1,355 matches
-
Are inimă și vântul când bate Pământul îl simte ca pe frate. Soarele ca o mamă îl încălzește Ploaia - l adapă și-l înveselește Vântul ca frate îl răcorește, Pământul pe toți ne hrănește. Până când cu toții murim Trăind îl tot scormonim Dacă în viață ne-îmbrățișează La final, în mormânt ne așează! CUCUL SINGURATIC Toată iarna-am așteptat Am tot stat și-am tot oftat Să ajung în primăvară Ca să-mi cânți cucule iară. Cucule, tu îmi cânți mie Din a
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
picioare! Intrarea nu e opt lei, nu e cinci lei, ci numai doi lei, pentru mic și mare! Prima reprezentație e gratuită! Călcându-se în picioare, gata să dărâme coșmelia, mulțimea se vânzolea și lua cu asalt intrarea prea strâmtă, scormonindu-se prin brăcinare după câteva parale agonisite pe vreo vită vândută în zori. La ieșirea din circ, storși de vlagă și cu ochii rătăciți, târgoveții făceau roată în jurul fotografului ambulant, care îi ademenea și îi trăgea de mânecă, explicându-le
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
în vârful muntelui se opriră să-și tragă sufletul. Priviră cărarea șerpuitoare pe care urcaseră, cu nostalgia cu care îți privești, cu ochii minții, firul vieții. Ea începea din ceea ce rămăsese din iarmaroc o ruină neagră, fumegândă, în care mai scormoneau ca niște gândaci câțiva oameni și urca mai departe spre locul pe care Bătrânul îl bănuia a fi sfânt. Era extenuat și Pimen îl simți. Își așternură un strat gros de mușchi sub niște arbuști de ienupăr. Printre ramuri puzderie
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
cu enorm succes, în cele mai ciudate locuri imaginabile - de exemplu, în crainicii de la radio, în ziare, în taxiuri cu contorul falsificat, literalmente pretutindeni. (Fratele meu, de pildă, avea obiceiul năucitor, mai ales în existența sa de adult, de a scormoni cu degetul arătător în scrumierele încărcate, împingând la o parte mucurile și zâmbind cu gura până la urechi, de parcă s-ar fi așteptat să-l găsească pe însuși Iisus cuibărit în scrum ca un heruvim și, după această operație, nu părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
greu, mă Înțelege-ți...?” Directorul Îl fulgeră cu privirea. „Doresc să fiu bine Înțeles.Nu vă pot vinde nici măcar o singură foaie de tablă...!” Fără folos, Tony Pavone insistă, Îi dădu de Înțeles, mutând portofelul dintr-un buzunar În celălalt, scormonind În servietă În așa fel ca directorul să observe conținul, omul din fața lui rămânea impasiv. Ajunse cu rugămintea atât de departe Încât aproape Îi lacrima ochii, explicându-i convingător: aceste barăci asigură de lucru la mulți lucrători având În vedere
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Încă unul ca după aceea să schimbe paharele cu unele mai voluminoase ca În final să le uite numărul...! Fiind ora prânzului li se făcură foame la care avu o contribuție majoră În mod sigur, paharele de toxine golite ce scormoneau necruțător stomacul lor suprasaturat de băutură alcolică. Propunerea Șefului de Șantier veni de la sine. „Nu putem pleca la drum flămânzi. Așa-i...? Să nu avem totuși ulterior discuții contraditorii, Îți atrag foarte serios atenția: Eu voi plăti toată consumația...! Gabișh
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
mai În serios. „Destul de piperată nota de plată, spune drept: ai adunat și data zilei de astăzi...? Ospătarul făcu o plecăciune. „Aveți Încredere, domnule...!” Șeful Șantierului Își umplu singur paharul, aruncând În zeflemea nota de plată În mijlocul mesei În timp ce se scormonea iritant de mult prin buzunare din care dădu la iveală același pumn de mărunțiși Încercând să numere zâmbind și, privind chiorâși la nota de plată, ridicând la Înalt nivel tensiunea nervoasă, devenind ridicol! Cunoscându-i procedeul lipsit de logică, de
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
limbile...!! Această idee costistitoare a Șefului de Șantier, se dovedi a fi bine venită, având forța necesară să descrețească definitiv frunțile, iar ce-i prezenți să privească cu simpatie la Tony Pavone, Înțelegând: Lct.Col.Tudose Ion dorea nejustificat să scormonească această platformă betonată Într-așa fel Încât să rezulte...de lapidarea...! Suficienți de plictisiți, atât milițienii cât și ce-i de la Banca de Investiții nu-i mai interesau măsurătorile, se adăposteau unde era umbra mai deasă făcând pronosticuri de felul
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
E multă vreme de când a-u dispărut din localul nostru. Știți, cu datoriile astea externe nimic nu se mai aduce de afară...!” “Te-am Întrebat eu de datorii...?” - ridică tonul invitatul. “Eu trebue să fumez și nu orice țigări, domnule. Scormonește afară În rândul bișnițarilor și te asigur eu...! Vei găsi mai multe țigări americane decât avem noi nevoie...! Ai Înțeles...!” “Sunt foarte scumpe...!” “Nu mă interesează prețul...” Ospătarul ezită căteva secunde privind la cei doi consumatori apoi o zbughi neândrăznind
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
și înțelegeam în acele momente că o confundasem cu cine știe cine, fiindcă noi, moldovenii, muiem “e” -ul de la sfârșitul cuvintelor și-l transformăm în “i”. Nu vorbeam. O tot priveam tâmp, întrebându-mă în gând de unde o știu în timp ce ochii ei scormoneau ca și mine după un răspuns. Am înclinat capul scurt într-o parte, ridicând umerii, semn că așa e cum spune ea. Dacă trebuie să fiu... musai eu sunt Alin, i-am zis, apoi mi-am continuat ideea în gând
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
datoare. Te căsătorești cu mine? am întrebat-o râzând, dorind parcă să mai diluez din seriozitatea cu care începuse discuția și care ne stânjenea pe amândoi. Nebunule! Încercă să mă lovească blând, în joacă, iar cu ochii căuta să-mi scormonească în suflet vrând să afle, dacă ascuns după o glumă, mai simt ceva pentru ea. I-am prins palma care rămase suspendată în aer și îi suflam ușor căldură, ducând-o spre gură. Abia am atins-o cu buzele și
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
meu. Era Baci. Vocea lui, îl potolise pe cel care părea că nu mă mai cunoaște. Să mergem odată, să nu facem griji celorlalți de la stână, continuă, vrând parcă să ne despartă din încleștarea în care se prinseră privirile noastre, scormonind prin minți după răspunsuri la întrebări grele! Badea Vasile făcu primul pas ștergându-mi lacrimile de pe obraz apoi mă ciupi ușor într-un gest de tandrețe de care nu-l credeam în stare. Era un om bun, dar ceva îl
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
am nevoie de zece-douăzeci de hărți. Ce naiba să fac cu o fotografie ca aceasta În care nu i se vede decît capul și cu o cutie veche de chibrituri? Eu nu mă pot compara cu dumneata. Treaba mea este să scormonesc și locurile periculoase. Scrie doar și În formularul pe care ți l-am arătat și nu mi se pare deloc deplasat că am nevoie și de cel mai mic amănunt pentru lămurirea cazului. — Fratele meu știe că n-avem nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
fi mai bine să nu mai trec și pe la ea. Mi-am spus de atîtea ori În sinea mea lucrul acesta, Încît, pînă la urmă, m-am autoconvins. Dar ce să fac cu fratele ei? Tare mă tenta să-i scormonesc puțin trecutul. Aparent, cel puțin deocamdată, șansele sînt și pro, și contra femeii și fratelui ei, dar chiar dacă n-aș avea nici un motiv să-i includ În raportul meu, ticăloșia lor, În caz că se făcuseră vinovați de așa ceva, n-avea cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
care să o contrazică, să o facă imposibilă. Adevărul, profesore, ca să-l citez pe Holmes, «e ceea ce rămâne după ce eliminăm imposibilul, indiferent cât de improbabil este acest rest»”. Mircea Breaz ot Turda, profesor de română, stătea nemișcat în fața mea, încruntat, scormonindu-și memoria pentru un citat zdrobitor. Nu l-a găsit! Clopoțelul a sunat, ca la sfârșitul unei runde de box, iar profesorii au început să dea buzna în cancelarie. „Iuda, ereticule! Tovarășa directoare, pe ăsta trebuie să-l dați afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Fiindcă ne-au dus la Foreing Office și la BBC, acolo ne-au arătat aparatură, ne-au dat pe mâna stafului care vorbea persană, ne-au povestit despre dotările lor tehnice și iar ne-au întrebat despre Afganistan. Toți ne scormonesc. Noi voiam să vedem viața adevărată din Londra, să mergem pe străzi, să intrăm în galerii de artă și în magazine, cine știe, să stăm la o cofetărie, să mâncăm o înghețată și să ne uităm la lume. Nici aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
zare. O lișiță se arătă, cu puii după dânsa, în partea cealaltă a ochiului de apă, din trestii. Mai avem! zise Marin întorcându-și fața neclintită spre mine. Acum asfințește soarele... Și pâcâia liniștit din lulea. — Neică Marin, șoptii eu, scormonit de dorința de a-i spune o vorbă bună. —Ei?... Ai dus-o rău cu proprietarul cel bătrân, cel ce-a murit?... El își întoarse spre mine ochii verzi, rotunzi, și-și scoase luleaua din gură. — Am răbdat, zise el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cei de față suntem războinici, în vreme ce tu ai îndeplinit deja misiuni de ambasador. Tu vei înfățișa mai bine totul, și asta e cu adevărat important: trebuie ca stăpânul nostru să apară ca un rege, nu ca un corsar. Am tăcut, scormonind după un pretext care să mă facă să scap de o corvoadă atât de primejdioasă, însă Harun mă hărțuia întruna. Glasul lui părea că vine drept din propria mea conștiință. — Nu ai dreptul să șovăi. Un mare imperiu musulman e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și a scoas la iveală alte două sticle, identice cu cele a căror mândră posesoare era. Erau ale lui, ale mele. Galbena veșnicie a vieții și albastra veșnicie a morții. Joe-Sue le-a luat și a fugit în cortul său, scormonind pământul, ca să le îngroape sub rogojina pe care dormea. Când a ieșit din nou afară, sticla cea galbenă era goală, iar cea albastră zăcea în țăndări pe stânca unde ședea Prepelicarul. — Moarte, a zis ea. Moarte morții. Dar Joe-Sue nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ca în seara asta, la lăsarea întunericului, înțelegi, ce-ar fi s-o ștergi definitiv? Așa se evită și multe scene neplăcute Asta îți sugerez eu. Mai gândește-te. îmi pare foarte rău de tot. Singur în cortul său, Vultur-în-Zbor scormonea furios pe sub podea. Apoi le-a găsit: pe cea galbenă și pe cea albastră. Dacă e să trăiesc Afară, și-a spus el, aș putea măcar să-mi ofer un avantaj. A golit până la fund sticluța cu lichidul dătător de viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
unul inventat. Numai autobiografia se poate controla. Când vrea cu orice preț cineva să ți-o verifice. Deși și acolo poate veni câte unul să declare că n-ai spus chiar tot adevărul. Așa, ca o fantezie. Plăcerea de-a scormoni. Sau de a strânge șurubul. A râs. — Chiar atât de mult te apasă trecutul? — De ce crezi asta? Văd că vorbești numai despre el. Ai ceva care-i în neregulă acolo? Te-apasă dosarul? — Dosarul... am îngânat-o. Începusem să fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ținut de o fată de mână, spre mine, cel ce-l privesc din spatele ferestrei localului. I-am spus odată și lui Ester de imaginea asta a mea cu fata aceea traversând Bulevardul. Eram chiar prin locul acela, cu o Ester scormonind cu privirea în vitrina unei dughene cu gablonzuri, curioasă nevoie mare, de parcă tocmai atunci expuseseră diamantele Coroanei britanice aduse la București. S-a răsucit spre mine, privindu-mă amuzată. „Și cum ați traversat? Așa?“ Fără să-mi mai aștepte răspunsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mirajul tânguirilor sale. Îl stârneam cu câte o întrebare, uneori, când eu însumi mă doream toropit de reveriile unor ținuturi în care nu aveam să ajung nicicând: — Kerim, îi spuneam, pot să te întreb ceva? Mă privea cu ochi înguști, scormonind parcă în mine întrebarea nepusă, cântărind dacă merita să o primească, zâmbea sfios, clipind des, puțin speriat: — Putem, de ce nu putem. Întrebam orice la Kerim, dar nu întrebar de-m lovește la inim, la Kerim ast întrebar nu puneam. Kerim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
vină bolșevicii peste noi? Atunci a fost ordin. Dar apoi, când au venit, ei știau. Tot timpul au știut și mi-o aminteau. Ce puteam să fac? Mă privea cu ochi tulburi, halucinați. Ați venit voi, ăștia de-acum, să scormoniți trecutul. Ce vreți? De ce nu ne lăsați să uităm?! Ce adevăr mai vreți? Ăsta a fost adevărul nostru, lăsați-ni-l. Căutați-vă voi adevărurile voastre. Și ce dreptate vreți să mai faceți? Încerca să se repeadă la mine. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
același timp. Poate chiar ți-o amintești. Voi întinde și cealaltă mână, încercând să-i ating obrajii. Se va feri, scuturând capul. — O fată înaltă, cu niște ochi... Era tare băiețoasă... Va ridica din umeri, privindu-mă dintr-odată absentă. Scormonise și nu găsise nici acum nimic. — Noi îi spuneam Ester. — Ester? voi întreba, îngânând-o. De ce tocmai Ester? aproape că mă voi răsti la ea. Îi plăcea ei, așa... Va zâmbi, ridicând din umeri. — De la ea știu chestia aia cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]