860 matches
-
a copleșit de uimire. Se știe mai puțin că la violoncel se cântă cu mare greutate, și implicit cu o mare și permanentă risipă de energie. Violoncelul este un instrument care solicită forță. Chiar la marii violonceliști se conturează, și statuar uneori, dimensiunile acestei realități impla- cabile. La Tomasz Skweres sunetele, emisia sonoră, sunt degrevate de orice încărcătură și răsună în imponderabil, cu degajare, cu ușurință, firesc și de la sine. Și această nouă realitate sonoră se cristalizează și se întrunește într-
Un violoncelist de excep?ie by Mircea ȘTEFĂNESCU () [Corola-journal/Journalistic/83405_a_84730]
-
ia parte la mica scenă, din colțul din dreapta al pînzei, ca o semnătură, anonimi amestecați într-un grup, ascunși după o coloană, ca în Sfîntul Ioan Botezătorul al lui Hans Memling. Sculpturile îi includ uneori pe autori într-un grup statuar, ca Michelangelo, bătrînul cu capul acoperit, în Pietŕ din Domul din Florența, sau solitari ca Anton Pilgram, bărbatul cu un cuțit din dosul ferestrei de piatră din Stefans Dom din Viena. Unii s-au pictat în chip de zei (Bachusul
500 de autoportrete by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/12497_a_13822]
-
colosală forță spirituală, aceea a adevărului ce se revelează pe sine însuși, având la bază principiul armoniei naturale extins atât în plan orizontal, cât și în cel veritical. Compozitorul pare că nu face decât să o lumineze. Este o construcție statuară împlinită de o orchestrație strălucitoare, excelent pusă în valoare de dirijorul olandez René Gulikers la pupitrul Orchestrei Naționale Radio. Același principiu al armoniei universale l-am întâlnit și în lucrarea „Incontri spatiali“ de Tiberiu Olah, un autor puternic, plecat dintre
Săptămâna Internațională a Muzicii Noi... by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/7230_a_8555]
-
se potrivește perfect și Massmediei noastre: Tam ficti pravique tenax quam nuntia veri... Crainic tenace, repet, - al minciunii și netrebniciei, cât și al adevărului...) Este de presupus stricăciunea rafinată a unui Imperiu vechi clădit mai întâi pe severa virtute romană statuară, despre care scrie în versurile sale, ca săpate în bronz, Horațiu, poetul de curte, însă tot atât de mare cel puțin precum Cântărețul iubirilor ușoare, cel dintâi liric important al Europei, libertin în artă și în purtări, osândit... Livia, soția lui Octavian
Carmen et error by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15752_a_17077]
-
personificat și hiperbolizat: Este tăcerea începutului sfârșitului unei lumi anunțată mai întâi prin perceptibile semne, apoi prin înregistrarea lor în deplină derulare distructivă chiar în inima ei care este familia arhetipală. Tăcerii lumii îi corespunde încremenirea omului, într-o imagine statuară, tată și fiu, ce își simt rostul pierdut în lume: Dar, dincolo de timpul istoric, concret, și dincolo de această latură foarte precisă a conflictului, dialogul dintre tată și fiu, mereu întrerupt, mereu reluat, niciodată sfârșit, mută pe neobservate centrul de greutate
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Butnaru () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1382]
-
fetele fusese a unui templu vechi simplu și sever ca acela sicilian de la Segesta, dominând pașnic platoul cu fâneață în perspectiva crestelor sclipitoare ale munților. Cu picioarele goale pe treptele lui, sprijinite cu mâinile de coloane, fetele ar fi fost statuare. Un sculptor cioplind simulacrul nud al uneia putea să-l așeze în altar Și, precum în pajiște, unde albinele-n vara senină Pe flori felurite se-așează și-n jurul albinelor Crini se-mprăștie, răsună tot câmpul de murmur (lat.
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
se îndrepta spre neobișnuita mărturisire a lui Hagienuș. Acesta veni în fine la chestiunea pentru care îl adusese în casă. Voia ca Ioanide să-i G. Călinescu construiască cavoul, întocmindu-l așa încît să se potrivească la el și grupul statuar al îngerului și soției. - Foarte bine, spuse Ioanide, dar unde e acum mormântul soției dumitale? Hagienuș clipi din ochi, rușinat, încurcat. - Păi, deocamdată aici. Și cu mâna arătă spre un dulap cu cărți. Acolo, între tomuri, pe postamentul rafturilor de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de piatră, pe coloane străbătând o parte sau toată înălțimea, aci pornind pe deasupra parterului-soclu cu masonerie de granit, cu bosaje în diamant, aci dimpotrivă formând un porticat real sau fictiv. Din când în când, balustrada coperișului era populată de șiruri statuare. În zonele severe, fațadele erau complet plate sau străbătute vertical de linii costale, formând serii de pilaștri mai eterici. Ferestrele erau în general de metal. Fiecare întretăiere de străzi forma o mică piață circulară, pătrată sau octogonală, cu un jet
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de aceea veni spre Pomponescu și, făcîndu-se a mai admira inelul, netezi cu dosul mâinii reverul smochingului tivit al ministeriabilului, scuturîndu-și capul înapoi, într-o mișcare de temperament cu totul castă, care îi relevă dinții superbi și un gât vânjos, statuar. Pomponescu nu găsi nimerit a profita prematur de apropiere și, aplecîndu-și capul în jos, sărută doar podul palmei Ioanei. Apoi "ridică ședința" tocmai când madam Farfara se întorcea din inspecție. Acum, consumîndu-și cafeaua cu lapte împreună cu cele două Pomponești, ministeriabilul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
nici o trebuință. Construirea cavoului fu un semnal de explicații. Pentru ce, ziceau copiii, să vâre bani într-un cavou pretențios, când o simplă cruce și un grilaj pe locul de veci erau de ajuns? Ei nu pomeneau nimic de grupul statuar, deoarece le spusese cineva că era foarte valoros și-l puteau vinde cu preț bun, dacă nu la stat, cel puțin la un particular bogat. Capul putea fi retezat și înlocuit cu un altul după asemănarea persoanei căreia cumpărătorul i-
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
obezitate, privirile moi, uneori (observase arhitectul) teribil de placide. Indolenta nu era o femeie fără inteligență, dar era femeie și manifesta adesea în ochi o incomprehensiune mirată pentru ciudățeniile lui Ioanide. - Poftim la masă! zise Ioana și porni, legănîndu-și șoldurile statuare, spre sufrageria învecinată, unde servitoarea adusese mâncarea, așezată acum pe réchaud. Arhitectul făcu un gest evaziv cu mâna, care însă în limbajul lui însemna: Sunt în delirul facerii, mă absentez!" În astfel de împrejurări, madam Ioanide nu insista. Pe o
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
provocând un căscat care, deși acoperit cu mâna, părea animalic. Fălcile Indolentei trosneau fără echivoc, cu toate că orice gând de grosolănie se înlătura. Totul fiind efectul unei anatomii prea viguroase, admirabile de la distanță, Pomponescu se simți foarte singur lângă pocnirea fălcilor statuare. El însuși voinic, nu gusta atletismul erotic, și când săruta avea un soi de pudoare și parcă se temea să nu fie surprins. De altfel, niciodată Pomponescu nu trecea la note mai viguroase înainte de a începe cu gesturile de civilitate
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Tosca. Nu se putu totuși dezbăta de un sentiment surd de neplăcere. Visul pe care îl avu fu următorul: Un escadron de tineri cu cizme, cu făclii aprinse în mână, înainta vertiginos înspre el, având în frunte pe Indolenta, care, statuară, înveșmîntată grecește, cu mâinile întinse, ținând în fiecare cîte-un sfeșnic, cânta "Să ne trăiască morții", apropiindu-se cu gura deschisă spre el, G. Călinescu într-o căscătură uriașă, rezolvată cu o trosnitură de fălci. Pomponescu se deșteptă cu o impresie
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
într-unul din coridoarele școlii de artă, lîngă biroul de înscrieri, stînd la coadă cu alți solicitanți. Cînd îi veni rîndul, intră într-o încăpere spațioasă și o porni spre un birou aflat în capătul celălalt, remarcînd obiectele picturale și statuare înșirate pe cele două laturi. Omul de la birou își ridică privirea cînd îl văzu apropiindu-se. Avea o față lată, cu ochelari și o gură mare cu colțurile ridicate într-un zîmbet amuzat. Vorbea tărăgănat, într-un dialect englezesc prețios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
lungul peretelui, iar în nișa din fața liftului era un scaun și o plăcuță pe care scria INFORMAȚII. în timp ce se îndrepta spre ghișeu, simți cum aerul îi opune rezistență ca o gelatină transparentă. Oamenii de pe bănci aveau și ei o înfățișare statuară și păreau în transă, de parcă ar fi fost congelați acolo. Orice gest era istovitor - și ar fi fost la fel, dacă s-ar fi întors. Ajunse la scaun, se prăbuși acolo și stătu drept, dar picotind, pînă cînd cineva păru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
-te, apropie-te, se auzi o voce. Lanark se duse după tablou și descoperi un bărbat solid, rezemat de o grămadă de perne, pe un pat jos. Fața, înconjurată de păr nepieptănat, care stătea zburlit în aripioare și coarne, era statuară și nobilă, în afară de o expresie neliniștită, oarecum lașă. Peste bluza de pijama purta un jerseu din lînă, ambele erau murdare, iar peste pledul care-i acoperea genunchii zăceau cărți și hîrtii, iar în mînă ținea un stilou. Privindu-l oarecum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
seară. Privea către blocul livid, iar eu îi țineam mâna pe buze, de parcă aș fi oprit-o să spună ceva sau să cânte. Creștetul meu abia îi ajungea până la sfârcuri. Formam împreună, în întunericul care se prăbușea, un enigmatic grup statuar, încremenit pentru nimeni. M-am regăsit cu proteza în mână, cu un sentiment de frustrare, cu senzația că fusesem foarte aproape de ceva important și grav. Am înfășurat-o la loc în hârtia ei și am rămas o vreme, năuc, în
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
și chiar nu era, căci în clipele alea Costel era complet vidat de sine însuși și nu se gândea la nimic, așa cum actorul care joacă pe scenă un personaj nobil poate fi, în viața lui obișnuită, un mediocru cu cap statuar. Fără să țină prea mult la bănățean, Maria iubea, chiar iubea, încă de pe atunci, tristețea înșelătoare de pe fața lui, pe care o căpăta atunci când marele poet polonez din veacul al XVIII-lea, strămoșul său ignorat, se ridica din viscerele lui
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
verde, și cel mai copilăros galben, și azur ceresc și oranj, așa încît din chipul clăpăug al lui Jean, lăbărțat pe o cută-a halatului, se ivea o rădașcă de fildeș și aur, și din mandibulele rădastei se formau două statuare femei goale, străjuind, cu cornuri ale abundenței în mâini, o intrare de iad, și fiecare corn al abundenței, la o nouă mișcare-a mătăsii, devenea o aglomerare de cranii de viperă. Luci devenise o herghelie de cai cu șeile de
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
de copil de muncitori ce nu discutau în casă politică, o imagine feerică și amestecată, în care-l vedeam pe maseur în mijlocul unui fel de lojă angelică de supraoameni, toți înalți și blonzi, cu strălucitori ochi azurii... Îi închipuiam goi, statuari, într-adevăr albi ca marmura, încît ochii deveneau neliniștitori și obsedanți pe fețele lor elene. Umerii îi aveau împodobiți cu constelații arzînde, formând zodii limpezi ca pe abțibildurile de pe pahare. "Băieții veseli", cum îi mai numea orbul, puteau fi Raci
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
ceea ce dădea restului trupului său de tânăr zvelt și puternic o carnalitate uimitoare. Fiecare aluniță, fiecare pliu al pielii, fiecare coș de pe spate și firele de păr fin de pe șale păreau miraculos de omenești acum, când tânărul își lepădase atributele statuare. În comparație cu capul încă în întregime de piatră, pielea corpului era trandafirie, cu nuanțe mai translucide și mai opace, cu mușchii jucând sub piele, cu omoplații și vertebrele vizibile, deși estompate, prin ecranul cald al cărnii și grăsimii de sub delicatul înveliș
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
iar în interior intestinele se acomodau prin lente mișcări peristaltice, din glande picurau enzimele, sângele alerga prin vene, artere și capilare, amintirile, gândurile și dorințele li se-nchegau și se destrămau în creier asemenea norilor de pe cornee. În ciuda imobilității lor statuare erau, de fapt, lumi agonice, alergând pe loc, alergând ca să poată rămâne pe loc, să-și umple forma, să poată părea, pentru ceilalți, simulacre umane: manechine, figuri de ceară, statui, morți împăiați, înghețați sau îmbălsămați din cine știe ce panteoane barbare. Nici
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
acelea zăceau acolo, niște bucăți care în ateliere deveneau corpuri. Și intrarăm în spațiul de penumbră în care se auzea o larmă mare de lovituri și de fiare, iar razele soarelui cădeau pieziș prin ușa deschisă pe cutele unei figuri statuare, scăpărând arămiu pe carnea aia rece care se simțea la pipăit atât de netedă și de tare. Mă uitam uimit la uriașa aia care, sub acoperișul din bârne și tablă vălurită, își purta zâmbetul pe sâni și era suplă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
ca un adolescent, am plonjat, dintr-o dată, În acel ciudat colț de lume unde a iubit și a ars Alejandra. Față de strategia trufașă și feroce pe care și-o exersa Secta Orbilor printre martirii deznădejdii și ai focului, printre mormintele statuare ale bulevardelor magnetice, Încifrata surdină bizantină a personajelor care Îmi solicitau insomnia, alerta lor de cârtițe suferinde revendicau contraste abolind simetria, interzicând comparațiile. Aveam Însă, dintr-o dată, nevoie să „văd” locurile prin care s-a rătăcit sufletul Alejandrei... Ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
livingul lui. Vrea să-i sune pe băieți, să-i cheme la el ca să se zgâiască, poate chiar să apară în cadru. Apoi își aduce aminte că nu prea mai poate să-i sune pe băieți. În carne și oase, statuara domnișoară Barr e puțin mai bătrână și nu chiar atât de sexoasă. Nu chiar atât de sexoasă ca, să zicem, o anume Iubi Bonita, în toaleta ei de colonistă. Cu toate astea, Tracey - îi cere să-i spună Tracey, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]