2,377 matches
-
vă schimb apa. Pajii erau îngroziți. Unul din ei ridică temător mâneca albă a lui Nobunaga, de la spate, în timp ce altul scoase apă proaspătă. Un al treilea ridică un prosop, pe când îi îngenunchea la picioare. În același timp, oamenii din locuințele samurailor părăsiră corpul de gardă pentru noapte și începură să deschidă ușile cu panouri dinspre curte. Chiar în acel moment,însă, auziră un zgomot ieșit din comun care provenea din direcția templului principal exterior, urmat de reverberația unor pași furiși alergând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
însuși ieși, strigându-l: — Ranmaru! Unde te duci? — A, aici erați, stăpâne, răspunse Ranmaru, îngenunchind mai-mai să cadă pe jos. Dintr-o singură privire, Nobunaga simți până pe suprafața pielii că ceea ce se întâmpla nu era doar o simplă încăierare între samurai, sau o ceartă între grăjdari. Ce s-a întâmplat, Ranmaru? Ce-i cu toată agitația asta? întrebă el repede, iar Ranmaru nu întârzie nici el cu răspunsul: — Clanul Akechi a comis o mârșăvie. Afară sunt mulți războinici răsculați, agitând steaguri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
lor serviciu nevăzut, în curând începură să răsune răcnete triumfale de pe culmea zidurilor Templului Honno: — Eu sunt primul! Ceilalți ajungeau atât de rapid la zid, încât era greu să se distingă cine era primul și cine al doilea. În interiorul zidurilor, samuraii clanului Oda care alergau deja de la corpul de gardă de lângă poartă apucau toate armele pe care le găseau, încercând să stăvilească potopul acelui râu năvalnic. Însă era totuna cu a încerca să sprijine un baraj spart cu mâinile goale. Neluând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
tot ce-i cădea sub mână. Un maestru al ceaiului și un alt om prezent mânuiau și ei spadele, luptând vitejește cot la cot cu pajul. Și cu toate că inamicii îi disprețuiau pe acei trei adversari slab înarmați, un grup se samurai nu puteau păși pe podeaua de lemn din cauza lor. — De ce durează atâta? Un războinic care părea să fie comandantul privi înăntru, luă un tăciune dintr-un cuptor și îl aruncă spre fețele celor trei oameni. Apoi, mai azvârli un tăciune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
panică și loveau cu copitele în pereții staulelor, smulgând scândurile. Doi dintre ei sparseră în sfârșit boxele și se repeziră violent afară. Alergând înnebuniți, năvăliră la galop în mijlocul forțelor clanului Akechi, în timp ce alți cai nechezau tot mai violent, văzând flăcările. Samuraii de la grajduri își părăsiră posturile, alergând să apere treptele curții unde fusese văzut ultima oară Nobunaga. Stabilindu-și acolo ultimul bastion, cu toții fură loviți și căzură împreună. Până și grăjdarii, care ar fi putut să scape, rămaseră pe loc, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
om e orânduită dinainte, așa că nici măcar după propria lui viață nu-i părea rău. Ceea ce regreta că pierdea era marea operă a vieții sale. Templul Myokaku se afla în apropiere. Conacul guvernatorului era și el în vecinătate. Și mai existau samuraii încartiruiți în oraș. Dacă, prin cine știe ce noroc, se lua legătura cu exteriorul, ar fi fost posibil să scape, își spunea Nobunaga. Pe de altă parte, acea inspirație, sau mai bine zis conspirație, fusese plănuită de acel cap de kumquat, Mitsuhide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
concluzie. Avea o șansă dintr-o mie, iar decizia de a-și miza viața pe acea unică posibilitate i se vedea pe fruntea hotărâtă. — Unde e acum mesagerul? îl întrebă Hideyoshi pe Asano, aproape imediat ce pajul plecă. — I-am ordonat samuraiului să-l pună să aștepte lângă templul principal, răspunse Asano. Hideyoshi îi făcu un semn lui Hikoemon: — Du-l la bucătărie și dă-i ceva de mâncare. Dar ține-l încuiat într-o cameră și nu-l lăsa să discute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
se ridica în picioare, cu o înclinare de înțelegere a capului, Asano întrebă dacă putea să plece și el. Hideyoshi clătină din cap: — Nu, pentru tine am un alt ordin, așa că mai așteaptă un moment. Asano, vreau să alegi câțiva samurai de sub comanda ta, care au urechi agere și picioare iuți, și să-i postezi pe toate drumurile dintre Kyoto și domeniul clanului Mori. Nici măcar apa să nu răzbată. Arestează pe oricine pare suspect. Și chiar dacă nu par suspecți, cercetează-le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
ei s-ar fi strecurat prin împrejmuire, îndeplinindu-și misiunea, a doua zi dimineață clanul Mori ar fi știut despre moartea lui Nobunaga. Falsul ascet nu fusese trimis de Mitsuhide, dar omul care se dădea drept muzicant orb era un samurai al clanului Akechi cu o scrisoare de la Mitsuhide pentru Mori Terumoto. Plecase din Kyoto în dimineața zilei a doua. Mitsuhide mai trimisese în aceeași dimineață încă un mesager - pe mare, de la Osaka - dar furtunile l-au încetinit și a ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
întâlnirea lor din Hachisuka, cu vreo douăzeci de ani în urmă, când Hikoemon încă mai era căpetenia unei bande de ronin-i și purta numele Koroku. În timpul șederii sale la conacul lui Hikoemon, Ekei auzise pentru prima oară de un extraordinar samurai tânăr numit Kinoshita Tokichiro, care ulterior fusese luat în slujba lui Nobunaga, la Castelul Kiyosu. În acei ani de demult, când Hideyoshi încă avea un rang mult inferior generalilor lui Nobunaga, Ekkei îi scrisese lui Kikkawa Motoharu: „Domnia lui Nobunaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
la ultima întâlnire. Nu pot decât să-mi declar încă odată poziția, replică Ekei. Dacă Mori cedează cinci dintre cele zece provincii ale sale, iar viața lui Muneharu nu este cruțată, va însemna că nu au reușit să urmeze Calea Samuraiului. — Totuși, nu le-ați verificat intențiile după ultima noastră întâlnire? — N-a fost nevoie. Clanul Mori nu va fi niciodată de acord cu moartea lui Muneharu. Prețuiesc loialitatea mai presus de orice altceva și nimeni, de la Seniorul Terumoto până la cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Ekei se sfârșise printr-un eșec. Călugărul revenise de la tabăra clanului Mori cu puțin timp înaintea întoarcerii lui Hideyoshi, dar răspunsul adus de el nu se schimbase: Dacă-l lăsăm pe Muneharu să moară, nu vom fi la înălțimea Căii Samurailor. Nu vom accepta un acord de pace care nu va cruța viața lui Muneharu. — Cheamă-l totuși pe Ekei aici, ordonă Hideyoshi. Nu părea deloc descurajat; ba chiar, devenea efectiv tot mai optimist cu fiecare minut. Îl invită pe călugăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
nici un moment voința să lupte. Dimpotrivă, după această descoperire, luaseră hotărârea clară de a muri. În dimineața celei de-a patra zile din Luna a Șasea, santinelele de pe zidurile castelului zăriră o bărcuță care se apropia dinspre țărmul inamic. Un samurai vâslea, iar singurul pasager era un călugăr. Ekei venise pentru a-i cere lui Muneharu să-și facă seppuku. Generalul ascultă în tăcere argumentele călugărului. Când Ekei termină, având tot trupul scăldat în sudori reci, Muneharu vorbi pentru prima oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
celelalte două, din considerație față de sacrificiul lui Muneharu. Dacă nu apare nici un dezacord, va trimite un angajament scris imediat ce va asista la seppuku-ul Generalului Muneharu. La scurt timp după plecarea lui Ekei, Muneharu își anunță hotărârea. Unul după altul, toți samuraii din Castelul Takamatsu trecură prin fața seniorului lor pentru a-i cere permisiunea de a-l urma în moarte. Muneharu protestă, glumi și mustră, dar nu reuși să-i înduplece. Nu mai știa ce să facă. Dar, în cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
vasalii lui Muneharu își urmară stăpânul în moarte. Când ajunse la Templul Jihoin, Mosuke raportă actul de seppuku al lui Muneharu și-i prezentă capul în fața scaunului de campanie al lui Hideyoshi. — Ce păcat, se lamentă Hideyoshi. Muneharu era un samurai excelent. Niciodată nu păruse mai mișcat ca atunci. Dar, nu peste mult, îl chemă pe Ekei. Când călugărul sosi, Hideyoshi îi arătă imediat un document. — Tot ce mai rămâne acum de făcut e schimbul de declarații. Priviți ceea ce am scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
acum pe loc, mai ales ținând seama de slăbiciunea ariergărzii. Dacă facem asta, vom deveni conducătorii imperiului. Nu, nu. Nu sunt de acord, interveni Kobayakawa. Hideyoshi este singurul om care poate restabili pacea și ordinea. Iar o veche zicală a samurailor spune că nu se atacă un inamic aflat în doliu. Chiar dacă ar fi să rupem tratatul și să atacăm, dacă supraviețuiește, va reveni să se răzbune. — Nu putem lăsa să ne scape ocazia asta, insistă Kikkawa. În ultimă instanță, Kobayakawa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
să se grăbească și informându-l despre ultimele mișcări ale trupelor clanului Akechi. Când Hideyoshi sosi la Amagasaki, Nakagaba Sebei și Takayama Ukon veniră fiecare cu câte o parte din forțe să-i viziteze tabăra. La apariția celor doi generali, samuraiul care stătea de strajă la poartă nu păru prea încântat de prezența lor, nici nu se grăbi să le anunțe sosirea. — Acum Domnia Sa se odihnește, îi informă el. Cei doi fură luați pe nepregătite. Sebei și Ukon își cunoșteau bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
însuși avea să le iasă în întâmpinare. Tot ce le rămânea de făcut celor doi generali era să aștepte. În acel timp, văzură sosind diverși luptători răzleți. Încontinuu veneau și plecau mesageri, în toate direcțiile. Printre ei era și un samurai pe care Nakagaba Sebei îl recunoscu. — ăsta nu-i un samurai al lui Hosokawa? murmură el. Toată lumea știa bine că între Mitsuhide și Hosokawa Fujitaka erau relații foarte strânse. Cei doi fuseseră prieteni apropiați de ani de zile, iar familiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
de făcut celor doi generali era să aștepte. În acel timp, văzură sosind diverși luptători răzleți. Încontinuu veneau și plecau mesageri, în toate direcțiile. Printre ei era și un samurai pe care Nakagaba Sebei îl recunoscu. — ăsta nu-i un samurai al lui Hosokawa? murmură el. Toată lumea știa bine că între Mitsuhide și Hosokawa Fujitaka erau relații foarte strânse. Cei doi fuseseră prieteni apropiați de ani de zile, iar familiile lor erau înrudite prin căsătorie. „Ce cautț aici un mesager de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
număra acum mai mult de douăzeci de mii de oameni. La prima conferință de război, Sebei și Ukon începură pe neașteptate să se certe, nici unul nedorind să cedeze teren. — Din cele mai vechi timpuri, e o chestiune de etichetă a samurailor ca seniorul castelului care e cel mai apropiat de inamic să conducă avangarda, spuse Ukon. Deci, nu există absolut nici un motiv ca trupele mele să le urmeze pe ale lui Sebei. Sebei refuza și el să se dea bătut: — Împărțirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
toate pregătirile dar, când calcula proporțiile armatei inamice, Mitsuhide nu-și pierdea complet percepția propriei lui slăbiciuni. Pe parcursul zilei, un număr considerabil de soldați se adunaseră din capitală și din zona înconjurătoare, punându-se sub comanda lui. Însă toți erau samurai de rang inferior sau ronin-i - puțin mai mult decât niște mercenari în căutarea unui mod rapid de a urca în societate. Nici unul nu avea capacitatea sau resursele militare pentru a conduce. Câți oameni avem în total? își întrebă Mitsuhide generalii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
și pe aceștia, alungându-i înapoi. Pentru moment, trupele lui Dengo nu păreau să mai aibă nici un adversar pe măsura lor. Toba unității lui Fujita bubuia. Părea să exprime mândria clanului de a nu avea rival și-i amenința pe samuraii călări care se strânseseră într-un cerc protector în jurul lui Nobutaka, făcându-i să forfotească în dezordine. Chiar atunci, un batalion de cinci sute de soldați atacă din flanc unitatea lui Fujita, scoțând răcnete războinice ca și cum ar fi fost o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
unității lui Sanzaemon, încercând o ultimă bătălie. Încălecând, strigă ordinele de atac cu un glas care răsună prin toată Onbozuka. Apoi, fără a aștepta soldații să se adune, își întoarse calul și porni la galop în josul colinei, însoțit de câțiva samurai călări. — Cine ești? întrebă deodată Mitsuhide, oprindu-și calul. Cineva ieșise în goană din tabără, coborâse panta și se oprise tăindu-i calea, cu brațele larg deschise. — Tatewaki, de ce mă oprești? se răsti Mitsuhide. Era unul dintre vasalii săi superiori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
sens, era paradoxal că în clanul Akechi - clanul care-și ucisese propriul stăpân - mai existau oameni care nici acum nu rupeau legătura dintre senior și vasal. Negreșit, Mitsuhide era un om virtuos, iar acei oameni manifestau legea de fier a samuraiului. Din acest motiv, numărul morților și al răniților era neobișnuit de mare, chiar dacă lupta nu durase mai mult de trei ore. Mai târziu, avea să se estimeze că armata clanului Akechi suferise peste trei mii de victime, câtă vreme forțele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
o strofă care începea astfel: „Nu există două porți: loialitatea și trădarea.” — Așa a spus? — Chiar dacă l-a atacat pe Nobunaga, fapta lui nu poate fi discutată ca o problemă de loialitate sau trădare. Atât el cât și Nobunaga erau samurai și au servit același Împărat. Când în sfârșit s-a trezit, după cincizeci și cinci de ani de vis, a constatat că nici chiar el nu era un om care să poată scăpa de acuzațiile și elogiile lumii. După ce a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]