1,048 matches
-
Irod și-ai săi i s-au părut de neiertat, nu pentru că pe prunci i-au spintecat, ci fiind aceștia proaspeți și drăguți, decât să-i tai, mai bine-era să-i fuți. Și altele pe același calapod. Îmi Închipui că săraca maică-mea, acolo departe În sătucul ei basc, n-ar fi fost prea liniștită știind În ce companii ciudate mă plasa poziția mea de paj al căpitanului. Însă În ce mă privește pe mine cel de atunci, pe băiatul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
fără să fac fărâme întreaga bucată. REPORTAJ DE LA SPATELE LOCULUI Dragii mei preacurioși cititori, încă de la început vă avertizez să nu porniți la drum cu ideea preconcepută că am să vă povestesc fapte cu însemnătate. Întâmplările, puține la număr și sărace în conținut, nu sunt mai deloc importante. Vă veți întreba, desigur, la ce bun să le povestim. Ete așa, ca să văd și eu cât îl țin nervii pe cititorul nostru. Așadar, au trecut ceva ani de când am avut ocazia să
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
distrezi și-mi faci și mie-un serviciu. Duci plicul acesta și-l dai prefectului. Aha! Asta era! Își dădu capul pe spate și-o privi jignit, furios și-nveselit totodată: Va să zică... ăsta-i secretul! De asta... Mama bănuia, dânsa ceva, săraca, dar nu știa... Du-te dracului! Măgarule! izbucni Cerboaica și-i întoarse spatele rupând-o la fugă îndărăt. "Bine. Prea bine" își spuse Miluță și păși, hotărât, înainte. CAPITOLUL 4 Se strecură pe la bisericuță, prin spatele haznalei, prin spărtura din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și se înroșește geniu al speciei... lege a lui Malthus... matriarhat... matriarhat?... matriarhat! Tendință socială spre monogamie... căsătorie și patrimoniu 9... geniu al viitorului... pedagogia sociologică... dar cum să-i spun nu? Cu care față să-i spun nu, eu, săraca de mine, Marina del Valle, unui întreg don Avito Carrascal! Putea fi oricare, acesta sau altul, ... dar don Avito... don Avito Carrascal! Cum să-i spun nu? Cum se face asta? Dacă ar fi trăit mama să mă sfătuiască... dar
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
încep îndată, cum vreți. Și acum vin, să ștampilăm pactul. Ce e asta? Vin, vin, și o să vezi. O prinde din nou, o strânge în brațe și o sărută pe gură, sărut din acelea care rămân. Și așa, supusă, sufocată săraca, cu inima tulburată, el îi spune: Tu... tu... Marina...tu... Vai, pentru Dumnezeu, Avito, vai... pentru Dumnezeu... și închide ochii. La fel Avito și-i închide o clipă, auzindu-se doar bătaia inimilor. Și vocea interioară îi zice lui Carrascal
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
în care se afirmă acum Carrascal, după căsătoria sa: femeia reprezintă Materia, Natura; în mod material și natural trebuie educată, așadar. Cu copila, Marina, mult aer, mult soare, multă plimbare, mult exercițiu ca să prindă forță... Eu am ideile mele... Și săraca Marina privește la Forma sa, care are ideile sale, strângând la piept micuța, săraca fată, care va fi la sfârșit femeie, sărăcuța! Se lasă, se lasă numai pentru ea, îi lasă floarea visului ei, surâsul trist făcut carne. E o
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
o artă a tranziției, în mod pur provizoriu... Și concepția ta despre univers, cum merge? Puțin câte puțin, tată. Dar toată precauția este inutilă; don Avito surprinde la sfârșitul cărților însemnări, hârtii, desene și rămâne perplex. Iar Marina este mamă, săraca, Materia somnoroasă, cea care între somnuri, zice: Asta e, băiatul e îndrăgostit! Îndrăgostit? Fiul meu îndrăgostit? Nu spune nesăbuințe! Nu poate fi... Și cum săraca mamă surâde tristă și liniștită, tatăl adaugă: Știi ceva? Eu, nu. Atunci? Bine, se vede
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
vor spune dacă demisionez? Ce va gândi tata? Se pierd unele cugetări care urmează să-l coste! Sărăcuțul! Îmi voi trage un glonț? Mă voi arunca dintr-un turn? Voi bea otravă? Mă voi spânzura? Dar, mama? Mama și Rosa? Săraca Rosa care e așa de delicată. Nu-i va accelera sfârșitul care îi e atât de aproape? Nu ar fi mai bine să amân până ea se sfârșește?" Și-l invadează o mie de amintiri rătăcitoare și se întâlnește cu
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
Clarita ! Clarita !" Așteptata promisiune e gata, pentru că Petra cedează. Când după puține zile Apolodoro înțelege ce a făcut, îl năpădește o imensă rușine și un dezgust și desconsiderare față de sine însuși, ajungând la un: "Demisionez! acum sigur da, sigur demisionez!" Săraca Petra! * Voi scrie ceva înainte, un soi de testament? Nu, un act solemn, serios, fără fraze, nici poziții, dar original. Ca să nu se râdă de el după moarte. Se reculege și meditează: "La odihnă! La odihnă! La eternul repaos. Sunt
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
Pentru Dumnezeu, Avito, pentru Dumnezeu! Mai mult decât pentru că...? Pentru că dacă acela nu a fost așa... pentru că nu m-au lăsat să aplic cu puritate sistemul meu... vei vedea, vei vedea acum. Ce lume, Sfântă Fecioară, ce lume! și începe săraca să simtă apăsarea somniferului pe pleoapele sufletului, în timp ce Petrilla, satisfăcută de rolul de fată văduvă, a privit la unul și la altul fără a înțelege nimic, doar simțind că este vorba de viitorul fructului pântecului său. Și acum, sărmanul Carrascal
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
era geniul negrului și al jeurilor, fustele păreau că-i creșteau din carne ca niște solzi. Cred că nu le scotea niciodată, trebuie să fi avut cel puțin douăsprezece, iar pe dedesupt - pantaIoni lungi de dantelă, ca pe vremea Franțuzitelor. Săraca mirosea a vechi. Sunt convins că fustele ei revin în casă ca strigoi. - Cât ești de nedrept! obiectă timid Gaittany. Era o femeie extrem de inteligentă (și subliniind), te prețuia într-un mod deosebit. În fond însă, Gaittany, lipsit de imaginație
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
mătușa? - O puneți, dar unde-i casa ei, monumentul ei? Cum o cinstesc eu pe ea? - Monumentul e în suflete, spuse sentențios ofițerul. - Nu pot, copii, decise Hagienuș, nu sunt păgân. Avem un Dumnezeu deasupra noastră, care vede. Nevastă-mea, săraca, să aibă și ea colțul ei liniștit acolo, pîn-oi veni și eu alături. Pe fața lui Hagienuș se întipări o mare jale, și ochii, de multă clipire, parcă lăcrimau. Sentimentul, cu toate că sincer, era totuși exagerat, pentru privitor, de masca facială
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
intrase cu căruța în curtea tatălui ei, dogar din Dârvari, ca să-i repare butucul unei roți); își visase toți cei opt copii, șase fete și doi băieți, înainte de a se naște, și știuse dinainte care vor trăi și care nu. "Săraca mămica", își spuneau copiii-ntre ei, mereu, când vorbeau despre ea. Vegheată de o lumânare care strălucea ca aurul în bezna lutoasă a casei, Maria era la fel de străvezie și se stingea la fel de repede. Mircisor era și el în odaie, jucîndu-se
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
că Petrică are rezon. Ah! Atâtea sclifoseli auzi la damele din ziua de azi, cu pansioanele și pianul și franțozeasca lor de Dâmbovița... Io n-am mai fost la pansion, și tata a fost arendaș, săracu', în Ialomița, și mama, săraca, a fost fată de popă, da' nu mă dau pe o sută de sclifosite cu nasul pe sus, cu toate mofturile lor..." "Trebuie să recunoști însă, ma chere", interveni doamna cu cireșe la pălărie ce ședea cu cei doi la
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
să ducă grămezile puturoase, acoperite de șervețele ude și bucăți mânjite de ziar. Ce era pe pereții cabinelor! Ce desene strâmbe, unele scrijelite cu cheia sau cu un cui, altele trase cu linii negre, groase, ca de creion de tâmplărie. Săracele femeile de serviciu nu mai pridideau să șteargă porcăriile, că apăreau mereu altele și altele. Era de parcă Jean de la blocul lui Mircea (care însă nici nu învăța la școala aceea) ar fi avut o sută de mâini ca să deseneze în
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
mult, a doua zi face temperatură și nu poate veni. Îi urc pe toți în mașină și eu conduc. - Deci, pe umerii dumneavoastă a căzut responsabilitatea domnișoarei Akashi. Păi, nu e chiar așa de greu. Doar face parte din familie. Săraca soția mea. Dacă nu s-ar fi căsătorit cu mine, nu ar fi trecut prin toate acestea. La fel și copiii. Dacă sora mea nu pățea nimic, mergeam în excursii sau în diverse locuri să ne distrăm. Dar, prima oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
și unde. Abia în anul 1942 am aflat printr-un văr că tatăl nostru trăiește și că l-a văzut în Donețk (estul Ucrainei). În primăvara lui 1944 când linia frontului se apropia de Nistru și refugiul era iminent, mama, săraca, tot așteptând să se întoarcă tata a amânat plecarea, dar până la urmă, sub influența mea, a fratelui meu și a rudelor, s-a hotărât în ultimul moment să plecăm. Am avut noroc să ne îmbarcăm într-un vagon de marfă
MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Valentina Şveţ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1703]
-
voie... Pentru tine, vistiere, N-o să rămân eu în urmă și-o să dărui o avere, Însă... să ferească sfântul, s-ar putea ca tu să mori Făr' ca de l-acea femeie să ai vrun moștenitori; Tu bogat și ea săracă nu se-ntîmpl-ades în lume; Sigur că n-ai vrea femeia care poartă al tău nume Să trăiască-n sărăcie... Uricare, vino-ncoace, Un înscris cu-atîția martori este bine a se face... Ca-ntîmplîndu-se visterul ca să moară vreodată Văduvei care rămâne va
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
cu plete colilii țineau de cornele plugului. I-auzi cucul, tată. Cântă altfel parcă - a grăit Ileana lui Petruță Cotruță către socrul său. Cântă a jale, Ileană. A jale cântă, bată-l să-l bată... Da’ ce-i vinovată pasărea, săraca? Cântă și ea pe limba ei. Așa o lăsat-o Dumnezeu. Doamne, de când o plecat Petruță și n-o scris un rând!... Unde o fi, săracul? s-a căinat bătrânul. Nici unul n-o scris, tată, nu numai Petruță. Asta nu
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
îi la școală. Îi în clasa a șaptea. Ai să vezi ce flăcău s-o făcut! La auzul acestui amănunt, Costăchel a tresărit „Cum? O ajuns în clasa a șaptea? Da’ cât am stat eu în iadul cela? Și mama, săraca. O murit și n-o mai apucat să mă mai vadă. Dumnezeu s-o hodinească!” Ce fac nașii? Sunt sănătoși? Apoi... nașii... Ei s-au prăpădit în timpul refugiului. „Doamne! Bun și milostiv ești, dar nu ai îngăduință cu cei cu
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
să liniștească o femeie de vreo șaizeci de ani, cu fața În lacrimi. Femeia care face curat, Îmi explică el. A apărut chiar acum. Se pare că a fost plecată În concediu. Nu auzise de incendiu. A avut un șoc, săraca de ea. O Întrebă unde locuiește. — Neuenburger Strasse, răspunse ea trăgându-și nasul. Mi-e bine acum, mulțumesc, tinere. Scoase din buzunarul hainei o batistuță din dantelă care părea la fel de nelalocul ei În mâinile-i mari, de țărancă, precum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
și atunci treiera și ea. Numai Într-un an a venit și la noi batoza și doamne, ce m-am bucurat și ce mândră am mai fost. Nu puteam ieși de rușine nici pe uliță seara, nici la joc, de săracă ce eram. Odată n-am avut porc Într-o iarnă și tata și mama or zis să mergem la unchiașul Lae, că tăia porcul și să mâncăm și noi carne că doar nu ne-om duce și nu ne-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
de scule și podoabe, l-am văzut eu cum căta spre măria ta în timpul sfeștaniei... Doamne, da’ frumoasă te-ai mai făcut. Are dreptate vodă să se uite așa. Ai grijă cu Zamfira, că-i rea și blestemă. — E nebună, săraca. Nu-i, se face doar. Manda deschise nesimțit ușa și dispăru. Marica apropie sfeșnicul cu lumânarea aprinsă ca să-i lumineze mai bine chipul și se examină atent în oglindă. Era frumoasă? Nu și da seama, dar avea carnea tare pe
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
nădejdea celor cărora li se terminaseră vreascurile în șopron înainte de ieșirea în primăvară. Băteau clopotele într-o dungă pentru doamna Stanca a lui Radu Vodă Iliaș, cel răpus de darul beției... Să fie semn rău? Aș, de unde, c-a răposat săraca chinuită de fierbințeli, țipând și văitându-se că n o lăsau vedeniile să se despartă de lumea asta. Doar când a venit popa cu sfânta împărtășanie, doar atunci s-a liniștit. A spus femeia ce avea pe suflet, a primit
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
apoi, în care biserici? Mai toate sunt moschei ori s-au dărâmat de vreme. Cantacuzinii la început au crezut în Habsburgi, îi vedeau ca pe niște arhangheli coborâți din cer ca să-i alunge pe turci. Ce a însemnat asta pentru săraca Țara Românească, numai Brâncoveanu știa, când la începutul domniei s-a trezit cu toată Oltenia ocupată de trupele împăratului de la Viena, care jefuiau, incendiau și violau nevestele și copilele. Atunci probabil „marea idee” s-a transformat în mintea Brâncoveanului în
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]