1,092 matches
-
văzuse mai târziu, iar al treilea era bărbatul masiv care îl întrebase despre ora începerii concertului. - Domnule, numele meu este Bell și sunt detectiv. Am să vă citesc drepturile chiar acum. Sunteți gata? Bine. Să începem. Bell se uită prin servieta lui Swensen. Gloanțe pentru pistol. Un carnețel de culoare galbenă în care era măzgălită o predică de doi bani. Un ghid turistic, „New York-ul cu 50 de dolari pe zi”. Mai era pe acolo și o Biblie Gideon, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
nordul școlii, pe Fifth Avenue, în vest, la intersecția cu Sixth Avenue, la est, în Piața Universității și, în fine, la sud, în Piața Washington. În plus, suspectul fu ținut sub strictă supraveghere și, imediat ce fusese văzut scoțând arma din servietă și pornind spre mașină, fusese pus la pământ. Așteptându-se la un pastor fals, au fost foarte surprinși să afle că arestaseră unul adevărat, lucru confirmat de actele din portofelul lui Swensen. Asta în ciuda predicii imbecile din carnețel. Bell cântărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
crimei? - În jos pe scara din spate. Pe coridorul spre celule. - L-ați sigilat? - Da. - A cui a fost arma crimei? - A Lindei Welles de la Departamentul de Corecție. E foarte tulburată. Nemernicul i-a rupt nasul. Sachs apucă una din serviete și o puse pe un cărucior cu rotile. Porni apoi spre ușa clădirii, urmată de tehnicieni. Investigația va fi floare la ureche, desigur. Un agent care a împușcat accidental un suspect care încerca să evadeze? O formalitate. Totuși, era vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
multe, totuși, pentru o împușcătură de aproape. - Fă un test rapid de sânge, Sachs. Ar trebui să ne lămurească. Fugi înapoi spre ieșire. - Ce s-a...? începu unul din tehnicieni, dar se opri degrabă când o văzu scotocind grăbită prin serviete. Găsi într-un final ceea ce căuta - o trusă de test Kastle-Meyer - și se întoarse iute pe coridor, unde colectă o probă de sânge. Adăugă fenolftaleină și, după doar câteva momente, avu răspunsul: - Nu știu ce este, dar cu siguranță nu sânge. Privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
dintre uși, așteptând. Părând foarte apatic, ca un îngrijitor care urmează să înceapă tura de noapte. După câteva minute de așteptare, ușa se deschise și o femeie ieși din clădire, îmbrăcată în jeanși și o bluză albă și cu o servietă în mână. O salută printr-un gest al capului. Femeia îi zâmbi, dar închise ușa în urma ei, spunând că îi pare rău, dar nu putea să îl lasă înăuntru, speră că înțelege, mai ales cu normele de siguranță din ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
epuizată. M-am întors și-am ieșit din salon, iar fisura cât un fir de păr, care ar fi putut da frâu liber unei discuții despre ceea ce simțeam cu adevărat, fusese din nou acoperită, pentru siguranță. Mi-am lăsat jos servieta la baza scărilor, mi-am pus haina în cuier și i-am spus peste umăr, luând-o spre bucătărie: — N-am făcut cumpărături - n-am mai fost în stare. — Stai așa, nu te aud. Vin eu. L-am auzit mormăind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
și tu, știi bine. Nu mai face atâta caz. Acum, vrei să mai curăț niște cartofi sau... — Nu, nu vreau. Sunt de-ajuns. Dar tu alegi ce mâncăm mâine, da? Charlie a oftat și a ieșit din bucătărie, luându-și servieta din hol și strigând în urmă spre mine: —Strigă-mă dacă ai nevoie de mine, o să lucrez puțin până e gata. Simțeam cum se acumulează în mine sentimentul de martiriu și cum mă scufund în el în vreme ce curățam un cartof
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
trimit, cred că eram doar încântat că găsisem o mică metodă de a-mi distrage atenția de la tristețea profundă care încă amenința să se adune înăuntrul meu. M-am oprit afară din magazin, mi-am pus pe jos lângă mine servieta și sacoșa de la SavaMart și-am scos felicitarea din pungă - am zâmbit din nou doar privind-o. Ce fel de nebunie era asta? Am clătinat din cap și mi-am scos stiloul din buzunarul de la piept, apoi, înainte de a mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
umblă după Andy. Și ei zic tot așa. „N-am mai făcut niciodată așa ceva. E prima dată când mă simt așa - sunt un om însurat, fericit“ și toate mizeriile-alea. Sunt o chestie obișnuită-n fiecare seară, zice Andy, cu servietele lor și costumele de afaceri, încearcă să cunoască băieți pentru una mică înainte să se ducă acasă la familiile lor. Dar umblă mulți dintr-ăștia după tine, Stacey? Bărbații încearcă să te atingă, și să-ți spună chestii și așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
urăște pentru asta. Cine naiba reușea să muncească o zi întreagă și să-și păstreze cravata așa curată sau cămașa atât de apretată? Cum era posibil să le potrivească așa de bine de fiecare dată, butonierele cu șosetele, pantofii cu servieta? — Bună, frumoaso, începusem să-mi fac griji. Îl sărută grăbită pe buze, dar se retrase înainte ca el să deschidă gura. — Să-ți faci griji? De ce? Am ajuns exact la timp. — Păi, n-am apucat să vorbim deloc toată ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
care are uniformă. Ne întreabă unde ținem lucrurile valoroase. Pumnul lui apucă un teanc de bancnote. Zărește bijuteriile, dar nu poate să le apuce fără să scape banii. Se uită în jur după ceva în care să îndese prada; ia servieta cu o mână și o desface. Caietele Annei se rostogolesc pe podea. Paginile zboară din ele. Se răsucesc, se leagănă și plutesc într-o rază de lumină gălbuie care pătrunde printr-una dintre ferestre. Nici unul dintre noi, nici măcar Anne, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
petrecem serile împreună, pe întuneric, și Otto, care încă mai crede în decența de altădată - am fost ofițer în armata germană în timpul primului război, îi va spune el bărbatului de la Grune Polizei, în timp ce bruta îndeasă lucrurile noastre de valoare în servietă -, mă ia deoparte și îmi vorbește despre calea plăcerilor și, din vorbă în vorbă, că trebuie să ne păstrăm pentru viitor sau cel puțin Anne. Care viitor? vreau eu să îl întreb, dar nu o fac, pentru că am nevoie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
trăsături răutăcioase, îngroșate, lățite și turtite de sticla distorsionată a vizorului, se uita la mine. Nu am putut să descifrez insigna de pe chipiu. Nu conta. Ultima dată veniseră în haine de civili, cu excepția celui care a smuls jurnalul Annei din servietă și a îndesat bani și bijuterii în ea. El fusese singurul în uniformă. Materialul verde și aspru era soios. Chiar și Poliția Verde ducea lipsă de săpun pe atunci. Am continuat să mă uit pe vizor. Această uniformă era albastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
liniștea era și mai rea, dar aici, pe stradă, ecoul abia tulbura aerul. Vânzătorul de heringi își închidea taraba, dar florarul și vânzătorul de ziare și cel de la chioșcul cu tutun încă mai erau ocupați. Bicicliști pedalau spre casă cu serviete și plase de cumpărături, cu copii înghesuiți pe scăunele legate de ghidon sau de roata din spate. Armata de bicicliști era îmbrăcată mai bine decât îmi aminteam eu și erau mai multe femei printre ei. În vremurile de demult, femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
citea un bun-simț Înnăscut și inteligența unei supraviețuitoare, plină de energie de parcă nu se ocupase toată ziua de aranjamentele pentru funeralii, ci de salvarea răniților de sub focul dușmanului. Purta un costum gri cu pantalon, ochelarii Îi străluceau și căra o servietă neagră pe care n-o lăsă din mână nici când Îl Îmbrățișă rapid și pieziș pe Fima și Îl sărută pe frunte. Dar nu-și găsi cuvintele. Șula spuse: —Mă duc În bucătărie să pregătesc ceva de băut pentru toată lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Ai deschis singură testamentul? —La birou. În prezența martorilor. Pur și simplu am crezut... — Cine ți-a permis? —Adevărul e... — Și unde e acest testament? —Aici. În geanta mea. Dă-mi-l. —Acum? Fima se ridică, Îi luă din mână servieta neagră, o deschise și scoase din ea un plic maro. Ieși fără o vorbă pe terasă, ca să fie singur, chiar În locul În care stătuseră părinții săi În acea vineri seară, acum o mie de ani, când i se păruseră doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
de care avea grijă în continuare, să devină tot mai pustiu. În anotimpul mai rece aprindea focul în cheminée, stivuia buștenii de mesteacăn în stilul cunoscut. W. trebuia să se simtă „ca acasă“ când se întorcea obosit din călătorie cu servieta lui, se așeza în fotoliul de piele de la ferestrele orientate spre sud, fără să mai arunce vreo privire către acel peisaj care se întuneca treptat; camera de zi era acum exilul lui, luminată călduț de lampă, dar și de focul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
de genul ăsta. — Asta pentru ați avut casele voastre în care să dormiți, am murmurat. Împachetă ziarul exact cum fusese și-l puse la loc. —Acum trebuie să plec, spuse el, mă pupă pe obraz ca de obicei, își luă servieta și plecă. Kieran ieși împleticindu-se din minuscula noastră debara jumătate de oră mai târziu. S-a prăbușit pe un scaun și a scheunat după ceai. Când i l-am adus, era cu capul pe masă. Acum era momentul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
Ceasornicaru m-a asigurat că donșoara Locarno iera dă folosință curentă În parohie și că doar iel și un cioroi o neglijase, pencă era oameni dă casă. A venit timpu să ne ușchim. În stradă, Scuipatu mi-a dat napoi servieta și mi-a zis verde-n față că-și luase d-acu partea. M-am văzut obligat să mă Întorc În goana mare pân cvartal. VI Azi-dimineață, chestii noi cu Cufărașu. Locațea, unde nu făcea escepție nici fosa dă lubrifere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
poate de reală. — Păi sigur, răspunse Norman, Încercând să ghicească vârsta avocatului, care părea de vreo douăzeci și cinci de ani. Va trebui să obținem un permis special de securitate pentru dumneavoastră. — E nevoie de așa ceva? Doctore Johnson, conchise avocatul, Închizându-și servieta cu zgomot, acest proiect este foarte, foarte secret. — În ceea ce mă privește, nici o problemă, replică Norman. Și așa și era. Căci Își putea imagina cum ar fi reacționat colegii săi dacă ar fi aflat ceva despre asta. Începută ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
telefon. Să-ți dai numărul de telefon unui client era un delict pentru care puteai fi concediat. I-am dat numărul de telefon. Când a plecat din restaurant, în acea primă seară, împreună cu ceilalți trei subalterni, într-un nor de serviete, umbrele, numere din Financial Times făcute sul și costume sumbre, James mi-a zâmbit în chip de la revedere, iar eu am știut (Ei, spun asta bazându-mă pe cunoștințele dobândite ulterior. E foarte ușor să prevezi viitorul când acesta s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
mi se părea că Jim era mereu prin preajmă. De fiecare dată când mă întorceam de la Londra, îl găseam prăbușit la masa din bucătărie, cu un norișor întunecat agățat deasupra capului, cărând după el aerul acela tragic ca pe o servietă. Dar mereu îi spuneam „Bună, Jim“. Măcar eram politicoasă. Chiar dacă el mă ignora total. Apoi am descoperit de ce mă ignorase. A doua zi de când mă întorsesem de la Londra, soneria a sunat, eu m-am dus să răspund, iar la ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
politicoasă cu tine“. Dar în afara unui vag „scuze“ pe care mi l-a livrat în timp ce se foia pe lângă pulpa mea în căutarea centurii de siguranță, omul de afaceri m-a ignorat complet. N-a făcut decât să-și deschidă impresionanta servietă de piele și, cât ai zice pește, tipul era vârât cu nasul într-un roman de Catherine Cookson. Sunt sigură că știți cartea la care mă refer. E romanul ăla despre fata ilegitimă cu un semn din naștere de culoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
De pildă, în Limerick. Iertați-mă, nu, glumeam doar! Peste tot pe unde mă uitam, peste tot vedeai grupulețe de oameni de afaceri. Stăteau strânși în cerc, în costumele lor urâcioase, fie așteptându-și bagajele, fie așteptându-și avionul, cu servietele de lângă picior, probabil burdușite de reviste porno. Toți beau bere, se întreceau care să-i strângă mâna celuilalat mai ferm, emanau „cumsecădenie“ și bonomie, organizau concursuri ca să decidă cine râdea cel mai zgomotos și cine era în stare să emită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
minute. Fieni. Am scos o țigară. CÎt timp a stat trenul În gara Îngropată sub praful de ciment și au urcat, precedați cu un minut de mirosuri acre de castraveți și cuvinte stricate, elevi cu capete mici și țărani cu servietă, am studiat cu interes grafitti-ul uriaș de pe unul dintre stîlpii podului ce se-nălța drept În fața mea. Scria FUCK cu roșu, semn indubitabil că vremurile se schimbaseră. Era În aprilie 1990. Fusesem definitiv conectați la civilizație, de-acum Încolo urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]