982 matches
-
patru săptămâni, la ferma lui Ulea, ne-am Înțeles asupra gazetei, nu pot spune că nu regretam În anumită măsură că mă Întorc În jurnalism. Dar primeam situația În măsura În care Îmi dădea urgent posibilitatea să spun tare tot ce am tăcut, scrâșnind din dinți, timp de cinci ani. În trei zile, după năvala lui xe "Graur"Graur 1 și a bandei lui, am Înțeles că intru Într-o redacție terorizată de conformism”2.Firește, intelectualul umanist care era xe "Sebastian"Sebastian a
Evreii din România în perioada comunistă. 1944-1965 by Liviu Rotman () [Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
Ulise viziunea din poemele „integraliste” Într-o sintaxă, totuși, mai destinsă. „Veacul asigurărilor și al reclamei luminoase” e surprins În acumulări de notații brute sau metaforice ale decorurilor și gesticii cotidiene: „pe bulevarde sirenele autobuzelor [...] acompaniază concertul prin fără fir”, „scrîșnesc din dinți marile cotidiane”, „agenții companiilor de afișaj primenesc rufăria zidurilor”, „se ascut zgomotele ca pumnalele”, „precupeții ridică obloanele somnului”, „strada te primește ca o cutie de poștă”, „evenimentele se succed ca ferestrele”, „bulevardele se rumenesc ca pîini În brutăria
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
singură temă se conjugă În chip și mai evident Îndeosebi În Ulise și Brățara nopților. Secvențe de „notație” caleidoscopică, de tipul: „e ora cînd englezii o aplaudă pe raquel meller / și refuză buchetul de violete / aruncă lumini jocurile de ape / scrîșnesc din dinți marile cotidiane / și iată: agenții companiilor / de afișaj / primenesc rufăria zidurilor” (Ulise, 1) - alternează cu (sau se structurează treptat În) imnurile ce punctează din loc În loc suita poemelor, concentrîndu-și „calea lactee de imagini” În jurul cîte unui singur element
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
roman. Și-au strâns mâinile și s-au îndreptat spre oraș. Seara se îngâna cu noaptea, cerul aducea cu un vag mărăciniș negru ce întemnița lumina...Priveliștea era aridă și cenușie, soarele se amuza crăpând costișele și văile, în vreme ce pământul scrâșnea din dinți...Golful se ivi în toată splendoarea sa: un amplu semicerc înțesat de ferestre semănând cu niște guri înfometate și agitate. Prin intermediul lui Campanella Maffia izbutește să ne ofere fresca unei epoci, a unei condiții umane, sociale și spirituale
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
-l apere de piaza-rea. Pe cer treceau nori ce se risipeau spre apus precum păsările în căutarea hranei. N-a mers prea mult, dar e obosit și ar vrea să se odihnească, însă călugărul se grăbește și nu îngăduie popasuri: scrâșnește din dinți, își leagă mai bine obielele pe picioare și strânge șireturile bocancilor plini de unsoare și de praf. IV Mânăstirea era ca o pasăre mare cocoțată deasupra unui deal: odată cu primele umbre ale apusului, capătă înfățișarea sinistră a unui
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
în mocirlă în timp ce imbecililor li se îngăduia să fie la cârma înfăptuirilor omenești. Izbuti să sară peste zidul incintei într-o noapte când vântul urla ca o jivină dezlănțuită iar sciatica și reumatismele îl supărau mai mult ca de obicei. Scrâșnind din dinți își porunci lui însuși să fie mai presus decât acel sfâșietor junghi ce pleca din șale și se răspândea de-a lungul coapsei ca o arsură dureroasă, și o apucă drept peste câmpuri. A fost o călătorie lungă
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
ar fi putut să agrementeze cu glume și chiar cu născociri faptele, și tot ar fi fost crezut. Dincolo de hotarele Calabriei m-am descurcat cu greu: priveliștea era pârjolită și cenușie, încremenită. Soarele ardea scorojind costișele și văioagele, în timp ce pământul scrâșnea din dinți. Am străbătut kilometri după kilometri fără să găsesc măcar un șipot de apă, un izvor cât de mic, fără să zăresc un singur copac. Așa trebuie să fi fost deșertul de care vorbește Biblia, chiar dacă, cât se vedea
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
lung, al căruțelor. Apoi năvălea orașul. Petrache nu se obișnuise încă, luminile noi ale orașului îl nelinișteau. Deprins, de ani de zile, cu atriul și ferit, ca într-un acvariu, el privea, cu fereală, spre vitrinele strălucitoare, spre șinele care scrâșneau și scânteiau sub roțile tramvaielor, spre icnetul mașinilor care frânau la semafor și, apoi, țâșneau, slobode, spre firele de înaltă tensiune care șuierau, surd, pe stâlpii de beton, în fine, spre oamenii înșiși, care, pe măsură ce se înmulțeau și mișunau pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
știi, erai mică, dar praf era peste tot. Nici nu puteai să bați covorul pe gard că, până să-l bagi la loc, se prăfuia iarăși. Dimineața puteai să scrii pe geamuri cu degetul. Când respirai pe gură, aerul îți scrâșnea între dinți, ca pâinea uscată. Cel mai tare se vedea când dădea bruma. Trotuarele și frunzele și ce mai era pe-afară se acopereau de polei zgrunțuros, parcă era glaspapir. Aurica privea în jur cu ochi mari, strângându-se la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
până pe marginea patului și o lipi cu fața de așternut. Îi ridică rochia peste coapse, îi smulse chiloții și îi aruncă într-un colț. — Ce faci ? strigă ea, privind fața îngrozită a fratelui ei. Ne vede, oprește-te ! — Ne vede ? scrâșni el. Acu’ ți-o fi și rușine. Să ne vadă ! Să știe toți a cui ești... să știe... Se opri o clipă, trebăluind neîndemânatic, cu mâna stângă, în pantaloni. Apoi, mugind, o pătrunse. Înfigându-se preocupat să o facă adânc
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dinăuntru, cu limbă de spijă. Cu atâta putere, încât din urechile lui Coltuc se prelinse un firicel de sânge. — Lasă-l în pace ! sări Melania în dreptul mâinii ridicate. Nu vezi în ce hal e ? — Oricum nu e bun de nimic, scrâșni Golea, încă furios. — Mai bine decât să-l întrebi de tolbă, i-ai da înapoi cartea, prinse Melania curaj, văzând că palma întârzie în aer. — A, cartea, rânji Golea, de parcă și-ar fi adus brusc aminte. Se căută în buzunarele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
posibil orice, zidurile te puteau lovi, cuvintele te puteau lovi, chiar și sângele te putea lovi pe dinăuntru. Tot așa cum lumina orbitoare putea să răcnească, bastonul de cauciuc putea să icnească între coaste sau peste rinichi ori bocancul putea să scrâșnească din blacheurile lui colțuroase. Și tocmai de aceea, când se încovrigase, cu mâinile peste abdomen, încercând să apere ceea ce nu mai era al ei, auzi : „Ești drogată, ce-ai ?“. „Nu sunt drogată“, suspinase, răspunzând pentru a nu știu câta oară
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
unele de altele, sări, dis-dedimineață, primul din somn și se frecă la ochi, nevenindu-i să creadă. — Tii, băga-mi-aș ! exclamă. Scoală repede, șefu’ ! Nici nu mai fu nevoie să-l zgâlțâie, căci, dintr-odată, huruiala se porni. Șenilele scrâșniră și cuva excavatorului se înfipse în grohotișuri, stârnind molozul. Nu era singurul, venea un întreg convoi de carcase metalice, de la depărtare ai fi zis că e un șir de blindate. În soarele dimineții, cuvele se ridicau, se răsuceau spre remorci
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se aplecă într-o rână și grohotișurile se prăvăliră. Deasupra, crucea Magdalenei abia se mai ținea, fluturându-și eșarfa. Ascunși de partea cealaltă a mormanului, Pârnaie, Iadeș și Chisăliță priveau cu ochii holbați priveliștea înțesată de șenile, lanțuri, cuve, concasoare scrâșnind, înfigându-se și smulgând, ridicând pulberile și surpând malurile. Iadeș... șopti pierdut cheliosul, simțind că tot alaiul de carcase, clești și elitre năvălește asupră- i. Pârnaie, amintindu-și dintr-odată, se întoarse. Nici țipenie. Trase de portiera caroseriei ruginite, care
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Iar părul lung și sârmos de lican trop îi înconjura, ca o aură cernită, un zâmbet lacom, de lună plină. Pe care gura, împodobită cu niște dinți lungi și ascuțiți, abia putea să-l încapă. De altfel, de la dinții care scrâșneau, de parcă nu s-ar mai fi oprit din crescut și, ca să nu sfâșie pe dinăuntru, se toceau os peste os, i se trăsese noul nume : Macairodus. Și pe acela ar fi vrut, într-o zi, în păcăniturile tenebroase ale motorului
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
un tămbălău de șatră țigănească. Apoi un fel de explozie care se risipi în stropi de ulei încins, împroșcând pereții. La parter se auzi o învăl mășeală, de parcă s-ar fi prăbușit un raft cu sticle goale și tălpi groase scrâșneau peste cioburi. Și, între toate, țipete de bărbați, femei și copii, îndemnuri și horcăieli, toate venind din casa scărilor, dar și din stradă, unde vociferările se însoțeau cu lătrăturile câinilor vagabonzi. Vacarmul se apro pia, așa că, sărind în picioare, cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se deschidea în toate părțile. În jur, umbrele se opriră, în cercuri concentrice, de netăgăduit. Dintr-odată fața bătrânului se schimonosi. Respirația îi ieșea fierbinte pe nări. Din albul ochilor țâșni o privire necruțătoare. Întinse pumnul spre ei : — Vă cunosc... scrâșni. Credeați că nu vă cunosc... Vă știu pe nume pe fiecare... Nenorociților... Coate-goale ! Așa credeai, mă ? se întoarse spre Maca. Dacă-ți lași lațele astea nespălate, ziceai că n-o să te dibuiesc ? Și ăștilalți... De cine vă ascundeți voi, mă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lucrurile deveniră limpezi, se strâmbă cu dezgust, rupse hârtia fărâme, pe care le azvârli în sus. Bucățelele dansară în aer și nu apucară să ajungă jos până când Jenică își înfipse mâinile în grămăjoara de lozuri, răscolindu-le. „Care ești, mă ?“, scrâșni din dinți. Apucă unul la întâmplare. „Tu, mă ? !“ Îl rupse în grabă, dar nici acolo nu era răspunsul așteptat. „Tu ? ! De ce nu zici, mă, de ce nu zici ?“ Lozul următor zise ceva, care nu-l mulțumi pe Jenică. El își dădea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se. Lovi cu lama cuțitului în zid, cam acolo unde ar fi trebuit să fie gâtul umbrei lui. Bucăți din tencuială căzură, dar umbra rămase mai departe lipită de zid. Mai izbi de câteva ori. Ajunsă la cărămizi, lama cuțitului scrâșni, neputincioasă. Înțelese că nu se putea sinu cide ucigându-și umbra. Nu putea nici măcar să uite. Așteptă să se împlinească cele nouă ceasuri pentru a se putea întâlni, în sfârșit, cu umbra lui. Deși ceasurile nu se împliniseră și nici
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Gaittany întreținu societatea cea mai intrigantă și mai setoasă de cancanuri, fără a scoate un cuvânt despre situația politică sau despre proces. Hangerlioaica nu fu satisfăcută de dispoziția sufletească în care găsi pe nepotul său. Se aștepta ca acesta să scrâșnească din dinți, să mediteze evaziuni senzaționale. Hangerliu, dimpotrivă, fluiera cu o mână în buzunar, în vreme ce cu altă mână, cu un cărbune pe care-l găsise pe jos, se distra scriind pe pereți faire dodo1 în felurite caligrafii. Asta era cea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
inegalitar al riscului de a fi victimă. Cartea aduce, totodată, o complexificare a modelului sociologic, arătând că nu există un "handicap socio-violent", pe scurt, că "actorii" nu sunt cu totul neputincioși, în ciuda greutăților sociale. Putem fie să zâmbim, fie să scrâșnim din dinți la critica lui Poupeau, care nu e, la urma urmei, decât o tentativă de a satura câmpul universitar într-o perioadă de rarefiere a posturilor în detrimentul științelor educației și în beneficiul sociologiei ca disciplină academică. Dar, cu toate
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
taină totul Tot ce poate să găsească Totul îndopat secret Și de aceea îndoapă în secret câinele Eu îndop câinele numai pentru mirosul de sânge Numai sângele stricat Pentru victoria finală. (Aruncă ficatul în colțul câinelui în spate și râde scrâșnind din dinți. Se aude cum câinele devorează cu zgomot ficatul) Sfârșitul primei scene Scena a doua La început, zgomote dintr-o pajiște de vară. Sepp Botdejigodie stă pe o bucată de gazon și ascute o coasă. SEPP BOTDEJIGODIE: Iarba, Poezia
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
gradele și onorurile pe care le aveți în această lume și vă veți converti la adevăratul Dumnezeu, Regele veșnic, și veți lupta pentru El, asemenea mie, veți trăi în viața veșnică“. 3. Înfuriindu-se ca un leu, tribunul Zilicentius, și scrâșnind din dinți contra lui, a poruncit ca toți soldații legiunii să se îndrepte în timpul nopții, spre câmpul care se întindea în afara orașului. Abia ajunși acolo înaintea ivirii zorilor, a poruncit să fie înfipți patru pari între care să fie legat
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
sutele de mii de oameni din asistență, se împing și se calcă englezește pe bătături, chiuind cu entuziasm și aclamând o caleașcă, încărcată corespunzător cu un prinț și o prințesă, în timp ce dincoace în România, miile de creștini năvălesc hăulind și scrâșnind, către un butoi plin cu apă de izvor, care cică ar fi tămăduitoare. Pentru ca s-ajungă la tot cartierul se mai și îmbuteliase mii de pet-uri cu apă chioară. Dar asta nu-i potolește, pe creștinii deveniți deodată niște
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
afară, la iveală, să se vadă acilea în fața instanței. învinuitul: Minte. Are martori că i-a dat soacrămea salba? Să se face dreptate. Era o amărâtă, de unde mânca, de unde nu mânca. în acest timp, un tren marfar trece hodorogind și scrâșnind pe sub nasul ferestrei Tribunalului. învinuitul: După aia, ce a făcut? I-a dat Dumnezeu noroc și a murit. (râsete în hohote în sală). Cum cine? Soacră-mea. Judecătorul: Deci, a existat o salbă? Și ai vândut-o pe bani pentru
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]