768 matches
-
străpunse ca o sabie prin piept. În jur, tăcere. Tăcere de groază sau de nedumerire? Noi, cei din jur, încremeniți, ca și santinelele, priveam hăbăuci cum țâșnea sângele din el și cum se zvârcolea văitându-se. Sânge negru stropea zăpada scârbos de albă. Începuse să viscolească când soldații ordonaseră pregătirea grupei pentru plecare. Comenzile în rusă erau din ce în ce mai precipitate și mai forțate. Parcă aveau senzația că unul din noi ar avea de gând să evadeze. Unde să evadeze? Noi zbieram întrebându
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
lui, o să mă îndrept spre puțul de la Sidi-el-Madia. Oricât de targuí o fi canalia asta, nu poate răbda atâtea zile fără apă. Un veteran care cercetase cadavrul mehari-ului cu ajutorul lanternei arătă rana din pântece. — Apă are, zise. O apă scârboasă, care ar da gata pe oricine, dar tuaregii pot supraviețui cu ea. Și a băut și sângele cămilei. Făcu o pauză și adăugă convins: — N-o să-l găsim niciodată... Sergentul major Malik-el-Haideri nu răspunse, aruncă o ultimă privire spre cămila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și șacalii, dar față de hiene simțea o aversiune pe care nu și-o putea controla de când, băiețandru fiind, aproape un copil, descoperise într-o dimineață că mâncaseră un ied abia născut și pe maică-sa. Erau niște animale respingătoare și scârboase, șontoroage, lașe, trădătoare, murdare și feroce, care, dacă se adunau suficient de multe, erau în stare să atace chiar și un om neînarmat. Adesea se întreba, fără să găsească un răspuns, pentru ce le lăsase Alah pe pământ. Se apropie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Ceilalți, inclusiv cele vreo douăzeci de femei care erau cu ei, asistau și ei, râzând, căci, văzându-l pe șeful lor purtându-se în felul acesta, se excitau și ei atât de tare, încât, după puțin timp, începea o orgie scârboasa și inumana, în care noi aveam întotdeauna rolul cel mai neplăcut. Față ofta scurt și continuă cu greu: Mă doare numai când îmi amintesc!... Vahíne Tiaré o mângâie dulce pe creștet, încercând s-o consoleze: — Dacă nu vrei, nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
dorință care zace și în fiecare răpănos bețiv, dar cînd este vorba de cei care chiar își pot permite luxul? Ca Irinel. Mă rog, se poate spune. Dacă ați avea acum o sticlă de șampanie, ați mai bea rachiul ăsta scîrbos? Da, răspund în cor bețivii. Asta-i sănătate curată. Spumosul este făcut ca să te amărască. Nu te matolește în regim de urgență. Tureanu n-a prea nimerit cu argumentele și țipă ca să le asculte vociferările. Sînteți niște boi, niște animale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Dacia. Pe muiere o căpăcesc de cîte ori am chef și ea înghite cu noduri. Nu-mi trebuie alta, că mă înădușă destul una. Nu vorbesc de voi, vorbesc de oameni. Dar noi nu sîntem oameni? Voi sînteți niște animale scîrboase, un fel de necuvîntătoare. Eu am trăit în lumea bună. Am învîrtit femei fine, tinere, cu carnea tare. Te dădeai și la Aneta, fică-mea. Și ce dacă? N-avea de unde? Sticla cu rachiu se sparge în capul lui Tureanu. Bătaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
tărăboiul din lume încearcă să îndoaie cerbicia celui care nu dă. Atacurile sînt semnate de Mircea Armașu. Cine-i jigodia asta? se înfurie marele boss. Un amărît, un coate goale. Latră și el săracul..., îi explică secretarul. Chiar așa de scîrbos poate fi? Poate fi și mai scîrbos. N-are casă, n-are nici după ce trage apa. O fi, dar chiar așa o potaie?! O să treacă, șefu'. Cîteva zile și apoi trece de la sine. Dar n-am să-l uit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
celui care nu dă. Atacurile sînt semnate de Mircea Armașu. Cine-i jigodia asta? se înfurie marele boss. Un amărît, un coate goale. Latră și el săracul..., îi explică secretarul. Chiar așa de scîrbos poate fi? Poate fi și mai scîrbos. N-are casă, n-are nici după ce trage apa. O fi, dar chiar așa o potaie?! O să treacă, șefu'. Cîteva zile și apoi trece de la sine. Dar n-am să-l uit pe nenorocitul ăsta! După o săptămînă Mircea abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
pun deoparte. Îl lasă trei ore să aștepte, apoi vine haidamacul. Ăta dlea menea 12. Mi-ați lăsat doar boarfele astea? Daa. Gabriel are lacrimi în ochi. Tot ce cumpărase era pus în grămada ucraineanului. Pleacă înjurînd și blestemînd. Ce scîrboși sînt ucrainenii ăștia! Da-o-ar foametea în ei! Bogații maneliști Jumătate de secol de ideologie comunistă n-a reușit să zdruncine deloc simțul de proprietate. Ba, din contra, după '89 s-a constatat că o mulțime de "șmecheri" s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
venetici țmi se face frică vorbele astea nu le-a spus ea la Întîmplare a țintit bine nu mă iartă pînă nu capitulez total pînă nu mă simte definitiv În burta ei silindu-mă să mă bălăcesc În zemurile ei scîrboase) — Sigur, aveți dreptate, un bloc e de fapt o familie, trebuie să comunicăm mai mult Între noi, să ne avem ca frații că de asta sîntem vecini cum spui dumneata — Vezi că pricepi, așa zic și io. Ce-i rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
pe nepregătite, făcând pași mari spre marginea cerului de lumină și... călcând pe unul dintre dictafoane. — Nu! Cuvântul, aerul ieșiră din mine ca o rană. Nimeni lovi din nou tare cu călcâiul și carcasa mică, din plastic se crăpă. Cercul scârbos de mrene din jurul lui tresăltă când bucla conceptuală se prăbuși în sine și dispăru. Apoi se desfăcu și luxofagii se aruncară asupra mea într-o grindină neagră de fobii și sentimente de vină. Dar, când ajunseră la jumătatea distanței, roiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
zâmbetul acela, era ascuns de pâlpâirile focului. — Pentru puțin. Nu, întrebarea pe care vrei de fapt să mi-o pui este... — Cine a spus că poți să-mi porți boxerii? — Și e posibil să-i primești înapoi nespălați? — Ești cam scârboasă, știi asta? — Mda, cum zici tu, încuiatule. Am zâmbit a încuviințare, uitându-mă în foc, lăsându-l să mă tragă înăuntrul lui și nerăspunzând în nici un fel. Secundele se scurseră, adunându-se aproape într-un minut, comicul, nemișcarea, toate evaporându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ani. Un volum cartonat cu o supracopertă șifonată, ruptă și ștearsă, pe care se zărea un desen de modă veche, în tuș, care înfățișa un pește foarte urât. Într-o străfulgerare, mi-am amintit cartea trimisă de domnul Nimeni și scârbosul, sinuosul luxofag ascuns în ea. Aproape c-am aruncat Peștii insoliți de pe masă într-o tresărire de spaimă. Dar aceasta era camera Primului Eric Sanderson, iar aceasta era cartea Primului Eric Sanderson. Uitându-mă țintă la coperta veche și șifonată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
sursă de lumină și căldură; se adăuga regulat apă la temperatura potrivită pentru a compensa evaporarea; amestecul trebuia clătinat ușor pentru a fi oxigenat. Câteva săptămâni mai târziu, În vas mișunau o mulțime de crustacee translucide, la drept vorbind cam scârboase, dar incontestabil vii. Până la urmă, neștiind ce să facă cu ele, Michel le-a aruncat În râul Grand Morin. În același număr, douăzeci de pagini de aventuri aduceau amănunte despre tinerețea lui Rahan, despre Împrejurările care făcuseră din el un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
preajmă. Stimabilul Mitu cu subretele, telefonistele, dactilografele. Clanul micilor vânzătoare din magazine, cu figurile lor șirete și dulci, lunecând, ca niște țipari, trăgându-l după ele, noapte de noapte. Sila scăzuse cu timpul. Un dezgust scăzut și urât, ca sosul scârbos, sleit pe marginea farfuriei... Buzele strâmbate, știa, nu-și putea reține ticul. Trecu palma peste frunte și peste păr. Becul se stinsese, uitase de liftul care o aștepta. Ce caută aici, zi de zi, printre acești soldați de plumb, cu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Băsescu, bineînțeles). Vine și Oprea, care face ceea ce face de vreo doi ani încoace, trage cu mână milităroasă și el clopotele în cinstea lui Boc și Băsescu. Apoi, fără veste deraiază. A început să bată câmpii despre fidelitate, despre presa scârboasă și alte chestii care probabil îl mai râcâiau la inimă. Armeanul acela negroid și aparent blegos, șeful minorităților bâjbâie și el aiurea. Ce spune? Păi spune că a avut dreptate despre ceva. Aha! Nu sențelege despre ce. Nu se știe
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
a supraviețuit o companie Întreagă rămasă fără hrană și apă, a fost viață și dimensiunile șerpilor de pe insula ce le purta numele. Îl și vedeai uitând de foame și sete pentru a se informa asupra traiului și obiceiurilor acelor animale scârboase și Înțelepte. „Băi, fraților, zice, acolo era câte un șarpe după fiecare pietroi și noi, cum dormeam sub cerul liber, aveam mereu norocul să ne Întâlnim cu câte unul. Uite, eu, Într-o noapte, Îmi făcusem culcuș așa Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
în care sunt asezați ceilalți. Viziunea balzaciană Ăla modă în acea perioadă a scrierii) este regăsită în imaginea “micului bătrân cu ochelari verzi”. Descrierea hibridizează planurile, astfel întâlnim un ireal manifestat în imaginar ca real. Sentința definitivă a unei realități scârboase o agresează pe eroina. Suspendată în întrebări, ea suferă rănită de tot ce se manifestă în real sau imaginar deopotrivă, ea nu mai poate face distincție între planuri, trăiește acut și visează, redimensionează lumea după propriile senzații. Pretextul o invadează
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
Simon spuse: — N-ar trebui să comandăm ceva și pentru - cum o cheamă? Maria? — Cine? — Bona ta. — A, ba da. Ar trebui. Hilary o chemă înapoi pe chelneriță și comandă un hamburger. — Josephine ce mănâncă? întrebă Simon. — A, un terci scârbos care se vinde în borcănașe la supermarket. Intră pe o parte și iese pe cealaltă peste circa zece minute sub aceeași formă. E o treabă dezgustătoare. Și urlă tot timpul. Să-ți spun sincer, trebuie să plec undeva câteva săptămâni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
celorlalți pasageri la gândul că s-ar putea confrunta în curând cu problema unei persoane care va leșina sau va face o criză sau mai știu eu ce. În același timp, mai simțeam ceva, ceva total diferit: un miros puternic, scârbos, de carne, care începea să se impună peste buchetul de arome rivale emanate de sudoare și alte diverse mirosuri umane. Sursa apăru repede când omul de afaceri slăbănog de lângă mine reuși să-și deschidă servieta și scoase din ea punga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
era cuprins de o bucurie sălbatică, fără sens, cum nu mai simțise vreodată. — Doamne, asta chiar c-a fost o urmărire, zise el. N-am mai simțit niciodată așa ceva. N-a fost superb, Margaret? — Mie mi s-a părut foarte scârbos. — Cum așa? Mi-a fost scârbă de ce ați făcut, spuse acră, mi s-a părut josnic. — Știi, nu cred să-mi mai fie vreodată frică de ceva, Îi zise Macomber lui Wilson. Nu știu ce mi s-a Întâmplat când m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
-n liniște, fără să-l jignești? Ce rost are să mă insulți? — N-ai să mori. Nu fi proastă. Sunt deja pe moarte. Întreabă-i și pe nenorociții ăia. Și Își ridică privirea spre locul unde stăteau păsările alea uriașe și scârboase, cu capetele golașe ascunse-n pene. Planând, o a patra pasăre coborî, și când atinse pământul fugi un pic cu pași repezi și apoi se Îndreptă legănându-se spre celelalte. — Dau târcoale oricărei tabere. De obicei nici nu le bagi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
te-ai Întoarce În oraș, Soldier. — Cum adică? Adică mai bine te duci În oraș și-ți vezi de treabă acolo. Da’ care-i problema? Mi-e scârbă să-ți tot aud gura. — Da? — Da. — Da’ să vezi ce față scârboasă o să ai după ce o să termine Walcott cu tine. — Da, sigur, spuse Jack, poate așa o să fie. Da’ deocamdată mi-e scârbă de tine. Așa că Soldier urcă-n trenul spre oraș chiar În dimineața aia. Eu l-am condus la gară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
bancă, una lângă alta. Erau uriașe. Celelalte erau doar curve obișnuite, blonde oxigenate. — Uite ce mâini are, spuse tipul, arătând cu capul spre bucătar. Curva râse din nou, cutremurându-se. Bucătarul se-ntoarse spre ea și se răsti: — Ditamai muntele scârbos de carne ce mai ești și tu! Ea continuă să râdă și să se cutremure. — O, Doamne, spuse cu o voce plăcută, o, Dumnezeule! Celelalte două curve, alea grase, tăceau placide, de parcă nu s-ar fi simțit, da’și ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
podea, spuse blonda oxigenată. În momentu’ ăla s-a-ntors spre mine și mi-a zâmbit. — Păi, parcă ziceai că nu erai În est, spuse cineva. — M-am dus doar să văd meciu’ ăla. Steve s-a-ntors să-mi zâmbească și negru’ ăla scârbos a sărit În picioare și l-a lovit prin surprindere. Steve putea să se ocupe lejer de o sută ca jegosu’ ăla negru. — A fost un mare boxer, spuse tăietorul de lemne. — Păi, să fii sigur c-a fost, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]