5,253 matches
-
un living de vreo 80 de metri pătrați, dacă nu chiar mai mult. Se instalară în canapelele negre de piele care erau mândria lui Andreas, în fața a două pahare de vin alb. Andreas aprinse focul în cămin, după care se scuză și merse la toaletă. Nu pentru că ar fi avut nevoie, ci ca să ia câteva prezervative, pe care le băgă în buzunarul din față de la pantaloni. Întors în living, se așeză lângă Christine și, cu un gest simplu, aproape pur, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
la ora asta și nu-nțelegeți de vorbă bună... Mustăciosul îmi oferi telefonul de pe biroul său și am format numărul generalului. După câteva zeci de secunde, omul răspunse. - Știi cât e ceasul? zise cu un glas rupt de somn. - Mă scuzați, dom’ general, Alex Tocilescu la telefon... - Oooooh, domnule Tocilescu, ce onoare, oooh... - Dom’ general, iertați-mă că v-am trezit din... - Dar nu face nimic, noooo, nici nu dormeam, citeam ziarele de ieri... Cu ce vă pot ajuta? - Păi, uitați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
citit? - Nu cred. - Nu am înțeles prea bine despre ce era vorba. Avea o legătură cu relația dintre dimensiunile umerilor și cele ale șoldurilor. Dar și cu vocea. - Și? - Și privindu-vă și ascultându-vă... - Nu rămăsese că ne tutuim? - Scuze. Privindu-te și ascultându-te aș zice că faci sex de cel puțin șapte ori pe săptămână. - Mai des, aș zice. - Oh! Și pot să întreb cu cine? - Cu cine se nimerește. Ecaterina își trase scaunul mai aproape de mine. - Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
să-nchidă ochii zece minute? Dacă nu terminați îmi fac mutație la romani, vorbesc serios, și nu mai pupați voi femeie în următorii cinci sute de ani! Și-ați spart și vaza aia, dă-o-n mă-sa de treabă! - Scuză-ne, Cati, zise Mihai Viteazul rușinat. Vaza eu am spart-o, să știi, dar îți iau alta... - Da, Cati, nu te supăra, uite ieșim acum pe balcon, zise Mircea cel Bătrân. Iartă-ne... - Ei, bine, lasă, cu vaza nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
floci. Număr de mort. Mi-am smuls și eu unul și l-am pus lângă ceilalți. Al meu era mai lung. Când m-am întors în sufragerie, Manson dăduse drumul la televizor. - Voiam să văd cum mai stă bursa, se scuză el. - Și? Cum stă? - Bine. Te fac un FIFA pe Playstation? - Sigur. Manson scoase instalația dintr-un dulăpior și băgă niște cabluri în diverse mufe. El era SUA, eu Anglia, că România nu era în joc. Evident, l-am bătut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Popescu“. Mi-a deschis, spre mirarea mea, un domn îngrijit, în aparență simpatic și deschis la minte, deși cam blazat, după cum trăda inscripția de pe ușă. - Bună ziua, mi-a zis zâmbind. Cu ce te pot ajuta? - Bună ziua, domnule profesor Popescu. Mă scuzați că vă deranjez... - Nu face nimic... - Dar am venit aici pentru că azi, întâmplător, l-am observat pe fiul dumneavoastră chinuind o pisică și mă gândeam că poate ați putea fi atât de drăguț încât să-i explicați că acest comportament
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
cred că patru, nu l-am oprit. I-am zis doar că, dacă o să pună mâna în foc, o să îl doară. Și exact așa a fost. Și a învățat deci singur că focul poate fi neplăcut. - Da, am zis, dar, scuzați-mă, care este legătura cu pisica? - Ei, vedeți, asta cu animalele este iarăși un lucru pe care trebuie să-l învețe singur. Eu nu pot decât să îi spun că pe animale le doare, dar până nu află el acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Popescu? - Da, bună ziua, a răspuns. - Mă numesc Tocilescu, locuiesc în blocul de vizavi, și aș dori să vorbesc cu soțul dumneavoastră. - Oh, a zis femeia oarecum tristă, nu am soț. - Adica sunteți necăsătorită? m-am mirat eu. - Adică sunt văduvă. - Scuzați-mă, nu știam. Atunci aș dori să vorbesc cu dumneavoastră. - Da, desigur, intrați. Am intrat. Apartamentul era mobilat de mântuială, pereții era cojiți, era clar că femeia nu avea prea mulți bani. - Este vorba despre băiatul dumneavoastră. - Da? Ce-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
într-un vârtej de zăpadă. Privii în continuare pe geam, visător. După o vreme sună telefonul. - Da, zisei, uitând ca de obicei să mă recomand. - Alex? Era Anca. Mă așezai tremurând și mai tare pe un scaun oarecare. - Anca? - Bună. Scuză-mă că am plecat fără să-ți zic nimic. - Oh... nu-i nimic... unde ești? Ce faci? - Da, sunt într-un sat, Sundsvallabaek... rămân aici. - Aha. - Și aș vrea să te rog să-mi trimiți lucrurile. - Sigur, Anca. Dar cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
mă coste benzina până în Germania, când din spate am auzit niște pași, apoi o voce. - Alex, rosti. Era Anca. M-am ridicat și am făcut un pas înspre ea. Apoi m-am oprit. Din ochi îi ieșeau flăcări și fum. - Scuză-mă, am zis, chestia din mașină... chiar îmi pare rău, era doar... erau de mai de mult acolo... - Niciodată, zise Anca. Niciodată nu m-am mai simțit atât de jignită și de umilită. La nunta mea. La nunta mea! (accentuase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Formasem numărul administratorului și îmi răspunsese o gagică, după voce o blondină cu ochi albaștri și picioare scurte, grăsuță și simpatică. - Nu, aici nu este nici un domn Ciocan, îmi pare rău, spusese, ați apelat numărul Băncii Internaționale de Cooperare. - Mă scuzați, mă scuzasem eu, închizând telefonul. Iar în ultimele trei ediții ale cărții de telefon nu există nici un Pavel Ciocan. Administratorul nu era de găsit. Ședința locatarilor din blocul Str. Fotbalist Nicolae Dobrin Nr. 11, Bloc 1 Sc. B, avea loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
administratorului și îmi răspunsese o gagică, după voce o blondină cu ochi albaștri și picioare scurte, grăsuță și simpatică. - Nu, aici nu este nici un domn Ciocan, îmi pare rău, spusese, ați apelat numărul Băncii Internaționale de Cooperare. - Mă scuzați, mă scuzasem eu, închizând telefonul. Iar în ultimele trei ediții ale cărții de telefon nu există nici un Pavel Ciocan. Administratorul nu era de găsit. Ședința locatarilor din blocul Str. Fotbalist Nicolae Dobrin Nr. 11, Bloc 1 Sc. B, avea loc la baia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
o bară și începi să desfaci pachetul cu mâna liberă, cu gesturi de maimuță, o maimuță care vrea să desfacă o banană și, în același timp, să se agațe de creangă. Fii atent că lovești cu cotul vecinii: cere-ți scuze, măcar. Sau poate că librarul nu a împachetat volumul; ți l-a dat într-o pungă. Asta simplifică lucrurile. Ești la volanul mașinii tale, oprit la un semafor, scoți cartea din pungă, rupi țipla transparentă, începi să citești primele rânduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
noapte de iarnă un călător de Italo Calvino este defectuos și trebuie retras din circulație. Dintr-o eroare de legătorie, foile sus-numitului volum au fost amestecate cu cele ale noului roman polonez În afara localității Malbork de Tazio Bazakbal. Cerându-și scuze pentru această inconveniență, editura va proceda cât mai curând la înlocuirea exemplarelor defecte etc.“ Spuneți-mi dacă un sărman librar trebuie să se facă de râs din cauza neglijenței altora. Ne înnebunesc de tot. Am controlat volumele de Calvino unul câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
două fripturi mari, iar Mma Ramotswe, care avea o slăbiciune pentru dulciuri, a gustat mai multă înghețată decât își propusese - au plecat cu camioneta domnului J.L.B. Matekoni să-i cerceteze casa. — Nu prea mă dă ordinea afară din casă, se scuză domnul J.L.B. Matekoni îngrijorat. Încerc să păstrez ordinea, dar e o sarcină dificilă pentru un bărbat. Am o menajeră, dar cred că mai mult strică treaba. E o femeie foarte dezordonată. Am putea păstra femeia care lucrează pentru mine, replică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
arhive. Vom fi în întârziere, volumul nu va fi predat la timp, cei de la editură așteaptă. Acum s-a găsit și el să moară! Directorul face o grimasă de dispreț în fața unei asemenea neseriozități. Nu pot nici eu să-l scuz pe decedat în fața șefului lui. - Ne-a făcut figura Pârvulescu! Cui să-i dau să lucreze? Pârvulescu avea și sistemul lui de notare, nu te descurci în însemnările lui. Nu-l am la îndemână decât pe Adrian. Astăzi trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
un genunchi în fața criticului și începe să-l șteargă cu batista. Un ziarist face poze. - Domnule, ești impertinent! De ce umbli cu insinuări? De ce umbli cu manipulări? se enervează comentatorul. Lumea poate să creadă altceva din această imagine echivocă! Scriitorul se scuză și șterge mai departe. Cucoana e dată jos de pe masă. O Lolita-fată-de-ștab vrea și ea poze cu oamenii mari. La perete, patru inși dotați cu burți impozante, apți să dezlege tainele psihicului uman, râd gros. Maxențiu, amicul meu, se melancolizează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
sper că e ea mai deșteaptă decât mine. Mă cred imbatabil la întorsături de frază și-acum stau cu limba-n gură. - Stai... Și asta mă enervează! Încă nu întreabă de ce-am venit, de ce m-am întors. Nu se scuză că e patul desfăcut, nu se duce să se schimbe. Sunt acolo, nu m-a așteptat, dar nici nu mă dă afară. - A fost o fază de toată frumusețea cu Maxențiu astăzi, la o lansare, nu s-a abținut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
ai apărut! De mult nu mi-a mai spus nimeni povești... - Sara, habar n-am de ce-am venit, m-am trezit undeva în stradă, fără nici o direcție, mie-mi fac bine discuțiile astea... dar nu știu... - Nu te mai scuza, eu am vorbit serios cu poveștile! - Afurisito! - Trebuie, Voievoade, altfel ne cresc flori de tei în păr, iar eu una am niște rezerve vis-à-vis de articolul respectiv. Suntem frânți, ne-am tot hârâit de ceilați, facem un cuplu bun, asortat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
supravegheză unii pe alții și toți vrea să aibă mai multă putere. E clar ca bună ziua... Ce mă așteptam s-a produs, chiștoacele-mi alunecă în poale, în vreme ce scrumul mi se prelinge pe sub guler. - Ce pisici am făcut? Domnu’... mă scuzați... Și, ca să fie plăcerea și mai mare, începe să mă scuture cu șervetul, să împrăștie și mai bine pulberea. Scot rămășița aterizată în ceașcă, fără să cred că i-a schimbat prea mult gustul poșircii. - Înseamnă că a fost tămbălău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
eu... - Bine, bine... și-a pierdut răbdarea Mardare, lasă astea, ce ziceai c-ai văzut? - Ce să văd? - Muflonul, câinii, pompierii, vânătorii, polițiștii, propun un rezumat. - A, cu ochii mei n-am văzut nimic, am auzit doar urlete, s-a scuzat Aurica, dar mi-a zis Postu că turbații ăia trăgeau de coastele animalului. Iar Iacob... (întorcându-se spre mine) nu știți dumneavoastră cine e, a găsit în fața dughenei lui o țeastă însângerată... - Da, și eu am auzit de căpățâna aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
cu sadism, nedreptății, cu tiranie, iar biciului cu asasinate. Rezultatul era evident: din Iguana Oberlus, un harponier monstruos, fiul lui Scaraoțchi, devenise Oberlus, regele Insulei Hood și poate, Într-o zi, regele Arhipelagului Galápagos. Nu mai era nevoie să se scuze pentru aspectul și prezența lui, nici să-și petreacă nopțile treaz și aducîndu-i sacrificii Elegbei pentru a-i schimba trăsăturile. TÎrfa aceea de zeiță neagră putea să putrezească În mlaștinile pestilențiale din Dahomey, pentru că el, Oberlus, nu avea să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
vă controlez pașapoartele, vă rog. Brandy își udă buzele cu limba și le face să lucească, cu ochii umezi și luminoși. Eșarfa ei de brocart alunecă pentru a-i arăta decolteul, în timp ce se uită la tipul de la graniță și zice: — Scuzați-ne o clipă. Brandy se lasă pe spate în scaun și geamul lui Seth urcă de tot, zumzăind. Torpilele mari ale lui Brandy inhalează puternic și-apoi expiră. — Să nu intre nimeni în panică, zice ea, și-și deschide rujul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
rîdă, cunoștea tipul de ins care face glume ca să poată ieși din stinghereală, din strînsoarea timidității. N-a rîs. Poate nici nu era de rîs. "O sută de lei pe noapte. Și noaptea asta intră la socoteală." Apoi, ca să se scuze, "sînt mușterii puțini și trebuie să o scot la capăt cumva cu cheltuielile. Nici n-am plătit covoarele, domnule." A căutat cu privirea, nici urmă de covoare, niște țoale de cîrpă, de cînepă, vrîstate în culori destul de șterse, ca să pară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cuiva, asta nu și-ar fi permis niciodată Radul Popianu! Nu putea fi dator nici măcar pentru admirația domnișoarei K.F. "Să lăsăm, mai bine să lăsăm, domnișoară. Concret, care este propunerea?" K.F. atinse cu degetele ceașca. Ceaiul se răcise. S-a scuzat că nu are pe nimeni în casă, "după plecarea prințului nu mai avea rost să mai țin servitori, mă descurc bine singură. De altfel, singurătatea domnule adjutant, singurătatea este sentimentul care mă pune în armonie cu lumea înconjurătoare. Ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]