1,560 matches
-
fără să atingă însă intensitatea paroxistică a poetei clujene. Totuși, această limitare e compensată prin aptitudinea de a izola instantaneul semnificativ și prin tehnica glisării din solemnitate în derizoriu: „«Te apropii de balustradă încet / lăsând în urmă nu regretul ori scârba, / ci niște idei sterile și neprimejdioase, pe care, la drept vorbind, nici nu le-ai putea separa / de ceea ce știi... dumnezei minusculi ai contaminării, / pe care o mână i-a amestecat treizeci de ani; / o mână care ar putea fi
TUDOROVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290292_a_291621]
-
în simulacru, adevărul devine „afacere”. Pythia e o fată frumoasă drogată, iar Oedip, deținător absolut al informației vizuale, ajunge „omul cel mai puternic din cel mai puternic oraș de pe fața pământului”, un zeu absurd, scârbit de sine însuși. „Mi-e scârbă de tot pământul” e noul strigăt tragic, „greața” provenind din haosul informației vizuale, care copleșește individul, anulându-l, vidându-l. Prezentul abolește viitorul, căci este „o afacere mai sigură”. Oedip conduce din umbră cetatea care prosperă, închis în propria imagine
ZOGRAFI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290747_a_292076]
-
țigări vitamine / te vede ieșind din somn cu părul plin de pene / te vede strănutând cu patos / te vede cum te scarpini în nas / te vede căscând melancolic / te vede murind / obiectul acela din vitrină / ființa aceea de ceramică ieftină / scârba aceea / te vede” (Obiectul din vitrină). În al treilea rând, ironia: poetul își asumă euforic „masca” și își joacă până la capăt partitura de „bufon”. În fond, el e cel care „se scălâmbăie”, face năzbâtii, vorbește în dodii. Dar asta nu
STOICA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289952_a_291281]
-
un copil de fată...Părinții au căsătorit-o cu N.U. Acesta a vrut s-o ia pe ea, dar n-a vrut să ia și copilul și nici mama Ioanei nu l-a dat de fel, ca să nu fie scârbă-n casă și l-a ținut ea și l-a crescut.” <footnote Xenia Costaforu, (2004), Cercetarea monografică a familiei, Tritonic,București, p. 195 footnote> (informație primită de la Ileana B., 35ani, analfabetă, Fundul Moldovei, 1928). Astăzi acești bunici, încearcă din răsputeri
Bunicii ca părinţi de substituţie by Mariana Carcea, Ana Haraga, Didita Luchian () [Corola-publishinghouse/Science/393_a_761]
-
veche familie bună resimțeau aici din plin umilirea și revolta neputincioasă. Aveau un aer neajutorat, ca niște deținuți politici golași aruncați într-o pușcărie de drept comun. Plecam de la coadă cu o infinită repulsie față de specia umană, îmi era fizic scârbă de fiziologia mea și a semenilor mei. O dată ajuns acasă, mă refugiam într-o asceză sălbatică, autist-mizantropică a lecturii, înjuram și blestemam. O categorie difuză era cea a securiștilor de cozi. Cei mai mărunți erau colaboratori ordinari, „din invidie”, mulți
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
pot să ne învețe lucruri mai de preț decât un doctorat saturat cu note la subsol în douăsprezece limbi? Cine își imaginează - afară de profesorii ratați - că o carte de apologetică creștină prețuiește mai mult decât faptul de a ști, fără scârbă, să-ți speli la fund copilașul, să-ți fericești familia și să-ți iubești nevasta? Ce este mai de preț ca bucuria întâlnirii cu un suflet omenesc, singur și irepetabil ca un fulg de nea? Cum să mărturisești marele dar
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
unui tînăr epicurean așezat în fața unui cap de vițel. Capul acesta, care pare plin de inteligență, îl privește cu un soi de reproș, de parcă i-ar spune: „Și tu, Brutus?!“ Faptul că ideea de a mînca balenă le inspiră atîta scîrbă oamenilor uscatului, nu se explică, poate, doar prin grăsimea ei excesivă, ci și prin împrejurarea amintită mai sus și anume, că omul nu vrea să mănînce o creatură a mării, abia ucisă și cu atît mai puțin nu vrea s-
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
duhul. în timp ce-i legau strîns coada și pregăteau în fel și chip remorcarea prăzii, între cei doi secunzi avea loc următoarea conversație: Ă Mă întreb ce vrea să facă bătrînul cu muntele ăsta de slănină împuțită, zicea Stubb, cu oarecare scîrbă la gîndul că avea de-a face cu un leviatan atît de vulgar. Ă Ce vrea să facă? îngînă Flask, înfășurînd o bucată de saulă la prova ambarcațiunii. Păi, n-ai auzit niciodată că o corabie căreia îi atîrnă la
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
balene nu manifestă întotdeauna o astfel de solicitudine față de vîslașii care-și primejduiesc viața din pricina propriei lor lașități; asemenea accidente se petrec destul de adesea pe mare, iar în tagma vînătorilor de balene, un laș este aproape invariabil privit cu aceeași scîrbă necruțătoare cu care sînt priviți fricoșii în armatele și flotele de război. Din întîmplare, însă, oamenii din cele două ambarcațiuni, fără să-l observe pe Pip, zăriră deodată în apropierea lor niște balene, așa că virară și porniră în urmărirea lor
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
o ființă care exprimă atât de bine neîmpăcata ură și disprețul pe care exploatatorii Îl poartă clasei muncitoare, Încât Îl urăști pe Mateica nu numai pentru ceea ce face, ci În general ca existență, Într-atât e de inumană, ticăloasă, nepăsarea, scârba lui pentru tot ce e nou. Tocmai de aceea spunem că romanul posedă o deosebită putere de a demasca În fața cititorilor, lumea dușmanilor de moarte ai păcii și socialismului. (Ă) Dacă cititorul distinge foarte bine laturile reușite ale acestui roman
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
a se autodefăima atât de mult, încât să nu mai fie posibilă revenirea sufletească. D.B. a inventat că în libertate făcea sex în fiecare seară cu nevasta lui și că înainte de asta „îi trăgeam o limbă. Ca să nu-mi fie scârbă îi puneam înghețată pe clitoris. ș...ț Puneam și puțină frișcă”. Exagerări bolnăvicioase de acest gen au fost extrem de multe, spre amuzamentul agresorilor, care găseau o plăcere perversă în a forța deținuții să inventeze absurdități înjositoare. Efectul, în acest caz
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
fără prestanță oratorică, un general fără armată - cu semne de Întrebare asupra calitățiide general -, a acceptat acest lucru, În mod curios, având În spate susținerea unui președinte care șchiopăta teribil În momentul respectiv, un președinte care declarase că Îi e scârbă de politică și de clasa politică românească, că este o victimă a mediilor de informare. Probabil cu excepția consecventelor articole anti-Constantinescu a doi-trei comentatori, printre care te numeri - Octavian Paler este un alt nume menționat și i se acordă 10 pagini
Schelete în dulap by Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș () [Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
plescăiau zoaie beșicate de steluțe grase iar, sub geamuri, începând să se acopere cu brumă argintie, zăcea carnea roșie. Osânza năpădise pe mese și scaune, ba chiar și pe dușumea, dând de lucru mâțelor care, prea sătule, o alegeau cu scârbă, scuturând-o. țintuit în ușă de urechi, capul porcului, cu ochi uciși, rânjea pârlit, iar picioarele, date și ele prin pară, atârnau. rase, în cârligul din tavan. Afară, dârele de sânge și balta măcelului, unde mai mirosea a șoric ars
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
de metri de ochii tăi? Poți salva ce-ți e în puteri și e lucru mare! E deja ceva ce depășește puterea oamenilor. Mi-am luat inima în dinți și am gustat din acel piure maro. Oh! Ce dezgustător! Văzuse scârba de pe fața mea și zâmbi înțelegător. Te obișnuiești cu vremea... mie, zise arătând un piure alb, îmi plăcea acela. E mai dulce. Văd că nu mănânci. Tot postești de ceva vreme. Ți-e rău cumva? Masa aia amorfă albă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
I se face milă. — Între timp, ca să-ți fac pe plac, am să-mi pierd vremea cu personajul acela care, pe cât îți e ție de simpatic, pe atât mi-e mie de antipatic. Își încrețește nasul într-o grimasă de scârbă. — Trimite-l pe Fulcinus să vorbească cu secretarul meu. Să-i programeze o audiență. Livia ezită în continuare. Parcă ar mai zăbovi un pic. — Acum, dacă nu te superi, draga mea, aș vrea să mă ocup și de treburile statului
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
vede pământiu la chip, privind țintă în față. — Trio Fulcinius are și el audiență în această dimineață, șoptește încet. Augustus clipește de câteva ori, buimac. Își recapătă stăpânirea de sine într-o clipă. — Dă-l naibii de Fulcinius, rostește în scârbă. Se reazămă de spătarul curb al catedrei. — Vorbeam despre cavalerii care servesc în finanțe... Cată mânios spre el: — Mi se pare ciudat că te sfiești să le bagi pumnul în gură. Libertul murmură cu timiditate în glas: — Dar poziția mea
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
însă în continuare prea tensionată ca să se bucure de succesul protejatului ei. — Se va găsi cineva să-l salute sau să-l întovărășească pe stradă pe acest geniu? rânjește disprețuitor unul dintre necunoscuți. De unde i-o culege? se întreabă cu scârbă Vipsania. Îi adună probabil din bordeluri și din alte locuri deocheate, îi îmbăiază, îi îmbracă cu haine noi și-și imaginează că e de ajuns pentru a-i transforma în oameni onorabili. Dar cum deschid gura își dau arama pe
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de lemn, în timp ce Ganymedes și-o zdrăngăne provocator pe a sa. — Pe mine bunul nostru stăpân m-a scutit de obligația de a mai apărea în arenă, îi explică germanului. — Ești prea hodorogit să mai lupți, comentează Rufus. Scuipă cu scârbă din el: — Mai bine-ți păstrai libertatea. Ganymedes murmură din vârful buzelor: — Unii n-au ce face cu libertatea lor. Rufus vede toate culorile curcubelui în fața ochilor. Reușește totuși să se controleze. — S-a făcut târziu, rostește cu chipul încordat
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
acoperă gâtul cu palma deschisă. Și el poartă o amuletă. — Dacă vi le agățați de coaie, nu vă mai apără? întreabă batjocoritor Rufus. Întâlnește priviri răutăcioase în jur. Mâhnit, clatină dezapro bator din cap. — Uitați-vă la voi! scuipă cu scârbă. Parcă ați fi saltimbanci în for, nu cea mai bună trupă de gladiatori din imperiu. Atinge cu degetul inelul de piatră din urechea unui luptător: — Cu unul singur nu ești nici bărbat, nici femeie. Oi fi poate androgin. Nu se
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
tului. Urmărește intrigat cu degetul liniile de vopsea care-i leagă unii de alții. Face câțiva pași înapoi și înțelege. Este un fel de arbore genealogic, căci ramurile se îndreaptă înspre portretul fiecărui membru al familiei. Li se adresează în scârbă statuilor, care-l privesc impasibile din nișele lor: — Sunteți doar niște scuturi de bronz argintate la suprafață. Nu-i răspund. Continuă îndârjit: — Descendenții voștri, care se erijează în cuceritori, nici mă car nu caută în vreun fel să facă deosebirea
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
intrând în jocul lui Geraldine. Nu e genul meu! ― Ce, cu gropițele alea ale lui, fără să mai vorbim de părul superb care întotdeauna alunecă exact în locul potrivit? Vorbești serios? Nu chiar în locul potrivit, și ce dacă alunecă? E superb. Scârbo. ― Clar nu, tastez eu. Suntem doar prieteni. ― Ei, atunci s-aveți parte de momente drăguțe și prietenești, și să nu faci nimic din ce n-aș face eu... La ora șase sunt atât de entuziasmată încât aproape explodez. Am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
mici și rele. Uitați-vă doar la ele, cum stau la bar, ale naibii de atrăgătoare, și uitându-se după ceva. Să nu credeți că nu știu exact ce caută. Pe mine. Sau ca să fiu mai precisă, pe Ben. Ce scârbe. Ce să fac? Nu vreau să mă vadă, nu le pot lăsa să ni se alăture, pentru că Ben nu le-ar vedea doar ca pe cele două tipe pe care le-a întâlnit mai devreme în seara asta și ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
numărul, și-i transmite ca Jemima să-l sune cât de curând, după care își spun la revedere. ― Ghici de ce am făcut eu rost, îi spune Sophie Lisei, fluturând bucata de hârtie prin aer și lipindu-și-o de piept. ― Scârbo, zice Lisa, mai în glumă, mai în serios. Nu poți păstra hârtia, trebuie să i-o dai Jemimei. ― Așa o să și fac, spune Sophie, dar mai întâi o să-mi copiez și eu numărul. ― Dar ce scuză o să găsești? Nu poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
m-a sunat. ― Ce? spun eu. Îmi întorc capul de la ecran și mă uit îngrozită la Ben. ― Despre ce vorbești? ― Colega ta de apartament, Sophie. M-a sunat aseară ca să-mi ureze succes, după ce i-ai spus tu despre slujbă. Scârba. Nu-mi vine să cred. ― Dar nu i-am dat numărul tău. De unde l-o fi luat? Acum e rândul lui Ben să fie surprins. ― Nu știu, răspunde el, dând din umeri. Eu am presupus că i l-ai dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
ca rochia neagră pe care și-a dorit el s-o port - e scurtă, moale și foșnește, îi cuprinde formele și-i descoperă picioarele, îmbrăcate în siguranță în niște ciorapi transparenți și lucioși și cu pantofi plați roșii, de lac. Scârba. Nu, mă scuzați, glumeam doar, dar dacă e să fiu un pic serioasă, mă uit la Geraldine și mă simt îmbrăcată al naibii de prost. ― Mă gândeam, încep eu, conștientă de cum arăt, adică ridicol. M-am gândit să pun niște... și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]