1,573 matches
-
nu puteam să fac critica ideilor ideologice, politice, sociale. Deci, eu sunt un autor deviat.". „Deviat" sau nu, „ critico-teoreticianul" nostru ne asigură în alt loc că e un „«ideolog» înnăscut", „un personaj preocupat de proiecte de organizare teoretico-ideală". Dominat, cu scîrbă, de „luciditatea superioară a calității inferioare a «materialului» românesc cu care trebuie «să lucrez»", nedispus a accepta „noroiul" autohton de sub picioare. Lăsînd la o parte chestiunea stînjenitoare că un om se dedă, totuși, fără a fi propriu-zis obligat, la o
Drama identității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6150_a_7475]
-
că trebuie să stau și eu de vorbă cu cineva, nu?” Chiar așa însă, acutizată cu ironii, gravitatea rămâne cronică: „Să fi fost tu și nouăzecist, și tot trebuia să mă asculți:/ Mori. Nu de râs ca altădată, nici de scârbă ca mai întotdeauna. Mori. Nu de rușinea masacrului din Piața Tiananmen, nu din cauza miradorului de la mila 23. Pe tine, știm cu toții, ce te oftică nu-i dorul de mămăligă. Pur și simplu, mori. Nu dau după tine cu nici un fel
Editura Timpul a avut răbdare by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5765_a_7090]
-
autor, nimerit într-un cîmp profesional, le resimte față de colegii săi), de "habitus-"uri și de "origini sociale", încît uită să vorbească despre sine. În toată cartea nu întîlnim aproape nimic din lumea sa intimă, adică din acele trăiri, răsturnări, scîrbe sau revelații pe care viața le naște în sufletul celui care o trăiește. Parcă o chiuretă nevăzută a înlăturat detaliile psihice din urzeala cărora se încheagă îndeobște temperatura unei vieți. În schimb, multe reflecții pe marginea sociologiei, a filozofiei și
O efigie impersonală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7422_a_8747]
-
se folosi într-o epistola... De unde și până unde?... Ce-mi veni?... în Spania! în orice caz, nici o legătură. Era așadar ceva care venea din urmă. O idee care ma urmărise până aici. Nu era greu să deduc: Primo, cu scârba, voiam să spun, cu senzația ce o aveam, ce o purtăm în mine față de un loc... nu neapărat țară,... pe care il cunoșteam așa de bine și pe care il părăsisem temporar... Doi, si cu necesitate, întrucat trebuia trăit în
Cu scârbă și necesitate by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9495_a_10820]
-
puteam trece, în acel Talgo - trenul de mare viteză, ca cel franțuzesc, - un nihilist, un terorist periculos... Numai să-mi fi văzut mie ochii încruntați, concentrați la gândul de a-i aduce lumii o schimbare; lumii văzută cu o infinită scârba, cu poftă de a o distruge, privind-o -, omul suicidului suprem din mine - cu o imposibil de mutat din loc, necesitate...
Cu scârbă și necesitate by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9495_a_10820]
-
poate crea nevroze. Sunt într-o admirație mută a editorialiștilor capabili să producă șase zile din șapte articole lizibile. Iar unii dintre ei — precum Cornel Nistorescu — de-a dreptul remarcabile. Adevărul gol-goluț e că mi s-a făcut o enormă scârbă de viața politică și publică din România. A scrie la nesfârșit despre elucubrațiile lui Vadim te poate îmbolnăvi. Transformarea României într-un fel de dumnezeire ambulantă, cu centrul oriunde e-un pesedist și raza nicăieri, e-un semn de moarte
Glonțul de cârpă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13181_a_14506]
-
din vietățile acelea băloase despre care se poate spune că sunt orice, numai pești nu. Luase în mână guvidele, laș, moale, fără onoare, îi scosese strâmbându-se cârligul din botul hidos făcut numai să înhațe orbește orice, azvârlindu-l cu scârbă spre o găletușă roșie fără mâner. Dar el se nimerise să cadă alăturea peste geanta străvezie de plastic, țopăind pe ea, peste captura veche dinăuntru, zbătându-se deasupra câteva secunde bune înainte de a aluneca jos, pe betonul digului. Câțiva, din
Chefalii by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10393_a_11718]
-
gurii/ de piatră iarba pe care o pasc boii cenușii ai clipelor alături de mine/ de piatră pietrele din cerneala cu care scriu de piatră vinul pe care îl beau/ de piatră paginile roșii de carte de piatră sîngele meu vomitînd scîrba de scîrbă de praf de păcură și nămol". Alteori intervin autoportretele doldora de inocentă superbie, centrînd materia corespondențelor inepuizabile. "Poza" auctorială devine delicios feminină (joc cu sine al lascivității): "îți spun iarăși că tu ești eu deghizat în femeie eu
Cei șapte magnifici by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11789_a_13114]
-
piatră iarba pe care o pasc boii cenușii ai clipelor alături de mine/ de piatră pietrele din cerneala cu care scriu de piatră vinul pe care îl beau/ de piatră paginile roșii de carte de piatră sîngele meu vomitînd scîrba de scîrbă de praf de păcură și nămol". Alteori intervin autoportretele doldora de inocentă superbie, centrînd materia corespondențelor inepuizabile. "Poza" auctorială devine delicios feminină (joc cu sine al lascivității): "îți spun iarăși că tu ești eu deghizat în femeie eu născut o dată
Cei șapte magnifici by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11789_a_13114]
-
Simona Vasilache Nu-i prima dată când scriu despre temele pe care și le împart Caragiale tatăl și fiul. Una dintre ele, lăsând deoparte fascinația pentru scrisori a unuia, și scârba celuilalt, ori niciodată lămuritele afaceri de familie, e secretul. Oricât ar fi de diurn bătrânul Caragiale, este, la el, miezul tainelor neguroase ale lui Mateiu. Fie și pentru că lucrurile sunt lăsate în coadă de pește. De pildă, autorul lui își
Ceva secret by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/4269_a_5594]
-
pentru care moralitatea nu conta. Ultimul mesaj al lui Chiril Merișor: "indestructibil", cuvântul izolat scris pe un bilețel, nu e greu de tradus. Aurică, unul dintre prietenii săi din "Galerie", a intuit foarte bine motivația sinuciderii lui Chiril Merișor: "de scârbă, sufletul lui nobil și cinstit n-a suportat" (p. 480). Mai putem citi astăzi romane cu comuniști? - se vor întreba cei mai tineri. Depinde cum sunt scrise, cum sunt formulate problemele și cum sunt rezolvate dramele. Constantin }oiu nu pune
Imaginația morală by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9378_a_10703]
-
sarcasmul și renunțarea. La antipodul oricărei idealizări de sine, cultivă golul lăuntric și, de asemenea, la antipodul oricărei idealizări a ambianței propune tabloul său naturalist. Sensibilitatea d-sale e marcată de spaimă (forma acută, vitală a impactului cu viața) și scîrbă (forma ostenită, sleită a aceluiași impact). Visurilor, idealurilor li se substituie coșmarurile, halucinațiile: "un imens cireș sălbatic m-a acoperit/ cînd am sărit gardul să mă întorc/ cimitirul sărac în stînga mărea întunericul/ și o tăcere se interpunea încăpățînată/ între
Oroarea de realitate by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9654_a_10979]
-
greu aerul altuia/ care se frămîntă alături" ( voi povesti în cer). Simțindu-se "singur pe crucea asta de pămînt" ( trăiesc pe o insulă) sau trăitor "pe o insulă înconjurată de înjurături precise" ( ibidem), circumscris de "anotimpul peste care plutește suverană scîrba" ( un acoperiș deasupra capului), "biet viețaș strivit de dogma cu cotor auriu/ care ne ține loc de viață" ( ibidem), Nicolae Coande descinde fără complexe în bolgia fiziologiei. Această infrastructură a făpturii apare, firește, dereglată, supusă unui tir polemic, demontată și
Șansa "biografismului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14037_a_15362]
-
o singură dată). Imboldul asasin, "fenomen originar" al destinului biologic asumat, e încununat de pofta de-a "mînca" întreaga lume, de-a se desfăta cu amărăciunea-i ontologică: "După ce ucid nu mănînc cîteva zile sau mănînc/ cu ochii. o mare scîrbă îmi încrețește pielea/ și atunci m-aș jupui de viu. caut un pumn de pămînt/ mîinile merg în jos nu ating zgura sînt zile și nopți/ cînd mănînc lumea care este o plantă amară" ( mîinile merg în jos). Cu o
Șansa "biografismului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14037_a_15362]
-
balconul meu de pe Victoriei o scenă asemănătoare. Un tînăr bucureștean înfruntînd cu mîinile goale tot un tanc asemeni celui din Piața Tian An Men, și care striga patetic: Patria sînt eu, bă! pe cînd un soldat din umbră mormăia în scîrbă: "Du-te, mă, acasă, că o mierlești!" Repet, ocaziile mari nu se ratează. Din tot ce-am văzut eu în China, memorabile sînt două întîmplări vii, mărunte, sufocat de grandoare. Întîi, cum la un circ toate numerele de acrobație, unul
Spre China by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16596_a_17921]
-
săvîrșit de soț prin anihilarea voinței de rezistență morală a soției. Agentul acestei anihilări este flagelul lumii noastre, alcoolul, iar beneficiarul acestei anihilări este celălalt flagel al lumii noastre, bărbatul. Cît despre victima violului, ea nu doar că-și înăbușă scîrba bîndu-și mințile, dar pînă la urmă chiar ajunge să-i placă, și asta într-o deplină consonanță cu apetitul infatigabil al beneficiarului. Concluzia lui Sinești echivalează cu răzbunarea supremă pe care femeia o poate săvîrși asupra bărbatului: , Ce atroce voluptate
Postume by Aurel Dragoș Munteanu () [Corola-journal/Imaginative/11009_a_12334]
-
și în fraza următoare: Dacă trăia Hitler, Dumnezeu să-l ierte, eu personal te băgam în cuptoarele de la Auschwitz de viu." Poate că dacă n-aș fi avut experiența de pe 18 decembrie 2006, din sala Parlamentului, aș fi dat cu scârbă deoparte astfel de texte și le-aș fi uitat imediat. Văzând luciul bestial de ură din privirea lui Vadim și a lui Buruiană, nu-mi mai arde deloc de râs. Astfel de personaje pot patrona oricând, în opinia mea, pogromuri
Asasinii printre noi by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/9577_a_10902]
-
ilustrează este aceea a omului rațional, a intelectualului dubitativ confruntat cu absurdul, cu lipsa de logică a unor realități strivitoare. Expus vexațiunilor de tot felul în viața cotidiană, el și ființele cel mai mult îndrăgite, soția și fiica, "troienit de scârbă, de lehamite și - ceea ce e mai grav - de deznădejde", se refugiază în scrisul zilnic, în lecturi și în muzică, după cum și în cercetarea istoriei. Poate că aici găsește cele mai solide puncte de sprijin moral, aici și în filozofia populară
Un jurnal din "Epoca de Aur" by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/8243_a_9568]
-
secretele lui festinuri, acolo e prădătorul ce se complace în a fi victimă, e un scandal, azi iubirea mea a venit la mine și s-a plîns că va muri, niciodată n-a fost pradă, a fost violatorul. Mi-e scîrbă să pun la lucru limbajul, scriu, eu, acum, și nu mai știu cine vorbește în poem Azi m-a văzut nimicitorul. Mi s-a părut că așa este el azi: îmbătrînește, curînd nu se va opune, va fi o tristețe
Poezie by Aurel Pantea () [Corola-journal/Imaginative/12154_a_13479]
-
îl poartă, cerea ceva de la o fată, la un magazin, au fost momente din acelea de viață grăbită, viață ce ucide fără să știe, era grăbit și el, a comandat repede și s-a dus în mulțime Să-ți fie scîrbă să ucizi ceea ce te ucide, dar să ucizi,totuși. Ar rămîne astfel puritatea urii, cu oboselile ei, cu nonsensurile, ai putea salva pe cineva, fără nici un argument, firește, ai putea iubi cu iubirea celui ce urăște și, cu feroce seninătate
Poezie by Aurel Pantea () [Corola-journal/Imaginative/12154_a_13479]
-
spre celălalt cu capul ascuns în mari buchete de crini... iar eu, prietenul greierilor sîngerii - închiși în cutia patefonului vechi! - zac sub perfuzii de cîntec: un fel de chițăit vesel prins într-o cursă de șoareci - o rouă sticloasă, nu scîrbă, nu limba băloasă a vreunei pohte bătrîne. (realizezi că între viața ta și a lor cresc buruieni și resturile unui menaj sanguin devorîndu-ți strigătul, văzul/ că limbă de șmirghel au avut toate iubirile tale, piele cu solzi și parfum de
akédia: sîrguința nimicului! (fragment) by Sorin Gârjan () [Corola-journal/Imaginative/14411_a_15736]
-
adînc, tot mai adînc sap, eu, răcanul. tone de pămînt arunc voluntar peste propriul cap: soarele e doar o bănuială, ziua o fluturare de fustă roșie pe sub nasul meu. plîng, aș vrea să urlu, dar bunul simț, vai, bunul simț, scîrba cu scufie și papuci calzi care, dacă ar cere un poet la grătar, nimeni n-ar protesta... cînd orizontul se face îngust și roșu, o fantă roșie adică și atît de îngustă încît de-abia de mă pot strecura prin
Mariana Codruț by Mariana Codruț () [Corola-journal/Imaginative/10069_a_11394]
-
că a decis să își suspende singur contul de Twitter, după aflarea deciziei CCR, scârbit fiind de unele mesaje din partea "milogilor" care pun la îndoială curajul său de a-și exprima opiniile. "Mi-am suspendat SINGUR contul de Twitter de scârbă! După decizia CCR eu am postat: Prieteni, până nu iese poporul în stradă nu se întâmplă nimic. Votul în România, după cum bine vedeți, nu reprezintă nimic!", a declarat Badea, adăugând că în următoarele minute a fost asaltat de mesajele "cretineilor
De ce Mircea Badea și-a suspendat contul de pe Twitter () [Corola-journal/Journalistic/81412_a_82737]
-
trezise într-o bună zi că sună cineva la ușă. - Bună ziua, doamnă. Aici șade, mă rog frumos, domnul Jianu? - Da' cine ești dumneata? - Eu mi-s din Târnăveni, doamnă dragă. Rozalia mă cheamă. Mi-o lăsat domnu' adresa... Era îmbujorată, scârba, figură de țărancă zdravănă, n-avea mai mult de douăzeci de ani. Iar el, trecut bine de patruzeci. Se vedea cât de colo la ce venise, că se îmbrăcase "ca la oraș", se rujase și purta pantofi cu toc înalt
Proză by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/12358_a_13683]
-
zis, de departe, decît "Vai de tine, nenorocitule, Vai de capul și de sîngele tău"... Ce-o să facă Îngerul Ce-o să facă Îngerul cînd va fi nevoie să strivească atîția viermei dintr-o dată, ca să mă elibereze? Îi va fi, desigur, scîrbă puțin, apoi va apăsa cu cele șapte sute șaptezeci și șapte de călcîie ale sale, toate de oțel și nemuritoare. Și va spune apoi: acum ești gata, așteaptă numai o clipă ca să suflu praful și duhoarea de pe tine, o, trup curat
Poezii by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/14649_a_15974]