999 matches
-
cătră cer, boierul înjura gros cu nasul întors amenințător spre pământ. Pe urmă se împăcau și dădeau vecinilor lămuriri: Ce să facem? dacă n-avem copii... Dintre vecini, prietinul de aproape al polițaiului era cuconul Gheorghieș Horga, directorul Prefecturii, mijlociu, sprinten și mare amatior de cucoși și de găini. Ograda lui era plină de tot soiul de cobăi, și dimineața domnul Horga se scula cel dintăi, ca să vadă bătăliile dintre cucoși. Peste zi povestea prietinilor asalturile și vitejiile împintenaților săi, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mahalalei îl simțiră și dădură năvală în uliță, care strecurându-se pe sub porți, care sărind peste garduri. Erau de toate neamurile și de toate mărimile: creți și lânoși; zbârliți, cu păr aspru în jurul botului; bocși grași cu nasurile turtite; copoi sprinteni; dulăicu hămăituri răgușite - și toți dădură năvală în jurul veneticului. Piatra copilului porni și pocni într-un gard - străinul își încovoie în sus spinarea, își ridică buzele și-și arătă dinții, pe când hămăiturile celorlalți umpleau strada de larmă. Unul, mai îndrăzneț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
câteva ori, răsucindu-și mustața, mi-a dat a înțelege, zâmbind, că pentru un boier tânăr ca mine este leac la plictiseală. — De, s-ar putea... să nu vă fie cu supărare... Pe-aici, pe la noi, găsim așa o nevastă sprintenă, o fată frumoasă... Hm! și mă privea țintă. Dar mie logofătul nu-mi plăcea și n-aș fi vrut cu nici un preț să-mi știe tainele și slăbiciunile. Îl trimeteam la plimbare, c-o vorbă scurtă, și așteptam. Dar ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ori, iar pădurea tresări până în depărtări, hăuind. Dintrodată, când nici nu se așteptau, când stăteau numai cu urechile ațintite la bătaia răsunătoare a cânilor, scurt, din tufe dese, cu foșnet iute, răsări o căprioară cenușie, pe picioarele-i subțiri și sprintene. Ca o săgeată trecu pe lângă boier, la cinci pași. Pădurarul tresări. Cuconu Grigoriță se smuci în sus ca trezit cu spaimă într-o visare; puse pușca la ochi cu repeziciune, și slobozi două focuri unul după altul. Prin fumul risipit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
răzbătu un țap spăriat, cu cornițele înălțate. Lângă ea, se opri, întinse capul, o mirosi. Căprioara mugi încet, abia auzit, parcă spunea ceva, și ridică botul uscat spre căprior. Cornul tresări în urmă prin bolți răsunătoare; țapul se scutură, sări sprinten peste pârău și dispăru în desișuri. Ca și cum i-ar fi venit o înfiorare de spaimă și de putere, căprioara se ridică și intră iar în apă. Șchiopătând ușor, numai în trei picioare, porni în copce scurte, domoale, în susul pârăului. Mergea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o mișcare de fulger, omul puse mâna pe ghizdele fântânii; se încordă, o dată cu alt răcnet al disperării; scândura groasă pârâi ascuțit, plesni, se desprinse; Băieșu o trase spre el, o ridică în stânga; dară înainte de a o repezi, țiganii se traseră sprinteni îndărăt. Însă iar se năpustiră, cu umărul stâng înainte, cu un braț în apărare, cu dreapta încovoiată pe dedesubt, ținând fierurile lucii. Dar strigătele de groază deșteptaseră undeva, într-o cotitură a văii, în fânețe, în locuri nevăzute, pe câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
alamă. Se oprește și se uită țintă la judecător, își duce dreapta peste ochi, apoi își lasă în jos palmele cu degetele împreunate. Bătrânul Gâțu, judecătorul (a murit de mult), se uită lung la dânsa, o vede așa frumoasă și sprintenă, cu ochii negri așa de aprigi și de deștepți, parcă nu-i vine a crede că o fată ca dânsa a făcut moarte de om. — Spune, Aniță, dar spune drept, ai omorât pe bărbatu-tău? —Vă sărut dreapta, cucoane, l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
înainte în toată sara, ce nevoie ai?... O fulgera cu privirile, și i se adâncea dunga de umbră de deasupra nasului. Tudorița simți în toate mădularele o putere cumplită; se repezi; apoi căzu sfârșită la marginea patului. Haia se strecurase sprintenă pe ușă și fugea înfricoșată spre casă. Dintrodată, într-o izbucnire de câteva clipe, se sfârșise prietinia; ș-acuma nu-i mai părea rău nici de vorbele purtate la Reiza și la salcâmii din fundul uliții; nici de pândele ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
iaca, v-am adus un om; să-l ascultați că altfel vai de pielea voastră!... Dați drumu! strigă el cu glas tare. Băieții traseră zăvoarele și vitele începură a ieși din ocolul de răzlogi. Erau vite mărunte, murgi și plăvane, sprintene și cu coarnele țapoșe. Băieții le îndemnau răcnind, pocnind din bice, mânându-le la vale, cătră iaz. Pulberea neagră îndată se stârni și se revărsă în valuri în toate părțile. Acu, măi băietane, grăi Faliboga, încalică pe căluțul ista sur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
când se apropiară; și începu a râde. N-auzi tu, Marghioliță!... ia vezi de-o leacă de apă rece... Și ai pesemne și niște zahar... Iaca, iar a venit omul cel însetat. Lepădatu zâmbi, când fata se repezi din bordei sprintenă, cu cofa de apă în stânga și cu ulcica de lut în dreapta. —Ei, zise el, acu nu-s nici așa de trudit, nici așa de însetat ca atuncea... Ce mai faci? adăogi el privind drept pe fată. — Ce să fac și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Aber mai venit la noi, la mora... stam de vorbă... De când rămas fără babă - urit mare și plictisește... Ah! La bună vedere!... Se duse pâcâind din lulea. În hambar se făcu tăcere, și crescu puțintel lumina leșietică. Niță se sculă sprinten de la locul lui și se apropie de fată. Îi zâmbea cu dragoste și voi să-i cuprindă o mână. Marghiolița își ridică broboada de pe ochi și-și descoperi fața. Se trase îndărăt; îl privi spărioasă. —Bădică, vorbi ea grăbit, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în cațaveica-i de vulpe, privind c-un zâmbet încremenit pe fața-i fină la cuconița cea bălaie. Din toate părțile veneau bordeieni și se adunau în jurul săniei, cu căciulile în mână. Se desfăcu întăi din blănuri și se coborî sprinten cuconu Jorj, cu fața-i smeadă plină de un zâmbet fericit. Pe urmă se dădu jos, trăgându-și încheieturile, boierul cel bătrân, gros și greoi, cu mustăți albe și sprâncene negre. Și sări la urmă ușurică, ajutată de brațele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sprâncenelor. Umbla numai puțintel într-o parte: avea un ușor beteșug la un picior. M-a cinstit foarte prietinos cu apă rece; și nevasta lui a pus într-o oală cu borș o găină grasă în cinstea musafirului. Doi flăcăuași sprinteni trebăluiau prin gospodărie, prin șura curată și prin ocolul vitelor. - Și într-un târziu, după ce ospătai, gospodarul îndrăzni să se așeze mai la o parte pe prispă, și chemă cu glas potolit pe nevastă-sa: —Marghioliță, vină și-i bea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pleca, trase încet cătră el, cuprinzând-o de umeri, pe Cristina. Ea râdea împotrivindu-se ușor, și-i sticleau dinții albi. Apoi deodată se lăsă cătră el. Dar îndată ridică fruntea și-și aținti urechea. Făr’ a spune un cuvânt, sprintenă, se săltă din fân, făcu un semn de liniște cu degetul și rămase ascultând. După aceea zâmbi, râzând înăbușit. — Nu-i nimica, Costandine, mi s-a năzărit! Când luna trecu după un nour, ea se strecură ușor pe gura podului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îndată chelălăind din cotlonul lor. Baba, ieșită și ea până-n prag, le aruncă două dărăburi de mămăligă rece. Încovrigați și cu cozile subpuse, Lipa și Cața începură a înfulica hulpav. —Ei, ce zici, măi Boghene? întrebă bătrânul. Boghean, mărunt și sprinten, nu zicea nimic. Dar moș Calistru îl simțea bucuros grozav și plin de patimă, cum era și el odinioară în anii tinereții. O luăm de-a dreptul prin valea Moișei, măi Dăvidel? — Cum socoți, uncheșule! răspunse mișcat flăcăul. Cu puștile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a bătut prietinește pe umăr: —Poate ești prea singur, Ursake. Culi a scuturat energic din cap. Nici vorbă nu putea fi despre lucrul la care se gândea domnul de la Cluj. Dar altfel, domnul Ionaș Popa îl găsea iarăși voinic și sprinten ca altădată și deosebit de atent la toate ale pădurii. Au pornit la deal pe o vreme lină, fără susur devânt. Era jilavă umbra brădetului; în poieni se împânzea aur rece de soare. La ceasurile cinci, au fost dincolo de pătul, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
domnul s-o mai audă. Nu a trecut prea mult timp și a apărut o mașină a Pompierilor. Oameni cu experi- ență, profesioniști, cei trei pompieri au cer- cetat copacul cu privirile și au ridicat scara. Un flăcăiandru subțirel și sprinten a ajuns în câteva clipe printre ramurile copacului, de unde a coborât, în doi timpi și trei mișcări, cu captura. - Poftiți, doamnă, pisica dumneavoas- tră. Să nu-i mai dați drumul din lesă... - Vă mulțumesc din toată inima, dom- nilor
ALTE ?NT?MPL?RI LA APA CORR?ZE by VASILE FILIP () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83173_a_84498]
-
o socotesc destul de convingătoare. Se poate face o listă întreagă (o altă listă!) de clișee ziaristice pe care Manolescu nu se sfia să le aplice când unora, când altora, într-un mod arbitrar. Stilul lui Manolescu? Critică impresionistă și condei sprinten. Ticurile călinesciene ridicate la rangul de judecăți estetice imuabile. Ce-l interesa era în primul rând formula, nu adevărul criticii. A scris, cu energie și perseverență, dar cât rezistă din tot ce-a scris... Pe Sorin Alexandrescu îl impresionează notorietatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
-i accentua aerul de fetiță. Își împărțea întotdeauna părul moale, castaniu și căzut pe umeri ca pe un trofeu în părți egale, printr-o cărare bine marcată, ascunzându-și în el fruntea îngustă. Era subțire și înaltă, cu un aer sprinten. Se ținea dreaptă, toată copilăria purtase cărți pe creștet pe care nu avea voie să le scape la nici o mișcare. Acum mersul acesta îi dădea un aer ușor provocator, era suficientă o privire spre sânii mai întotdeauna liberi sub bluze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
la dreapta mea în noaptea aceea cu ploaie de stele căzătoare, pe când suiam drumul șerpuit ce ducea de la orășelul tirolez spre coama muntelui Horn. Omul acela ar fi trebuit să fie de o vârstă cu mine, ca să fi putut urca, sprinten, serpentina pietruită, până la platou, de unde, înfipt în talpă și ciomag, să fi luat pieptiș potecuța până la cabană. Și de teamă să nu piardă răsăritul soarelui, să se fi agățat repede pe peretele prea puțin înclinat ai piscului, până la capelă. Porniserăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de iubire a omului milos, care cu vorba blajină a încercat să desferece poarta de ramă a splendidei mele izolări. Și mai urâtă este moartea în toamna mohorâtă a marelui oraș, când orientul scăldat de soare și ape albastre, corăbii sprintene se vor strădui să smulgă ancorele înfipte adânc în așteptarea celui care am fost. ă În curând voi fi dus, totuși, în duba neagră, la cuptor. Mașina va trece grăbită chiar pe străzile copilăriei mele, pe unde am fost fericit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
nici una din nopțile Vienei de altă dată... În mine a rămas o jurubiță de mătase argintie, ca un miez dintr-un cocon aurit. Din el vibrează o melodie vaporoasă ce mă va legăna mereu. Din vraja acelor nopți, păstrez cascada sprintenă de râsete voioase, trupurile legănate în ritmul unui vals de Strauss, și mai cu seamă, acel ciripit de exclamații în clinchet, pornite ca din castaniete de cristal, ale copilelor blonde și cărămizii, cu ochii ca de diavolițe. E un farmec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mici, copilărești, pline de veselie. Chiar ești țicnit, nu-i așa? Cum îndrăznești! țipă Ignatius. Își desprinse sabia și începu să lovească gambele din fața lui cu arma de plastic. Tânărul, chicotind, țopăia în dreapta și în stânga, ca să evite loviturile. Mișcările lui sprintene îi făceau să fie o țintă dificilă. În cele din urmă se îndepărtă în pas de dans pe alee, fluturând din mână spre Ignatius. Acesta apucă una din cizmele lui ca de elefant și o aruncă spre tânărul ce făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
scînteiau aurul și argintul și pietrele prețioase. 7. Apoi, din mulțime, se vor desprinde cîțiva tineri vînjoși, care se vor Înclina În fața lor făcîndu-și semnul crucii, apoi le vor săruta picioarele și mîinile, după care, toți deodată, se vor ridica sprinten pornind-o cu ei prin găvanele grotei, purtîndu-i cu mare grijă, ca pe niște odoare, abia atingîndu-i cu umerii lor puternici, În vreme ce mulțimea le lumina pașii și calea, cîntînd laolaltă Întru Slava Domnului. În frunte Îl purtau pe Ioan, cuviosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
În cumpănă și că Încet se lasă noaptea. Ea e prinsă cu altceva: urmărește cu privirea salturile amețitoare ale veveriței, a cărei coadă lunecă dibaci de-a lungul trunchiului, Încît ai impresia că o iau la fugă două vietăți, la fel de sprintene, și totuși atît de diferite: o veveriță cu blană scurtă și roșcată, și o alta care se tîrăște după ea, cu blană mițoasă și aurie. Nu sînt gemene (gîndea fetița), doar surori: de aceeași mamă și de același tată. Așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]