962 matches
-
Mitropolie. Amintire neclară. O duminică când venea o mătușă, mama pomenind că s-ar fi spânzurat cineva În camera aceea la cucurigu. N-au stat acolo mai mult de trei zile. Nu se putea, cu spânzuratul ăla. Chiar În casa spânzuratului. După aceea, o cameră undeva prin centru. Pe Nicolae Filipescu. Amintire despre niște pantaloni de lână care Înțepau Îngrozitor și un cuvânt ciudat: termometru. Alt loc. Lângă Foișor, pe strada Rumeoară. Un nebun cocoșat la parter. O fată pe numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Îi face drumul prin zăpadă, sinuos. Crai bătrân intră În curtea veche, puțin ciupit, adică beat, vesel și membru de partid. Dispozitivele Jaquard bat În noapte modele plasate pe cravatele din mătase naturală, potrivit cererii comerțului. Din alea cum poartă spânzurații de pe peretele din spatele catedrei. Și șefi mai mici cum ar fi contabilul șef de la Cooperativa Higiena. Spune Fabre că: Masculul amorez, pripiriu, găsește că a sosit momentul potrivit. Se apropie; deodată Își Întinde aripile, care freamătă Într-un tremur convulsiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
și nici În munții Maramureșului. Tu te afli În closetul de la etajul doi al liceului nr. 38, 23 August, de pe strada Pescărușului și fumezi o țigară cu un repetent pe care Îl cheamă Pește. Îți povestește din filmul cinemascop Pădurea spânzuraților, cum Îl spânzură pe condamnatul la moarte care este dezertor și că Apostol Bologa o pățește la fel. Tu Îi spui că ai cunoscut În carne și oase un condamnat la moarte, care a scăpat de pedeapsă și a ieșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
plăpumi, nimicuri cimentate de praf, murdărie, rugină și cocleală, iar peste toate, două colivii pluteau goale și părăsite de păsări, deasupra unui acvariu fără apă din care se cască, crăpată, carapacea unei broaște țestoase. Inertă, Între două tablouri Înfățișând chipuri spânzurate definitiv Într-o tinerețe permanentă, o pușcă de vânătoare Își Îndreaptă țevile spre tavanul smolit de fumul de țigară. Pe masă, lângă ceașca de cafea cu zațul gros și uscat, strivit de scrumiera de bronz, un ziar pe care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
nici un amănunt. Unchiul Ianache măsura cu pas agitat încăperea. Mihai, uluit, abia mai respira. — ... Și m-au chemat la agie să-mi ridic mortul, pe bărbatul meu cu cununie, pe Nicos. Nu împlinisem șaisprezece ani și când l-am văzut spânzurat, cu cămașa albă însângerată, cu unghiile smulse, m-a apucat un tremur, zgâlțâiam toată, dinții îmi clănțăneau de nu mi puteam propti fălcile una într alta. Mă simțeam vinovată, toată vina mi-o luai asupra mea. Și ca și cum aș fi
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Mă simțeam vinovată, toată vina mi-o luai asupra mea. Și ca și cum aș fi vrut să-mi cer iertare de la mort, mi-am ridicat privirea să-l văd bine. M-a izbit sângele, ce să caute atâta sânge la un spânzurat? Hainele erau aproape negre de sânge uscat și întărit pe ele. Sta prins în ștreang cu fața albă, cu capul în sus, cu ochii închiși și alb, alb... Văzusem spânzurați, vremurile sunt vitrege și pedepsele grele. Nicos al meu nu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
a izbit sângele, ce să caute atâta sânge la un spânzurat? Hainele erau aproape negre de sânge uscat și întărit pe ele. Sta prins în ștreang cu fața albă, cu capul în sus, cu ochii închiși și alb, alb... Văzusem spânzurați, vremurile sunt vitrege și pedepsele grele. Nicos al meu nu se spânzurase. Avea un cerc de carne vie în jurul frunții... M-am liniștit din tremurat și-am cerut să mi-l dea jos, să-l iau acasă. L-am luat
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Ah, singurul spițer pe lume e amorul! El te face să ronțăi ca pe o acadea capul iubitului. (Smulge capul Prințului și-l aruncă jos.) Ce credeți voi? (Ciupește sforile marionetelor ca pe niște corzi de harfă.) Ce credeți voi, spînzuraților?! Că eu sînt eu? Voi sînteți doamna Bovary, singureilor! Ce să-i faci? Azi e sabatul soțioarelor de spițeri! (Trage de coadă marioneta Dracului.) Hai la mine, măgărușule! Uite ce codîrlău! Dum-ne-zeu a murit! Și te propun pentru postul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
gîndit la ce vei povesti mîine? EMMA: Nu știu nimic! A dispărut... MEFISTO: Nu uita: colaboratorii mei se ocupă numai de partea, să-i zicem spirituală, a problemei. Amănuntele de ordin material nu-i privesc. EMMA: Adică? Înseamnă să fiu spînzurată. MEFISTO: Voiam doar să spun că nu mai poți rămîne aici. Cred că trebuie să mergi cu mine. EMMA: Acolo? MEFISTO: Nu... Deocamdată în alt oraș, sub alt nume... EMMA: Și-o să vii să mă vezi? MEFISTO: Sigur că da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
Ah, singurul spițer pe lume e amorul! El te face să ronță ca pe o acadea capul iubitului. (Smulge capul Prințului și-l aruncă jos). Ce credeți voi? (Ciupește sforile marionetelor ca pe niște corzi de harfă). Ce credeți voi, spînzuraților?! Că eu sînt eu? Voi sînteți doamna Bovary, singureilor!" Ideea dramaturgului nu cred că are nevoie de nici un suport explicativ. Alt exemplu este la fel de elocvent: cel al personajelor dintr-o piesă și mai... explicită, Pescărușul din livada de vișini. Ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
minuscul. (Continuarea în numărul următor) CREPUSCULUL CIVIL DE DIMINEAȚ| Emil BRUMARU Mereu mă temeam c-o să pleci (1) Pe urmă deschideam ușile greoaie, căptușite cu oglinzi adânci, limpezi, de cuarț regal, păstrând încă imaginile tale scumpe, strâmbăturile spăimoase, suav-hidoase, de spânzurată, de înecată, de împușcată-n jugulară... după cum se nimerea să mimezi... cu mișcările languroase cu care îți prăfuiai atentă genele întoarse la vârf în pulberi fine de marmeladă solidificată, cu care îți accentuai până la halucinație sprâncenele zmulse viclean cu penseta
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2172_a_3497]
-
Dumnezeu. Doar știm: crinul este o podoabă sublimă! Nici măcar veșmintele lui Solomon nu au fost mai frumoase. Încărcătura harică, transfiguratoare a acestei flori prezentă chiar și în Cântarea Cântărilor ne determină să credem în căutările mistice ale poetului deși... prezența "spânzuratului" în același context dă totul peste cap. Apariția lugubră sugerează o "dereglare a tuturor simțurilor", o răsturnare a valorilor lumii, o sciziune radicală în raport cu speranța și candoarea. Dar nu întotdeauna. Ontologia fără teleologie, dorința de a dialoga și abaterea de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
în personaj. Devine celălalt într-un mod fatal și, uneori, ireversibil. Poetul "se sinucide" în poezie. Acestea sunt moartea și învierea lui. "Moartea erudită, rarisimă" este o formă hilară a exersării morții, voluntare sau nu. Predomină figuri terifiante ca "Înecatul", "Spânzuratul" ș.a. Semnificativă este opțiunea morții prin spânzurare. Spânzurătoarea, prin verticalitatea ei, este simbolul unei ascendențe inversate asupra timpului. În genere, suicidul semnifică pentru Botta tentativa de a domina destinul (timpul). Spânzuratul este "cel mai înalt om din lume", așa cum va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
morții, voluntare sau nu. Predomină figuri terifiante ca "Înecatul", "Spânzuratul" ș.a. Semnificativă este opțiunea morții prin spânzurare. Spânzurătoarea, prin verticalitatea ei, este simbolul unei ascendențe inversate asupra timpului. În genere, suicidul semnifică pentru Botta tentativa de a domina destinul (timpul). Spânzuratul este "cel mai înalt om din lume", așa cum va apărea în proza Aplauze. În codrul cu goruni, Aici ne-om spânzura (Din nefericire) Rimbaud, în Bal des pendus, practică același simbolism macabru al verbului, același clar-obscur orchestrat într-o perspectivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
este responsabilă de caracterul ambiguu al ieșirii din sine, prin care creatorul se livrează imensității timpului, sentimentului cosmic. Dar acesta din urmă, în lirica lui Botta, poate provoca, paradoxal, o implozie: Stele ascunse în telescop, Întoarceți-vă în cer. (Fantasmagoria) Spânzuratul a luat noaptea pe umeri A îndopat buzunarul cu recile juvaeruri Și a tulit-o ca un ogar cu limba scoasă prin ceruri. (Jaf) Este sugerată imagistic opoziția schilleriană finit-infinit, real-idee, generatoare de tensiune lirică. Credința că întreg firmamentul poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
său libertatea celor mai insolite polarizări, poetul ajunge nu o dată la efecte de-a dreptul amețitoare, cum se întâmplă bunăoară în jocul de reprezentări simbolizând procesul de absorbire a universului prin actul morții individuale."57 Dar personaje ca Înecatul ori Spânzuratul nu vor să aducă ideea morții individuale, ci un soi de retorism exacerbat, persuasiv până la extrem: Înecatul a cuprins marea în brațe, a înfășurat-o în uragan ca-ntr-un șal de mătase și s-a tot dus sub zodii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
o mișcare retractilă elementelor conferă o retragere spre interior întregului poem. Această mișcare, prezentă în Fantasmagoria, este evidentă și în Jaf. Implozia nu ar fi, deci, o catastrofă "în negativ", ci o explozie vitală, captatoare a Însinelui poeziei. "Înecatul" și "Spânzuratul" sunt, după cum spuneam, personaje retorice, de natură să amplifice gesticulația poemului. Șerban Cioculescu face o observație notabilă: "S-ar spune că sinucigașii lui Emil Botta au rupt cercul de fier al unei existențe cenușii, cu nu știu ce elan spiritual, către un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
dus sub zodii mai norocoase. (Jaf) Poezia are o structură biplană: de o parte, retorica întrebărilor, de cealaltă parte, alegoria răspunsurilor. Întrebările nu sunt altceva decât interogații absolute. Când totuși primesc un răspuns, acesta este superfluu ori fals. "Înecatul" și "Spânzuratul" sunt ipostaze ale unui eu traumatizat, damnat. Ele trăiesc (deși ipoteza de lucru a fost alta) o catastrofă "în negativ". Această poezie ilustrează ceea ce am putea numi un bacovianism întors. Dacă pe Bacovia îl caracterizează o dorință morbidă de claustrare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
vede "prin ochean" malul și colibele (corespondente ale ruinelor romantice) și această izolare forțată îl împinge să cucerească un spațiu interior. Spectacolul din afară cade în derizoriu și în neverosimil, de vreme ce nu mai există decor și nu mai există personaje. Spânzuratul a luat noaptea pe umeri, a îndopat buzunarele cu recile juvaeruri și a tulit-o ca un ogar cu limba scoasă prin ceruri. Limbajul familiar, ștrengăresc, în contra-pondere cu alienarea fără leac, cu gesticulația invizibilă (pentru că nu are cine s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
ștrengăresc, în contra-pondere cu alienarea fără leac, cu gesticulația invizibilă (pentru că nu are cine s-o vadă) a unui om pierdut în pustiu, dau un efect de scenă... metafizică și lasă jefuitorul pradă unui sentiment cosmic, pierdut "prin ceruri". Înecatul, Spânzuratul, prin tentativa lor de a-și domina destinul, domină ideea de univers (Gaston Bachelard): Ideea de univers se prezintă ca o antiteză de obiect. Pentru mine această idee este contemporană cu o destindere a obiectivării. Cu cât atitudinea mea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
ale morții lui Lulu, fără să pot discerne care este real și care doar o halucinație: Lulu preschimbat în femeie, urcând tunelul de pânză de păianjen, încremenind la vederea monstrului enorm, apoi martirizat și supt ca să atârne, coajă uscată, păpușă spânzurată, de un fir scânteietor, răsucindu-se în curentul din adâncurile minții mele; și Lulu, puștan vesel, în cămașă cu mânecă scurtă, mergând pe scara tramvaiului deși vagonul era aproape gol, izbindu-se de stâlpul stației și prăbușindu-se sub roțile
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
Era ceva tipic pentru secretarele-șefe să aibă printre cunoștințele lor șefi de poliție care să vrea să reintroducă spânzurătoarea. Fetele de la clasa de secretare-șefe n-aveau în cap decât pe mami și pe tati și povești de doi bani. Oricum, spânzurații nu suferă, zise tânăra cea masivă. Sir Frank zice că un călău bun poate să scoată un bărbat din celula condamnaților, să-l ducă sub trapă, să-i pună lațul de gât și să tragă de manetă în doar douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
să jucăm iar în jurul ei, dar de data asta un dans mohorât, tropăit, obositor, fără veselie. Ne-am împrăștiat prin colțurile sălii, de unde am venit spre foc cu alte hârtii, bețe și bucăți dezlipite de creion, așa că sub picioarele păpușii spânzurate se ridicase un mic rug piramidal. Garoafa l-a aprins cu un lemn luat din focul mare și, cu ochii lărgiți, am privit cum primele pale gălbui se lipesc de corpul păpușii, cum mâinile și picioarele încep să ardă ca
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
urcat acolo și pe ce stă? Și, în timp ce mă întreb toate acestea, simt cum spaima îmi taie picioarele și mă apucă nevoia să fac pipi. Mama nu stă. Mama atârnă și privește drept spre mine cu fața ei vânătă de spânzurată. „A-a-a!“ încep eu să strig și ies fugind din cameră, de parcă mă gonește cineva; „a-a!“ strig sălbatic, zburând ca vântul prin sufragerie, dar, în același timp, realizez că stau jos, că-mi ridic încet capul greu de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
tematic și nici de viziunea artistică, ci de relațiile dintre elementele creației. Nuanțând distincția lui Thibaudet, Manolescu identifică trei vârste ale romanului pe care le etichetează convențional printr-o terminologie din stilistica arhitecturală. Doricul analizează creații interbelice - Ion și Pădurea spânzuraților de Liviu Rebreanu, Baltagul de Mihail Sadoveanu, Rusoaica de Gib. Mihăescu, romane care includ analiza schimbărilor interioare ale eroilor, dar realizate prin mijloace artistice care țin de tradiția realistă. Ionicul este exemplificat de proza Hortensiei Papadat- Bengescu, Camil Petrescu, Garabet
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]