1,460 matches
-
în când luneta la ochi și cerceta dealurile parcă presărate cu o pulbere fină. Nori de furtună poleiți cu auriu pe margine se ridicau amenințători în zare. Ajunseră într-o câmpie plină de ruine. Pe deasupra, umbrele norilor pluteau agale. Cactușii scrutau convoiul, țepeni ca niște bătrâni morocănoși, iar muștele treceau bâzâind peste fețele lor asudate. Privind în zarea orbitoare a câmpiei nesfârșite, samuraiul se gândea la oceanul aflat în depărtare. Apoi se gândi la țara numită Spania care se găsea dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Edo - un oraș cu nimic mai prejos decât orice oraș din Europa. Ziduri lungi și negre împresoară cartierele în care se află casele nobililor daimyō sau ale războinicilor și mai multe rânduri de șanțuri negre înconjoară falnicul castel care te scrutează amenințător. Spre deosebire de palatul somptuos din Madrid, castelul Edo era pe dinăuntru o înșiruire de încețoșate fusuma aurii și de înșelătoare coridoare întunecate strălucind negru. După ce am străbătut câteva coridoare întortocheate ca într-un mușuroi de furnici, l-am văzut pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
misterelor nopții, când luna își sprijină fruntea pe umărul teiului din curte și-și lasă lacrimile argintate, printre golașele crengi învăluite în vântul rece, ca într-o pelerină a timpului. Până în zori, ochii necuprinși ai astrelor, îngemănați cu ai mei, scrutează adâncimea nopții, în căutarea miracolului creației.
?ntre noapte ?i zi by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83251_a_84576]
-
luați cina. În seara asta avem un fel special cu creveți. Ar fi păcat să nu-l guste nimeni. Harry sări peste cină și bău patru sticle de bere birmaneză În timp ce se plimba În sus și-n jos pe doc, scrutând peisajul din ce În ce mai estompat, lacul din ce În ce mai Întunecat. Băieții care cărau bagajele, acum Îmbrăcați În chelneri, stăteau gata să servească la bar, cu mâinile la spate. Când Heinrich apăru pentru cel de-al cincilea whisky cu lămâie, Harry Îl Încolți. Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
pomeni ce-ți pot face un tigru sau un urs dacă te Încolțesc. Bennie luă cuvântul: —Sunt sigur că cei de la agenția de turism au verificat zona și pot să ne garanteze că suntem În siguranță. Priviri Îngrijorate Încercară să scruteze marginile pădurii. După Lijiang, nimeni nu mai considera că părerile lui Bennie sunt Într-adevăr avizate. Cu mișcări precaute, Își ridicară picioarele inspectându-și spatele gambelor căutând creaturi veninoase sau care sug sânge. — De aceea port eu haine impregnate cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
să jelească, așa că s-au dus la prăpastie ca să reconstituie faptele. De data aceasta se uitară cu mai multă atenție. Estimară comparativ traiectoria pe care ar fi urmat-o un corp care cădea de la mijlocul podului, respectiv de la sfârșitul lui. Scrutară stâncile ieșite În afară și aglomerația de pietre de sub ei. Aplicară geometria pitagoreică pentru a face aceste tragice calcule și, În urma depistării unor urme de sânge, determinară „locul“ exact, o bucată ascuțită de stâncă acoperită cu pete Întunecate de licheni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
tocmai primiseră noi materiale despre „cei unsprezece dispăruți“. Prietenii mei se holbau cu toții la ecran. Dar ce urmă fu o dezamăgire. Un material despre o călătorie În Egipt. Se putea vedea o siluetă urcându-se pe vârful unei piramide. Aceasta scruta o serie de alte piramide care se Întindeau până la linia orizontului. Camera zăbovi pe un bărbat Îngrijit, cu păr Închis la culoare și argintiu la tâmple. Fața lui le era bizar de familiară. —Harry! zbieră Marlena. Splendoarea dureroasă, spunea Harry
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
terasei și privi În depărtare. Câmpia se Întindea dincolo de pagode, altare și turnulețe, edificii care Închideau lucruri pe care el nu le putea Înțelege: secrete, gloria În moarte, tributuri aduse Naților, noțiuni de adorație și istorie străine și bizare. În timp ce scruta panorama care descria un arc din ce În ce mai mare, Îi spuse Încet Saskiei: —Nu-i așa că urcușul a fost oribil? Gata să-mi dau duhul. —Uită-te În spatele tău, spuse ea. Întorcându-se, văzu pe partea cealaltă un grup de japonezi, toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
tăind pădurea, zăriră cocioaba lui Audbert, marcomanul. Dindărăt, ducând de căpăstru un catâr cocoșat sub o încărcătură greoaie, li se alătură tânărul Kayuk. Imediat ce Balamber trase de frâele calului său, ceilalți se opriră și ei și veniră lângă el ca să scruteze rariștea întinsă. Ochii lor atenți cercetară fără grabă micul regat al marcomanului: gospodăria, cu orătăniile scurmând prin arie, șura, cam desfăcută din încheieturi, dar bine burdușită, grajdul și cocina, lipite de construcția principală; puțin mai departe, grădina de zarzavat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
huni. Am fi fost observați imediat. Chiar, unde e Audbert? Prietenii săi tresăriră și se întoarseră toți deodată către locul unde se aflase, cu câteva momente înainte, marcomanul. Făcură câțiva pași încoace și încolo, căutând în zadar în jur și scrutând pădurea. Se priviră apoi pierduți, în vreme ce chipul lui Balamber își luă o expresie cumplită la vedere. — Dar... era aici acum o clipă! zise Odolgan, deschizând brațele și privindu-l cu un aer vinovat. Balamber era furibund. Și mai avea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îndepărta, așadar, de moarte, continuând să gonească spre prăpastie. în sfârșit, se văzu dincolo de marginea pădurii, pe terasa largă, acoperită de iarbă, și în scurt timp ajunse la buza ei pietroasă. De acolo, nu fără a simți o ușoară amețeală, scrută, gâfâind, golul ce se căsca sub el: o stâncărie presărată cu tufișuri, ce cobora cu cel puțin cincizeci de picioare - iar la fundul ei se zărea Rhonul, întunecat și vijelios, scoțând un fel de huruit ce nu prevestea nimic bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Apoi, dându-se și mai aproape și coborând glasul, iscodind cu ochii de jur împrejur, adăugă: — Dacă-mi cruți viața, își pot spune... Da, poți să-ți fac o dezvăluire de cea mai mare importanță. Romanul închise ochii pe jumătate, scrutându-l cu mai mare interes. — Ce spui? Să-mi dezvălui ceva? Apropiindu-se apoi și fără să-l slăbească, Audbert insistă: — Da. Eu... știu ceva care... se întrerupse, întorcându-se către Wolfhram și gărzile sale. Dar numai ție. Numai ție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în schimb, pe Frediana. O văzu înaintând, la rândul ei, printre soldați. O strălucire extatică îi lumina chipul. Când ajunse în fața sa, își puse o mână în mâinile lui. — Nu m-am îndoit nici măcar o clipă de victoria ta! exclamă, scrutând în ochii lui, aproape în extaz. — Sunt bucuros că am putut să-ți răzbun tatăl și fratele. Ea întoarse privirea spre trupul lui Gualfard, pe care doi oameni de-ai lui Gundovek îl duceau de acolo, târându-l de picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cuprinde depărtările, parcurgând, într-o splendidă panoramă, oglinda azurie a lacului, pe care navigau mici și mari ambarcațiuni cu vele, și munții care îl înconjurau ca o coroană, oglindindu-se în apele lui. Vitalius, ce se găsea alături de comandantul lui, scruta și el peisajul, cu gândul poate la Benaco, lacul său: era într-adevăr, pe jumătate barbar, descendent - din partea tatălui - din coloniști alamani așezați, cu optzeci de ani înainte de marele Valentinian, în Lunca Padului. Familia sa trăia lângă Brixia, pe domeniul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îl ajutară să citească dintr-o privire în sufletul fiecăruia tainele ce le ascundea. Iată, de pildă, un om avid și arogant; ca să se prefacă îndurerat, ținea capul în jos, aproape îngropat între umerii masivi, dar pe sub sprâncenele stufoase îl scruta temător, cu ochi vicleni, în vreme ce își ținea, sub pântecele proeminent, poalele mantalei, cu siguranță acoperindu-și punga din piele ce îi atârna la centură. Alături se afla un om instrui, poate un copist, slab și totuși cu burtă, cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
blândă fermitate, robustul Gomerius. Inisius rămăsese trei zile să patruleze în jurul zidurilor sihăstriei, strigând și implorând să fie luat înapoi, însă poarta cea mare rămăsese închisă. în sfârșit, plecase, iar pacea se înstăpânise iarăși între zidurile cenobiului. însă doar pentru scrută vreme: la sfârșitul lui martie, un libert al lui Alpinianus urcase de la Noviodunum cu vestea amenințărilor dinspre Rin, care se îndeseau și erau tot mai teribile. Nimeni nu venise cu propunerea să abandoneze sihăstria; dacă urma moartea, aveau să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
morții onorabile pentru care se pregătise, îl capturase, reducându-l la neputință, în vreme ce îl trăgea ca pe o paiață. Din ceea ce se întâmplase după acea nu-și mai amintea nimic. Era oare prizonier? Dar atunci ce însemnau acele glasuri feminine? Scruta atent cu privirea în semiîntuneric, fără nici un rezultat, însă, fiindcă, neputând să-și ridice capul, nu izbutea să-și facă o idee clară despre starea în care se afla. Reușea doar să vadă deasupra sa conturul bârnelor lungi ale tavanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
care luptătorii hiung-nu o întrezăriseră pe când urcau, căci se apleca deasupra prăpăstiei, nu mai era vizibilă din acel punct. Balamber observă multe capete mișunând după buza zidului și prin ambrazurile turnului - bărbați și femei care cu siguranță se îngrămădeau să scruteze cu teamă capătul drumului dinspre bariera de altfel nesupravegheată. Câțiva războinici descălecaseră și începuseră deja să îndepărteze trunchiurile puse unul peste altul de-a valma, cu o grabă vădită. Inisius, ajuns și el acolo, sări de pe catârul său și alergă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
către chipul lui Cristos; în sfârșit, ațintindu-și privirea răvășită în ochii lui Canzianus, bâlbâi: — Tu... tu ai puterea... trăsnetului! Abatele, pe care până în acel moment nu-l interesase altceva decât ce i se întâmpla lui Inisius, îl privi surprins, scrutându-l cu ochii săi pătrunzători. O străfulgerare de înțelegere îi străbătu mintea. Se încruntă atunci și, arătând către chipul lui Cristos, rosti cu mare putere: — Ce numești tu puterea mea vine de la El! De la El vin gloria și dreptatea, pedeapsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
șchiopăta vizibil. Războinicul trecu roată prin spatele tovarășilor săi așezați în jurul focului și se apropie, fixându-l cu o privire cercetătoare și plină de ironie. Ajuns lângă el, se aplecă puțin, sprijinindu-și mâinile de coapse și începu să-l scruteze, căutând să-i prindă privirea. însă el, fără să se oprească din mestecat, își păstră ochii ațintiți asupra lui Shudian-gun. Cu vârfurile degetelor, războinicul apucă o margine sfâșiată a tunicii sale dalmatica și trase de ea cu un gest sec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cele câteva cărări ce se deschideau în pădure, ca să se depărteze cât mai repede de huni, pe care se temeau că îi aveau deja pe urme. în vreme ce își făcea loc, la rândul său, prin grămadă, în căutarea unui cal, Sebastianus scruta mulțimea, căutând-o pe Lidania. O zări, în sfârșit, și observă că rămânea în spate: trăgea după ea o copilă mărunțică și cu un ten diafan, nu fără ca aceasta să-i opună rezistență; fata întorcea mereu îndărăt privirea rătăcită și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
strânsoare. Nu pot s-o abandonez. Nu pot, înțelegi? Romanul își aminti: era Lucia, copila de nici măcar paisprezece ani care, cu câteva zile înainte, sub ochii săi, servitorii huni o luaseră cu forța din depozit ca să o siluiască încă o dată. Scruta cu încăpățânare tabăra, printre copaci, și repeta cu glas înlăcrimat: — Mamă! Trebuie să vii aici! Trebuie să vii aici! Sunt mizerabili! Sunt urâți! Pleacă! Pleacă! Pleacă! Mamă! Unde ești, mamă? Ținând-o mai departe, Lidania căuta să o consoleze: — Mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
zi de vară. Sub cerul limpezit, se deschidea o întindere unduitoare și înverzită. Singurele porțiuni cultivate erau adunate în jurul unui pisc dominat de ruinele încă fumegând ale unui grajd și ale câtorva case. Acolo se oprise atenția lui Sebastianus, care scruta peisajul din înălțimea unui pinten stâncos. I se alătură Maliban, călare pe același cal mongol pe care pusese mâna în seara când burgunzii atacaseră tabăra lui Balamber: Mergem jos să vedem. Bineînțeles! împungându-și murgul cu călcâiele, Sebastianus îl obligă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
începu apoi așteptarea, care nu dură prea mult. Curând, pe drum apărură doi cercetași; ceva mai în spatele lor se putea vedea întregul detașament al urmăritorilor. Nemișcați, întinși pe pământul deja îmbibat de aromele verii, suportând zumzăitul și ciupiturile insectelor, hunii scrutau printre firele de iarbă și înșiruirile copacilor, mângâindu-și fiecare cu mâna gâtul sau botul calului, de teamă ca nu cumva, printr-un nechezat, sau chiar printr-o mișcare bruscă, să dezvăluie dușmanilor ambuscada ce li se pregătise. Cercetașii se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
recunoaștere ajunseseră deja lângă pâlcul de copaci. Lipsiți de armură din cauza căldurii, îl traversară fără grabă, cu privirile ațintite la coloana hună, care, înaintea lor, dispărea pe după buza dealului. Chiar la liziera păduricii, însă, cel care era mai în spate scrută lung și atent desișul, pe urmă câmpul de grâu și câmpia și, deodată, îndreptându-și ochii spre un punct precis, își trase calul de hățuri. O clipă mai târziu, o săgeată i se înfipse în spinare. Pe celălalt, înainte chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]