1,716 matches
-
deloc, cu imprecizia în care mama Maranda îi aducea merinde, într-un paner de papură. Totuși, nu cedă știrilor aduse de necunoscuți binevoitori, precum că toată Goldana și toată Kotonoaga îl foarfecă, pentru egoismul lui. Părăsi, temporar, postul său de santinelă, numai după ce îl jură pe Marin Tărniceru, coleg de serviciu la colectivă și fost leat în armată, știut în patru hotare pentru spiritul lui de obstinată disciplină și de obediență nelimitată, de la care smulse un angajament ferm, precum că nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
receptorul pe suport, apoi își freacă ușor tâmplele, strângând din pleoape. Se ridică împingând cu putere scaunul, îndreptându-se îngândurat, cu mâinile la spate, către fereastră. La poarta principală a unității, în spatele barierei înguste din lemn, așteaptă trei uriașe mașini-cisternă. Santinela, cu pușca Z. B.61 pe umăr, controlează documentele de transport. Din cabine, șoferii privesc plictisiți trecerea necontenită a companiilor, care, ordonat, pe plutoane, se îndreaptă către câmpul de instrucție. Tinerii ofițeri strigă ordine cu voci zadarnic îngroșate în speranța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
colonelului Pietrosu, sperând să-și scape progenitura de zăpezile rusești și "cruciada împotriva bolșevismului" având pregătit pentru susținerea rugăminții sale un camion plin cu cel mai fin coniac. Fără vreun comentariu, comandantul nici nu-i dăduse voie să treacă de santinela aflată la intrare. Sergent, bagă răcanul în rând! Douăzeci de centuri la cur să învețe cadența! Asist personal la pedeapsă, încheie Guriță zâmbind leneș, în timp ce arată cu degetul spre un recrut ghinionist. În urma lor, cam la cinzeci de metri depărate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
clădire lungă, solidă, scăpată ca prin minune cu zidurile întregi. Numeroasele ferestre fără geamuri sunt întărite cu traverse de lemn din spatele cărora se ghicesc țevile negre ale mitralierelor. Intrarea este protejată cu un parapet înalt din pământ și bârne. Două santinele înfofolite în mantale, degeră stoic. La apariția lor salută regulamentar și după un control riguros al actelor sunt lăsați să intre. Înăuntru, între pereții al căror var de abia își mai arată culoarea originală se aude țăcănitul permanent al teleimprimatoarelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
uită din nou la ceas. Mersul secundarului pe ecran i se pare extrem de lent. Oricum, încet sau mai repede, timpul trece apropiindu-l inexorabil de momentul începerii acțiunii. Din interiorul adăpostului apar alți doi militari care încep să discute cu santinela. Probabil ceva vesel, după fețele amuzate. Trec astfel lungi minute chinuitoare. Deodată, în ecouri unduitoare, se aude uruit înfundat. Crește în intensitate, începe parcă să domine valea. Zgomot de motoare, multe, foarte multe motoare. Soldații își aruncă țigările și imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
misiunii lor. Străduindu-se să facă cât mai puțin zgomot, își presează echipamentul pe corp. Acolo, în spatele zidului întunecat al trunchiurilor groase, se ascunde bateria. Locotenentul ridică brusc pumnul sus, semn de oprire. La nici câțiva metri depărtare, nemișcată, o santinelă ascultă concentrat, cu capul ușor aplecat într-o parte. Nervii tuturor sunt încordați la maximum. "Oh, Doamne, nu! Nu se poate sfârși totul acum!". Spre ușurarea lor, neamțul saltă arma pe umăr și continuă să patruleze, ba chiar își aprinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
un adevărat animal de pradă, micșorează distanța într-un mod măsurat, fără să se grăbească. Deprinsese acest talent de la un dezertor ucrainean, fost cercetaș în Armata Roșie. Trei metri. Doi, unu. Ghemuit la pământ, privește pendularea înceată și plictisită a santinelei, pe porțiunea îngustă a postului de pază. Așteaptă momentul propice, care nu întârzie să apară. Cu un salt de felină țâșnește de după stânci și aterizează silențios drept în spatele soldatului. Astupă cu palma gura santinelei și cu o mișcare rapidă, circulară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
privește pendularea înceată și plictisită a santinelei, pe porțiunea îngustă a postului de pază. Așteaptă momentul propice, care nu întârzie să apară. Cu un salt de felină țâșnește de după stânci și aterizează silențios drept în spatele soldatului. Astupă cu palma gura santinelei și cu o mișcare rapidă, circulară, îi secționează laringele. Sângele țâșnește violent, ca dintr-o fântână arteziană. Nu se aude nici un strigăt, sau măcar suspin. Cu mâna dreaptă încleștată de gât, neamțul cade în genunchi. Pieptul lui se înclină încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
soldatul ce o străjuia din ghereta dibaci ascunsă printre brazi, o ridica numai după studierea temeinică a documentelor celor care veneau pentru diferite treburi acolo. La intrarea principală, de o parte și de alta a ușii, puteau fi văzute permanent santinele, indiferent dacă era zi, noapte, vreme urâtă sau senină. La fel și acum, doi soldați cu arma la picior străjuiesc tăcuți și plictisiți liniștea locului unde zgomotele frontului se aud doar ca un mormăit foarte îndepărtat al artileriei. Așa cum toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
afară și deschide iute portiera din spate. Încremenește într-o impecabilă poziție de drepți în fața pasagerului său. "Oh, Mein Gott134, un ștab cu grad înalt! Ce rahat mai vrea și ăsta să mănânce pe aici?" gândesc la unison cele două santinele atunci când văd însemnele argintii pe uniforma neagră. Tacticos, cu pumnul mâinii stângi bine proptit în șold, cel care provocase îngrijorarea santinelelor pășește cu atenție pe asfaltul curățat lună. Ocolește cele câteva minuscule pete de zăpadă transformate în bălți de soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ștab cu grad înalt! Ce rahat mai vrea și ăsta să mănânce pe aici?" gândesc la unison cele două santinele atunci când văd însemnele argintii pe uniforma neagră. Tacticos, cu pumnul mâinii stângi bine proptit în șold, cel care provocase îngrijorarea santinelelor pășește cu atenție pe asfaltul curățat lună. Ocolește cele câteva minuscule pete de zăpadă transformate în bălți de soarele după-amiezii. În mâna dreaptă are o cravașă și, din când în când, bate alene cu ea peste carâmbii cizmele lustruite oglindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
mai mică atenție tânărului locotenent subțire, cu păr blond auriu, care apare grăbit în calea noului sosit. În timp ce își rectifică instinctiv ținuta, fără cusur de altfel, locotenentul gândește în sinea lui că trebuie să dea dreptate telefonului alarmant primit din partea santinelei ce străjuia în ghereta de la intrare. "Exact individul de care nu aveam nevoie. Ce dracu vrea și ăsta?" Deși abia îi ajunge cu nasul până la umăr, ofițerul se postează curajos în fața SS-istului oprit lângă o ușă capitonată, groasă ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Cu un gest scurt, von Streintz invită tăcut pe celălalt să continue. O unitate a Feldjandarmerie a capturat unul dintre curierii partizanilor. Asupra lui s-a găsit o schiță completă, cu toate detaliile ce privesc acest centru. Amplasarea birourilor, desfășurarea santinelelor, traseul pe unde se face schimbul gărzii. Inclusiv amănuntul că biroul unde lucrați este pe holul din dreapta, a patra ușă. Din păcate dobitocii care se ocupau cu anchetarea l-au omorât înainte să scoată de la el tot ce știa. Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
mica piață își face apariția jeep-ul căpitanului Licavkin. Din atașul celor patru motociclete care-l urmează, țevile mitralierelor vizează amenințător grupul prizonierilor germani. Cu miros de spaimă, tăcerea cuprinde totul în jur. Fără prea multe fasoane, soldații ruși alungă santinelele române și cu patul puștii încep să numere prizonierii. Se aud murmurele și vaietele celor cu răni grave. Într-un târziu, o comandă aspră pune coloana în mișcare. Mult în spate, un soldat tânăr șchioapătă cu greutate. Gărzile îl împing
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
perfect camuflate în peisajul dominat de numeroși arbori seculari. Dacă nu ar fi avut descrierea exactă a locului, ar fi putut trece la numai câțiva metri de ele fără să le vadă. Wunderbar!149 murmură mulțumit SS-istul. Doar o santinelă...Și aia care mai mult doarme. Maimuțoii ăștia se simt pe teren sigur. Von Streinitz nu răspunde nimic. Dacă cineva simte teren sigur sub picioare, în nici un caz nu poate spune asta despre armata germană. Cu toată rezistența înverșunată a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
camarazi. Ticăloși care visau doar cruci de fier și o moarte glorioasă! De abia aștepta să se întoarcă la ei cu noile grade de Stardantenführer151 promise de Kaltenbrunner în persoană. Le va arăta el atunci lepădăturilor ălora! Pironește cu privirea santinela care traversează peronul din fața clădirii, ca o prevedere în plus pentru paza prizonierilor închiși într-o cameră la subsol. Simte un fior rece până-n măduva oaselor. "Brrr! Mizerabilă vreme". Ridică înfrigurat umerii. Fumul îi intră în ochi și aruncă nervos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
din spatele unui stor, acolo unde o fereastră se închide și se deschide bătută de vânt. Marius își mușcă buzele, preocupat. Și totuși, ce este dincolo de tăcerea asta aproape anormală? O cursă perfidă? Sau șansa lor de reușită? Și unde sunt santinelele? S-au retras la căldură? Așa cum îi cunoaște el pe nemți, puțin probabil. Sigur trebuie să fie pe aici pe undeva. Mintea lui alcătuiește, cu înfrigurare, scenarii după scenarii, dar nici unul nu-i dă sentimentul siguranței și certitudinea reușitei. Zvâcnesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
pe aici pe undeva. Mintea lui alcătuiește, cu înfrigurare, scenarii după scenarii, dar nici unul nu-i dă sentimentul siguranței și certitudinea reușitei. Zvâcnesc cu toții înainte. Se opresc gâfâind, întinși cu burta la pământ. O bobiță mică de foc trădează poziția santinelei. Iese din întuneric și pășește agale, prin fața clădirii. Se oprește și rezemat de zid, trage din țigara ascunsă în pumn. Pe muțește, Marius face un semn lui Mâțu. Imediat, acesta pornește târâș, cu baioneta între dinți. Imaginea îi aduce în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
se reduce la cele câteva grame de plumb ale unui glonț. Neamțul toacă mărunt din picioare, semn că îi este frig. În spatele lui apare umbra gheboșată a lui Mâțu. Un scurt balans al mânii și cuțitul pătrunde adânc în coaste. Santinela cade fără cel mai mic geamăt. Marius se întoarce către sublocotenentul Novăceanu, aflat lângă el. Dă-i drumul. Mergi în spate și pătrunzi în clădire pe acolo. Nu prea îmi place liniștea asta. Sper să nu avem parte de cine știe ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cineva îi turnase plumb în locul creierului. Se freacă la ochi cu putere. Nu-și poate permite acum să doarmă. O va face altădată, acum trebuie să rămână cât se poate de treaz. Lângă el se oprește Nicky. Tăcuți, privesc către santinela postată pe acoperișul clădirii. Cu ajutorul unui binoclu, scrutează cercetător împrejurimile. În bătaia soarelui, casca îi lucește precum o oglindă. Dinspre culoarul din spatele lor apar doi soldați care transportă o ladă mare cu echipament de transmisiuni necesară baricadării unei intrări sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
găsit ceva medicamente la infirmeria nemților care vor putea fi folosite pentru cei răniți. Foarte bine. Asta e o veste bună. Brusc, își aduce aminte de ce mai trebuia să facă. Înainte să plece, se adresează sublocotenentului Novăceanu: Mai trimite o santinelă pe clădire. Avem nevoie de cât mai mulți ochi acolo sus. Am înțeles. Marius pășește pe hol cu senzația că pierde câte puțin din puterea trupului suprasolicitat la fiecare expirație. Dar dacă se așează jos, sigur va adormi instantaneu. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
de nu regreți că nu ai două rachete antipersonale Katiușa șase? O chestie de-asta îți curăță tot tunelul. Bâzâitul interfonului îi surprinse. Hicks stabili imediat legătura. ― Aici Bishop. Am auzit detunăturile. Care este situația? ― Cât puteam spera de bună. Santinelele A și B au rămas fără muniții, dar trebuie să-i fi rărit destul. ― Cu atât mai bine, fiindcă eu mă tem că am a vă da niște vești proaste. Hudson se strâmbă și se rezemă de un dulap. ― Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
fum pentru a smulge armele de pe afeturile lor. Detectorul de mișcare rămase mut. ― Ce dracu' se-ntâmplă? (Hudson modifică reglajele aparatelor lui, descumpănit.) Dar te se-ntâmplă, unde sunt? ― De necrezut, făcu Ripley răsuflând. Au renunțat. Au bătut în retragere. Santinelele i-au oprit. Înseamnă că sunt destul de inteligente pentru a stabili relații de cauză-efect. S-au hotărât să se replieze. ― Mda, ia privește. Hicks bătu cu degetul pe plasticul dintre două contoare. Cel al robotului-santinelă D era la zero. C
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
care este natura ei? Ipotezele referitoare la funcțiile somnului paradoxal sunt numeroase, fără ca ele să fie neaparat și incompatibile. Se presupune că funcția somnului paradoxal este de: a ridica periodic tonusul muscular scăzut de somnul lent, a asigură funcția de santinelă periodică a sistemului nervos evitând trezirea, a juca un rol în învățare și memorare (corelația dintre durata somnului paradoxal și ușurința învățării a fost demonstrată la șoarecii la care procentul somnului paradoxal este cel mai ridicat sunt necesare un număr
Metode și tehnici experimentale. Suport de curs by MIHAELA ŞERBAN [Corola-publishinghouse/Science/1002_a_2510]
-
VIITORUL ȚĂREI, număr unic apărut la București în 1902, ca „edițiune festivală a Societății «Santinela» de sub direcțiunea d-lui căpitan Carol Scrob”, pusă sub motoul „Viitor de aur țara noastră are / Și prevăd prin secoli a ei înălțare” din D. Bolintineanu. Tipăritura, inițiată de generalul Eraclie Arion și căpitanul-poet Carol Scrob cu scopul de a
VIITORULTAREI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290572_a_291901]