KorAP: Find »[drukola/base=simbolism & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...28 29 30 ...124 >

3,082 matches

Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755

o atmosferă banală și personaje mediocre se transfigurează treptat. Ceea ce venea de "dincolo", ca și toate imaginile paradisiace de la sfârșitul povestirii - erau deja acolo (s.a.) de la început, dar camuflate în banalitatea de toate zilele și, ca atare, irecognoscibile"7). Înțelegerea simbolismului latent al universului, accesul la o mitologie demult îngropată reprezintă unul dintre resorturile esențiale ale literaturii fantastice ale lui Eliade, care-i permite individului să participe la procesul de revrăjire a lumii și să încerce o anulare a divorțului cu

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
din latină, Sanctus Johannis) și cea păgână care o are în vedere pe zeița Diana (etimologie considerată incertă, dar sugestivă: Sânziana=Sancta Diana). De asemenea, referindu-se la Noaptea de Sânziene, vedea ca pe un exemplu clar de coincidentia oppositorum, simbolismul (împins până la alegorie) al celor două atracții simultane ale lui Ștefan Viziru, după cum indică numele femeilor iubite: Ioana, nume ce trimite la sărbătoarea creștină a lui Ioan Botezătorul și Ileana care se referă la personajul de basm, Ileana Cosânzeana (Sancta

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
Séchard la Balzac) și - mult mai fertilă pentru onomastica literară - o asociere de semnificanți prin care numele propriu, în principiu asemantic, tinde în mod natural să ne reamintească de cuvinte cunoscute al căror sens se estompează. Asocierilor saussuriene le adaugă simbolismul fonetic și grafic (mimologismele lui Gerard Genette: mimofonia și mimografia). Baudelle găsește resurse conotative ale limbii pe scara sublexicală a grafemelor și morfemelor (de exemplu, la Proust, Borniche conține două secvențe depreciative: "bor-" și "-nich-"). Numele proprii alese inițial de către

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
actori-teoreticieni, tobă de carte"44. Despre aceeași proză, Marta Petreu consideră că este redevabilă în mare măsură unor opere ca Mitul eternei reîntoarceri, Aspecte ale mitului, și unor capitole din Istoria credințelor și ideilor religioase: "fără date de pură erudiție, simbolismul baroc al cărții rămâne inaccesibil". Senzația după citirea cărții, după decriptarea semnelor și a simbolurilor, este că "savantul colaborează nepermis de mult la edificarea scenariului narativ și că, obligându-te să te documentezi, dar nedezvăluindu-ți până la urmă în ce

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
simboluri și coincidențele oximoronice, să uite de știința lui"56; la fel, Ștefan Borbély se declară sceptic cu privire la afirmațiile lui Eliade despre faptul că narațiunea Șarpele ar fi produsul pur al imaginației și că n-ar fi folosit nimic din simbolismul sau mitologia șarpelui "nu putem crede că Eliade l-a suprimat cu totul pe știutorul de simboluri din el atunci când a elaborat romanul"57. În acest sens, avizatul comentator al operei lui Eliade argumentează prin prezența detaliilor imperceptibile din text

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
reale numai prin participarea la o realitate care le transcende: "Printre atâtea pietre, o piatră devine sacră - și în consecință se îmbibă de Ființă - fie pentru că ea constituie o hierofanie sau conține mana, fie pentru că forma ei acuză un anumit simbolism sau comemorează un act mitic etc. Obiectul apare ca un receptacol al unei forțe exterioare care îl diferențiază de mediul său și îi conferă sens și valoare"67. Forța unei pietre rezidă în substanța ei simbolică, în originea ei ("piatra

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
ei ("piatra fulgerată" care vine din cer) sau în consacrarea ei (sacrificiu, jurământ). Pentru Eliade, pietrele cultuale sunt "semne și exprimă întotdeauna o realitate transcendentă", "ceva care îl depășește pe om", incluzând simpla hierofanie reprezentată de anumite pietre, dar și "simbolismul omfalic sau meteoric"68. Ceea ce transformă, degradează sau potențează aceste semnificații este istoria. Despre reprezentarea simbolică a realității în evenimentele cotidiene și sensul ascuns al acestora, Culianu vorbește în subcapitolul Desenul din covor din Secretul doctorului Eliade, raportându-se la

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
o simbolistică a numărului; minunea are loc grație confuziei de date: "așa s-a întâmplat minunea: dintr-o greșeală de dată"269. Dumitru se întoarce după patru ani să-i mulțumească "marelui predicator și taumaturg" "pentru miracol", număr al cărui simbolism rezultă "din raportarea la două forme esențiale în modelul tradițional al lumii: pătratul și crucea. Este numărul totalității și plenitudinii lumii terestre, tangibile, materiale"270. Toposul sacru, biserica, intră în opoziție cu barul Three Hundert, unde doctorul Martin a devenit

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
tentează pe artistul din Gavrilescu 330. Dincolo de echivalările fixate prin tradiție în această "mitologie a morții"331 (fetele=Parcele, baba=Cerberul, vizitiul=Charon), trebuie remarcate imaginea mitică a sufletului comparat cu un vizitiu conducându-și carul (întâlnită în Katha-Upanisad332) și simbolismul pragului unde stă baba, ceea ce sugerează așa cum frecvent spune Eliade "trecerea spre celălalt tărâm", ruptura de nivel, trecerea de la un fel de a fi la altul 333, de la profan la sacru, de la istoric la mitic. Universul pe care îl fundează

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
celor patru se înscrie într-o geografie mitică, iar destinația este Cernavodă, toponim legat de elementul simbolic pod; deoarece cerna-vodă înseamnă voievodul negru, în limbaj indirect, toponimul se referă la poarta cea strâmtă a Voievodului Negru, a Îngerului morții 347. Simbolismul podului conținut încă din titlu se referă la trecerea/ legătura dintre lumea profană cu/spre cea sacră. El asigură ieșirea din lumea profană, problema pe care o dezbate această proză fiind aceea a găsirii unei ieșiri dintr-o situație absurdă

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
de condiția paradisiacă) se leagă de timpul solstițial al transcenderii în moarte (ziua Sf. Onufrie încheie vara), recurent în proza eliadescă (în Calendarul iulian sărbatoarea Sfântului Onofrei marca perioada solstițiului de vară). Proza eliadescă acordă o mare importanță "mitologiei solstițiale": simbolismul solstițiului de iarnă care supraviețuiește camuflat în structura petrecerilor de Crăciun 358 și a celui de vară ascuns în sărbătoarea Sânzienelor. În povestirea lui Gologan, nașterea mistică se leagă de vița-de-vie. Cel mai adesea, simbolurile se constituie in ansambluri triadice

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
rememorare a vârstei de aur, în care gesturi obișnuite (trasul cu arcul, explorarea unei pivnițe vechi) se metamorfozează în gesturi miraculoase; nostalgia libertății reale și a unui topos unde aceasta era posibilă (Bucureștiul vechi) se împletește cu nostalgia mitului 379. Simbolismul evident al numelui protagonistului, evidențiat de autor ("Fărâmă este numele bătrânului, care înseamnă în limba română "miez", "fragment""; din acest punct de vedere, Eliade își numea nuvela, "parabolă a omului fragil". Pe când "cei puternici vor cădea", Fărâmă supraviețuiește pentru că este

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
Eliade în Jurnalul său, funcție care, dacă nu e satisfăcută, duce la nevroză și sterilitate 396. Copilul divin cu care Henri Rocquet îl pune în relație pe Fărâmă - decriptare pe care Eliade o găsește "foarte adevărată" - este încărcat de un simbolism inițiatic revelând misterul unei "renașteri" de ordin mistic 397. În ceremoniile de inițiere, simbolismul renașterii mistice presupune și primirea de alte nume de către neofiți, care vor fi numele lor adevărate 398. Aparent insignificantul, Fărâmă, cu tonul mereu umil, cu veșnica

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
sterilitate 396. Copilul divin cu care Henri Rocquet îl pune în relație pe Fărâmă - decriptare pe care Eliade o găsește "foarte adevărată" - este încărcat de un simbolism inițiatic revelând misterul unei "renașteri" de ordin mistic 397. În ceremoniile de inițiere, simbolismul renașterii mistice presupune și primirea de alte nume de către neofiți, care vor fi numele lor adevărate 398. Aparent insignificantul, Fărâmă, cu tonul mereu umil, cu veșnica atitudine încurcată pe care o afișează, cu nesfârșitele plecăciuni și mulțumiri (se dezvoltă o

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
de pe strada Popa Soare, unde cântă Leana. Strada Mântuleasa este un loc sacru, privilegiat, într-o geografie mitică din care face parte și Insula Șerpilor unde dispare Darvari, simbol al unei realități absolute, populată de ființe-arhetip, care nu devin (despre simbolismul insulei vorbește Eliade în studiile sale de etnologie și mitologie 489). 4.8.2. Șanțurile Mitologia comorilor se prelungește în nuvela Șanțurile, în proiect inițial, Bătălia de la Oglindești. Titlul proiectului, menit să păcălească pe cititor, exprima intenția autorului "de a

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
istoric. (...) Prin urmare, astăzi, "a face cultură" este singura politică eficace la îndemâna celor din exil. Pozițiile tradiționale sunt răsturnate: în centrul concret al istoriei nu se mai află politicienii, ci savanții, "elitele intelectuale"". (Mircea Eliade, Încercarea labirintului) Eliade avertizează asupra "simbolismului" de bază al nuvelei 516 - inversiunea mitului orfic (femeia, Leana este cea care coboară și îl scoate pe Adrian din infern, adică din "pierderea de sine", amnezie, alienare) - și a răsturnării "ierarhiei": Adrian este singurul care a înțeles sensul mitului

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
Ieronim îi răspunde că "asta nu înseamnă că trebuie doar să-l înțelegem și să-l justificăm", ci "să mergem mai departe: să-i descifrăm semnificația lui simbolică. Pentru că orice eveniment, orice întâmplare cotidiană comportă o semnificație simbolică, ilustrează un simbolism primordial, transistoric, universal"703. Această descifrare a semnificațiilor simbolice secrete ale evenimentelor istorice "poate constitui o revelație, în sensul religios al termenului", "țelul tuturor artelor"704. Spectacolul devine "o nouă escatologie, sau o soteriologie, o tehnică a mântuirii"705, o

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
colonel în armata austro-ungară, pentru a se distinge (în opinia anchetatorilor) de masă: "Dar Zevedei e un om ciudat: vrea să se distingă de popor, și atunci recurge la orice semn distinctiv..."; (într-o lectură posibilă, "semnul celor aleși"). Despre simbolismul pelerinei s-a spus că evidențiază asocierile ezoterice produse de imagistica îmbrăcămintei (care acoperă, apără, ascunde), acestea amplificând senzația de mister a unei povești care conține mesaje codificate și comunicări apocrife. În acest sens, etimologia cuvântului (fr. pèlerine, veșmânt purtat

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
fiarelor. Anumite elemente trimit la mitologia solstițiului de vară: Iarba fiarelor, despre care se crede că înflorește pe la miezul nopții de Sânziene, "dar numai pentru câteva clipe"730, precum și mesajul transmis de edițiile din Scânteia care sunt datate în iunie. Simbolismul solstițial a fost considerat esențial pentru înțelegerea prozei ficționale a lui Eliade, "atât la nivel individual, cât și în termenii unor tipare recurente comune"731. Mai mult (sau mai puțin) decât în Pe strada Mântuleasa, unde faptele erau supuse unei

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
și e măsura fiecăruia"830. Făt-Frumos s-a reîntors în spațiul matrice; înlăturarea celei mai cumplite nefericiri a firii - iluzia veșnicei tinereți și a nemuririi - înseamnă cea mai mare fericire, singura trăire posibilă a Ființei 831. Matei Călinescu insistă asupra simbolismului îmbrăcămintei, asupra afinităților (altele decât în Pelerina, unde exista o analogie dintre îmbrăcăminte și actul de a ascunde) dintre îmbrăcăminte și habitus (condiție, caracter); deoarece habitus este etimonul cuvântului vechi habit (îmbrăcăminte care indică statutul socio-profesional, caracterul și starea de

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
de vară, până la Sânziene, continuă Orobete fără să-l privească. Adică, exact 12 ani de când am încheiat lectura Jidovului rătăcitor, în hambarul comunal din Strândari..."868. Despre "mitul și simbolul solstițiului" Eliade mărturisea că îl urmăresc "de ani de zile"; "simbolismul religios al solstițiului" îl vedea în strânsă legătură cu imaginile și temele folclorului românesc și european, "în noaptea aceasta, cerul se întredeschide, se poate vedea lumea de dincolo în care se poate dispărea ... Dacă cuiva i se înfățișează această vedenie

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
întredeschide, se poate vedea lumea de dincolo în care se poate dispărea ... Dacă cuiva i se înfățișează această vedenie miraculoasă, el iese din timp, iese din spațiu. Va trăi o clipă ce ține o veșnicie ... Totuși, nu această semnificație a simbolismului mă obseda, ci acea noapte în sine"869. Intriga nuvelei vizează schimbarea înfățișarii în acord cu numele (este ceea ce dialogul platonician numește potrivirea numelui cu esența lucrului, ousia). Asemănarea dintre Constantin Orobete și generalul cu bandaj negru pe un ochi

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
Eliade, Mircea, "Fragment autobiographic", în Caete de dor. Metafizică și poezie, vol. III, nr. 7, iulie 1953 și nr. 8 1954, Editura "Jurnalul literar", București, 2003. Eliade, Mircea, Fragmentarium, Editura Humanitas, București, 1994. Eliade, Mircea, Imagini și simboluri. Eseu despre simbolismul magico-religios, Editura Humanitas, București, 1994. Eliade, Mircea, India, Editura pentru Turism, București, 1991. Eliade, Mircea, Insula lui Euthanasius, Editura Humanitas, București, 1993. Eliade, Mircea, Istoria credințelor și ideilor religioase, vol. I. De la epoca de piatră la Misterele din Eleusis, Editura

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
în Limbă și literatură, vol. III-IV, 1991, p. 236. 1 Șerban Cioculescu, "Întoarcerea din rai", în "Dosarul" Mircea Eliade, vol. III (1928-1944), Elogii și acuze, cuvânt înainte și culegere de texte de Mircea Handoca, Curtea Veche, București, 2000, p. 36; simbolismul titlului Petru și Pavel a fost sesizat și de Gheorghe Glodeanu, în Coordonate ale imaginarului în opera lui Mircea Eliade, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001, p. 293, protagoniștii fiind considerați "niște veritabili apostoli ai unei noi generații". 2 Sabina Fânaru, Eliade

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
Sociétés Europénnes 4, 1988; ed. de Paul H. Stahl, Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicționar de simboluri, vol. I, Editura Artemis, București, 1994, p. 227. În Dicționarul lui Evseev, nucul este interpretat în folclorul multor popoare ca un arbore demonic, iar simbolismul său funest (există o credință legată de iminența morții pentru cel care îl plantează) este contracarat de semnificațiile fructului său, legate de fertilitate și fecunditate (Ivan Evseev, op. cit., pp. 117-118.). 309 Mircea Eliade, op. cit., p. 177. 310 Ibidem, p. 178

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]