1,294 matches
-
impresia că nu ne înțeleg limba. Sub acoperișele din paie și puzderii, colibele nu aveau decît o singură încăpere; din tinda fără tavan te aburcai direct în pod. Uneori și aceasta lipsea. Școala se deosebea prin acoperișul ei de tablă ruginită, cîrpit cu carton gudronat. Am intrat într-o colibă. Pe laița cu cîrpe colorate, așezată pe pari înfipți în pămînt, mișunau copii cu părul creț și ochii sclipitori. Gol pușcă, cu burta de vierme gras, unul din ei își mișca
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
cumplit la fiecare opintire În pedale, iar mecanismele din butucul roții din spate trosneau din când În când de parcă s-ar fi făcut țăndări. Omul gâfâia, sudoarea Îi opărea ochii, mintea i se oprise din pricina trudei, mâinile Înțepeniseră pe coarnele ruginite, gura și nasul i se uscaseră, dinții se Încleștaseră amarnic, făcând să se ridice pe obraz țepii bărbii nerase de multe zile. Roata din față era strâmbă, avea câteva spițe rupte, făcea opturi prin praf și zgomot mare când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Nu apucam să fac nici doi pași, că auzeam glasul celui mare: „Bă, ia vino-ncoace, mă!” Inima se umplea iară de speranțe. „E legat câinele?” „Da!” Împingeam cu nădejde poarta din scânduri cenușii, putrede, care se hâțânau În cuiele ruginite. Ajungeam În șopron. Titel Îl certa pe ăla mic: „Bă, ăsta e prietenul meu, să-i dai drumul oricând!” (Dar nu s-a Întâmplat niciodată așa: treceam mai Întâi prin chinurile iadului, agățat de poarta părăginită, Încuiată cu o curea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
blestemată; nici măcar nu apucase să doarmă vreo noapte În noua lui avere; nici măcar cu o zmeură din rugii cei Încâlciți nu apucase să-și Îndulcească gura; nici măcar o cană cu apă nu băuse din puțul cu roată, tuburi largi, lanț ruginit și capace grele din lemn Înrămat În fier. Bucuros de lumina blândă și de căldura molatecă a asfințitului, voise să se plimbe Împrejurul satului În care venise să-și sfârșească zilele În pace. A Încălecat bicicleta și s-a lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
fără frați, surori și părinți. Aerul se liniști Îndată ce bocănitul copitelor Iedului se stinse undeva, În Răspântii. Se apropie de gardul cu uluci putrede și date cu var, dincolo de care se afla clădirea cam dărăpănată și cu acoperiș de tablă ruginită a Dispensarului. Din curte, liniștea văzduhului fu iară tulburată, de astă dată de nechezatul armăsarului Canafas. Fuseseră buni și statornici prieteni cu ani În urmă, până se auzise că talanului i se luase pielea, iar carnea fusese trimisă la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de făcut și că ceea ce urma să se Întâmple prietenului său era firesc și nicidecum cel mai mare rău de pe lume. Porni spre poartă aproape Împăcat, după ce-i șopti calului: „Cum zici tu. Cum vrei tu...”. Întinse mâna spre clanța ruginită, se răzgândi și se Întoarse: „Băi, Canafase, tu chiar nu vrei să-ți dau drumu’?”. Bătrânul armăsar oftă și-și pironi privirea către cer, ca și cum ar fi vrut să spună: „Uitați-vă, oameni buni, cu ce sărman de minte mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
în seva cerului și o picåturå de ploaie sculptatå în aer Mereu acolo cum un gând fix de statuie acoperitå de licheni o pensulå înmuiatå în roșu spre pânzå niciodatå ajungând Și tu și eu douå palme împunse de cuiele ruginite ale timpului fixate în aceeași mângâiere neîntreruptå
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1614]
-
continuat calea spre iaz. Prin frunzișul arinilor de pe malul iazului se vede soarele în mii de boabe luminoase purtate de unde. Ajunși la locul nostru, călugărulcu un oftat de bătrânețe s-a culcușit pe locul lui, acoperit acum de câteva frunze ruginite... Eu mă așez pe cioata ce ține loc de scaun și îmi las picioarele să simtă nestatornica undă a iazului... Mă gândeam să mai salvăm câțiva chitici de la înec, ca să-i avem mâine la prânz. Ce zici? Dorința sfinției tale
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
întreg locul părea în mod clar degradat. Grădina era neîngrijită și plantele crescuseră în dezordine. Tufele ornamentale, care probabil că odinioară fuseseră tunse în formă de păsări și animale, se transformaseră în niște forme ciudate și ușor monstruoase; niște inele ruginite zăceau pe jumătate ascunse în iarba unui teren de crochet neîngrijit; o plasă de tenis atârna pleoștită între doi stâlpi și o seră abandonată etala mândră câteva ochiuri de sticlă acoperite de licheni. în fine, se mai vedeau un adăpost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
vâsle. în totului tot, domeniul emana un aer sinistru și impunător, care nu era în nici un caz atenuat de prezența unei bisericuțe ascunse în stânga, după niște copaci, și un cimitir neîngrijit ce se întindea dincolo de un vechi gard de fier ruginit. Eva scrută locul cu privirea de lângă salcia plângătoare și tocmai se pregătea să-și părăsească adăpostul, când ferestrele franceze se deschiseră și un bărbat ieși pe terasă cu un binoclu, uitându-se lung prin el înspre Eel Stretch. Bărbatul purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
șuruburi lovite, zgomot de start enorm și infirm. Namila se urnește din loc, farurile se leagănă în oceanul negru și gros. Camionul olog, umple cu zgomot pustiul, o uriașă sălbăticiune beteagă, avansând nesigur, defrișând bezna, felii felii. Dunga unei streșini ruginite. Lăzile mari de gunoi. Ghidonul unei biciclete. O ușă, mătura rezemată de topor, în pragul ușii. Altă ușă: statuia. Statuia lucește scurt, cât să clipești. În rama ușii, nudul, statuia. Sub jetul auriu, trupul gol al bărbatului. Fruntea mare, chelia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
până departe, departe, și-au stins, dintr-odată, lumânările. Au dispărut cu toții. Domnul Vasile a rămas singur, cu torța în mână. Zâmbea, mulțumit. Torța lângă pulpanele raglanului. Liniște perfectă, noaptea perfectă. S-a auzit iarăși scârțâitul acela sâcâitor de uși ruginite. Stofa a început să ardă, de la pulpanele raglanului în sus. Apoi, mănușile. Apoi, fularul de mătase galbenă. Vasile încă zâmbea, când s-au auzit urletul muzicii și tam-tamul. Nătăfleață de Tolea înțepenise, nu era cine să oprească muzica. Fum, vedenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
jachetă de lână tricotată, albastră. Ochelari, nas lung, păr puțin, încâlcit. Întindea o mână mică, umedă, cu unghiile tăiate până la carne. — Ați venit, desigur, tot pentru noua lege. Este o măsură de stat, n-o pot discuta... Vocea era răgușită, ruginită, dar blândă și obosită. Știți, eu nu vreau decât să... Dacă vreți să știți părerea mea personală, strict personală, o părere particulară, nu oficială... eu am aici o funcție, reprezint Asociația. Dar ca om, să spunem, părerea mea este... mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
scrisoarea? Parcă a luat scrisoarea, profesorul...“ Dacă țineai neapărat, puteai desluși și asemenea împerechere. Un susur, departe, aproape, greu de spus. Judecând după starea sa extremă, domnul profesor fusese deja, vineri, în posesia scrisorii. Credea a fi deslușit scâncetul broaștei ruginite, citise umbrele cenușii ale cerului umed, în care se împotmoleau tăceri și se deșira așteptarea, intercepta privirea fixă, fosforescentă a gurii de burlan de la colțul clădirii, unde se refugia cotoiul vagabond al străzii. Nu rămăsese din sulul felinei, înșurubat ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ștampile sau nici nu are habar de ceea ce, imprudent, a lăsat la vedere, în calea oricui. Reverie, strategie, somnolență, cine sa mai știe. Confuzia unei dimineți reumatice. Cotoiul înșurubat în burlan, mormăind avertismente confuse. Cheia răsucind cuvinte ruginite în broasca ruginită... Ceasul de mână ticăi scurt, zgârietură de ac. Unsprezece, unsprezece fix, patru cinci șase secunde, secundele pier, iată optsprezece, se sec scunde secunde se spulberă, spulberă. Iată, se spulberă timpul, treizeci, și una și două și nouă, spulberă, gata, minutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Uite, să recapitulăm cele câteva zile dinainte de invadarea Poloniei...“ Nu mai puteai continua multă vreme zborul prin nori. Erai obligat să arunci o privire spre pustiul pământesc, să zărești, undeva, în forfota de furnici turmentate, un ac arămiu, cu gămălia ruginită, să recunoști statura unui bărbat, oho, chiar pistruiatul, lunganul nostru amic Matei Gafton care se legăna în ritmul frazelor, la doi pași de ascultătorul apatic. „Cunoști scenariul. Operațiuni în doi timpi. Austriei i se propusese o reformă internă, apoi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
păcatului, ce-am avut și ce-am pierdut. Dinții scrâșnesc în carnea pufoasă, vegetală, privirea e sus, în tavanul opac. Plouă și vineri, toarnă cu găleata. Recepționerul Vancea părăsește hotelul sub o uriașă umbrelă neagră. Orașul diminuat, jilav. Un vuiet ruginit, posomorât, carcasele lungi și reci ale tramvaielor. Lume, uriașul trup gros, înnodat al trupurilor înlănțuite într-unul singur. În fiecare stație se rup alte fragmente, se reface altfel aderența. Între cotul vecinului din stânga și broboada femeii din față se deschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de el însuși și de ceilalți. Noi măști, noi înlocuitori, noi eroi... Dar eroii nu vom fi noi, nenorociții. Nici vecinii noștri, nenorociții. Se vor inventa noi eroi. Domnul Cușa, să zicem! Un perfect înlocuitor, crede-mă. Fotograful cazanului nostru, ruginit și găurit și puturos. Dar și al fantomelor după care alergi dumneata, puișor! Să nu uităm asta, nimbul ăsta, să nu uităm. Iartă-mă, ești un adolescent în criză, inteligent și sensibil, nu vreau să te indispun. Vino, să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
se auzeau pași. Rondul de noapte, patrulele Utopiei, cadența leneșă a santinelelor mizeriei. Brusc, întunericul scrâșni. Brusc, rafale de lumină. Farurile, scrâșnetul mașinii, tablă roți șuruburi, un autobuz gol, hodorogit, bălăbănindu-se turmentat, smulgând din noapte zidurile, arbori adormiți, streașina ruginită, butoaiele borțoase cu gunoi, ghidonul unei biciclete, un topor rezemat de o mătură, o siluetă. În rama ușii înalte, silueta unui domn elegant. In jetul auriu al farurilor, bărbatul nu clintise. Fruntea mare, chelia metalică, privirea fixă, sticloasă. Un bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
stins apoi, treptat, cu toții, lumânările, chipurile, au dispărut cu toții. Dominic a rămas singur cu torța sa în mână, blând, mulțumit. Torța la pulpanele raglanului. O liniște perfectă, de vis. S-a auzit iarăși mieunatul acela, scârțâitul acela sâcâitor de uși ruginite. Cerul ardea, stofa începuse să ardă, mănușile, mătasea de la gât. Domnul Dominic încă zâmbea când s-a auzit așa, undeva, un urlet de câine nocturn. Fum, vedenii magnetice. Doar nătăfleață Tolea le vedea și n-avea putere să le întrerupă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
unul sau două paragrafe, mă întrerup o clipă și îmi aduc aminte de Marina Gonzalez, suferind la gândul că n-am să o mai văd niciodată. Sunt tentat să mă masturbez, dar rezist tentației, pentru că nu se poate ca arcurile ruginite ale patului să nu mă dea de gol. Totuși, din când în când îmi strecor mâna pe sub pătură și îmi pipăi mădularul. Doar ca să mă asigur că e acolo, că străvechiul meu prieten e în continuare cu mine. O jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
dacă n-ai cumva chef să ieșim. — Ooo ! Revista Îmi alunecă pe podea. Unde ? — Ghici ce am ! Ridică din sprâncene pentru suspans, apoi Începe să-și caute În geantă. Cu gesturi foarte lente, scoate un inel de chei imens și ruginit, de care e prinsă o cheie nou-nouță de yală. — Ce-i asta ? Încep, nedumerită - apoi, brusc, Îmi pică fisa. Nu ! — Ba da ! M-au acceptat ! — O, Doamne ! Lissy ! — Știu ! Îmi zâmbește radioasă. Nu e mișto ? Cheia din mâna ei e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
imemorial) nu găseam alt subiect de conversație mai spiritual decât casele de pe margine, cu o robustețe de case vechi boierești, dar lăsate într-o paragină jalnică, fără geamuri pe fațada de la stradă, cu reliefurile de pe aceeași fațadă mâncate, cu feroneria ruginită care probabil nici nu se mai deschide ca să intri din stradă în curte... Asupra monstrului vegetal îmi atrăsese și mie atenția, acum câteva zile, un copil al străzii, o puștoaică de cinșpe-șaișpe ani, care dimineața stătea ca într-un jilț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
în roșul merelor, în galbenul gutuilor și-al perelor. Același dor ne parfumează simțurile: dor de vise și culoare, frunze, flori și fructe, oameni și păsări, îngeri și demoni. Cu groază mă gândeam că urmele pașilor mei printre frunzele tale ruginite lasă pliuri adânci în rochia ta și poate nu-ți place. Cântarea acestora în căderea lor e ca o tăcere misterioasă. Dar cât de multe-mi spun ele! Ascultă-le și tu! Zadarnic te ascunzi și te risipești pe toate
Toamna eu, eu toamna. In: ANTOLOGIE:poezie by Adela Cândea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_663]
-
altceva decât totul și În primul rând! În al doilea, trenul, el este miros: pe-o parte, miros de fum de cărbune; pe de alta mirosul acela numai al lui, amestec de dohot Încins de la osii și miros de fier ruginit și Încins (de la căldura locomotivei?, de la bătaia soarelui În acoperișul vagoanelor?); și, pe de a cincea parte, miros de vagon de-a treia. Stau la fereastra vagonului. Cu coatele rezemate de geamul coborât; În genunchi stau, pe baloturile puse Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]