1,327 matches
-
lipsă de aer, lucru pentru care și-a dezbrăcat sutana. Rămânea într-o cămașă de câlți de cânepă din care țăranul își face saci pentru cereale. Pe spate, cămașa avea aplicată o cruce, dintrun material negru și în picioare avea sandale. În această ținută simplă și asupra cu crucea în mână și cu un toiag din lemn de corn, Părintele Nil Dorobanțu a cutreierat și a răscolit sate, propovăduind cuvintele dumnezeiești ale Sfintei Scripturi. „Dumnezeu este pretutindenea de față, în ceruri
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
cu barbă albă, de cealaltă parte a peretelui. — Robert? zice barba. Nu ți-am spus? Nu ți-am repetat de atâtea ori? Tutunul este pârghia de care se folosește diavolul ca să-ți deschidă inima! — Da, răspunde Robert, strivind cu talpa sandalei mucul de țigară. — Ce da? Da, domnule pastor Macfarlane. Cu toate că cei doi nu seamănă de loc, accentul tânărului este foarte asemănător cu cel al bărbii, având inflexiunile unui scoțian educat, din regiunile de șes. Pastorul ridică dintr-o sprânceană stufoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
cu grijă pieptenele prin părul des. Apoi pune puțin ceară pe degete, le trece prin păr, se piaptănă din nou, întorcând capul în așa fel încât lumina să pună în evidență acea tentă roșiatică a părul său negru-strălucitor. Își aruncă sandalele din picioare, își pune o pereche de șosete Argyll și scoate de sub pat o pereche de pantofi negrii, Oxford. Sunt pantofi bine lucrați, cum nu se pot vedea în picioarele indienilor, mai ales la clasele de jos. Se gândește și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
tropicale împotriva soarelui. Baie turcească. Termen folosit pentru a desemna o casă particulară în regiunea Rajastan, India. Rug din lemn folosit la arderea cadavrelor, ca parte a unui ritual funerar. Grăsime naturală deshidratată, utilizată în bucătăria indiană. Un tip de sandale, purtate îndeosebi în India. Ceai negru cu lapte, foarte aromat. Soția favorită a împăratului Shah-Jahan. În onoarea ei s-a construit celebrul monument funerar care inițial i-a purtat numele, cunoscut astăzi sub denumirea de Taj Mahal. Organizație umanitară, fondată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
prinții, în haine minunate, sunt purtați în palanchine bogat decorate pe umerii cărăușilor care înaintează cu greu, în timp ce gărzile patrulează pe ponei mongoli. Psalmodiul cărăușilor a fost înlocuit de o tăcere adâncă și chinuitoare. Nu mai aud târșâitul picioarelor în sandale peste pietrele instabile. În schimb văd, durerea dată de bătături întipărită pe chipurile posomorâte și pline de sudoare. Deși am intrat în ținutul sălbatic, toată lumea e încă îngrijorată în legătură cu posibila urmărire de către barbari. Procesiunea devine din ce în ce mai lungă în fiecare zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
taie ori să se Înțepe (am suferit enorm din pricina tălpilor mele cu piele mai gingașă: n-am izbutit niciodată să merg fără Încălțări - și-mi dădeau lacrimile când tata, ca pe un papă-lapte ce eram, mă obliga să-mi azvârl sandalele și să joc mingea pe vreo pajiște - mă răneau toate, chiar și firele moi de iarbă crudă); ăl de n-avea unghiile negre, bătături În palme, julituri În coate și genunchi, pielea arsă de soare; ăl de nu știa să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
bărbierit, clanțele, broaștele și Încuietorile cu tot cu uși, mese și scaune din lemn cioplit de mână, legături uscate de leuștean și mărar, semințe de muștar și coriandru, creioane, ascuțitori, stilouri cu penițe scumpe, cerneluri chinezești, nenumărate coli de scris, pantofi, izmene, sandale, cămăși, câteva pălării de fetru sau de paie, papiote, ace de cusut, basmale, fote, ii, fuste, preșuri Împletite de mâna bătrână a mamei, un fier de călcat ce se umple cu jar și care netezea ca nealtul, dar și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
vedea în dumneavoastră ambiția de a deveni cârmuitorul națiunii. Aici, făcu o scurtă pauză. — Până acum, aceasta a fost o parte și un punct puternic al caracterului dumneavoastră. E necuviincios din partea mea să aduc vorba, dar când erați purtătorul de sandale al Seniorului Nobunaga, v-ați dedicat, din toată inima, îndatoririlor de atunci; iar când ați avut statutul de samurai, v-ați pus toate capacitățile în slujba sarcinilor samuraiului. Niciodată nu ați avut dorința pătimașă de a urca mai sus. Lucrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
soțiile generalilor și li se oferi un rând de sake. Toți își dădură seama imediat care erau intențiile lui Nobumori. A doua zi dimineața, așa cum se așteptase toată lumea, Nobumori luă o halebardă mare, în chip de toiag, își legă o sandală de paie pe piciorul stâng umflat - rănit în lupta pentru apărarea castelului - și porni, șchiopătând, spre poartă. Îi convocă pe apărători la adunare, se urcă în turnul cu acoperiș al porții și-și cuprinse cu privirea forțele. Avea mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
puțin, așteptând nemișcat ca o stâncă. Curând, dinăuntru se auzi glasul lui Mitsuharu: — E nevoie de un răspuns și îl voi scrie mai târziu. Spune-i călugărului să aștepte. Gardianul se înclină politicos spre intrare și reveni la postul său. Sandalele sale de paie nu scoteau aproape nici un sunet pe cărare, în timp ce se îndepărta discret. O vreme, Mitsuharu și ceilalți trei stătură cufundați într-o tăcere desăvârșită și o atmosferă sfâșietor de înghețată. Din când în când, câte o prună coaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
loc: — Cine pleacă? — Seniorul Mitsuhide. — Ce?! Da, stăpâne. S-a gătit cu o ținută ușoară pentru munte și îl însoțește numai Amano Genemon. Plănuiesc să-și mâne caii până la Hiyoshi. Sau, cel puțin așa a spus Seniorul Mitsuhide, în timp ce încălța sandalele de paie la ușă, adineaori. Mitsuharu nu lipsea niciodată de la rugăciunile de dimineață, în fața capelei castelului și la altarul familiei, dar, în ziua aceea, le neglijă pe amândouă. Echipându-se atât cu sabia lungă, cât și cu cea scurtă, porni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
aștepta pe Mitsuharu, Mitsuhide se întâlni, pe neașteptate, cu cineva pe care nu plănuise câtuși de puțin să-l întâlnească. Omul era îmbrăcat într-o robă călugărească, de culoare cafeniu-verzuie, cu glugă de aceeași culoare, și purta jambiere albe și sandale de paie. Avea peste șaptezeci de ani, dar buzele îi păstrau o roșeață tinerească. Sprâncenele lui erau de un alb pur și arăta ca o barză îmbrăcată în sutană de călugăr. Îl însoțeau doi slujitori și un copil. — Senior Mitsuhide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în paj și permanent lângă el. Această rectificare urma să fie și pentru binele lui. — Ieșiți în grădină? îl întrebă Ranmaru. Nobunaga se oprise pe verandă, iar Ranmaru ieșise în grabă din odaia pajilor pentru a pune o pereche de sandale pe treaptă. Era plăcut să aibă în slujba lui un om atât de binevoitor și ager la spirit, își spuse Nobunaga; se obișnuise cu acest gen de solicitudine, cam de zece ani încoace. Nu, nu mă duc în grădină. Azi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ca nimănui să nu-i scape nici un cuvânt. Unul dintre comandanții de lângă Mitsuhide își puse mâinile pâlnie la gură și strigă: — Scoateți potcoavele cailor și aruncați-le! Comanda strident dată din primele rânduri se auzea clar. — Toți pedestrașii să încalțe sandale de paie noi. Nu purtați sandale cu curelele desfăcute după mersul pe drumurile de munte. Dacă baretele s-au rupt, legați-le îndeajuns de strâns astfel încât, dacă se udă, să nu vă roadă picioarele. Pușcași, tăiați fitilele flintelor la lungimea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nici un cuvânt. Unul dintre comandanții de lângă Mitsuhide își puse mâinile pâlnie la gură și strigă: — Scoateți potcoavele cailor și aruncați-le! Comanda strident dată din primele rânduri se auzea clar. — Toți pedestrașii să încalțe sandale de paie noi. Nu purtați sandale cu curelele desfăcute după mersul pe drumurile de munte. Dacă baretele s-au rupt, legați-le îndeajuns de strâns astfel încât, dacă se udă, să nu vă roadă picioarele. Pușcași, tăiați fitilele flintelor la lungimea de un picior și legați-le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
aproape ca și cum ar fi citit un text scris: — Bucurați-vă. Astăzi, stăpânul nostru, Akechi Mitsuhide, va deveni conducătorul țării. Să nu aveți nici cea mai mică umbră de îndoială. Glasul său ajungea până departe, la pedestrași și la purtătorii de sandale. Toți icniră, ca și cum ar fi tras aer în piept pentru ultima dată. Dar acel gâfâit nu conținea nici un dram de bucurie sau de aclamare. Era mai mult ca un fior. Toshimitsu închise ochii și ridică tonul aproape ca și cum i-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
era încă întunecat. Curentul râului Katsura descumpăni, un moment, caii de război, în timp ce încercau să treacă prin vad. Jerbe de spumă albă țâșniră în sus, răsturnându-se înapoi peste ele însele. Întreaga armată tremura, pe când oamenii plescăiau prin apă cu sandalele de paie ude. Deși erau leoarcă, nici unul dintre trăgători nu-și lăsa fitilele să se umezească. Valurile limpezi li se ridicau până peste genunchi și erau mai reci decât gheața. Fără îndoială, fiecare ofițer și soldat, trecând râul, era adâncit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și încă nu le trecuse prin minte că inamicul putea fi Nobunaga. Cinstitul și îndărătnic spirit al clanului Akechi, devotat simțului de dreptate, fusese transmis de la comandanții de companii, prin eșaloanele inferioare, până la cel mai umil infanterist sau purtător de sandale. — Priviți, se luminează de ziuă. — În curând se vor arăta zorii. Ajunseseră în zona dintre Nyoigadake și lanțul muntos. care delimita marginea răsăriteană a orașului Kyoto. Tivul masivului de nori scânteia roșu viu. Dacă oamenii își încordau vederea, puteau desluși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și îl aruncă spre fețele celor trei oameni. Apoi, mai azvârli un tăciune în cămară și altul spre tavan. — Înăuntru! — Înăuntru trebuie să fie! Ținta lor era Nobunaga. În acea clipă, își forțară intrarea, împrăștiind în jur lemnele aprinse cu sandalele lor de paie, în timp ce se răspândeau prin clădire. Flăcările începură să urce repede pe coloane și pe ușile glisante, ca niște vițe cu frunze roșii. Pajul și maestrul ceaiului stăteau nemișcați în timp ce focul îi învăluia și pe ei. În grajduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
imediat. Repede! Dacă situația i-ar fi permis, lui Hideyoshi i-ar fi venit să plângă în hohote. Îl slujise pe Nobunaga de la vârsta de șaptesprezece ani. Fusese mângâiat pe cap de mâinile acelui om, iar propriile lui mâini duseseră sandalele de paie ale stăpânului său. Iar acum, acel stăpân nu mai era pe lume. Relația dintre Nobunaga și el nu fusese una oarecare din nici un punct de vedere. Fusese o relație de un singur sânge, de o singură credință, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
audă toată lumea: — Zvonurile pe care le auziți sunt, cu siguranță, adevărate. Seniorul Hideyoshi se pricepe să găsească scuze și este, fără îndoială, modest. Demult - acum peste douăzeci de ani - nu era decât un rândaș care mătura bălegarul cailor și ducea sandalele Seniorului Nobunaga. E admirabil că nu a uitat acele zile. Și râse de propria lui obrăznicie. Ceilalți, pesemne, rămaseră surprinși. Conversațiile încetară dintr-o dată și toți începură să-și mute privirile de la Hideyoshi, care încă mai stătea așezat în fața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
sus pe cer, își retrăsese armata în Fuchu, castelul fiului său. — Slavă zeilor că ești nevătămat, spuse soția lui, când îi ieși în întâmpinare. — Ai grijă de răniți. De mine te poți ocupa mai târziu. Inuchiyo nici măcar nu-și scoase sandalele și nu-și descheie armura; doar stătea în fața castelului. Pajii săi erau și ei prezenți, aliniați în spatele lui, așteptând, cu solemnitate. În sfârșit, subunitățile de războinici începură să intre, în pas vioi, pe poartă, unele după altele, purtând trupurile camarazilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
decât își imaginase Inuchiyo că avea să fie. Inuchiyo fu mai binevoitor decât de obicei în primirea pe care i-o făcu generalului înfrânt. Toshinaga era la fel de îngrijorat ca și tatăl său și-l ajută pe fugar să-și scoată sandalele îmbibate de sânge. — Mă simt de parcă aș fi la mine acasă. Bunătatea impresionează profund pe cel aflat în abisul deznădejdii și îl face să nu mai fie suspicios și plin de amărăciune. Este singurul lucru care îl determină să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ca pe vremea când el și Hideyoshi locuiseră în case despărțite doar printr-un gard. În sfârșit, Inuchiyo îl invită pe Hideyoshi înăuntru. Hideyoshi, însă, se opri privind în jur fără a schița măcar un gest de a-și dezlega sandalele de paie. — Clădirea de-acolo - e bucătăria? întrebă el. Când Inuchiyo răspunse afirmativ, Hideyoshi porni într-acolo: — Vreau să-ți văd soția. E aici? Inuchiyo fu luat complet pe nepregătite. Tocmai se pregătea să-i spună lui Hideyoshi că, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
una de alta, sub fruntea plecată. În acel moment intră Inuchiyo, căutându-și soția, și îl văzu pe Hideyoshi. — Ăsta nu-i un loc în care să te primesc cum se cuvine. Înainte de orice, cel puțin scoate-ți, te rog, sandalele și nu mai sta pe podeaua de pământ bătătorit. Soțul și soția făcură tot ce puteau pentru a-l convinge să se urce pe podeaua de lemn, dar Hideyoshi refuză, vorbindu-le la fel de firesc ca înainte: Mă grăbesc foarte tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]