2,530 matches
-
cronologice și de alt gen, în timp ce prologul acestei versiuni e dependent de acela al Istoriei bisericești a lui Teodoret din Cyr, așadar nu poate fi scris înainte de 444-445. Din 1941, e cunoscută și o versiune georgiană, dependentă de un text sirian pierdut, mult diferită de cea greacă și refăcută, fără îndoială, probabil pentru a constitui un sprijin pentru pretențiile calcedonienilor care își disputau cu monofiziții Biserica din Gaza. În prezent, se presupune că originalul acestei Vieți ar fi fost compus în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
istorice și geografice foarte utile pentru cunoașterea istoriei ecleziastice din secolul al VI-lea. Scrisă în grecește, a fost tradusă în siriană și s-a păstrat doar în această limbă în două manuscrise. A fost utilizată apoi de diverși autori sirieni monofiziți și o regăsim și în Cronica lui Mihail Sirul în secolul al XII-lea și într-un rezumat al acesteia în armeană. Există totodată un anumit număr de fragmente în traducere coptă. Adesea îi este atribuită lui Ioan, însă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
fie o prelucrare a legendei oficiale a lui Simeon, deja foarte stilizată, așa cum era transmisă la Telnescin; abia în ultimă analiză poate fi vorba de amintirile unui adevărat discipol. Există și o Viață în georgiană. Într-un apendice la panegiricul sirian se găsesc Preceptele și învățăturile fericitului domn Simeon interesante, între altele, pentru că sfatul privitor la convertirea la credința în Dumnezeu, sprijinit de exemple biblice, se concretizează nu numai în îndemnul de a nu asupri săracii, străinii, văduvele și orfanii de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
o rugăciune pentru mântuire. În cursul secolului al patrulea sunt înlocuite aproape toate imnurile foarte vechi și, în același timp, se dezvoltă o bogată producție nouă, influențată, așa cum reiese din studiile cele mai recente, de producția de imnuri din creștinismul sirian, scrise în aceeași perioadă; acestea ar fi fost traduse în greacă și ar fi influențat imnurile scrise în grecește, impunându-le propriile modele și stimulând producția altora în forme tot mai variate. În general, imnurile sunt compuse din versuri de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a lui Efrem. Omiletica siriană a avut succes și s-a răspândit atât de mult și din cauza accentuatului său caracter pastoral și moral care are un corespondent în lumea greacă doar în omiletica lui Ioan Hrisostomul care, de altfel, era sirian. Hrisostomul a avut mare succes și în cercurile siriene și multe din omiliile sale au fost traduse în siriană. Dacă definirea dogmei este sarcina specialiștilor, teologia morală intră în sarcina tuturor celor care se îngrijesc de suflete și de cea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
grație unui mare specialist, José Grosdidier de Matons. Astăzi sunt cunoscute, în întregime sau fragmentar, 89 de compoziții imnice care îi sunt atribuite lui Roman, chiar dacă unele dintre ele sunt probabil neautentice. Așadar, din izvoarele bizantine reiese că Roman era sirian prin naștere, provenea din Edesa și fusese diacon la Berit. Ulterior s-a mutat la Constantinopol în vremea împăratului Anastasios și și-a continuat activitatea în Biserica Maicii Domnului din cartierul Kyros. A dus o viață evlaviosă și s-a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
mulțumește să relateze miracolele comise de cei mai vestiți luptători pentru cauza lui Cristos care s-au remarcat în Orient. Într-adevăr, între ei figurează și sfinți sau pustnici care făcuseră obiectul laudelor lui Efrem Sirul; tot mediul descris este sirian, sau chiar cel al diocezei Cyr-ului. Ca apendice la această carte, în manuscrise și în anumite ediții, apare Tratatul despre divina și sfânta caritate care e bazat pe teza că dragostea pentru Dumnezeu i-a însuflețit și i-a făcut
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pe monofiziți (cf. p. ???). Despre celelalte opere ale lui Basilius avem informații doar de la Fotie și nu e cazul să ne oprim mai mult asupra lor în acest context. Ioan ar fi fost supranumit „Diacrinomenul”, adică „separatul” pentru că era monofizit. Sirian prin naștere, pare să fi fost contemporanul mai vârstnic al lui Basilius din Cilicia. După cum spune Fotie (Biblioteca, cod. 41), și el ar fi scris o Istorie a Bisericii alcătuită din zece cărți. Primele cinci se ocupau de perioada cuprinsă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
profanarea lăcașului sfânt. Mai mult însă și mai grav decât aceasta, lucrul care a dus în mod direct la declanșarea răscoalei a fost așezarea „urâciunii pustiirii” pe altarul jertfelor. Se pare că această formulă reprezintă forma criptică a numelui zeului sirian Baal Șamain; în ceea ce privește noutatea profanării, „se presupune că este vorba despre un altar suprapus celui vechi, destinat aducerii sacrificiilor păgâne”. Pe lângă toate acestea, evreii erau siliți să nu mai țină sabatul, să consume mâncăruri interzise și să nu mai practice
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a nu fi recunoscut și proslăvit. Întruparea Mântuitorului constituie punctul de maxim interes teologic. Ea este caracterizată de o discreție absolută, este lipsită de prezența vreunui martor; fecioara nu naște trupește, ci într‑o vedenie înfricoșătoare. În acest fel, profeții sirieni își revendică indirect privilegiul de a fi asistat la însăși taina întrupării. O atare poziție, pregnostică, prin care este anulată istoricitatea și corporalitatea întrupării, ar fi dus la o „privatizare” extrem de primejdioasă a mesajului creștin. Episcopii, a căror autoritate începe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
redacteze un al doilea text, capitolele 1-5, având în centru martiriul lui Isaia, pe care l‑au utilizat ulterior ca prefață a „vedeniei”. Iată‑ne, așadar, în fața unui document excepțional, grație căruia putem reconstitui o latură inedită a istoriei creștinismului sirian. Urcarea la cer... reprezintă un document esențial, inclusiv pentru subiectul lucrării noastre. Cele patru tradiții precreștine, care, în viziunea lui Jenks, au contribuit la formarea mitului anticristic - kaoskampf‑ul, tiranul eshatologic, Beliar/Satan și prorocul mincinos - , se întâlnesc în această
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
origine al apocrifei. Într‑adevăr, putem observa un număr semnificativ de teme și de preocupări similare celor două comunități, fapt demn de luat în seamă, dovedind că, în contexte religioase cvasiidentice, reacțiile de grup sunt cvasiidentice. Altfel spus, comunitatea profeților sirieni produce aproape același tip de ideologie - apocaliptică și mesianică - cu cel al comunității esenienilor, înainte cu un secol. Într‑adevăr, în ambele cazuri este vorba de grupări care se consideră învestite cu o misiune specială de divinitatea însăși - fără nici un
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
trăită cu un acut sentiment al eliberării și al satisfacției, în lumina faptului că termenul‑limită, în viziunea minoritarilor, deși incert, este apropiat. Așadar, înscrierea viziunilor amintite într‑un scenariu al așteptării eshatologice nu este fortuită. Grupul persecutat al harismaticilor sirieni se identifică psihologic cu profetul Isaia, apreciat de regele Iezechia, dar respins de fiul și succesorul acestuia, Manase. Din pricină că profetul a descoperit înțeleptului rege „judecățile acestei lumi, chinurile gheenei, ale prințului acestei lumi, ale îngerilor săi, ale stăpânirii și puterii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
reușește să întemeieze o veritabilă tradiție a profeților persecutați - invocată și de arhidiaconul Ștefan în momentul martiriului său, relatat de Faptele Apostolilor -, o tradiție alcătuită de Ilie, Isaia și Miheia, și de care se prevalează, nu fără mândrie, comunitatea profeților sirieni. Beshira îl acuză pe Isaia de blasfemie în fața regelui Manase: „Iată, Isaia însuși spune: «Mai mult decât Moise prorocul mi‑a fost dat să cunosc», căci zis‑a Moise: Nu va fi om care să vadă pe DOMNUL și să
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
căci zis‑a Moise: Nu va fi om care să vadă pe DOMNUL și să fie viu»; iar Isaia mărturisește: «Eu am văzut pe DOMNUL, și iată că sunt viu»” (3, 8‑9). Aceleași acuzații erau invocate probabil împotriva profeților sirieni de autoritățile ecleziastice, acuzații justificate prin versetul de la Mt. 24,11: „Și mulți profeți mincinoși se vor ridica și pe mulți vor amăgi”. Cu toate acestea, profeții își legitimează activitatea din perspectiva necesității misiunii profetice în interiorul Bisericii. Din punctul de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
speță, mișcarea profetică din care acesta face parte. Cea mai mare parte a Bisericii, devenind lumească, instituțională, se înscrie așadar într‑o tradiție stigmatizată, la originea căreia se află Beliar și acoliții săi. Respingând cristologia, teologia radicală a grupului profeților sirieni respinge în ultimă instanță anticristologia. Cristos nu se face om în mod deplin. „Întruparea” îl ascunde, în loc să îl descopere. În consecință, el nu se poate face cunoscut la nivelul limbajului rațional uman, ci numai la nivelul viziunii extatice, dumnezeiești. Tot
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ucidă, când soția inițiatorului, singura care‑și păstrase spiritul sănătos, s‑a prezentat în fața guvernatorului reușind să‑l facă să‑și schimbe părerea. A doua istorioară (IV, 19) are, de asemenea, protagonist un harismatic, de la Pont. Ca și confratele său sirian, acesta avea obiceiul de a interpreta Scripturile în manieră proprie, la limita tradiției ecleziastice. Avea adesea vedenii nocturne prin care era anunțat de iminența sfârșitului lumii ca și de venirea lui Cristos (în termen de un an, cu exactitate). „Acesta
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și nedesăvârșit, ca să trăiască o mie de ani pe pământ, tot astfel și acum omul desăvârșit este format din această lume pământească, pentru ca, înviat de Dumnezeu, să fie stăpân al lumii pentru o mie de ani. Sfârșitul lumii și Anticristul sirian Omul ceresc se formează deja pe pământ, grație învățăturii creștine. Întâiul Adam, muritor și nedesăvârșit, este prefigurarea ultimului Adam, adică a poporului creștin (populus christianus), nemuritor și desăvârșit. Analogiile nu se opresc aici. Lactanțiu identifică fragmente ale scenariului eshatologic în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Toc125451293" „Metamorfoza” lui Lactanțiu PAGEREF Toc125451293 \ h 222 HYPERLINK \l " Toc125451294" Cartea a VII‑a a tratatului Diuinae institutiones PAGEREF Toc125451294 \ h 224 HYPERLINK \l " Toc125451295" De uita beata PAGEREF Toc125451295 \h 225 HYPERLINK \l " Toc125451296" Sfârșitul lumii și Anticristul sirian PAGEREF Toc125451296 \ h 227 HYPERLINK \l " Toc125451297" Ce se întâmplă cu legenda lui Nero rediuiuus? PAGEREF Toc125451297 \h 232 HYPERLINK \l " Toc125451298" Epitoma PAGEREF Toc125451298 \h 233 HYPERLINK \l " Toc125451299" Capitolul VI. HYPERLINK \l " Toc125451300" Anticristul la Chiril al Ierusalimului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
0Φγ< ∃∗Ξ8Λ(:∀ ƒΔ0:φΦγΤΗ ƒΒℜ ϑ∈ 2ΛΦ4∀ΦϑΖΔ4≅<. Cf. de asemenea 1Mac. 6,7, unde apare doar termenul ∃∗Ξ8Λ(:∀. . Cf. M. Delcor, Le Livre..., p. 245. A. Lacocque consideră însă că predecesorii lui Antiochos al IV‑lea se închinau zeilor sirieni. . Cf. E. Bickerman, Institutions des Séleucides, Paris, 1938, p. 239, apud M. Delcor, Le Livre... . Cf. A. Lacocque, Le Livre..., p. 172. . A. Lacocque, Le Livre..., p. 183. . G.R. Beasley‑Murray, Jesus and the Future. An Examination of the Criticism
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pp. 50‑81. . Într‑un foarte interesant articol, „L’Apocalypse selon Commodien”, publicat în Revue des études latines, 74, 1996, pp. 270‑281, J.‑M. Poinsotte propune următoarea variantă: Commodian ar fi făcut parte dintr‑o familie păgână de comercianți sirieni din Gaza. Mai târziu, el pleacă spre vest, instalându‑se la Aquileea, fapt care ar explica înrudirea operelor sale cu ale lui Victorin. Ulterior, fie în 238, când Aquileea a fost asediată de Maximin Tracul, fie în 251, când goții
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în 1524) fiul natural al lui Radu cel Mare, Pătrașcu cel Bun, fiul cel mic al lui Radu Paisie, și nepot - mort la 24 decembrie 1557 - al lui Radu cel Mare, ctitorul. Remarcabila zidire de la Curtea de Argeș (despre care văzând-o, sirianul Paul de Alep a zis că este „prilej de uimire pentru minte”, declarând-o „fără pereche printre mănăstirile din această țară”), pe care Neagoe Basarab a ridicat-o între 1512 și 1517, pe locul unei mari vechi biserici a lui
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
ținut neîngropat în palat” 27. Locul expunerii era spătăria (așa cum l-a găsit Paul de Alep pe Matei Basarab: „Am găsit trupul în sala cea mare, unde în timpul vieții sale dădu-se ospețe vesele” 28) sau sala divanului (același diacon sirian spune că fostul Voievod al țării Românești, „întins pe masă [cu] fața descoperită[...] era îmbrăcat cu veșmintele sale domnești, cu o haină subțire de brocart de aur, împodobită cu blană de samur de mare preț, cu ceaprazuri și nasturi de
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
rudă cu Matei Basarab. Vodă, care la un moment dat voia să-l lase chiar moștenitor la domnie, afirma că Diicu îi este rudă „despre mumă” („linia” ducea către Stanca, mama lui Matei din Brâncoveni). Mai precis în stabilirea filiațiilor, sirianul Paul de Alep era de părere că acest boier ambițios, mare spătar al țării Românești între anii 1645 și 1654, sol voievodal în Moldova (a fost de față, reprezentându-l pe Matei Basarab, la cununia Domniței Maria a lui Vasile
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
au îngăduit să dormim în aceeași odaie cu ele și aproape de paturile lor”361) consună cu cea a lui Paul de Alep („Cât despre femeile și fetele lor, ele sunt lipsite cu totul de sfială și de cinste ...” 362). Arhidiaconul sirian le prețuiește, însă, pe femeile din țara Românească („Să se știe că femeile și fetele din țara Românească sunt caste, neprihănite și virtuoase”363), reparând cumva imaginea româncei. Oricât am dori să amendăm exagerările (sau ceea ce noi numim „exagerare”) „cantitative” ale vizitatorilor
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]