773 matches
-
deveniri. Faptul că exterioritatea va îngădui, prin multiplele sale manifestări ulterioare, și pe aceea a "răului valoric", devine în acest context o chestiune secundară. Altfel spus, sugestia unei "preexistențe pure", absolute, a "existenței în sine" a informației-idee, a "semnificației fără de semnificant" în termeni semiotici spus este postulată în această alternativă. 2) Ipostaza coexistenței divinității cu o realitate exterioară esenței sale spirituale (spre exemplu, cu "apele primordiale" deasupra cărora duhul lui Dumnezeu plutea "înainte" de facere), sugerează că "ceva" trebuia să se
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
oarecare de adevăr, minciuni care ocultează adevărul sau îl prezintă sub forma unor afirmații neverificate, a unor demonstrații incongruente logic sau neadecvate situației concrete avute în vedere, minciuni care maschează adevărul în contextul eșafodajului explicativ, minciuni generate de ruptura dintre semnificant (modul în care se spune) și semnificat (ceea ce se spune), minciuni rezultate din conotarea negativă a mesajului sau enunțarea adevărului ca și cum ar fi minciună ori invers, minciuni stimulate de cultivarea programatică la nivelul receptorului a amestecului dintre adevăr și fals
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
și artificial, întrucît îl descrie pe primul (structurile sale de suprafață, formele aparente, sensibile) cu ajutorul celui de-al doilea (modele logico-formale, mai mult sau mai puțin abstracte). Modul în care minciuna este transmisă cu ajutorul limbajului natural sau/și artificial (forma semnificantului) este decisiv pentru efectele minciunii (ale semnificatului), respectiv pentru îndeplinirea scopului pe care mincinosul îl urmărește de la bun început. Este suficient să rostim șoptit o informație, sau dimpotrivă, cu trîmbițe și surle la intersecția tuturor drumurilor, pentru ca ea să fie
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
să rostim șoptit o informație, sau dimpotrivă, cu trîmbițe și surle la intersecția tuturor drumurilor, pentru ca ea să fie automat crezută. Regăsim aici o elementară definiție a zvonului (mincinos), al cărui mesaj pare receptorului mai credibil prin forma lui (prin semnificant, prin felul în care se lansează), decît prin esența lui (semnificat, conținut informațional). Aceasta se întîmplă pentru că "recunoașterea unui zvon nu e decît reflexul propriei îndoieli. Așa se explică faptul că persoane diferite riscă să ajungă la diagnostice opuse: unii
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
intră în mod firesc în categoria falsului, deci a minciunii 27. O dată mai mult, avem prilejul de a acredita virtuțile metodei semiotice într-o interpretare a semnelor (mincinoase inclusiv) deosebită de a oricărei alte discipline: • analiza structurală, urmărind relația dintre semnificant și semnificat, dintre structura de suprafață și cea de profunzime a minciunii, în măsură să explice mecanismele unei "gramatici generatoare" a actelor înșelătoare; • analiza triadică (sintactică, semantică, pragmatică), vizînd relația contextual-formală instituită între semnul mincinos și alte semne (ne)mincinoase
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
cea mai bună minciună"). Pe de altă parte, însă, semiotica mai reprezintă și un limbaj unificator (metodologic) pentru alte tipuri de discurs (limbaje) pentru care semnele (minciunii) sînt relevante. Spre exemplu, minciuna se concretizează prin următoarele categorii de semne (de semnificanți, de fapt): biofizice (înroșire, tahicardie, creșterea temperaturii, transpirație etc.); biochimice (modificări umorale, creșterea adrenalinei din sînge, eliberarea de hormoni etc.); psihologice (nervozitate, teama de a nu fi descoperit, emoție, tremurul vocii) etc. O parte dintre aceste semne sînt posibil de
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
O analiză asemătoare ar trebui realizată și la nivelul principalelor forme ale limbajului nonverbal, avînd în vedere existența unor funcții similare, respectiv a unor parametri (factori) structurali principial identici. Distincția dintre limbajul verbal și cel nonverbal vizează în primul natura semnificantului, care este sonor-articulat, pe de o parte, gestual, plastic, muzical, pe de altă parte [Stănciulescu, 1995:39]. Altfel spus, același semnificat este posibil de transmis prin semnificanți diferiți. Fiind mult mai vagi (mai "mincinoase") decît cele verbale, semnele nonverbale sînt
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
principial identici. Distincția dintre limbajul verbal și cel nonverbal vizează în primul natura semnificantului, care este sonor-articulat, pe de o parte, gestual, plastic, muzical, pe de altă parte [Stănciulescu, 1995:39]. Altfel spus, același semnificat este posibil de transmis prin semnificanți diferiți. Fiind mult mai vagi (mai "mincinoase") decît cele verbale, semnele nonverbale sînt, în consecință, mai greu de receptat și decodat. Putem conchide acum că toate modalitățile de pervertire a sensurilor prin limbaj rezultă fie din deformarea semnificantului, fie a
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
transmis prin semnificanți diferiți. Fiind mult mai vagi (mai "mincinoase") decît cele verbale, semnele nonverbale sînt, în consecință, mai greu de receptat și decodat. Putem conchide acum că toate modalitățile de pervertire a sensurilor prin limbaj rezultă fie din deformarea semnificantului, fie a semnificatului, fie a relației de semnificare instituite între elementele structurale ale semnului, subiectul semnificator și referențial. O analiză triadică sintactică, semantică, pragmatică ar putea face, printre altele, obiectul unei mai dezvoltate "semiotici a minciunii". 26 Să ne amintim
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
sau ca organele unei ființe vii, dar structura Radcliffe-Brown era modelul relațiilor întreținute de către indivizi, model pe care în mod sincer se credea a fi inerent datelor observate. Apoi, anumiți critici au reproșat structuralismului că enunță o relație fixă între semnificant și semnificat, dar aceasta era o ipoteză formulată în cadrul unei teorii generale a semnului. Din acest punct de vedere, structuralismul a modificat profund maniera de a face antropologie, chiar dacă formele sale extreme, care reduceau tot socialul la o semiologie, au
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
accepția relativismului medial două medii diferite nu pot transmite sensuri similare și nu pot folosi dispozitive similare. Acest mod de înțelegere a narațiunii în relația ei cu transmedialitatea cunoaște o formă radicală, în care semnificatul nu poate fi separat de semnificant și o alta moderată, care acceptă semnificații comune, dar insistă asupra unicității resurselor expresive din fiecare mediu și asupra reconstruirii setului de instrumente analitice ale naratologiei pentru fiecare mediu în parte. Această abordare ignoră însă faptul că instrumentele conceptuale ale
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
al audienței, în același sens în care Barthes conectează scriptibilul cu valoarea polisemantică a textului, cu atât mai plural cu cât este mai puțin scris înainte de a fi citit. Și pentru că muzica instrumentală nu este împovărată de greutatea semantică atașată semnificanților verbali, Kafalenos consideră că este mai scriptibilă decât cea mai plurală dintre construcțiile alcătuite în cuvinte. În Music as a Narrative Art Ero Tarasti arată că în societățile arhaice miturile sunt transmise uneori prin narațiuni însoțite de muzică și consideră
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
feminității. Sunt expuse modurile în care Mark Stansbury O’Donnell și Emma Kafalenos valorifică funcția narativă. Este descrisă maniera în care Lucia Corrain și Anne Beyaert demonstrează, în Ateliers de sămiotique visuelle, că în textele plastice există o textură de semnificanți care favorizează analiza imaginii. Se observă că Thomas, în Victorian Narrative Painting, Lewis, în Narrative și Stansbury O’Donnell, în parte din comentariile despre structurile narative din Pictorial Narrative in Ancient Greek Art, se plasează, așa cum ar spune Foucault, într-
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
psihologică și motrice a copilului, constituind ilustrarea cea mai bogată a acesteia, alcătuită din culori și vise. Desenul este, Înainte de toate, un joc pentru copilul care Își pune toată bucuria și puterea În realizarea lui. Dar copiii confundă semnificatul cu semnificantul, gândirea cu lucrul la care se gândesc. Din acest punct de vedere, copilul nu ar face distincție Între o casă reală, de exemplu, sau imaginea mintală, sau numele acestei case. Orice obiect În ochii copilului pare să aibă un nume
Polarităţile arhitecturi by Ana-Maria Pătroi () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92986]
-
cu seninătate o identitate multiplă e mai ușor în acest context. Atiq Rahimi, aidoma multor alți scriitori care au trăit experiențe similare, este afgan în gîndire și francez în expresia acesteia, presu punînd că am putea separa radical semnificatul de semnificant, ceea ce, desigur, nu e posibil, firele nenumărate care se împletesc în cazul de față determinînd transferuri reciproce, fertile și salutare. Viziunea despre lume se modifică prin noua formă care o fasonează, iar limba franceză respiră în ritmul unei civilizații milenare
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
afirma că vorbirea presupune „combinațiile prin care vorbitorul utilizează codul limbii pentru a-și exprima propriile gânduri.” (Fr. De Saussure, Obiectul lingvisticii, în Al. Boboc, Semiotică și filosofie, 1998:42). Se va impune, în literatura de specialitate, sub forma raportului semnificant / semnificat. Aceeași idee se impune în Gramatica de la Port- Royal, „cuvintele sunt sunete distincte și articulate din care oamenii au făcut semne pentru a-și semnifica gândurile.” (apud D. Stoica, 2000:70). Apoi, urmașii acesteia și, în special, lucrările de
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
o imagine a realității”, dar, pentru a determina valoarea de adevăr a propoziției „realitatea este confruntată cu propoziția.” (idem: 57-59). Într-o concepție diadică asupra limbajului, inițiată de Saussure și acceptată de majoritatea structuraliștilor, concepție în care semnul lingvistic ca semnificant este legat de gând, idee, concept ca semnificat, lumea reală nu este luată în calcul, ea nu-și are un loc într-o astfel de abordare a limbajului. Doar într-o concepție triadică asupra limbajului lumea este reabilitată, dându-i
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
ideea unui model diadic al semnului lingvistic, care nu unește un lucru cu un nume, ci un concept cu o imagine acustică. Modelul saussurian, eliminând, din ecuație raportarea limbajului la lumea reală, exterioară, “conceptul” și “imaginea acustică” sau “semnificatul” și “semnificantul” sunt întemeiate doar printr-un proces de diferențiere în cadrul sistemului lingvistic. Școala anglo-americană, ce se revendică de la Peirce și Morris, impune, însă, un model triadic al semnului lingvistic, redat într-un mod comprehensiv în “triunghiul semantic” al lui Ogden și
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
al sensurilor ca enunț referențial, când acesta, de fapt, nu este decât un joc estetic. Urmarea este „iluzia cunoașterii”. Cele spuse mai sus, ar putea fi sintetizate astfel: metafora sau enunțul metaforic, fie poate persuada printr-o fericită combinație de semnificanți, a căror semnificație nu e decât un joc al intensiunilor ce eludează extensiunea, fie poate convinge printr-o inspirată sinteză între semn, sens și referință. Pledăm pentru un limbaj metaforic de tip peircean, ca produs estetic ce emerge din combinația
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
receptorului; e) retroactivitatea: emițătorul percepe retroactiv propriul mesaj; f) specializarea: absența unei relații între forma fizică a mesajului și tipul de reacție suscitat; g) semanticitatea: relația dintre elementele mesajului și un referent exterior; h) arbitrarietatea: lipsa unei relații motivate între semnificant și semnificat; i) caracterul discret: repertoriul de mesaje posibile nu este continuu; î) caracterul substitutiv: mesajul verbal poate face referire la ceva îndepărtat în timp și spațiu; j) caracterul deschis: capacitatea de a produce mesaje inedite care sunt general recunoscute
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
de diferențiere semantică a celor doi termeni sunt generate și de faptul că distincția limbă-limbaj nu este operabilă decât în unele limbi romanice (română, franceză, italiană, spaniolă, portugheză), în vreme ce limbi precum engleza (language) sau germana (Sprache), de exemplu, nu au semnificanți distincți pentru cele două accepțiuni: facultate general umană de exprimare, respectiv mijloc de comunicare. În aceste condiții, "este dificil de respectat puritatea de conținut și de întrebuințare, care ar presupune o puritate a noțiunilor cărora le dau expresie acești termeni
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
lumii"20. Afirmația evidențiază dihotomia limbaj obiect/ metalimbaj, cel din urmă având rolul de a traduce, de a face sensibile trăsăturile celui dintâi. În perspectiva lui Greimas, limbajul este o manifestare a semnificației, indiferent de substanța pe care o are semnificantul. O trecere în revistă a definițiilor propuse de literatura de specialitate vizează atât evidențierea complexității conceptului de limbaj, cât și clarificarea semnificației acestuia. Astfel, remarcăm că în dicționarele de lingvistică prevalează accepțiunea de facultate de exprimare cu ajutorul semnelor verbale, specifică
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
un demers metodologic distinct: "fiecare încercare de definire a limbajului (facultate umană, funcție socială, mijloc de comunicare etc.) reflectă o atitudine teoretică care reorganizează în manieră proprie "faptele semiotice". Mai puțin compromițător este probabil să substituim termenului limbaj expresia ansamblu semnificant"23. Optând pentru sintagma "ansamblu semnificant", autorii dicționarului circumscriu limbajul în sfera de studiu a semioticii generale, relevându-i natura proteiformă în procesul de comunicare. Oswald Ducrot și Jean-Marie Schaeffer subliniază importanța limbajului, afirmând că: "Nu există activitate umană străină
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
nu are o existență anterioară actului creației; el ia naștere prin negarea dialectică a semnului lingvistic. Anterior există numai posibilitatea și căile acestei negări"105. În cazul limbajului poetic, raportul dintre planul expresiei și planul conținutului este extrem de complex: expresia, semnificantul, dobândește rol activ în construirea semnificației, iar semnificatul devine la rândul lui semnificant de gradul doi, prin reorganizarea funcțională a relațiilor dintre expresie și conținut. Dacă în cazul limbajului comun semnificația este transparentă și i-mediată, în cazul limbajului poetic
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
a semnului lingvistic. Anterior există numai posibilitatea și căile acestei negări"105. În cazul limbajului poetic, raportul dintre planul expresiei și planul conținutului este extrem de complex: expresia, semnificantul, dobândește rol activ în construirea semnificației, iar semnificatul devine la rândul lui semnificant de gradul doi, prin reorganizarea funcțională a relațiilor dintre expresie și conținut. Dacă în cazul limbajului comun semnificația este transparentă și i-mediată, în cazul limbajului poetic aceasta este opacă și indirectă, mediată. Semnificația se naște aici din tensiunile dintre
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]