10,656 matches
-
mult dacă-i bine sau nu să mai vorbească despre acest lucru cu cineva, se apropie de actor și-i arătă cele două ispite, șoptindu-i tainic: Nea Petrică, oare ce-or fi găurile alea mari din partea de sus a stîncii?... Le vezi?... Uite, colo... Actorul se uită cîteva secunde (se vedea însă de la 7 poște că-l atrag mult mai mult păstrăvii care se frigeau decît ispitele Bărzăunului), apoi răspunse ca și cum ar fi fost în totală cunoștință de cauză: Aha
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
-i, Ticule! Uite ce zic eu că putem face, reluă Bărzăunul cu însuflețire. Plecăm, cînd vreți voi, dar cu cît mai repede cu atît mai bine, la Piatra Domniței și, acolo, sus, unde se văd cele două găuri mari în stîncă, vom descoperi ceva fantastic... Pe cuvînt! Ești aiurit total! izbucni Vlad. Cum te mai poate asculta cineva? Păi, mă, Bărzăune, tu ne crezi pe noi cu creier de broască? Oum o să ne cățărăm noi pînă la înălțimea aceea, unde numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
ceva interesant acolo? În primul rînd, începu explicațiile Bărzăunul, de urcat nu-i greu. O să vă spun eu imediat cum. Iar de găsit... nu se poate să nu găsim urme din trecutul îndepărtat... Măi fraților, porțile, ori ferestrele alea din stîncă au fost făcute de mînă omenească, nu de natură. Așa am eu credința și voi știți că nu mă prea-nșel. Bine, bine, zise Virgil, și de urcat cum urcăm? Nu-i nevoie să urcăm, dădu lovitura Bărzăunul, ci să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
la el ca la un sucit. Adică..., cum să coborîm? reuși să întrebe Vlad convins că Bărzăunul vrea să rîdă de ei. Foarte bine, răspunse Bărzăunul cu ochi de văpaie. Nu trebuie să urcăm peretele, ci, pe ocolite, pînă-n vîrful stîncii și, de-acolo, cu ajutorul frînghiilor coborîm doar cîțiva metri pînă la cele două intrări. Acum pricepeți?... Nu va fi greu deloc. Mai ales, dacă reușim s-ajungem la brîul acela tăiat în piatră, după aceea totu-i ușor. Mergem pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
luase și merinde din belșug, pentru a evita cu desăvîrșire suferințele din acest punct de vedere. Ora de plecare n-a mai fost 8, ci 7, pentru a avea cît mai mult timp la dispoziție. Drumul pînă la peretele de stîncă n-a ridicat nici o problemă mai aparte. Ba, dimpotrivă, a fost foarte vesel și plin numai de surprize plăcute. Și toți se purtau de parcă ar fi fost prieteni de cînd lumea. Singurul care nu prea avea chef mai de nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
își luă zborul dintr-un cuib nevăzut și se pierdu în cer ori în negura abisurilor. Și era așa de tristă pasărea aceea, și soarele era trist, și toată lumea era tristă în ochii Bărzăunului... Se rezemă de un colț de stîncă și închise ochii pentru a deveni nimeni... O pală de vînt, rătăcită din cine știe ce hău, scînci ușor printre grunzurii de cremene, făcîndu-l să înțeleagă că și vîntul are durerile și neîmplinirile lui... Unde se vede că Bărzăunul nu era omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
cap înspăimîntat. Se deplasară și-ntr-o parte și-n alta, cu gîndul că poate vor descoperi vreo pantă mai ușoară, dar toate încercările nu duseră la vreun rezultat mulțumitor. Minute în șir aruncară cu pietre în bulboana de la poalele stîncii, chiuiră și hăuliră pe toate gamele, de răsunară împrejurimile mai ceva ca la un atac al pieilor roșii, spuseră bancuri și chiar îl luară în răspăr pe Bărzăun că-i aiurit și nu visează decît comori, continuînd să fie cu toții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
mai deosebit, după ce mîncase un măr și aruncase cotorul în ceafa lui Virgil, cerîndu-și scuze că n-a vrut, Bărzăunul ceru să fie legat cu funia și să i se dea drumul pînă la una dintre cele două intrări în stîncă. Se opuse însă cu toată tăria Petrică Ciuraru, căutînd să fie cît mai convingător: Nici nu vreau s-aud, Ticule! Tu ești într-o ureche?... Mai bine te leg cu șapte funii și te duc în cîrcă pînă acasă, decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
întîi trei bolovani de aceeași mărime și de aceeași formă așezați unul lîngă altul ca trei sentinele, apoi două lespezi de dimensiuni mari, una în fața alteia, vrînd parcă să marcheze o poartă, apoi alte două lespezi mai mici, aproape de o stîncă mai înaltă ca o casă, așezate în formă de unghi ascuțit. Bărzăunul se ridică și se apropie înfiorat de lespezile dispuse în formă de poartă. Presimțise ceva și nu se înșelase. Se uită cu atenție și deodată nu-și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
semnele astea de pe o carte veche, pe care am văzut-o la un muzeu din Iași. Și mai știu că semnele astea indică sigur că pe undeva, pe-aici, trebuie să fie o intrare secretă în hrubele din peretele de stîncă. Cine nu vrea să creadă, n-are decît să plece acasă! Nimeni nu mai zise nici pis. A-l contrazice pe Bărzăun într-un asemenea moment și-n fața unei astfel de perspective, însemna un risc prea mare. Așa că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
-ar putea fi oare o asemenea intrare? O găsim noi, strigă Bărzăunul fericit că i se dă dreptate. Și porni ca din pușcă spre pietrele așezate în formă de unghi ascuțit. Nu departe de ele, rezemată de blocul uriaș de stîncă, zări o altă lespede, dreptunghiulară, cioplită parcă de o daltă măiastră. Se apropie de ea și o privi ca pe-o pîine caldă, dar nu descoperi nici un semn pe ea. Ceilalți, care-i urmăreau fiecare mișcare, se apropiară numaidecît, nerăbdători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
tragă de lespede, icnind și spetindu-se de credeai că te afli cel puțin în fața unor constructori de piramide egiptene. Stați așa! zise la un moment dat actorul uitîndu-se spre un bolovan colțuros, așezat pe o margine a blocului de stîncă, la cîteva palme deasupra capetelor lor. Stați să dau deoparte matahala aia de sus, să nu care cumva să ne cadă în cap. Și, după ce se feriră cu toții din preajma sa, nea Petrică împinse bolovanul într-o parte, dar nu reuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
nu le-a fost deloc greu s-o dea la o parte, mai ales că mergea aproape singură, și să descopere în spatele ei un tunel cam de un stat de om, ce cobora în pantă ușoară, pe scări cioplite în stîncă, spre inima întunericului nesfîrșit. Cîteva clipe rămaseră cu toții mai încremeniți ca pietrele din jur, cu ochii deschiși mari spre acea poartă de taină care le făcea semne tot mai insistente către lumea miraculoasă a trecutului înmărmurit în veșnicia muntelui. Bărzăunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
inexistentă anterior în patria lui Homer; pentru că muzica desfășoară veșnicia. Apollo, zeul artelor (muzica este însumarea metafizică a tuturor artelor) îi dăruiește lui Orfeu lira, iar cântecele sale erau atât de vrăjitoare, încât îmblânzeau sălbăticiunile, furtunile mării, clinteau până și stâncile. Soția sa, nimfa Euridice, moare mușcată de o viperă. Orfeu roagă pe Zeus să o readucă pe pământ, acesta se înduplecă, dar cu condiția să nu se uite la Euridice în timpul revenirii din infern. Dar Orfeu nu respectă consemnul, astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
văd eu dincolo"; sau Leonardo da Vinci expresia, de asemenea unică, inimitabilă a Giocondei: conștiința omului de a fi o taină lăuntrică în marea taină universală. Dar mai înalt, îngerul din varianta de la Londra (National Gallery) a tabloului Fecioara printre stânci, care privește dincolo de dincolo, în transposibil. Cu un ochi transcendental a văzut Amenofis IV, Akhenaton, că toți oamenii sunt egali în fața unui Dumnezeu universal unic, transzoomorf. Prin un al treilea ochi a introdus Socrate rațiunea în circuitul valorilor supreme, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
geometria cea mai implacabilă, simbol suprem fiind perla o hotărnicire perfectă infinit depășită prin iradierea luminoasă. Și să ne amintim cum în tablourile lui Leonardo da Vinci, Mona Lisa del Giocondo și mai cu seamă îngerul din tabloul Fecioara printre stânci de la National Gallery din Londra arta cea mai desăvârșită emană cea mai transfigurată și misterioasă spiritualitate, cel mai pur dincolo transuman: homo sui transcendentalis, cum aspira Friedrich Nietzsche, cel mai poet dintre filozofi. Repetăm: marea poezie pune în acțiune apriorismul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sălbatice căscate să-l înghită, îl făceau să tresară îngrozit. Mult după miezul nopții a reușit să adoarmă de-adevăratelea; și, în cele din urmă, imaginea translucidă a unei lupoaice care-l chema din depărtări, de pe-o creastă de stîncă, îndemnîndu-l să fie încrezător și să se apropie, reuși să-i potolească neliniștea și puiandrul căzu într-un somn adînc, odihnitor. Se trezi brusc, exact la ceasul din zori de zi la care-și propusese. Nu avea timp de pierdut
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
Avea nevoie de lumina și de căldura soarelui. Nu mai amînă: păși hotărît, una cu peretele de piatră, strecurîndu-se exact pe dedesubtul șuvoiului nestăvilit, pe o potecă îngustă. Urletul apei în cădere depășea orice închipuire acolo jos. Coti după o stîncă, apoi după încă una. Cu groază, Lupino observă gheață alunecînd odată cu torentul. Mai sus, pe rîu, gheața cedase și acum se rostogolea în mii de calupuri neregulate, care se spărgeau cu zgomot înfiorător cînd atingeau baza cascadei. Bucăți mari și
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
dură mult și chemarea se auzi din nou, mai anemică decît prima dată. Era posibil? Se strecură înapoi cu spatele, incapabil să se rotească în spațiul îngust în care se afla. Încercă, fără izbîndă, să întoarcă privirea. Ocoli riscant prima stîncă. Respiră ușurat, redescoperind o palmă de piatră ușor ieșită în relief, și reuși să se răsucească. Se grăbi să ocolească și a doua stîncă care-i obtura vederea. Și, ajuns dincolo, încremeni. În fața ochilor lui, agățat de-un colț salvator
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
în spațiul îngust în care se afla. Încercă, fără izbîndă, să întoarcă privirea. Ocoli riscant prima stîncă. Respiră ușurat, redescoperind o palmă de piatră ușor ieșită în relief, și reuși să se răsucească. Se grăbi să ocolească și a doua stîncă care-i obtura vederea. Și, ajuns dincolo, încremeni. În fața ochilor lui, agățat de-un colț salvator, aproape dispărut în brațele torentului, se lupta pentru supraviețuire, cu ultimele puteri, Dakota, cel mai mic dintre puii haitei de lupi! Vi s-a
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
să mai schimbe o vorbă cu Arus; povețele lui neprețuite l-ar fi ajutat și de această dată. Și, mai presus de orice, resimțea cu durere despărțirea de Hana. Și, poate, dacă s-ar fi urcat pe-un colț de stîncă, undeva, și ar fi urlat cu toată puterea dorurilor răscolite, vocea i-ar fi ajuns, purtată de ecou, pînă la destinatarii chemărilor lui... Dar unul era Lupino. Și acel Lupino n-a abandonat vreodată numai pentru că încercarea s-a dovedit
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
răscolit. Am primit un semn, tată! Ascultă ce am visat: se făcea că plecasem în căutarea mamei. Ajunsesem într-un loc pustiu, întins ca o poiană fără de sfîrșit, lipsită de copaci. Dintr-o dată, din mijlocul pustiului s-a înălțat o stîncă golașă; în vîrful ei stătea mama. Sînt sigur că era ea; mi-a apărut de atîtea ori în vis... Dar abia acum i-am distins cu claritate chipul. Altă dată era învăluită în ceață... Și, ca întotdeauna, lupoaica din vis
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
care a moștenit de la monarhie liniile directoare ale politicii externe, a afirmat că nu avea în vedere altceva decât eliberarea popoarelor. După 1815, guvernele coalizate au invocat dreptul divin al coroanelor. Prizonierul de pe Sfânta Elena* le-a răspuns, de la înălțimea stâncii sale; el le-a amintit că a dorit să facă din Germania și din Italia mari națiuni unificate, după care a aruncat în mîinile democrației din Europa o armă cea a "principiului naționalităților" pe care secolul al XIX-lea l-
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
fericire e nevoie de emoții puternice. - Poate că a făcut-o altfel decât te așteptai. - Poate că nimic nu-mi confirmă sinceritatea declarațiilor lui. - Confirmări, mereu ai nevoie de confirmări. Lasă-te dusă și de val. - Ca să mă izbesc de stânci? - Fiind atât de prudentă, preventivă, pierzi trăirile intense. - Poate că intensitatea impactului din trecut m-a făcut să fiu așa. - Trecutul, iarăși trecutul. Când vei învăța să trăiești în prezent? - Ce-mi oferă prezentul? - Ce-mi oferă trecutul? - Amintiri. - Dureroase
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
În verde crâng" s-a risipit În undele m?rii, cântecul lui Orfeu, preschimbat În murmurul greu de durere al valurilor sale, va aminti mereu poezia cet?? îi a c?rei frumuse?e ?i echilibru triumfă odinioar? „pe turmele de stânce risipite cu splendoare". Astfel, dac? cetatea Egiptului d?inuie prin gând, idee ?i În?elepciune, cea a Greciei va d? inui prin cuvânt ?i poezie. ?i prin natura care i-a dat via??: „Nu Întâmpl?tor, tot În direc?ia
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]