, spune el, chiar și în epoca aceasta, care ține până în secolele VII-VIII, contactul cu regiunile romanice de la sudul Dunării nu s-a întrerupt. Se pare, după cum rezultă din istoria cuvântului "pedestru", că au existat puncte de contact direct între nucleul românesc din Munții Apuseni și cel al romanicilor de pe valea Timocului (sudul Dunării). Căci numai în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
care ține până în secolele VII-VIII, contactul cu regiunile romanice de la sudul Dunării nu s-a întrerupt. Se pare, după cum rezultă din istoria cuvântului "pedestru", că au existat puncte de contact direct între nucleul românesc din Munții Apuseni și cel al romanicilor de pe valea Timocului (sudul Dunării). Căci numai în felul acesta se poate explica pătrunderea cuvântului respectiv (pedestru) la populația bilingvă care folosea atât albaneza cât și latina, precum și existența unor nume albaneze în zona Munților Apuseni, fapt remarcat în special

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
slave înconjurătoare. În aceste condiții, în lipsa altui argument, suntem obligați să admitem că elementele etnice împinse de valul slavilor (din sud) la nordul Dunării, în regiunile dacice, pe care aceștia le părăsiseră anterior, s-au sprijinit aici pe o populație romanică, ce s-a menținut și după cuceririle barbare, produse după 275, populație pe care imigrările succesive de prizonieri și meseriași aduși din sud au ajutat-o să-și păstreze tradiția latinei populare. Dacă lucrurile n-ar fi stat așa, termenii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Peninsula Balcanică, ci în regiunea vestică a Banatului și a Transilvaniei. Astfel, avem cuvinte ca "nea", "păcurar", "june", "curechi", "moare", "pedestru", întrebuințate în această zone. Păstrarea acestor cuvinte latine denotă că limba română este cea mai apropiată dintre toate limbile romanice de vorbirea populară și cea mai puțin influențată de latina clasică, deoarece biserica și administrația (statul) s-au dezvoltat în sfera greco-slavă din Bizanț. Aceasta evidențiază și spiritul conservator al părții vestice din Dacia traiană, unde colonizarea romană a fost

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
după încetarea dominației politice a Imperiului în nordul Dunării. În secolul al IV-lea, "Romania" răsăriteană depășea spre nord limitele Imperiului de Răsărit, dar centrul ei era pe malul drept al Dunării, unindu-se cu regiunile romanizate din sud-originea nucleului romanic de pe valea Timocului și Moravei.51 Însă, după pătrunderea slavilor în Peninsula Balcanică, la începutul secolului al VII-lea, situația s-a schimbat radical. Astfel, viitorii aromâni trebuie să fi fost împinși spre Pind și Tesalia, strămoșii meglenoromânilor se vor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de posibilitatea traducerii numelor de locuri (astfel, în Dobrogea și la gurile Dunării, Petra (lat.)-Camena (slv.), Lykostomo-Vâlcov, Halmyris-Opolimne). Este incontestabil că influența slavă a fost puternică în toată această zonă (nordul Dunării), dar nu mai puternică decât influența populației romanice în sudul fluviului, însă așa cum regiunea aceasta a rămas în esență slavă, tot așa în nord a rămas predominant latină. Este un fapt aproape universal admis că influența slavă asupra asupra limbii române s-a exercitat la nord de Dunăre

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Carpați, mult mai devreme decât admit susținătorii teoriei imigrării-secolele XII-XIII. Într-o comunicare ținută la Academia din Berlin, în 1940, E. Gamillscheg spunea: "Continuitatea românilor, pe teritoriul lor actual (nordul Dunării), nu este atât o continuitate etnică, cât una spirituală. Romanicii stabiliți în regiunile ce constituiau leagănul lor primar au devenit coloanele unui edificiu puternic, ale cărui ziduri s-au construit din materiale de origini diferite. Forța care consolidează întregul edificiu este limba de circulație comună (latina populară). Ultima etapă din

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
origini diferite. Forța care consolidează întregul edificiu este limba de circulație comună (latina populară). Ultima etapă din evoluția ei s-a încheiat atunci când aceasta a devenit limba maternă chiar și pentru acele părți din populație care nu erau de origine romanică. Limba aceasta, care a moștenit geniul latin și a contribuit la treptata și larga sa răspândire, a făcut din populații foarte diferite sub aspect etnic, noi fii ai Romei".52 După ce-am văzut împrejurările istorice în care s-a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
limbii române este de aprox. 43.000, chiar mai multe, împreună cu neologismele, termenii tehnici, regionalismele și variantele. În lexicul românesc distingem două părți: partea moștenită și partea împrumutată. În ceea ce privește fondul moștenit al limbii române, raportul între elementele autohtone și cele romanice este net în favoarea acestora din urmă. Elementele latine de bază (cuvinte-tip), în dialectul daco-român, sunt în număr de 1500 (1600), dar, împreună cu derivatele, lingviștii Candrea și Densușianu au ajuns până la 2000-2500 cuvinte latineînaintea lor, Pușcariu ajunsese până la 1947. Raportul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și variate. Elementele autohtone fac parte din țesutul de temelie, ereditar, al limbii române și s-au bucurat de o considerație aleasă din partea poporului în cursul secolelor. Pentru întregul tezaur lexical moștenit (cel dinainte de slavi), mai ales despre elementul latin (romanic), marele lingvist Lazăr Șăineanu sublinia: "o trăsătură caracteristică e seriozitatea, solemnitatea cu care poporul tratează cuvintele de origine latină, pe când alte cuvinte din lexic sunt tratate, în gura românului, cu nuanță progresivă de ironie batjocoritoare (n-au scăpat nici măcar cuvintele

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
străine (de împrumut)slave, grecești, turcești, ungurești și neologisme. Elementul latin formează majoritatea cuvintelor pentru că noțiunile și lucrurile principale, abstracte și concrete, se numesc cu termeni latini, dar și pentru că elementele lexicale din alcătuirea unei fraze românești sunt de origine romanică. Concret, în orice text românesc de proză sau poezie prevalează elementul latin-în poezia lui Eminescu: latine-1656, străine-164, autohtone-28, iar în proza populară: latine-582, străine-47, autohtone-25. Numărătoarea (inventarierea) lui Macrea este grăitoare: 1. latine-2099, iar împreună cu derivatele (6806), 8905; 2. slave

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cronologică și împrejurările cultural-istorice ale pătrunderii acestor elemente de împrumut în organismul latin-romanic al limbii române sunt cunoscute (vezi mai sus). Care este însă locul și ordinea elementelor străvechi, autohtone, anteromane și preslave, provenite din substratul tracic ? Alături de specificul fondului romanic, este necesar a sublinia cealaltă realitate străveche, semnificativă și importantă, individualitatea și specificul elementelor moștenite nelatine, autohtone. Studiul lor etimologic-comparativ indică o fizionomie proprie, o sumă de trăsături fonetice, morfologice și semantice pregnante, deosebitoare, ce ilustrează originalitatea și vechimea indo-europeană

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de elementele slave ori de împrumuturile ulterioare, în aceeași măsură ca elementele latine. Aceste elemente vechi, neromane (autohtone, trace) erau prezente în limbă anterior oricăror împrumuturi externe, fiind din punct de vedere românesc, contemporane, în sensul absolut, cu întregul fond romanic al limbii române. Ulterior, după cucerirea romană, latina înlocuiește idiomurile autohtone. În limba română, gramatica ei istorică arată (indică) că elementele autohtone (preromane) au existat simultan cu cele latine, cu care alcătuiesc împreună blocul omogen al fondului lexical moștenit. Lingviștii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
conviețuire îndelungată și intimă cu ei (slavii), dar ar fi greșit să credem că limba română ar fi un fel de limbă slavo-română !57 Româna, ca limbă, face parte din marea familie a limbilor indo-europene și anume din familia limbilor romanice, alături de sardă, italiană, retoromană, franceză, occitană (provensală), catalană, spaniolă și portugheză. Limbile romanice provin din latină, etapă intermediară între indo-europeana comună și limbile neolatine. Înainte de cucerirea romană, au existat populații care vorbeau fie alte limbi indo-europene (celții), fie limbi neindo-europene

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
că limba română ar fi un fel de limbă slavo-română !57 Româna, ca limbă, face parte din marea familie a limbilor indo-europene și anume din familia limbilor romanice, alături de sardă, italiană, retoromană, franceză, occitană (provensală), catalană, spaniolă și portugheză. Limbile romanice provin din latină, etapă intermediară între indo-europeana comună și limbile neolatine. Înainte de cucerirea romană, au existat populații care vorbeau fie alte limbi indo-europene (celții), fie limbi neindo-europene (etruscii). Aceste populații și-au abandonat limba în favoarea latinei, dar au păstrat în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cioc, ciut, copac, coacăză, curpen, gard, gorun, ghionoaie, ghimpe, groapă, grumaz, gușă, gresie, leurdă, mal, mazăre, măgură, mărar, mânz, murg, măgar, mugur, năpârcă, pupăză, rânză, rață, sâmbure, strugure, strepede, șopârlă, țap, vatră, viezure.58 Baza latină a limbii române-toate limbile romanice provin din latină, iar structura lor continuă structura acesteia. Acad. Al. Rosetti, în Istoria limbii române, a dat definiția genealogică a limbii noastre: "Limba română este limba latină vorbită în mod neîntrerupt, în partea răsăriteană a Imperiului roman, cuprinzând provinciile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
limba latină vorbită în mod neîntrerupt, în partea răsăriteană a Imperiului roman, cuprinzând provinciile dunărene romanizate Dacia, Panonia de sud, Dardania, Moesia Superioară și Inferioară din momentul pătrunderii limbii latine în aceste provincii până în zilele noastre". Ca și alte limbi romanice, româna continuă structura latinei, dar cu multe schimbări. În structura unei limbi, gramatica este partea cea mai stabilă și mai sistematică, iar vocabularul, partea cea mai mobilă și mai nesistematică, unde apar mereu noțiuni noi. Lexicul-în fiecare limbă romanică (inclusiv

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
limbi romanice, româna continuă structura latinei, dar cu multe schimbări. În structura unei limbi, gramatica este partea cea mai stabilă și mai sistematică, iar vocabularul, partea cea mai mobilă și mai nesistematică, unde apar mereu noțiuni noi. Lexicul-în fiecare limbă romanică (inclusiv româna), s-a transmis același număr de cuvinte: 2000, iar dintre acestea, 500, s-au transmis tuturor limbilor romanice-cuvinte panromanice! Din această categorie fac parte instrumentele gramaticale: prepoziții, conjuncții, adverbe, pronume, numerale, verbe. Între cele 2000 de cuvinte moștenite

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
moștenite în limba română, unele s-au păstrat numai în această limbănumărul lor este de 100, precum ajutor, cântec, creștin, împărat, a ierta, a legăna ș. a. Ca o concluzie, limba română continuă latina populară (vulgară). Româna, ca și alte limbi romanice, s-a născut în urma diversificării și evoluției neîntrerupte a limbii latine vorbite (populară). Latina vorbită era o limbă comună, mijloc de comunicare orală, limbile romanice sunt continuatoare neîntrerupte ale latinei vorbite înainte de secolul al VII-lea latina populară este una

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ș. a. Ca o concluzie, limba română continuă latina populară (vulgară). Româna, ca și alte limbi romanice, s-a născut în urma diversificării și evoluției neîntrerupte a limbii latine vorbite (populară). Latina vorbită era o limbă comună, mijloc de comunicare orală, limbile romanice sunt continuatoare neîntrerupte ale latinei vorbite înainte de secolul al VII-lea latina populară este una simplificată. Când a apărut limba română? De când se deosebește ea de latina populară din care provine? Latina și-a pierdut unitatea, după secolul al IV

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în mai multe limbi. Latina populară din regiunile dunărene a început, prin secolul al V-lea, să-și accentueze trăsăturile proprii, evoluând independent. Acest proces a continuat câteva secole și se admite că, în secolele VII-VIII, latina cedează locul limbilor romanice (neolatine). Elementele vechi slave, care pătrund după secolul al VII-lea, nu suferă transformări, de unde rezultă că limba română nu s-a format după contactul cu lumea slavă-latina populară s-a transformat în limba română, înainte de începutul secolului al VII

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
latina din care provenea, în secolele V-VIII, în momentul în care noul popor de la Dunăre (cel român deja) se distingea de alte popoare (etnii) prin limbă.59 Cercetarea cuvintelor care numesc principalele noțiuni, împărțite pe categorii, învederează caracterul fundamental romanic, latin, al limbii noastre (române). Cuvintele de întrebuințare permanentă, de circulație intensă sunt latine. Ceea ce au adăugat pe urmă slavii (după secolele VI-VII), în mai mare măsură, populațiile turce (pecenegi, cumani), mongolii (secolele X-XIII), în mai mică măsură, n-

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și de stat avem puțini termeni (abundă cei slavi): domn (dominus), jude (judex). Observăm că predomină termenii agro-pastorali, ceea ce indică o populație sedentară, stabilă în nordul Dunării.60 După ce am urmărit, sub aspect lingvistic, componenta autohtonă, traco-dacă, apoi pe cea romanică, latină, să analizăm contribuția slavă la alcătuirea limbii române. Ce a rezultat din această îndelungată "atingere" (Iorga), conviețuire, între slavi și elementul romanic? În Dacia (nordul Dunării), slavii s-au așezat în număr mare și în toate părțile ei, nu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
stabilă în nordul Dunării.60 După ce am urmărit, sub aspect lingvistic, componenta autohtonă, traco-dacă, apoi pe cea romanică, latină, să analizăm contribuția slavă la alcătuirea limbii române. Ce a rezultat din această îndelungată "atingere" (Iorga), conviețuire, între slavi și elementul romanic? În Dacia (nordul Dunării), slavii s-au așezat în număr mare și în toate părțile ei, nu numai în unele regiuni, așa cum s-a crezut multă vreme. Aceasta ne-o spune cercetarea obiectivă a izvoarelor istorice, dar mai ales toponimia

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]